Pe 11 septembrie 1868 a apărut primul Abecedar românesc, publicat în 4.000 de exemplare

18

Dimensiune font:

| 11-09-2024 11:51

„Metodă nouă de scriere și cetire pentru uzul clasei I primară” sau Abecedarul lui Ion Creangă, așa se numește primul Abecedar românesc, care a apărut la Iași, pe 11 septembrie 1868 și a avut 23 de ediții succesive.

Ion Creangă i-a avut drept colaboratori la redactarea lucrării pe colegii săi institutori C. Grigorescu, Gh. Ienăchescu, N. Climescu, V. Răceanu și A. Simionescu.

După Unirea Principatelor, problema dascălilor era uniformizarea manualelor, modernizarea și generalizarea alfabetului latin în redactarea lor.

Ministerul Educației a organizat un concurs în anul 1865, în urma căruia nu s-a obținut rezultatul dorit.

În anul 1864, Ion Creangă fusese numit, prin decret domnesc, institutor la școala primară Trei Ierarhi unde, la îndemnul lui Titu Maiorescu, a început să strângă material destinat scrierii și citirii.

Aici, împreună cu o echipă de cinci institutori, pornește la redactarea Abecedarul, lui Creangă revenindu-i „partea literară și dreptul de a trece prin ciur totul din punctul de vorbire al corectei vorbiri”.

Lucrarea a fost finalizată în anul 1867, apreciată de Junimea, apoi analizată de „Societatea pentru învățătura poporului român”, care recomandă tipărirea ei.

Astfel a apărut la Iași, pe 11 septembrie 1868, primul Abecedar românesc, într-un număr de 4000 de exemplare.

Abecedarul lui Ion Creangă a făcut parte dintr-o serie de lucrări importante pentru dezvoltarea limbii și literaturii române.

Bine conceput, manualul a fost apreciat de dascăli, fiind folosit mai multe decenii.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:36

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Sipote, cu sediul in comuna Sipote, Str. Alexandru Lapusneanu nr. 1, judetul Iasi, cod postal 707485, telefon 0232/238.333, fax 0232/238.320, e-mail: primariasipote@yahoo.ro, cod fiscal 4540291. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 loturi de teren, amplasate in intravilanul satului Iazu Nou, Str. Tineretului, F.N., ce apartin domeniului privat al Comunei Sipote, identificate astfel: Lotul 1 -suprafata de 2.020 mp, numar cadastral 61658, Cartea Funciara 61658; Lotul 2 -suprafata de 1.797 mp, numar cadastral 61655, Cartea Funciara 61655; Lotul 3 -suprafata de 1.364 mp, numar cadastral 61659, Cartea Funciara 61659; Lotul 4 -suprafata de 1.496 mp, numar cadastral 61714, Cartea Funciara 61714; 1 lot de teren, amplasat in intravilanul satului Mitoc, Str. Arhimandrit Nectarie, F.N., ce apartine domeniului privat al Comunei Sipote, identificate astfel: Lotul 5 -suprafata de 1.236 mp, numar cadastral 61754, Cartea Funciara 61754; 2 loturi de teren, amplasate in intravilanul satului Mitoc, Str. Scolii, F.N., ce apartin domeniului privat al Comunei Sipote, identificate astfel: Lotul 6 -suprafata de 1.342 mp, numar cadastral 61765, Cartea Funciara 61765; Lotul 7 -suprafata de 1.072 mp, numar cadastral 61747, Cartea Funciara 61747; conform caietului de sarcini, H.C.L. Sipote nr. 93/30.07.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Serviciul Administrare Patrimoniu, sau se poate consulta pe site-ul: www.primaria sipote.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Serviciul Administrare Patrimoniu, din cadrul Comunei Sipote, comuna Sipote, Str. Alexandru Lapusneanu nr. 1, judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita in numerar la Casieria institutiei sau cu ordin de plata in contul Comunei Sipote, RO95TREZ24A70 5000200130X, deschis la Trezoreria Municipiului Iasi, cod fiscal 4540291. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 16.10.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 24.10.2024, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Sipote, cu sediul in comuna Sipote, Str. Alexandru Lapusneanu nr. 1, judetul Iasi, Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 24.10.2024, ora 12.00, Camin Cultural Sipote, cu sediul in comuna Sipote, Str. Luca Arbore nr. 151, judetul Iasi. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Judecatoria Harlau, cu sediul in oras Harlau, Str. Gheorghe Doja nr. 1, judetul Iasi, telefon 0232/722.344, fax 0232/722.622, e-mail: jud-hirlau- reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.10.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Orasul Negresti, cu sediul in orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui, telefon/fax 0235.457.679, e-mail: inforpnegresti@gmail.com, cod fiscal 13407333. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: Teren in suprafata de 222 mp, situat in intravilanul orasului Negresti, Str.Decebal, F.N., T 30, P 97, Punct Tarina, ce apartine domeniului privat al Orasului Negresti, judetul Vaslui, identificat prin C.F. nr. 73740 Negresti, nr.cadastral 73740, conform H.C.L. Orasul Negresti nr. 84/23.09.2024 si temeiului legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019, privind Codul Administrativ. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: Se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei, Serviciul Juridic. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Serviciul Juridic din cadrul Orasului Negresti, Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Serviciul Impozite si Taxe Locale din cadrul Orasului Negresti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 15.10.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 23.10.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Orasul Negresti, Compartimentul Registratura, orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 24.10.2024, ora 11.00, Orasul Negresti, orasul Negresti, Sala Mare, parter, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 6.Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon/fax 0235.311.582, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.10.2024.
1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Orasul Negresti, cu sediul in orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui, telefon/fax 0235.457.679, e-mail: inforpnegresti@gmail.com, cod fiscal 13407333. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Teren in suprafata de 100 mp, situat in intravilanul orasului Negresti, F.N., ce apartine domeniului privat al Orasului Negresti, judetul Vaslui, identificat prin Cartea Funciara nr. 73583 Negresti, nr. cadastral 73583, conform H.C.L. Orasul Negresti nr. 72/30.08.2024 si temeiului legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019, privind Codul Administrativ, pentru realizarea unei constructii provizorii, in vederea desfasurarii de activitati comerciale. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei, Serviciul Juridic. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Serviciul Juridic din cadrul Orasului Negresti, Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 50 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Casieria Serviciului Impozite si Taxe Locale din cadrul Orasului Negresti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 15.10.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 23.10.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Registratura, orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 24.10.2024, ora 10.00, Orasul Negresti, Sala Mare, parter, Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon/fax 0235.311.582, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.10.2024.
  Impactul Inteligenței Artificiale în viața cotidiană. O prezență invizibilă în ziua de mâine
07/10/2024 16:36

Într-un colt linistit al unei cafenele moderne, o femeie isi verifică rapid agenda de pe telefon, o notificare subtilă dintr-o aplicatie de productivitate o anuntă că ar putea să isi rearanjeze progr ...

Turneul național al filmului despre George Enescu începe la Iași
07/10/2024 14:31

Primul film artistic dedicat vietii si operei lui George Enescu, una dintre cele mai importante personalităti culturale ale Romaniei, rulează in premieră natională la Iasi. „Enescu, jupuit de viu&rdqu ...

Naționalul ieșean, la Săptămâna „Purcărete: 50 de ani de excelență în teatru”
07/10/2024 14:13

Spectacolele „Plugarul si Moartea” si „O tragedie veninoasă”, ambele productii montate de Silviu Purcărete pe scena Sălii Mari a Nationalului din Iasi, sunt invitate la Craiova, la S ...

O invitație exclusivă la Palatul Culturii
07/10/2024 10:58

Complexul Muzeal National „Moldova” Iasi deschide larg portile Palatului Culturii pentru a oferi o experientă culturală aparte. Începand cu data de 7 octombrie, publicul va putea pătrunde i ...

„Anotimpurile” lui Vivaldi vor însufleți Palatul Culturii. O călătorie muzicală prin magia barocului
07/10/2024 10:49

Opera Natională Romană din Iasi isi continuă misiunea de a aduce in fata iesenilor capodopere ale muzicii clasice. Luna octombrie debutează sub semnul măretiei barocului, cu o interpretare a celebrei lucr ...

GALERIE FOTO - A început împodobirea cu flori a raclei Sfintei Paracheva. De 21 de ani, familia Buștei din București împodobește racla
07/10/2024 10:18

  La fiecare mijloc de octombrie, Iasul devine locul de pelerinaj pentru mii de credinciosi veniti să se inchine la moastele Sfintei Cuvioase Parascheva. Printre acestia se află si o familie din Bucures ...

Un ieșean face opt ani de puşcărie, după ce a fost prins de 12 ori în flagrant!
07/10/2024 10:12

* o dată, el a ascuns in cracii pantalonilor trei sticle cu vin şi nouă conserve de peşte, mergea ciudat din cauza asta * altă dată, a rămas atarnat de gardul de la gospodăria victimei * nu-şi la nici ...

Dublu Cetățean de onoare al Iașului, la doar 20 de ani!
07/10/2024 09:16

* Patricia Cires, multipla campioană europeană si mondială la canotaj, a devenit Cetătean de onoare al municipiului Iasi, după ce, cu cateva săptămani in urmă, presedintele Consiliului Judetean ii inman ...

A furat un cal, proprietarul a murit; a bătut un consătean, a murit el
07/10/2024 09:15

Judecat pentru furt calificat, violare de domiciliu, distrugere şi lovire sau alte violenţe, Ioan Sorin T. din Munteni, comuna Belceşti n-a făcut nicio zi de puşcărie şi nici nu va face vreodată. A scă ...

Înjurarea poliţiştilor: 100 zile de dat cu mătura şi 10.000 lei daune morale
07/10/2024 09:14

Un telefon nocturn, de ameninţare, dat poliţistului Gabriel A., apoi o injurătură la adresa unui coleg al acestuia, Răzvan M. s-au dovedit, in cele din urmă, două iniţiative extrem de costisitoare pentr ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei