Prima hologramă interactivă dintr-un muzeu românesc. Arhitectul Berindey prinde glas la Palatul Culturii
Dimensiune font:
* instituția de cultură devine primul muzeu din România care integrează o infohologramă interactivă * proiecția digitală a arhitectului Ion D. Berindey, creatorul Palatului, le va vorbi vizitatorilor în română, engleză și franceză, oferind o experiență unică la intersecția dintre patrimoniu și tehnologie
În inima Iașului, acolo unde se înalță cu demnitate și ecou istoric Palatul Culturii, un pas nevăzut, dar spectaculos, se face către viitor. Începând de vineri, 9 mai, vizitatorii vor putea primi informații chiar de la… arhitectul său. Sau, mai exact, de la proiecția sa holografică. România are, pentru prima oară, o InfoHologramă într-un muzeu. Un proiect care îmbină memoria, tehnologia și unele lipsuri suplinite cu viziune.
„După toate testele și update-urile, suntem gata să lansăm proiectul. Arhitectul Berindey, proiectantul Palatului Culturii din Iași, va asigura Info Point-ul de la Palat, în română, engleză și franceză. Proiectul este realizat de o firmă din Iași, absolvenți UTI. Deci, tehnologia vine să suplinească lipsa resursei umane”, spune Andrei Apreotesei, directorul Palatului Culturii.
Berindey se întoarce în hologramă
Holograma arhitectului Ion D. Berindey este mai mult decât un ghid digital. Este o prezență. O voce cultă, calmă, ușor baritonală, care îi invită pe vizitatori să-i ceară detalii despre clădire: „Sunt arhitectul Ion D. Berindey și am proiectat această clădire pentru dumneavoastră. Cu ce vă pot fi de folos? Adresați-mi întrebările și vă voi răspunde”. În jurul lui, lumina se modelează, iar proiecția devine parte vie a spațiului. Trecutul nu doar că revine, ci îți vorbește.
O clădire care a devenit poveste
Construit între 1906 și 1925, pe ruinele fostei Curți Domnești, Palatul Culturii este un simbol al Iașului și una dintre cele mai reprezentative clădiri neogotice din România. Operă a arhitectului Berindey, cu contribuția unei întregi echipe de artiști și ingineri, clădirea a fost concepută inițial ca Palat Administrativ și de Justiție. Ulterior, în perioada interbelică, a devenit un spațiu dedicat culturii, adăpostind muzee, biblioteci și manifestări artistice.
Cu cele 365 camere și o fațadă ce pare sculptată în piatră vie, Palatul a fost restaurat recent și adăpostește astăzi patru muzee importante: Muzeul de Istorie a Moldovei, Muzeul Etnografic al Moldovei, Muzeul de Artă și Muzeul Științei și Tehnicii „Ștefan Procopiu”. Dar poate cea mai mare comoară a Palatului este capacitatea sa de a traversa epocile. A fost martorul războiului, al regimului comunist, al tranziției și al revenirii la identitate.
Punte între trecut și viitor
Lansarea InfoHologramei nu este doar un experiment de muzeografie. Este un gest de reverență față de trecut și o invitație spre viitor. Este și o formă de economie culturală, acolo unde fondurile pentru personal sunt limitate, iar cererea publicului pentru inovație este tot mai mare. Nu este doar tehnologie. Este storytelling cu suflet. Este o formă de prezență culturală care nu obosește, nu cere pauză și nu uită nicio dată istorică. Un ghid perfect, care vorbește calm, cu accent aristocratic, despre o clădire care a traversat timpul.
Maura ANGHEL
Adauga comentariul tau