Patru focare în Iaşi!

1 corona

Dimensiune font:

| 07-09-2020 00:00

Este vorba de Spitalul Sf. Sava, Centrul de Servicii Sociale „C.A. Rosetti”, Căminul de Pensionari „Sf. Cuvioasa Parascheva” şi o firmă din oraş * ieri, la Iaşi se înregistrau 57 de noi cazuri, cifră care poziţiona oraşul nostru pe locul IV la nivel naţional în ceea ce priveşte infectările cu noulvirus

 



Conform datelor oferite de Institutul Naţional de Sănătate Publică, până ieri, pe teritoriul judeţului Iaşi, au fost confirmate 3.366 de cazuri cu persoane infectate cu COVID-19, fiind înregistrate 57 de noi infectări comparativ cu ziua anterioară. Una dintre explicaţii derivă din faptul că, în prezent, sunt mai multe focare la nivelul oraşului. Astfel, la Spitalul Sf. Sava s-a înregistrat încă o infirmieră cu test pozitiv, tot câte un caz nou consemându-se la Centrul de Servicii Sociale „C.A. Rosetti” Iași, la Căminul de Pensionari „Sf. Cuvioasa Parascheva” Iași şi la un agent economic din municipiul Iași. „La  agentul economic cu profil industrial din municipiul Iași au mai rezultat încă 3 angajați cu teste pozitive. Inițial au fost 32 pozitivi, apoi încă 17, iar acum sunt în total 52 de cazuri”, spun oficialii Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi.

De asemenea, în judeţul Iaşi în ultimele 24 de ore s-au înregistrat 5 cazuri de deces în rândul persoanelor confirmate pozitiv, numărul total de decese ajungând la 118. Dintre persoanele confirmate pozitiv, 2.327 au fost externate (13 persoane externate în plus faţă de ziua precedentă).

Potrivit reprezentanţilor DSP Iaşi, un pacientul confirmat pozitiv prin test de laborator trebuie să se prezinte urgent la Spitalul de Boli Infecţioase „Sfânta Parascheva” Iaşi, pentru evaluare clinică şi paraclinică, care durează maxim 48 de ore, în funcţie de starea de sănătate a pacientului. Persoanele care locuiesc la aceeaşi adresă cu un caz confirmat sunt considerate contacţi direcţi şi se izoleaza la domiciliu. În ceea ce priveşte testările gratuite, acestea se efectuează doar persoanelor care sunt contacţi direcţi şi care prezintă semne de boală specifice infecţiei cu noul coronavirus.

Amenzi de 17.000 lei

Evident, nu lipsesc verificările în ceea ce priveşte respectarea măsurilor de protecție sanitară în zonele aglomerate. În ultimele zile, la nivelul județului Iași, au fost verificate 166 de societăți comerciale, 273 de persoane au fost legitimate, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 28 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 17.000 de lei. Acțiunile pentru protejarea sănătății cetățenilor vor continua și în perioada următoare.

Iaşul, locul VI la nivel naţional

La nivel naţional, până ieri, au fost confirmate 95.014  cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). În urma testelor efectuate, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.150 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV - 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Cu cele 57 de noi cazuri, Iaşul continuă să ocupe un loc fruntaş la nivel naţional, fiind devansat doar de Bacău (105 noi cazuri), Bucureşti (98), Dolj (73), Prahova (69) şi Bihor (59).

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.287. Dintre acestea, 474 sunt internate la ATI. 

Tot până ieri, la nivel național, au fost prelucrate 1.938.491 de teste. Dintre acestea 14.871 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 9.021 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 5.850 la cerere.

Pe teritoriul României, 9.675 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 5.922 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea,  35.130 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 45 de persoane.

Pe de altă parte, 40.307 pacienți au fost declarați vindecați și 12.228 de pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare. Ana POP

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:59

Ziua Crucii

10:45

Licitatie com. Tasca, spatiu in suprafata de 53,13 mp. 1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu in suprafata de 53,13 mp, apartinand domeniului public al Comunei Tasca, avand destinatia de farmacie, situat in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Bicazului nr. 4, nr.cadastral 51072, CF 51072, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. Tasca nr. 102/20.08.2025. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 30.09.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 08.10.2025, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar in original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 08.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 11.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, 14 loturi de teren. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: 14 loturi de teren, situate in intravilanul comunei Filipesti, sat Oniscani, F.N., judetul Bacau, care apartin domeniului privat al Comunei Filipesti, conform O.U.G. nr. 57/03.07.2019 , H.C.L. Filipesti nr. 49/18.07.2025 si a caietului de sarcini, identificate astfel: Lotul 1 -C.F. nr. 66501, suprafata: 1.000 mp; Lotul 2 -C.F. nr. 66500, suprafata: 1.000 mp; Lotul 3 -C.F. nr. 61519, suprafata: 1.000 mp; Lotul 4 -C.F. nr. 61520, suprafata: 1.000 mp; Lotul 5 -C.F. nr. 61566, suprafata: 1.000 mp; Lotul 6 -C.F. nr. 66888, suprafata: 1.311 mp; Lotul 7 -C.F. nr. 60620, suprafata: 1.082 mp; Lotul 8 -C.F. nr. 60625, suprafata: 1.388 mp; Lotul 9 -C.F. nr. 60626, suprafata: 1.136 mp; Lotul 10 -C.F. nr. 60627, suprafata: 1.098 mp; Lotul 11 -C.F. nr. 60630, suprafata: 982 mp; Lotul 12 -C.F. nr. 60623, suprafata: 900 mp; Lotul 13 -C.F. nr. 60633, suprafata: 885 mp; Lotul 14 -C.F. nr. 60634, suprafata: 885 mp. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.10.2025, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 30.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, spatiu in suprafata de 102 mp. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Spatiu in suprafata de 102 mp, cu destinatia de cabinet medical stomatologic, situat in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 121, apartinand domeniului public al Comunei Filipesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Filipesti nr. 30/20.05.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 10.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 21.10.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 23.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a Civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
FOTO -- Festivalul „Dealul cu povești” de la Horlești, locul unde literatura devine sărbătoare comunitară
15/09/2025 07:00

Horlestiul a prins viată odată cu editia din acest an a Festivalului de literatură „Dealul cu povesti”, organizat de Asociatia Rediu Tătar si initiat de profesoara de limba romană Monica Cotofa ...

Feerie în lumini și muzică la Palas. Opera din Iași a transformat seara într-o poveste
15/09/2025 06:28

Cateva sute de ieseni au asistat, duminică seară, la cea de-a XIV-a editie a galei „Magia serii in sunet si lumină”, un spectacol care a adus muzica lirică in inima orasului, intr-un decor plin ...

Mai multe persoane, amendate de jandarmii băcăuani după ce au intrat cu ATV-uri și motociclete în pădure
14/09/2025 19:06

Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judetean 'Stefan cel Mare' Bacău au identificat si sanctionat, sambătă, peste zece persoane care au pătruns ilegal in fondul forestier, in zonele Plopu si Va ...

Toamna podgorenilor. În timp ce sudul arde, nordul Moldovei dă semne de recoltă bună
14/09/2025 17:35

Romania viticolă trăieste, in 2025, aceeasi fractură pe care o simte intreaga tară: un sud lovit de secetă si geruri, cu productii prăbusite, si un nord care, paradoxal, rezistă si chiar se anuntă mai p ...

Iașul încarcerat între betoane. Psihologia blocului comunist ne bagă în spital
14/09/2025 16:42

Cartierele gri din Iasi sunt mai mult decat relicvele unei epoci care a mutilat orasele. Ele sunt mărturia vie a unei psihologii colective clădite pe lipsă de libertate si pe claustrare. Apartamentele comuni ...

FILIT 2025: Literatura mondială vine la Iași, într-un festival care nu mai acceptă tăcerea. Cine sunt primii invitați
14/09/2025 15:46

Într-o lume fragmentată, in care literatura e tot mai des impinsă spre rafturi uitate sau festivaluri de fatadă, Iasul face un gest curajos. Nu unul de imagine, ci unul de substantă. Festivalul Intern ...

Postul cu apă – curaj, vindecare și redescoperirea de sine
14/09/2025 15:01

Postul cu apă, practicat de secole in traditiile spirituale si tot mai des confirmat de cercetările stiintifice moderne, este mai mult decat o simplă abtinere de la hrană. El devine o terapie profundă a tr ...

Iașul face un nou pas spre energie verde: parc fotovoltaic la CET 2
14/09/2025 15:00

Primăria Municipiului Iasi a lansat licitatia pentru construirea unui parc fotovoltaic de mari dimensiuni pe terenul CET 2 Holboca, un proiect considerat esential in tranzitia energetică a orasului. Valoarea ...

O mie de boboci încep anul universitar, la Agronomie
14/09/2025 14:59

Emoţii intense pentru peste 1.000 de tineri aflaţi in primul an de studii la Universitatea de Ştiinţele Vieţii „Ion Ionescu de la Brad” (USV) Iaşi. De luni, acestia incep anul universitar. Lor ...

Luciana Antoci vrea schimbări majore în şcoli
14/09/2025 14:58

* Antoci, noul consilier al premierului, crede că scoala are nevoie de dialog, nu de decizii impuse, iar soluţiile pentru educaţie trebuie adaptate comunităţilor În ultima conferinţă de presă sus ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei