Pensiile și ajutoarele sociale salvează Iașul de sărăcie!

1saracie1

Dimensiune font:

| 18-04-2022 00:00

 * datele statistice demonstrează faptul că, în anul 2020, dacă nu s-ar fi plătit pensiile şi celelalte transferuri sociale, 44,6% dintre ieșeni s-ar fi situat sub pragul sărăciei relative

* cea mai înaltă incidenţă a sărăciei se înregistrează în rândul celor cu vârsta de până la 18 ani şi a tinerilor de 18-24 ani, circa o treime dintre aceștia aflându-se sub pragul sărăciei

 Statisticile întocmite la nivel național arată că mare parte a populației din Regiunea de Nord-Est trăiește din indemnizațiile sociale și din pensii. Dacă aceste ajutoare financiare nu ar fi fost alocate, în ultimii ani, multe persoane ar fi depășit pragul sărăciei.

Statisticile confirmă, de fapt, o stare de fapt dureroasă - aproape un sfert din populaţia țării nu a fost afectată de sărăcie datorită existenţei transferurilor sociale. Doar pensiile au făcut ca 16,8% din populaţie să nu „cadă” în această situaţie nefavorabilă.

Direcția Județeană de Statistică Iași a transmis, în cadrul Colegiului Prefectural, o serie de date prin care demonstrează că, în anul 2020, dacă nu s-ar fi plătit pensiile şi celelalte transferuri sociale, o mare parte din populaţie (44,6%) s-ar fi situat sub pragul sărăciei relative.

În ultimii ani, cele mai mari rate ale sărăciei s-au înregistrat în regiunile Nord-Est (35,6%), Sud-Vest Oltenia (32,7%) ṣi Sud-Est (32,6%), iar cea mai mică în Bucureṣti-Ilfov (2,4%). „Situaţia s-ar fi înrăutăţit în cazul persoanelor vârstnice (65 de ani şi peste) care, într-o proporţie de 82,5%, ar fi fost în stare de sărăcie relativă. Aceeaşi situaţie s-ar fi înregistrat şi la persoanele aflate în grupa de vârstă 55-64 de ani, dar într-o proporţie mai redusă, de 53,8%. Pensia medie lunară a pensionarilor de asigurări sociale de stat din judeţul Iaşi, în trimestrul IV 2021, a fost de 1.535 lei, în creştere cu 0,7% (+11 lei) faţă de trimestrul IV 2020. Comparativ cu pensia medie pe ţară, în judeţul Iaşi aceasta este mai mică cu 4,8%. La nivelul județului Iași există aproximativ 150.300 de pensionari”, a transmis Direcția Județeană de Statistică Iași.

Tinerii, afectați de sărăcie

Pentru măsurarea acestei „stări”, spun specialiștii, se utilizează un set complex de indicatori statistici, care descriu dimensiunea, incidenţa, profilul şi gravitatea fenomenului sărăciei. „Indicatorul principal îl constituie venitul bănesc disponibil al unei persoane, într-un anumit moment de timp. Estimată pe baza veniturilor totale disponibile, exclusiv contravaloarea consumului din resurse proprii ale gospodăriei, rata sărăciei relative a fost, în anul 2020, de 23,4%. În valori absolute, numărul săracilor corespunzător acestei rate a fost de 4.524.000 persoane”, se arată în rapoartele naționale.

Cea mai înaltă incidenţă a sărăciei s-a înregistrat între anii 2017 și 2020 în rândul celor cu vârsta de până la 18 ani şi a tinerilor de 18-24 ani, circa 3 din 10 dintre aceştia aflându-se sub pragul de sărăcie, mult peste nivelurile corespunzătoare adulţilor. Foarte mulți dintre aceștia trăiesc doar cu ajutoarele sociale primite de la autorități.

Agenția Județeană de Plăți și Inspecții Sociale Iași primește, an de an, de la unităţile administrativ-teritoriale zeci de mii de dosare noi pentru acordarea de alocații, indemnizații și ajutoare sociale. În prezent, există peste 6.100 de beneficiari la nivelul județului Iași, cei mai mulți fiind în comunele: Lungani - 425 de persoane, Mironeasa - 299, Țibănești - 248, Sirețel - 178, Popești - 162. De asemenea, există situații în care autoritățile acordă ajutoare de urgență pentru familiile sărace. „Din majoritatea anchetelor sociale efectuate de inspectorii sociali în teren a rezultat că familiile pentru care s-a propus acordarea de ajutoare de urgenţă trăiesc într-un nivel avansat de sărăcie și/sau au membri cu grave afecţiuni de sănătate, ce necesită tratamente medicale de durată şi intervenţii chirurgicale costisitoare, care nu sunt suportate în totalitate de casa judeţenă de asigurări de sănătate, aspecte care afectează întreaga familie din punct de vedere emoţional, social, financiar și care pot conduce la apariţia situaţiilor de excluziune socială”, a transmis AJPIS Iași.

Risc de excluziune socială pentru cei cu nivel scăzut de instruire

Riscul de sărăcie afectează cu intensitate diferită populaţia în funcţie de grupa de vârstă, de capacitatea de muncă de care dispune şi, evident, de veniturile dobândite. „Din totalul persoanelor ocupate, cele aflate sub pragul de sărăcie au reprezentat 14,9%, cu 14,7 puncte procentuale mai puţin decât în cazul persoanelor care nu au desfăşurat nicio activitate economico-socială. În cadrul persoanelor antrenate într-o activitate economico-socială de tip salarial sau pe cont propriu, se remarcă diferenţierile între sexe: 18,1% dintre bărbaṭi, respectiv 10,4% dintre femei au fost sub pragul de sărăcie. În schimb, la persoanele neocupate sau inactive în anul 2020, diferenṭa dintre ponderile femeilor ṣi bărbaṭilor a fost de 8,1 puncte procentuale, în scădere cu 1,6 puncte procentuale faṭă de anul 2017”, a mai transmis Institutul Național de Statistică.

Cele mai puternic afectate de sărăcie au fost familiile numeroase, formate din doi adulţi cu trei sau mai mulţi copii. Sărăcia a afectat și familiile monoparentale, un părinte singur cu cel puṭin un copil dependent, dar ṣi persoanele din gospodăriile formate din doi adulţi cu doi copii dependenţi (aproape un sfert).

Specialiștii în statistică spun că o pondere de 56,0% din populaţia cu nivel scăzut de instruire s-a situat în risc de sărăcie sau excluziune socială, în comparaţie cu 4,7% dintre persoanele cu nivel superior de instruire. „Statutul ocupaţional de şomer este legat de un mare risc de sărăcie sau excluziune socială. În anul 2020, aproape 4 din 5 șomeri (78,0% din total persoane de 18 ani şi peste) s-au situat în risc de sărăcie sau excluziune socială. Prin comparaţie, persoanele ocupate au un risc de sărăcie sau excluziune socială cu 57,4 puncte procentuale mai mic decât cel al şomerilor”, se mai arată în raport. Ruxandra CAȘU

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:59

Ziua Crucii

10:45

Licitatie com. Tasca, spatiu in suprafata de 53,13 mp. 1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu in suprafata de 53,13 mp, apartinand domeniului public al Comunei Tasca, avand destinatia de farmacie, situat in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Bicazului nr. 4, nr.cadastral 51072, CF 51072, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. Tasca nr. 102/20.08.2025. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 30.09.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 08.10.2025, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar in original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 08.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 11.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, 14 loturi de teren. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: 14 loturi de teren, situate in intravilanul comunei Filipesti, sat Oniscani, F.N., judetul Bacau, care apartin domeniului privat al Comunei Filipesti, conform O.U.G. nr. 57/03.07.2019 , H.C.L. Filipesti nr. 49/18.07.2025 si a caietului de sarcini, identificate astfel: Lotul 1 -C.F. nr. 66501, suprafata: 1.000 mp; Lotul 2 -C.F. nr. 66500, suprafata: 1.000 mp; Lotul 3 -C.F. nr. 61519, suprafata: 1.000 mp; Lotul 4 -C.F. nr. 61520, suprafata: 1.000 mp; Lotul 5 -C.F. nr. 61566, suprafata: 1.000 mp; Lotul 6 -C.F. nr. 66888, suprafata: 1.311 mp; Lotul 7 -C.F. nr. 60620, suprafata: 1.082 mp; Lotul 8 -C.F. nr. 60625, suprafata: 1.388 mp; Lotul 9 -C.F. nr. 60626, suprafata: 1.136 mp; Lotul 10 -C.F. nr. 60627, suprafata: 1.098 mp; Lotul 11 -C.F. nr. 60630, suprafata: 982 mp; Lotul 12 -C.F. nr. 60623, suprafata: 900 mp; Lotul 13 -C.F. nr. 60633, suprafata: 885 mp; Lotul 14 -C.F. nr. 60634, suprafata: 885 mp. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.10.2025, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 30.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, spatiu in suprafata de 102 mp. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Spatiu in suprafata de 102 mp, cu destinatia de cabinet medical stomatologic, situat in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 121, apartinand domeniului public al Comunei Filipesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Filipesti nr. 30/20.05.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 10.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 21.10.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 23.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a Civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
FOTO -- Festivalul „Dealul cu povești” de la Horlești, locul unde literatura devine sărbătoare comunitară
15/09/2025 07:00

Horlestiul a prins viată odată cu editia din acest an a Festivalului de literatură „Dealul cu povesti”, organizat de Asociatia Rediu Tătar si initiat de profesoara de limba romană Monica Cotofa ...

Feerie în lumini și muzică la Palas. Opera din Iași a transformat seara într-o poveste
15/09/2025 06:28

Cateva sute de ieseni au asistat, duminică seară, la cea de-a XIV-a editie a galei „Magia serii in sunet si lumină”, un spectacol care a adus muzica lirică in inima orasului, intr-un decor plin ...

Mai multe persoane, amendate de jandarmii băcăuani după ce au intrat cu ATV-uri și motociclete în pădure
14/09/2025 19:06

Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judetean 'Stefan cel Mare' Bacău au identificat si sanctionat, sambătă, peste zece persoane care au pătruns ilegal in fondul forestier, in zonele Plopu si Va ...

Toamna podgorenilor. În timp ce sudul arde, nordul Moldovei dă semne de recoltă bună
14/09/2025 17:35

Romania viticolă trăieste, in 2025, aceeasi fractură pe care o simte intreaga tară: un sud lovit de secetă si geruri, cu productii prăbusite, si un nord care, paradoxal, rezistă si chiar se anuntă mai p ...

Iașul încarcerat între betoane. Psihologia blocului comunist ne bagă în spital
14/09/2025 16:42

Cartierele gri din Iasi sunt mai mult decat relicvele unei epoci care a mutilat orasele. Ele sunt mărturia vie a unei psihologii colective clădite pe lipsă de libertate si pe claustrare. Apartamentele comuni ...

FILIT 2025: Literatura mondială vine la Iași, într-un festival care nu mai acceptă tăcerea. Cine sunt primii invitați
14/09/2025 15:46

Într-o lume fragmentată, in care literatura e tot mai des impinsă spre rafturi uitate sau festivaluri de fatadă, Iasul face un gest curajos. Nu unul de imagine, ci unul de substantă. Festivalul Intern ...

Postul cu apă – curaj, vindecare și redescoperirea de sine
14/09/2025 15:01

Postul cu apă, practicat de secole in traditiile spirituale si tot mai des confirmat de cercetările stiintifice moderne, este mai mult decat o simplă abtinere de la hrană. El devine o terapie profundă a tr ...

Iașul face un nou pas spre energie verde: parc fotovoltaic la CET 2
14/09/2025 15:00

Primăria Municipiului Iasi a lansat licitatia pentru construirea unui parc fotovoltaic de mari dimensiuni pe terenul CET 2 Holboca, un proiect considerat esential in tranzitia energetică a orasului. Valoarea ...

O mie de boboci încep anul universitar, la Agronomie
14/09/2025 14:59

Emoţii intense pentru peste 1.000 de tineri aflaţi in primul an de studii la Universitatea de Ştiinţele Vieţii „Ion Ionescu de la Brad” (USV) Iaşi. De luni, acestia incep anul universitar. Lor ...

Luciana Antoci vrea schimbări majore în şcoli
14/09/2025 14:58

* Antoci, noul consilier al premierului, crede că scoala are nevoie de dialog, nu de decizii impuse, iar soluţiile pentru educaţie trebuie adaptate comunităţilor În ultima conferinţă de presă sus ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei