Poliţiştii din Suceava au făcut percheziţii care au vizat vânzarea de îmbrăcăminte şi încălţăminte contrafăcută

23

Dimensiune font:

| 24-02-2024 17:55

Poliţiştii din Suceava au făcut percheziţii la domiciliile unor persoane fizice, dar şi la sediile şi depozitele unor firme suspectate că puneau pe piaţă obiecte de îmbrăcăminte şi încălţăminte falsificate, purtând numele unor branduri celebre. Peste o sută de perechi de încălţăminte şi zeci de articole de îmbrăcăminte, cu o valoare estimată la peste 50.000 de lei, au fost ridicate pentru cercetări, conform news.ro.

Dosarul penal vizează infracţiuni de punere în circulaţie de produse purtând mărci înregistrate fără acordul titularului mărcii, iar în cadrul anchetei poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din Suceava, au făcut, vineri, cinci percheziţii domiciliare în oraşului Gura Humorului. Descinderile au avut loc la locuinţele unor persoane, la puncte de lucru ale unor agenţi economici şi la imobilele unde existau informaţii că s-ar afla depozitate bunuri susceptibile a fi contrafăcute şi comercializate ilegal. „Au fost percheziţionate 5 imobile şi 3 autoturisme şi au fost identificate şi ridicate în vederea continuării cercetărilor un număr de 117 perechi pantofi sport, inscripţionate cu mărci de prestigiu, înregistrate şi protejate pe teritoriul României, precum şi cantitatea totală de 20 articole de îmbrăcăminte, având inscripţionate mărci înregistrate şi protejate pe teritoriul României, produse susceptibile de a fi contrafăcute şi în legătură cu săvârşirea faptei pentru care s-a început urmărirea penală. Valoarea estimativă a produselor ridicate este în sumă de aproximativ 50.000 lei”, se arată într-un comunicat dat publicităţii sâmbătă de Poliţia Suceava.

Anchetatorii au, în acest dosar şi alte mijloace de probă care urmează a fi administrate pentru dovedirea întregii activităţi infracţionale.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
După două decenii de așteptări, se lucrează la Spitalul Regional de Urgență!
21/04/2024 23:59

Ministrul Sănătăţii a venit la Iasi, vineri, la inaugurarea lucrărilor la cea mai importantă investiţie din Moldova ultimilor 30 de ani. Rafila are convingerea că Spitalul Regional de Urgenţe din Iaşi ...

PSD câștigă teren. PNL cade, dar rezistă!
21/04/2024 23:52

O cercetare soiologică realizată la solicitarea PSD relevă faptul că social-democratii sunt, la nivelul judetului si al municipiului Iasi, principala fortă politică. Fată de anteriorul sondaj, prezentat ...

Iașul, raiul hoților de energie electrică și gaze naturale
21/04/2024 23:45

* cele mai multe cazuri de consum fraudulos de gaze naturale s-au inregistrat in judetul Iasi, urmat de Bacău, Neamt, Suceava si Vaslui * la Botosani nu a fost inregistrat niciun caz * la consumuri frauduloase ...

Gheorghe Flutur a solicitat Comisiei Europene finanțarea unei autostrăzi de la Siret la Lvov
21/04/2024 22:16

* autostrada avută in vedere – Siret -  Cernăuti – Ternopil – Lvov – granita Poloniei, ar reface vechea rută comercială „Via Carpathia”, „ar consolida flancul ...

Polițiștii botoșăneni au tras 40 de gloanțe aupra unui tânăr, în trafic
21/04/2024 22:15

* un sucevean impuscat de politisti a fost la un pas de moarte, in noaptea de sambătă spre duminică, chirurgii fiind nevoiti să-i scoată organe interne pentru a-i putea salva viata * nu mai putin de 40 de ...

Lalele fac spectacol în Grădina Botanică
21/04/2024 22:11

Spectacol de culoare in Copou. Zeci de mii de lalele viu colorate si in forme tot mai diverse pot fi admirate zilele acestea in Grădina Botanică din Iasi. Nu lipseste, nici anul acesta, singurul soi cu nume r ...

Poliţist inculpat pentru „lovire sau alte violenţe” asupra unei găini!
21/04/2024 22:11

Georgel P. este subofiţer la o secţie de poliţie rurală. Om foarte corect, aplică legea la modul cel mai riguros, nu ţine cont de neamuri ori de cumătrii şi de la asta i-a şi tras, de a devenit inculpa ...

Artiştii tomberoanelor
21/04/2024 22:08

De cand s-a băgat asta cu reciclarea, e jale. La gunoi n-ai nicio şansă a arunca altceva in afară de şobolani defuncţi, oase ori cărămizi sparte. Cuiele, se ştie, la fier vechi, 70 bani kilul. Hainele ...

Aleră cu bombă la bordul unui avion care a aterizat la Iași
21/04/2024 22:05

* avionul companiei WizzAir care opera cursa Londra – Chisinău si la bordul căruia se aflau 220 de pasageri, fără membrii echipajului, a aterizat in conditii bune pe Aeroportul International Iasi, iar ...

Mihai Chirica: „Proiectele Iaşului nu pot fi oprite de interesele electorale ale unor perdanţi!”
21/04/2024 22:01

Primarul Iasului, Mihai Chirica, sustine că in spatele acuzatiilor care i se aduc de către procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizată (DIICOT) privind infractiunea de ab ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei