Prăbuşirea ţeparului presei ieşene

1amo press

Dimensiune font:

| 10-05-2022 08:15
Ani la rând, Amo Press, firmă deţinută de Manuel Onofrei, a fost unul dintre jucătorii importanţi din zona distribuţiei de presă scrisă. 65 de chioşcuri amplasate în cele mai bune zone din oraş, rezultat al unei prietenii cu primarul de atunci al Iaşului, îi asigurau lui Onofrei venituri care îl poziţionau printre antreprenorii de succes ai oraşului. O poziţie pe care patronul AmoPress nu a ascuns-o niciodată, dovadă desele sale prezenţe în tribuna oficială la meciurile echipei de fotbal, pe terasele crâşmelor sau în cluburile de fiţe din Iaşi. Falimentele firmelor care comercializează cărți și ziare - cel mai răsunător exemplu fiind cel al RODIPET - au dus la înflorirea afacerilor firmei lui Onofrei. Toate acestea până în octombrie 2015, când, coincidenţă sau nu, începe declinul AmoPress odată cu debarcarea lui Gheorghe Nichita din Palatul Roznovanu. 

 

Angajaţii AmoPress povestesc cum a început destrămarea unei afaceri care le asigura traiul zilnic. „Vindeam de toate, presă centrală, locală, reviste, mărfuri nonalimentare. Unii dintre tonetari dispuneau de un sistem plată al facturilor. Pensionarii făceau coadă la tonetă. Dintr-o dată, s-a auzit că firma are datorii mari. Nu am crezut până când marfa care ni se aducea dimineaţa s-a împuţinat. Prima a fost Gazeta Sporturilor, care nu a mai mai trimis ziarul la tarabă. Nu a mai funcționează nici sistemul de plată a facturilor. Au fost zile când nu am avut nici presă locală”, îşi aminteşte unul dintre angajaţii AmoPress.

Confirmarea prăbuşirii afacerii a venit odată cu inventarele prin care erau nevoiţi să treacă tonetarii. „N-a fost lună în care să nu ies pe minus. Noroc că am ţinut o evidenţă paralelă şi le-am arătat celor de la firmă că nu am primit marfa pe care au spus ei că mi-au dat-o la vânzare. 300 lei, 400 lei, 500 lei... ieşeam lipsă. Asta în condiţiile în care erau întârzieri mari şi cu salariile. Am avut colegi care nu au văzut leafă 3-4 luni la rând. Cică nu sunt bani”, mai spune fostul angajat.

Arificiu financiar cu zi penal

Tonetarii nu erau singurii ţepuiţi. În decembrie 2017, firma lui Manuel Onofrei, avea datorii de peste 450.000 de lei la bugetul local, însemnând chirii neachitate și penalități. În acelaşi an, potrivit celor care au făcut afaceri cu Onofrei, patronul AmoPress ar fi recurs la un artificiu ilegal pentru a scăpa de executarea declanşată de creditori. „I-am pus sechestru şi pe cele 65 de chioşcuri care aparţin firmei AmoPress Retail, cea cu care ne aflăm în litigiu. Când ne-am dus însă cu executorul să-i ridicăm chioşcurile, ne-a prezentat două hârtii antedatate, dubioase, prin care ne-a pus în vedere că nu mai putem să punem sechestru, fiindcă a vândut de urgenţă chioşcurile”, spunea atunci Horia Ivanovici, patronul ziarul Fanatik. 

În anul 2015, între Horia Ivanovici, administratorul ziarului Fanatik, și Manuel Onofrei, patronul Amo Press, a fost stabilit un parteneriat de publicitate. Onofrei plătea pentru a face publicitate unor produse Disney, iar Ivanovici se obliga să îi ofere machete de publicitate pe o perioadă de un an. Valoarea contractului a fost de  60.000 de euro+TVA. Practic, Ivanovici a susţinut că Onofrei şi-a vândut cele 65 de chioşcuri de urgenţă, tot unei firme care îi aparţine, Amo Press Group, şi, fix în aceeaşi zi „le-a închiriat gratis” înapoi către Amo Press Retail pe un contract de comodat. „I le-a închiriat gratis, deşi vorbim de rulaje de sute de mii de lei lunar. Contractul de vânzare şi contractul de comodat sunt făcute, ambele, în aceaşi zi. Totul este ticluit la repezeală, ca să nu mai putem noi, creditorii, să recuperăm nimic valoros din firma sa”, a punctat Horia Ivanovici.

Chioşcuri ridicate de pe domeniul public

În 2018, judecătorul sindic a aprobat deschiderea procedurii generale a insolvenţei împotriva SC Amo Press Retail. Era anul în care Primăria Iaşi începuse ridicarea tonetelor de pe domeniul public din cauza datoriilor mari acumulat de firma lui Onofrei către bugetul local. Iniţial, Amo Pres Retail contestase în instanţă ordinul primarului de ridicare a tonetelor, însă magistraţii ieşeni au respins contestaţia. În contestaţia depusă în instanţă, firma lui Onofrei a arătat că a încheiat cu primaria un acord de eşalonare a datoriilor fără însă să facă şi dovada acestui lucru. „Actele dosarului releva restanţe la plata ale reclamantei acumulate în perioada 1.07.2015 - 30.06.2017 în cuantum de 241.340,15 lei, pe care de altfel, aceasta le admite. Se prevalează reclamanta de existenţa unui acord de eșalonare, fără a face dovada existenţei acestuia. Reclamanta a fost notificata cu privire la obligaţiile de plată restante, fiind informată cu privire la procedura pe care trebuie să o urmeze pentru a beneficia de eşalonare, precum şi de consecinţele derivând din contracte, în cazul neachitarii debitului”, au spus magistraţii.

În 2018, valoarea totală a datoriilor lui Onofrei către terţi atingea valoarea de de 10.791.699 lei. Din vânzarea activelor nu s-a recuperat mare lucru astfel încât, în 2021, Curtea de Apel Iaşi a decis atragerea răspunderii patrimoniale împotriva lui  Manuel Leonid Onofrei. Judecatorii au stabilit că Fiscul şi alţi creditori pot să-l execute silit pe Onofrei pentru recuperarea sumei de 6.703.474,13 lei, datoriile neacoperite ale firmei Amo Press Retail SRL. Curtea de Apel a luat această decizie după ce  Fiscul a arătat că Onofrei a scos ilegal din conturile firmei sume impresionante, fără nicio justificare legală.

Listă impresionantă de creditori

Povestea falimentului AmoPress Grup se încheie în 2022, odată cu declararea falimentului firmei şi publicarea  listei tuturor celor ţepuiţi de Onofrei: Fondul European de Investiţii - 191.540 lei, Libra Internet Bank - 399.905 lei, Alpha Bank România SA -  1.307.428 lei, Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM - 1.600.355 lei, Impuls Leasing România IFN SA - 122.856 lei, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi -  289.584 lei, Municipiul Iaşi-DEFPL - 9.138 lei, Adevărul Holding SRL - în reorganizare -  34.126 lei, ,17, Impuls Leasing România IFN SA - 22.055 lei, Total Soft SA - 23.072 lei, Isis Editcom SRL - 88.043 lei , RC-CF Trans SRL – 819 lei, Inter Uno SRL - 6.095 lei,  Sincron SRL - 26.261 lei, Ziarul Evenimentul SRL - 50.720 lei, Universitatea Tehnica Gheorghe Asachi Iaşi - 5.001 lei, Creative  and Original Solutions SRL - 14.025 lei,  ING Commercial  Finance Polka SA - 33.837 lei, Casa de Cultură a Sindicatelor Iaşi - 26.802 lei,  Intersnack România SRL - 3.809 lei, Unicredit Leasing Fleet Management SRL - 57.949 lei, Unicredit  Leasing Corporation IFN SA - 14.435 lei,  Quadrant AMROQ Beverages SRL - 165.450 lei, Regia Autonomă de Transport Public Iaşi -  8.035 lei, La Mattina SRL - 43.654 lei, Mediafax Group SRL- în reorganizare - 70.623 lei,  Global Impex Distributions SRL - 9.030 lei. Dan CONSTANTINESCU

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:59

Ziua Crucii

10:45

Licitatie com. Tasca, spatiu in suprafata de 53,13 mp. 1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu in suprafata de 53,13 mp, apartinand domeniului public al Comunei Tasca, avand destinatia de farmacie, situat in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Bicazului nr. 4, nr.cadastral 51072, CF 51072, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. Tasca nr. 102/20.08.2025. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 30.09.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 08.10.2025, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar in original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 08.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 11.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, 14 loturi de teren. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: 14 loturi de teren, situate in intravilanul comunei Filipesti, sat Oniscani, F.N., judetul Bacau, care apartin domeniului privat al Comunei Filipesti, conform O.U.G. nr. 57/03.07.2019 , H.C.L. Filipesti nr. 49/18.07.2025 si a caietului de sarcini, identificate astfel: Lotul 1 -C.F. nr. 66501, suprafata: 1.000 mp; Lotul 2 -C.F. nr. 66500, suprafata: 1.000 mp; Lotul 3 -C.F. nr. 61519, suprafata: 1.000 mp; Lotul 4 -C.F. nr. 61520, suprafata: 1.000 mp; Lotul 5 -C.F. nr. 61566, suprafata: 1.000 mp; Lotul 6 -C.F. nr. 66888, suprafata: 1.311 mp; Lotul 7 -C.F. nr. 60620, suprafata: 1.082 mp; Lotul 8 -C.F. nr. 60625, suprafata: 1.388 mp; Lotul 9 -C.F. nr. 60626, suprafata: 1.136 mp; Lotul 10 -C.F. nr. 60627, suprafata: 1.098 mp; Lotul 11 -C.F. nr. 60630, suprafata: 982 mp; Lotul 12 -C.F. nr. 60623, suprafata: 900 mp; Lotul 13 -C.F. nr. 60633, suprafata: 885 mp; Lotul 14 -C.F. nr. 60634, suprafata: 885 mp. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.10.2025, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 30.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, spatiu in suprafata de 102 mp. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Spatiu in suprafata de 102 mp, cu destinatia de cabinet medical stomatologic, situat in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 121, apartinand domeniului public al Comunei Filipesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Filipesti nr. 30/20.05.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 10.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 21.10.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 23.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a Civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
FOTO -- Festivalul „Dealul cu povești” de la Horlești, locul unde literatura devine sărbătoare comunitară
15/09/2025 07:00

Horlestiul a prins viată odată cu editia din acest an a Festivalului de literatură „Dealul cu povesti”, organizat de Asociatia Rediu Tătar si initiat de profesoara de limba romană Monica Cotofa ...

Feerie în lumini și muzică la Palas. Opera din Iași a transformat seara într-o poveste
15/09/2025 06:28

Cateva sute de ieseni au asistat, duminică seară, la cea de-a XIV-a editie a galei „Magia serii in sunet si lumină”, un spectacol care a adus muzica lirică in inima orasului, intr-un decor plin ...

Mai multe persoane, amendate de jandarmii băcăuani după ce au intrat cu ATV-uri și motociclete în pădure
14/09/2025 19:06

Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judetean 'Stefan cel Mare' Bacău au identificat si sanctionat, sambătă, peste zece persoane care au pătruns ilegal in fondul forestier, in zonele Plopu si Va ...

Toamna podgorenilor. În timp ce sudul arde, nordul Moldovei dă semne de recoltă bună
14/09/2025 17:35

Romania viticolă trăieste, in 2025, aceeasi fractură pe care o simte intreaga tară: un sud lovit de secetă si geruri, cu productii prăbusite, si un nord care, paradoxal, rezistă si chiar se anuntă mai p ...

Iașul încarcerat între betoane. Psihologia blocului comunist ne bagă în spital
14/09/2025 16:42

Cartierele gri din Iasi sunt mai mult decat relicvele unei epoci care a mutilat orasele. Ele sunt mărturia vie a unei psihologii colective clădite pe lipsă de libertate si pe claustrare. Apartamentele comuni ...

FILIT 2025: Literatura mondială vine la Iași, într-un festival care nu mai acceptă tăcerea. Cine sunt primii invitați
14/09/2025 15:46

Într-o lume fragmentată, in care literatura e tot mai des impinsă spre rafturi uitate sau festivaluri de fatadă, Iasul face un gest curajos. Nu unul de imagine, ci unul de substantă. Festivalul Intern ...

Postul cu apă – curaj, vindecare și redescoperirea de sine
14/09/2025 15:01

Postul cu apă, practicat de secole in traditiile spirituale si tot mai des confirmat de cercetările stiintifice moderne, este mai mult decat o simplă abtinere de la hrană. El devine o terapie profundă a tr ...

Iașul face un nou pas spre energie verde: parc fotovoltaic la CET 2
14/09/2025 15:00

Primăria Municipiului Iasi a lansat licitatia pentru construirea unui parc fotovoltaic de mari dimensiuni pe terenul CET 2 Holboca, un proiect considerat esential in tranzitia energetică a orasului. Valoarea ...

O mie de boboci încep anul universitar, la Agronomie
14/09/2025 14:59

Emoţii intense pentru peste 1.000 de tineri aflaţi in primul an de studii la Universitatea de Ştiinţele Vieţii „Ion Ionescu de la Brad” (USV) Iaşi. De luni, acestia incep anul universitar. Lor ...

Luciana Antoci vrea schimbări majore în şcoli
14/09/2025 14:58

* Antoci, noul consilier al premierului, crede că scoala are nevoie de dialog, nu de decizii impuse, iar soluţiile pentru educaţie trebuie adaptate comunităţilor În ultima conferinţă de presă sus ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei