Povestea iei românești, brodată într-o cofetărie din Iași

O idee inedită a scos la iveală dorința multor ieșence de a promova tradițiile românești în diferite forme. De la expoziții, la colecții și prezentări inedite, ideile s-au înșiruit frumos, ca mărgelele pe broderiie iilor care au fost vedetele săptămânii, la Sărbătoarea Sânzienelor și în ziua dedicată lor.

Iașul s-a gătit frumos de hram și a oferit publicului multe evenimente, unul dintre ele găzduit de o cofetărie. Definit prin excelență ca un spațiu al frumosului, rafinamentului și bunului gust, iată că o cofetărie poate fi oricând și o scenă pentru etalarea tradițiilor. Ideea, lansată de către Alina Neamțu, fondatorul lanțului Palibo, cunoscut pentru răsfățurile dulci, a adus împreună un grup de doamne care iubesc nespus tradițiile. A fost nevoie doar de o sugestie pentru ca iile să fie scoase din lada de zestre și expuse în cofetărie, spre deliciul tuturor celor care au avut parte nu doar de savoarea prăjiturilor, ci și de o o altfel de expoziție. „În cofetăriile noastre, sărbătorile sunt transformate în tradiții! Așa am reușit să aducem împreună, în cofetăria din Podu Roș, colecții de veșminte populare tradiționale, dar și moderne. Am vrut să aducem mai aproape de consumatorul nostru obiceiurile poporului român. Clienții noștri au fost întâmpinați și cu bunătăți moldovenești, care îți trezesc amintiri culinare din copilărie!”, a explicat Alina Neamțu ideea expoziției, realizată cu sprijinul unor colecționare care iubesc enorm tradițiile - Jeanina Băbuță și Andreea Romila.

„Ia este legătura mea cu ochii blânzi și veseli ai bunicii Domnica"

Este pasionată de tot ce înseamnă frumos, pune preț pe tradiții, valori și tot ce este prețios și care ne reprezintă ca nație. Și uite așa, Jeanina Băbuță a deschis lada de zestre pregătită de bunica ei din Bălcăuți (județul Suceava) și a oferit câteva exemplare pentru expoziția de la Palibo. „Sunt bucovineancă și cred că asta spune tot. De când m-am născut, le-am văzut pe mama și bunica pregătind zestrea pentru momentul în care mă voi mărita. Sună tare haios acum, dar altele erau vremurile acum 35 de ani. Cum se lăsa iarna, bunica ocupa o cameră întreagă cu războiul ei de țesut și pregătea prosoapele pentru înmormântare, chiar dacă pe atunci avea 50 de ani. Pregătea fir de bumbac și materialul de in sau cânepa pentru cămăși. Am prins și șezătorile căci veneau mătușile să îi ofere companie, lucrând și ele la o ie, la o traistă. Îmi amintesc cum cântau mai mult în limba ucraineană, căci asta era limba lor maternă, chiar dacă erau toate născute în România. Râdeau, plângeau, dar mâinile lor nu stăteau o clipă.

Bunica avea ii moștenite de la mama și bunica ei. Le păstra cu sfințenie amintindu-și cum pe vremuri avea două cămăși în garderobă și o fustă. În același timp, căuta modele noi, împrumuta cămăși pentru a coase ceva nou. Așa se face că am în lada de zestre moștenită cinci costume complete și vreo 10 cămăși diferite. Unele cămăși sunt moștenite de la străbunicile mele și au peste 100 de ani sau chiar mai bine, altele au fost cusute de mâinile bunicelor mele. Le port cu mândrie”, am aflat de la Jeanina Băbuță. Pentru ea, tradiția înseamnă legătura cu divinitatea, natura și străbunii,  iar „ia este legătura mea cu ochii blânzi și veseli ai bunicii Domnica. Prin ie, ea îmi este alături și acum”.

Andreea Romila este o altă ieșeancă tânără îndrăgostită de tradiții, care a oferit sprijin în amenajarea a două expoziții dedicate iilor - una la Palatul Braunstein și cealaltă la Palibo. „Sunt născută și crescută pe Valea Bohotinului, în Răducăneni. Dragostea pentru tradiție s-a născut din pasiunea mea pentru muzica populară, pe care o cânt cu mare drag! Din momentul în care am început să cânt muzică populară, principala vestimentație tradițională era costumul popular de la căminul satului. Când lucrurile au devenit mai serioase, am avut mare noroc de o prietenă care mi-a împrumutat costumul ei… Dar cât să umblu cu împrumutatul? Astfel, în anul 2014 mi-am cumpărat prima ie. De la prima ie și până la colecția de aproximativ 100 de obiecte tradiționale, autentice dar și reinterpretate, a fost doar un pas concretizat în 7 ani… Șapte ani de investiții, recondiționări, descoperiri. Piesele din colecția mea sunt din diferite zone ale țării: Moldova, Vrancea, Vâlcea, Oltenia, Muscel, Bistrița, Banat”, a derulat și Andreea povestea pasiunii ei.

Pentru ea, ia este mai de preț ca aurul. „Spun adesea că dacă pierd o ie sunt mai tristă decât dacă pierd o bijuterie. Am pus mult suflet în aceste piese, chiar dacă sunt genul de om care nu se atașează, în general, de obiecte. Am participat la expoziția de la Palatul Braunstein, dar și la cea de la Palibo fiindcă pentru nimic în lume nu puteam rata o așa invitație -  în primul rând pentru că dulciurile sunt o altă mare slăbiciune de a mea, iar în al doilea rând pentru că mi s-a părut o idee foarte ingenioasă, rar întâlnită! Nu sunt multe cofetării în care să regăsești, într-un mod palpabil, iubire pentru tradiție, pentru ie”, a zâmbit Andreea.

 Ce-ar mai fi de spus în fața unei astfel declarații de dragost pentru tradiții? Că sunt mereu un pașaport pentru orice destinație și o carte de vizită de care orice român poate fi mândru.

Maura ANGHEL