Patru luni de alegeri pentru stabilirea conducerii UAIC

1alegeri

Dimensiune font:

| 05-02-2020 00:10

* astăzi, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” organizează primul tur al alegerilor pentru desemnarea membrilor Senatului * alegerile universitare se vor încheia abia în luna iulie, când vor fi numiţi prodecanii şi directorul CSUD * până atunci mai trebuie aleşi rectorul, prorectorii, decanii, directorii de departament şi Consiliul Departamentului

La Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi va avea loc astăzi Adunarea Generală a personalului didactic şi de cercetare în cadrul căreia va avea loc primul tur al alegerilor membrilor Senatului.

Conform Metodologiei Alegerilor pentru Mandatul 2020-2024, „Senatul UAIC este principalul for de decizie şi deliberare la nivelul Universităţii, constituit pe baza principiului reprezentativităţii şi proporţionalităţii facultăţilor şi Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Informatică (ICI) – UAIC, format din 71 de senatori, dintre care 53 cadre didactice şi cercetători şi 18 studenţi”. Adunarea generală a studenţilor la nivel de universitate pentru alegerea reprezentanţilor lor în Senat a avut loc pe data 27 ianuarie.

Durata mandatului unui membru al Senatului universitar este de 4 ani, dar pentru studenţi durata mandatului este reglementată prin Regulamentul de alegere a reprezentanţilor studenţilor în structurile de conducere şi administrative ale universităţii. Pentru a respecta principiul reprezentativităţii şi proporţionalităţii UAIC alocă fiecărei facultăţi cel puţin 2 locuri în Senat (unul pentru cadre didactice şi cercetători şi un loc pentru studenţi), indiferent de numărul de cadre didactice şi de cercetare titulare şi de numărul studenţilor din facultate. Din cele 18 locuri distribuite studenţilor în Senat, 4 sunt alocate studenţilor Facultăţii de Economie şi Administrarea Afacerilor, în timp ce celelalte 14 facultăţi primesc doar un singur loc.

Doi candidaţi pe un loc

În majoritatea cazurilor înscrişilor la alegerile pentru Senatul UAIC, profesorii şi cercetătorii facultăţilor se luptă cu un contracandidat pentru a ocupa una dintre funcţia de conducere ale Universităţii, deoarece există doi înscrişi pe un singur post. La Facultatea de Biologie s-au înscris 6 persoane din care doar 3 vor fi admise; la Facultatea de Chimie competiţia se rezumă la 2 locuri disponibile pentru care s-a înscris un număr dublu de candidaţi; la Facultatea de Drept există 3 departamente, fiecare dintre ele având doi înscrişi şi o singură poziţie disponibilă; la FEAA există 4 departamente şi un număr de 6 înscrişi pe un număr de 3 posturi în cazul Departamentului de Contabilitate, Informatică Economică şi Statistică, 2 posturi şi 3 înscrişi la Departamentul de Economie şi Relaţii Internaţionale, 2 posturi şi 4 candidaţi ai Departamentului de Finanţe, Monedă şi Administraţie Publică şi 5 candidaţi pentru cele 2 funcţii ale Departamentul de Management, Marketing şi Administrarea Afacerilor. În cazul Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport povestea este una similară, 4 candidaţi pentru 2 poziţii, iar la Filosofie, toate cele 4 departamente au alocată câte o funcţie în Senat pentru care s-au înscris doi candidaţi. Facultatea de Fizică are 8 candidaţi şi 4 poziţii, Facultatea de Geografie şi Geologie are 2 departamente, câte 4 candidaţi şi doar 2 poziţii disponibile, Facultatea de Informatică are 6 înscrişi pe 3 posturi alocate, iar Facultatea de Istorie are 2 posturi şi 4 candidaţi. La Facultatea de Litere există 12 candidaţi şi doar jumătate din numărul acestora vor avea un loc în Senat, iar la Matematică s-au înscris 6 candidaţi dintre care doar 3 vor fi eligibili pentru a ocupa unul dintre scaune. La Facultatea de Psihologie sunt 3 departamente, 2 candidaţi şi o singură poziţie liberă la nivel de departament, iar la Teologie Ortodoxă şi Teologie Romano-Catolică s-au înscris 4, respectiv doi candidaţi pe un număr de posturi pe care doar jumătate dintre acestea le vor putea ocupa. Mai există două posturi alocate Institutului de Cercetări Interdisciplinare, care este alcătuit din două departamente, fiecare având singură funcţie disponibilă şi doi candidaţi.

Sunt consideraţi aleşi candidaţii care au obţinut cele mai multe voturi, în ordinea descrescătoare a numărului de voturi, în limita locurilor destinate fiecărei facultăţi sau departament. În cazul în care nu s-a îndeplinit condiţia de cvorum se va convoca o nouă şedinţă de alegeri în 48 de ore.

Alegerile la UAIC se vor încheia abia în luna iulie

Mai târziu, în perioada 15-18 februarie vor avea loc înscrierile candidaţilor la poziţia de conducător al Senatului, care va fi ales miercuri, pe 19 februarie.

La UAIC abia o săptămână mai târziu, între 24 şi 28 februarie vor putea fi depuse candidaturile pentru funcţia de rector. Până în prezent, doar Tudorel Toader, actualul rector al Universităţii şi-a anunţat public candidatura, cu toate că a fost contestat în 2019 atât de către studenţi, cât şi de către cadrele didactice titulare, care i-au cerut demisia. Alegerile vor avea loc pe data de 11 martie, aspect care lasă deschisă posibilitatea apariţiei unor contracandidaţi la funcţia de conducere a primei universităţi din ţară.

Situaţia alegerilor la această universitate este diferită faţă de a tuturor celorlalte deoarece acestea se vor încheia abia în luna iulie, când vor fi numiţi prodecanii şi directorul CSUD. Până atunci mai trebuie aleşi prorectorii, decanii, directorii de departament şi Consiliul Departamentului. Daiana SFREDEL

 

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:59

Ziua Crucii

10:45

Licitatie com. Tasca, spatiu in suprafata de 53,13 mp. 1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu in suprafata de 53,13 mp, apartinand domeniului public al Comunei Tasca, avand destinatia de farmacie, situat in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Bicazului nr. 4, nr.cadastral 51072, CF 51072, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. Tasca nr. 102/20.08.2025. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 30.09.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 08.10.2025, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar in original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 08.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 11.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, 14 loturi de teren. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: 14 loturi de teren, situate in intravilanul comunei Filipesti, sat Oniscani, F.N., judetul Bacau, care apartin domeniului privat al Comunei Filipesti, conform O.U.G. nr. 57/03.07.2019 , H.C.L. Filipesti nr. 49/18.07.2025 si a caietului de sarcini, identificate astfel: Lotul 1 -C.F. nr. 66501, suprafata: 1.000 mp; Lotul 2 -C.F. nr. 66500, suprafata: 1.000 mp; Lotul 3 -C.F. nr. 61519, suprafata: 1.000 mp; Lotul 4 -C.F. nr. 61520, suprafata: 1.000 mp; Lotul 5 -C.F. nr. 61566, suprafata: 1.000 mp; Lotul 6 -C.F. nr. 66888, suprafata: 1.311 mp; Lotul 7 -C.F. nr. 60620, suprafata: 1.082 mp; Lotul 8 -C.F. nr. 60625, suprafata: 1.388 mp; Lotul 9 -C.F. nr. 60626, suprafata: 1.136 mp; Lotul 10 -C.F. nr. 60627, suprafata: 1.098 mp; Lotul 11 -C.F. nr. 60630, suprafata: 982 mp; Lotul 12 -C.F. nr. 60623, suprafata: 900 mp; Lotul 13 -C.F. nr. 60633, suprafata: 885 mp; Lotul 14 -C.F. nr. 60634, suprafata: 885 mp. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.10.2025, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 30.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, spatiu in suprafata de 102 mp. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Spatiu in suprafata de 102 mp, cu destinatia de cabinet medical stomatologic, situat in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 121, apartinand domeniului public al Comunei Filipesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Filipesti nr. 30/20.05.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 10.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 21.10.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 23.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a Civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
FOTO -- Festivalul „Dealul cu povești” de la Horlești, locul unde literatura devine sărbătoare comunitară
15/09/2025 07:00

Horlestiul a prins viată odată cu editia din acest an a Festivalului de literatură „Dealul cu povesti”, organizat de Asociatia Rediu Tătar si initiat de profesoara de limba romană Monica Cotofa ...

Feerie în lumini și muzică la Palas. Opera din Iași a transformat seara într-o poveste
15/09/2025 06:28

Cateva sute de ieseni au asistat, duminică seară, la cea de-a XIV-a editie a galei „Magia serii in sunet si lumină”, un spectacol care a adus muzica lirică in inima orasului, intr-un decor plin ...

Mai multe persoane, amendate de jandarmii băcăuani după ce au intrat cu ATV-uri și motociclete în pădure
14/09/2025 19:06

Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judetean 'Stefan cel Mare' Bacău au identificat si sanctionat, sambătă, peste zece persoane care au pătruns ilegal in fondul forestier, in zonele Plopu si Va ...

Toamna podgorenilor. În timp ce sudul arde, nordul Moldovei dă semne de recoltă bună
14/09/2025 17:35

Romania viticolă trăieste, in 2025, aceeasi fractură pe care o simte intreaga tară: un sud lovit de secetă si geruri, cu productii prăbusite, si un nord care, paradoxal, rezistă si chiar se anuntă mai p ...

Iașul încarcerat între betoane. Psihologia blocului comunist ne bagă în spital
14/09/2025 16:42

Cartierele gri din Iasi sunt mai mult decat relicvele unei epoci care a mutilat orasele. Ele sunt mărturia vie a unei psihologii colective clădite pe lipsă de libertate si pe claustrare. Apartamentele comuni ...

FILIT 2025: Literatura mondială vine la Iași, într-un festival care nu mai acceptă tăcerea. Cine sunt primii invitați
14/09/2025 15:46

Într-o lume fragmentată, in care literatura e tot mai des impinsă spre rafturi uitate sau festivaluri de fatadă, Iasul face un gest curajos. Nu unul de imagine, ci unul de substantă. Festivalul Intern ...

Postul cu apă – curaj, vindecare și redescoperirea de sine
14/09/2025 15:01

Postul cu apă, practicat de secole in traditiile spirituale si tot mai des confirmat de cercetările stiintifice moderne, este mai mult decat o simplă abtinere de la hrană. El devine o terapie profundă a tr ...

Iașul face un nou pas spre energie verde: parc fotovoltaic la CET 2
14/09/2025 15:00

Primăria Municipiului Iasi a lansat licitatia pentru construirea unui parc fotovoltaic de mari dimensiuni pe terenul CET 2 Holboca, un proiect considerat esential in tranzitia energetică a orasului. Valoarea ...

O mie de boboci încep anul universitar, la Agronomie
14/09/2025 14:59

Emoţii intense pentru peste 1.000 de tineri aflaţi in primul an de studii la Universitatea de Ştiinţele Vieţii „Ion Ionescu de la Brad” (USV) Iaşi. De luni, acestia incep anul universitar. Lor ...

Luciana Antoci vrea schimbări majore în şcoli
14/09/2025 14:58

* Antoci, noul consilier al premierului, crede că scoala are nevoie de dialog, nu de decizii impuse, iar soluţiile pentru educaţie trebuie adaptate comunităţilor În ultima conferinţă de presă sus ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei