Poștașii din Vaslui vin cu pensia pe bicicletele electrice cu șezut „comfort line”

62308438

Dimensiune font:

| 07-12-2022 16:01

 Bicicletă electrică pentru poștașii din Vaslui. Bicicletele care îi scutesc pe poștași de pedalat au fost construite special pentru activitatea de distribuirea a corespondenței și au fost deja distribuite în câteva localități din județ.

Vehiculele pot fi încărcate de la priză și au o autonomie de până la 80 de km, cu un coș special unde poștații pot pune corespondența și pachetele mici, arată publicația „Vremea Nouă”.

Patru dintre bicicletele electrice au ajuns în mediul rural, iar a cincea în municipiul Vaslui. Aceste achiziții fac parte dintr-un plan mai amplu de modernizare a instituției, demarat la începutul acestui an, de directorul Companiei Naționale de Poștă Română, Florin Valentin Ștefan.

Deocamdată, cinci poștași din județul Vaslui au scăpat de pedalat, dar este posibil ca numărul lor să crească în viitorul apropiat. Cele cinci biciclete electrice au fost repartizate astfel: una în municipiul Vaslui, una la agenția Muntenii de Jos, una la agenția Ștefan cel Mare, una la Bogești și una la Voinești. Aceste biciclete sunt create special pentru poștași. Au o geantă portbagaj în spate și coș de metal în față, sunt confecționate din aluminiu, pentru o greutate redusă, iar bateria este atașată de portbagaj și poate fi încărcată la prizele obișnuite.

Bicicletele electrice Devron sunt confecționate din aluminiu pentru o greutate redusă și rezistență crescută, sunt dotate cu un motor de 250 W și au o autonomie de 60-80 km, viteza fiind limitată la 25 km/h. Totodată, sunt echipate cu furcă cu sistem de amortizare a șocurilor și un șezut comfort line care asigură o deplasare comodă a factorilor poștali” anunța compania în momentul semnării contractului de achiziții.

Aceste biciclete vor înlocui treptat vechile motoscutere, pe care postașii le folosesc de mai bine de 10 ani și care sunt atât de uzate, încât nu mai este profitabil să fie reparate.  

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:09

Un preot din Suceava este la un pas de moarte. A înghițit o substanță ciudată
08/02/2023 10:15

Un preot din Suceava, in varstă de 30 de ani, este in comă profundă, după ce a inghitit o substantă ciudată. Cadrele medicale depun toate eforturile, insă sunt rezervate in ceea ce priveste sansele sale ...

Costel Alexe este sigur că peste trei ani ieşenii vor circula pe A7
08/02/2023 08:59

  Consiliul Judetean Iasi colaborează cu institutiile centrale pentru a reduce birocratia si a mentine un ritm bun de implementare a proiectelor celor două autostrăzi pentru Moldova. Preşedintele CJ I ...

Bătăuşii din căruţă au scăpat de condamnare, dar sunt buni de plată
08/02/2023 08:59

 Dacă stai pe capra căruţei şi mani calul in stare de ebrietate, poliţiştii n-au ce să-ţi ia. Nici permisul că nu există aşa ceva, nici biciul şi nici calul. Lucru foarte bine ştiut de trei pr ...

  „Magie este atunci când poți să dăruiești lumii scântei de iubire”
08/02/2023 08:02

- Poezie intre Iasi si Ivrea, cu rime migălite in două limbi-surori – romana si italiana. Cand ati simtit fiorul acestei prime iubiri? Care a fost prima poezie scrisă de dvs? Dar prima creatie publicat ...

Cât de sigure sunt blocurile din Iaşi?
08/02/2023 07:59

Potrivit istoricului seismografic din Romania, Iaşul face parte, alături de Bucureşti, Ploieşti, Buzău şi Focşani, pe lista celor mai periculoase zone pentru locuitori. De asemenea, Iaşul ocupă locul a ...

 Gripa face victime, la Iași
08/02/2023 07:55

Peste 7.000 de persoane au prezentat infectii respiratorii acute, săptămana trecută, la Iasi. Cele mai multe dintre acestea sunt infectii virale ale căilor respiratorii acute. Din nefericire, s-au inre ...

 Elevii ieșeni, nepregătiți pentru Bacalaureat
08/02/2023 06:57

* niciun elev din judeţ nu a obţinut media 10 la simularea examenului de Bacalaureat şi, de asemenea, niciun liceu nu a inregistrat promovare 100% * au fost obţinute  doar 80 de note de 10&nb ...

Măsuri de protecţie a instalaţiilor de apă  împotriva îngheţului
07/02/2023 23:59

    Întrucat sunt anunţate noi zile cu temperaturi scăzute, specialiştii ApaVital atrag atenţia asupra creşterii riscul apariţiei ingheţului pe reţelele de distribuţie şi in instala ...

Plin sezon al incendiilor datorate coşurilor de fum
07/02/2023 23:59

 Valul de aer polar din ultima perioadă a adus cu sine o creştere bruscă şi alarmantă a incendiilor din mediul rural. Astfel, dacă in lunile decembrie şi ianuarie se consemna cate-un astfel de eveni ...

Procurorii au renunţat. Narcomanul era prea amărăştean
07/02/2023 23:59

 Bucuros că tocmai primise coletul cu grinderul pentru măcinat, mugurii şi frunzele de cannabis, Florin B. din Targu Frumos s-a apucat să se laude că va demara o nouă şi mănoasă afacere. Preparare ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei