Procurorul a vrut să-l scape, judecătorul a spus nu!
Dimensiune font:
În 99,9% din cazuri, atunci când un procuror de caz emite ordonanţa de renunţare la urmărirea penală, aprobarea ei de către instanţă e doar un act formal. La sfârşitul săptămânii trecute s-a consemnat prima excepţie din acest deceniu, cel puţin la nivelul judeţului
Ştefan M. a trăit, câţiva ani, în concubinaj cu Maria E., într-un sat din comuna Răducăneni. Bărbatul a locuit în casa femeii. Evident, fără să plătească vreo chirie. Contribuia la cheltuielile gospodăriei, mai trebăluia pe lângă casă, aşa cum se întâmplă peste tot în mediul rural. Ca să se revanşeze într-un fel, a început să cumpere diverese bunuri necesare într-o locuinţă ţărănească. Unelte, scule, ceva mobilier, dar şi electrocasnice. Lucrând în construcţii, Ştefan câştigă bani frumuşei, îşi permite astfel de cheltuieli.
Cuplul s-a destrămat acum un an, el a plecat, şi-a luat lucrurile personale şi, la despărţire, i-a spus că se va întoarce ca să ia şi celelalte bunuri cumpărate de el. Mai puţin cadourile pe care i le făcuse. Maria n-a zis nimic pe moment.
S-a dus să-şi ia ce-i al lui, ea l-a reclamat pentru furt
Marius s-a mutat în altă parte, într-o locuinţă mult mai puţin dotată. A simţit o mare frustrare, ştiind că la Maria au rămas atâtea lucruri cumpărate de el, lucruri de care avea acum nevoie şi nu considera corect să mai facă nişte cheltuieli în plus. Aşa că a vizitat-o, dar nu ca să se împace, ci să-şi revendice bunurile, să-şi ia ce-i al lui. Femeia s-a opus, el a recurs la forţă, n-a lovit-o, a luat o parte din obiecte, atât cât a putut încărca în dubiţă şi a plecat.
La câteva zile de la acest episod, pe la mijlocul lui aprilie, Maria l-a vizitat. Dar nu pentru împăcare, ci pentru a-şi lua înapoi lucrurile. Fostul concubin a refuzat-o, ea l-a ameninţat cu dosar penal, lui nu i-a păsat, nu i-a dat nimic. Drept urmare, s-a ajuns la plângere penală şi a început ancheta. Procurorul de caz s-a lămurit rapid cum stau treburile, că n-are sens să mai continue cercetările. Îl audiase pe Marius, acesta a răspuns sincer, a subliniat că a luat doar ce-i al lui, nimic în plus.
Astfel, pe 23 decembrie, procurorul de caz a emis ordonanţa de renunţare la urmărirea penală. Actul trebuie însă validat de către judecătorul de cameră preliminară. Aşa că ordonanţa a ajuns pe masa magistratului. În motivarea deciziei sale, anchetatorul a specificat că „bunurile care constituie obiectul material al presupusei infracţiuni de furt nu au fost niciodată în sfera de dispoziţie a persoanei vătămate. Refuzul de a-i preda anumite bunuri mobile exprimat de către făptuitor nu reprezintă o acţiune de împosedare în scopul însuşirii bunurilor pe nedrept, ci un delict civil ce poate fi soluţionat de instanţa civilă pe calea unei eventuale acţiuni în revendicare”.
În replică, judecătorul de cameră preliminară a apreciat că „simpla nepredare a unui bun în condiţiile sitauţiei de fapt din speţă (bunuri aflate în sfera de deţinere a suspectului anterior adjudecării de către persoana vătămată a acestora) nu se circumscrie elementului material”. Adică, a respins cererea de confirmare a renunţării la urmărirea penală. Ancheta continuă. Claudiu CONSTANTIN
Adauga comentariul tau