Poşta Română mută centrul de tranzit, de la Iaşi la Roman

1posta

Dimensiune font:

| 25-07-2023 08:59

Totuşi, cei care au gândit mişcarea propun ca Iaşul să găzduiască un alt HUB de altă natură: Curierat, Servicii Financiare, Imprimate sau Imobiliare

După cum v-am mai informat, Poşta Română vrea să mute centrul regional de tranzit de la Iaşi în zona metropolitana Roman. Fără prea multe explicaţii, s-a afirmat, prin vocea şefului Poştei, Valentin Ştefan, că „Iaşul nu este cel mai fericit punct”. „Vrem să mutăm hub-ul logistic al companiei. Este oarecum natural, este o tendință care se găsește și la alte companii. Este nodul rutier din jurul orașului Roman care atrage acest gen de investiții, acest gen de dezvoltări. Iașul, deși este un motor economic, nu este cel mai fericit punct”, a precizat directorul general al C.N. Poșta Română.

Au urmat reacţiile reacţiile din zona politicului. Primul care a făcut-o a fost preşedintele executiv al PMP, Petru Movilă. „Mutarea centrului regional al Poștei, de la Iași la Neamț, este o pierdere pentru județul nostru. Nu am văzut încă pe nimeni să își asume decizia de desființare a locurilor de muncă sau pierderile care se vor înregistra din punct de vedere economic. Este inadmisibil să nu fie nicio reacție din partea liderilor politici ieșeni. Nu este prima dată când ni se fură instituții, tot pe vremea PSD-ului, pentru a gâdila orgoliul baronilor de alte județe. Mutarea DRDP sau a Inspectoratului de Stat în Construcții, sunt exemple de ambiție pesedistă. Iașul a fost vitregit din cauza fricii celor de la Iași să comenteze în fața șefilor. Cei care făceau atunci sau încă fac naveta la Bacău, simt în fiecare zi cât de nepotrivită este o astfel de decizie pur politică. Lipsa de specialiști în alte județe este acută și acum.

S-a mai încercat mutarea Poștei încă o dată, acum ceva ani. Am fost unul dintre puținii oameni care s-a opus. Și Poștă a rămas la Iași. Explicațiile văzute astăzi, cum că Iașul nu este cea mai fericită alegere, este fără fundament și fără raționamente economice, singurele care trebuie să conteze. Iașul are nevoie să fie susținut și apărat, nu folosit ca monedă de schimb în trocuri politice”, a spus ex-parlamentarul ieşean.

Măsură nejustificată economic

Şi liberalii s-au arătat interesaţi de acest subiect. Deputatul Alexandru Muraru spune că dacă ar fi avut fundament economic, mutarea hub-ului în zona Moldovei ar trebui urmată de mutarea celorlalte centre de tranzit din ţară, dar se pare că Timişoara, Clujul, Craiova sau Constanţa nu vor avea soarta Iaşului. „Faptul că se intenţionează realizarea unei investiţii de cinci milioane de lei în noul centru regional de tranzit în zona Romanului, cu posibilitatea concesionării unui teren sau achziţionării directe a suprafaţei necesare nu are fundament economic. Dacă ar fi avut, centrele de tranzit de la Timişoara, Constanţa (judeţe de graniţă precum Iaşul), Craiova sau Cluj ar trebui, de asemnea, să fie relocate, ceea ce nu pare să fie cazul. Este de menţionat că relocarea centrului regional de tranzit ar putea avea consecinţe grave, inclusiv concedierea a cel puţin 100 de salariaţi, transferul unei părţi a parcului auto, desfiinţarea unei structuri de coordonare a activităţii de tranzit sau transport. Toate acestea survin într-un moment în care Poşta se află în plin proces de concediere colectivă, cu peste 500 de angajaţi care îşi vor pierde locurile de muncă”, spune deputatul ieşean.

Luăm Logistica, dar vă dăm altceva

Într-un răspuns oferit lui Muraru, oficialii Ministerului Cercetării, Inovării şi Digitalizarii scot din joben explicaţii lipsite de conţinut. Astfel, se afirmă că decizia construirii unor astfel de HUB-uri Logistice şi Curierat Regionale face parte din strategia Poştei Române, document pragmatic centrat pe client, având ca obiectiv asigurarea calităţii, satisfacţiei  şi loialităţii clienţilor, precum şi diminuarea riscurilor pe termen lung. „În vederea îmbunătăţirii activităţii poştale la nivel local, un astfel de HUB urmează a fi edificat în proximitatera municipiului Roman. În prezent, CN Poşta Română face demersuri către autorităţile locale în vederea concesionării suprafaţei de teren adecvate construirii unui astfel de centru logistic. În acest scop, CN Poşta Română a transmis solicitări către majoritatea UAT-urilor din zona de interes, din proximitatea municipiului Roman”, se arată într-un răspuns semnat de ministrul Bogdan Gruia Ivan.  Interesant este faptul că directorul general al Poştei a precizat că, în cazul în care nu va fi realizat un astfel de parteneriat (concesionare a terenului) C.N. Poșta Română va achiziționa terenul necesar! Potrivit directorului Oficiului Judeţean de Poştă Neamţ, Cristian Tapalagă, întregul proces de mutare al sediului ar dura cam un an de zile, iar noul sediul regional nu are încă o locaţie exactă. „Suntem în discuţii cu şapte localităţi din zona metropolitană Roman. Deocamdată, mutarea este în stadiul de proiect. Trebuie să identificăm acel UAT (localitate) de pe E85 unde să mutăm hub-ul logisitic”. Sediul regional din zona Romanului (unii vorbesc despre Săbăoani) ar urma să deservească şase judeţe din Moldova.

Ultima noutate ar fi că Iaşul poate pierde centrul de tranzit, dar va rămâne cu ceva. „CN Poşta Română intenţionează să construiască un astfel de HUB în proximitatea municipiului Iaşi, urmând iniţierea demersurilor către autorităţile locale”, mai spune ministrul Ivan. Nu există informaţia cam despre ce HUB ar putea vorba. Se ştie doar că Poșta Română înființează cinci unități de afaceri independente - Curierat, Servicii Financiare, Logistică (cel propus la Roman), Imprimate și Imobiliare – fiecare cu propriul director. Dan CONSTANTINESCU

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:59

Ziua Crucii

10:45

Licitatie com. Tasca, spatiu in suprafata de 53,13 mp. 1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu in suprafata de 53,13 mp, apartinand domeniului public al Comunei Tasca, avand destinatia de farmacie, situat in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Bicazului nr. 4, nr.cadastral 51072, CF 51072, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. Tasca nr. 102/20.08.2025. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 30.09.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 08.10.2025, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar in original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 08.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 11.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, 14 loturi de teren. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: 14 loturi de teren, situate in intravilanul comunei Filipesti, sat Oniscani, F.N., judetul Bacau, care apartin domeniului privat al Comunei Filipesti, conform O.U.G. nr. 57/03.07.2019 , H.C.L. Filipesti nr. 49/18.07.2025 si a caietului de sarcini, identificate astfel: Lotul 1 -C.F. nr. 66501, suprafata: 1.000 mp; Lotul 2 -C.F. nr. 66500, suprafata: 1.000 mp; Lotul 3 -C.F. nr. 61519, suprafata: 1.000 mp; Lotul 4 -C.F. nr. 61520, suprafata: 1.000 mp; Lotul 5 -C.F. nr. 61566, suprafata: 1.000 mp; Lotul 6 -C.F. nr. 66888, suprafata: 1.311 mp; Lotul 7 -C.F. nr. 60620, suprafata: 1.082 mp; Lotul 8 -C.F. nr. 60625, suprafata: 1.388 mp; Lotul 9 -C.F. nr. 60626, suprafata: 1.136 mp; Lotul 10 -C.F. nr. 60627, suprafata: 1.098 mp; Lotul 11 -C.F. nr. 60630, suprafata: 982 mp; Lotul 12 -C.F. nr. 60623, suprafata: 900 mp; Lotul 13 -C.F. nr. 60633, suprafata: 885 mp; Lotul 14 -C.F. nr. 60634, suprafata: 885 mp. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.10.2025, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 30.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, spatiu in suprafata de 102 mp. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Spatiu in suprafata de 102 mp, cu destinatia de cabinet medical stomatologic, situat in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 121, apartinand domeniului public al Comunei Filipesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Filipesti nr. 30/20.05.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 10.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 21.10.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 23.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a Civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
FOTO -- Festivalul „Dealul cu povești” de la Horlești, locul unde literatura devine sărbătoare comunitară
15/09/2025 07:00

Horlestiul a prins viată odată cu editia din acest an a Festivalului de literatură „Dealul cu povesti”, organizat de Asociatia Rediu Tătar si initiat de profesoara de limba romană Monica Cotofa ...

Feerie în lumini și muzică la Palas. Opera din Iași a transformat seara într-o poveste
15/09/2025 06:28

Cateva sute de ieseni au asistat, duminică seară, la cea de-a XIV-a editie a galei „Magia serii in sunet si lumină”, un spectacol care a adus muzica lirică in inima orasului, intr-un decor plin ...

Mai multe persoane, amendate de jandarmii băcăuani după ce au intrat cu ATV-uri și motociclete în pădure
14/09/2025 19:06

Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judetean 'Stefan cel Mare' Bacău au identificat si sanctionat, sambătă, peste zece persoane care au pătruns ilegal in fondul forestier, in zonele Plopu si Va ...

Toamna podgorenilor. În timp ce sudul arde, nordul Moldovei dă semne de recoltă bună
14/09/2025 17:35

Romania viticolă trăieste, in 2025, aceeasi fractură pe care o simte intreaga tară: un sud lovit de secetă si geruri, cu productii prăbusite, si un nord care, paradoxal, rezistă si chiar se anuntă mai p ...

Iașul încarcerat între betoane. Psihologia blocului comunist ne bagă în spital
14/09/2025 16:42

Cartierele gri din Iasi sunt mai mult decat relicvele unei epoci care a mutilat orasele. Ele sunt mărturia vie a unei psihologii colective clădite pe lipsă de libertate si pe claustrare. Apartamentele comuni ...

FILIT 2025: Literatura mondială vine la Iași, într-un festival care nu mai acceptă tăcerea. Cine sunt primii invitați
14/09/2025 15:46

Într-o lume fragmentată, in care literatura e tot mai des impinsă spre rafturi uitate sau festivaluri de fatadă, Iasul face un gest curajos. Nu unul de imagine, ci unul de substantă. Festivalul Intern ...

Postul cu apă – curaj, vindecare și redescoperirea de sine
14/09/2025 15:01

Postul cu apă, practicat de secole in traditiile spirituale si tot mai des confirmat de cercetările stiintifice moderne, este mai mult decat o simplă abtinere de la hrană. El devine o terapie profundă a tr ...

Iașul face un nou pas spre energie verde: parc fotovoltaic la CET 2
14/09/2025 15:00

Primăria Municipiului Iasi a lansat licitatia pentru construirea unui parc fotovoltaic de mari dimensiuni pe terenul CET 2 Holboca, un proiect considerat esential in tranzitia energetică a orasului. Valoarea ...

O mie de boboci încep anul universitar, la Agronomie
14/09/2025 14:59

Emoţii intense pentru peste 1.000 de tineri aflaţi in primul an de studii la Universitatea de Ştiinţele Vieţii „Ion Ionescu de la Brad” (USV) Iaşi. De luni, acestia incep anul universitar. Lor ...

Luciana Antoci vrea schimbări majore în şcoli
14/09/2025 14:58

* Antoci, noul consilier al premierului, crede că scoala are nevoie de dialog, nu de decizii impuse, iar soluţiile pentru educaţie trebuie adaptate comunităţilor În ultima conferinţă de presă sus ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei