Proxeneţii au fost achitaţi pentru că prostitutata s-a ascuns după frigider

1prostituata

Dimensiune font:

| 21-11-2021 23:55

* ciudat, în cursul urmăririi penale a fost identificat doar un singur posibil client al fetei * aceasta susține că a stat sechestrată mai bine de trei săptămâni şi că era obligată să presteze aproape non-stop * tot ea zice că a fost constrânsă să întreţină relaţii sexuale cu un individ şi că ar fi făcut videochat împreună cu concubina acestuia

În data de 18 august 2020, procurorii din cadrul D.I.I.C.O.T. Iaşi finalizau rechizitoriul prin care se dispunea trimiterea în judecată a concubinilor Florin U. (53 de ani) şi Petronela B. (46 de ani), pentru săvârşirea infracţiunilor de proxenetism, trafic de minori şi sechestrare de persoane.

Cei doi, care locuiesc la parterul unui bloc din Tătăraşi, au fost acuzaţi că, în perioada 29 aprillie - 24 mai 2019, ar fi recrutat-o prin inducere în eroare şi profitând de starea de vădită vulnerabilitate în care se afla, ar fi primit-o şi ar fi exploatat-o prin obligarea la practicarea prostituţiei pe minora Ionela D.

Totul a pornit de la denunţul lui F.F., fiul din prima căsătorie a Iulianei U., cea care în acte mai este soţia lui Florin. Acesta susținea că Ionela ar fi fost abordată pe Facebook de către Petronela, care i-ar fi propus un salariu de 1.200 lei, masă şi cazare doar ca să lucreze ca bonă şi să aibă grijă de fiica ei. Ofertă de nerefuzat şi, evident, Ionela a acceptat entuziasmată.

Însă, după numai două zile, Florin şi Petronela au forţat-o să se prostitueze, ar fi fotografiat-o în ipostaze deocheate şi ar fi dat anunţuri pe site-urile care se ocupă cu aşa ceva.

Doar un singur „client” identificat

La rândul ei, Ionela a întărit spusele denunţătorului, precizând că a stat sechestrată mai bine de trei săptămâni în apartamentul cuplului şi că era obligată să presteze aproape non-stop, cu doar două-trei ore de pauză pe zi. Tot ea zice că a fost constrânsă să întreţină relaţii sexuale cu Florin şi că ar fi făcut videochat împreună cu concubina acestuia.

Ciudat, în cursul urmăririi penale a fost identificat doar un singur posibil client al fetei. Au mai existat mărturia unui fost client de-al matroanei şi cam atât.

În instanţă, rechizitoriul avea să fie demolat total de cercetarea judecătorească. Mai întâi, s-a stabilit faptul că Ionela „provine dintr-o familie dezorganizată, mai are încă cinci fraţi faţă de care s-au luat diverse măsuri de protecţie în sistemul de stat, inclusiv adopţia, că ea însăşi s-a aflat sub ocrotirea DGASPC încă de la vârsta de 12 ani, însă a fugit în mod repetat din sistemul de protecţie”.

Apoi, coroborându-se declaraţiile celor implicaţi, precum şi procesele-verbale ale poliţiei, s-a stabilit că, în realitate, Ionela a fost adusă în casa celor doi concubini de către F.F., fiul vitreg al lui Florin. Acesta le-a solicitat să o lase să facă baie şi să-şi spele hainele, dar fata a rămas acolo până pe 24 mai. Timp în care a întreţinut relaţii sexuale cu F.F. şi alţi bărbaţi. La un moment dat, cineva a sesizat poliţia, agenţii au descins în apartament, dar n-au găsit-o pe minoră. Aceasta se ascunsese după un frigider.

Audiată de magistraţi, Ionela n-a fost în stare să dea o explicaţie plauzibilă a gestului ei. A bolmojit ceva despre frica de a nu fi dusă înapoi la centrul de plasament.

Ionela se apucase de „meserie” cu ani în urmă, o practică şi acum

În cele din urmă, sfătuită de F.F., Ionela s-a predat poliţiei pentru a da declaraţii legate de activitatea ei de prostituată. Conform registrului de la Secţia 4, ea a ajuns acolo pe 25 mai,la ora 6.30 dimineaţă. Iar anunţurile de pe site-urile erotice au fost postate abia pe 25 mai 2019, la ora 14.00. Logic, nu Petronela şi Florin le-au postat. Fata plecase de la ei.

La ultimul termen de judecată, cel de pe 28 octombrie, inculpaţii au depus la dosar o serie de planşe fotografice postate de persoana vătămată pe platforma de socializare Facebook în perioada în care se presupune că ar fi fost sechestrată şi exploată prin obligarea la practicarea prostituţiei. „Numărul de fotografii şi mesajele ataşate acestora, faptul că persoana vătămată pare să fie în prezenţa unor persoane din anturajul său sau neînsoţită, conduce la concluzia că ipoteza sechestrării şi exploatării prin obligarea la practicarea prostituţiei de către inculpaţi este puţin probabilă”. Totodată, Petronela şi Florin au declarat că Ionela e concubina lui F.F., fiul vitreg al presupusului proxenet, iar denunţul a fost făcut doar din răzbunare.

Interogată, Ionela a recunoscut senină că e într-o relaţie destul de veche cu F.F., că se prostituează şi acum, iar banii câştigaţi îi împarte cu iubitul ei. Întrebată de când s-a apucat de această „meserie”, fata a zis că de multă vreme, de când a fugit prima dată de la centrul de plasament.

Având în vedere toate aceste aspecte, dar şi principiul prezumţiei de nevinovăţie, judecătorii de la Tribunalul Iaşi i-au achitat, prin sentinţa de la finele săptămânii trecute pe cei doi presupuşi proxeneţi. Marcel FLUERARU

 

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:59

Ziua Crucii

10:45

Licitatie com. Tasca, spatiu in suprafata de 53,13 mp. 1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu in suprafata de 53,13 mp, apartinand domeniului public al Comunei Tasca, avand destinatia de farmacie, situat in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Bicazului nr. 4, nr.cadastral 51072, CF 51072, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. Tasca nr. 102/20.08.2025. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 30.09.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 08.10.2025, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar in original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 08.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 11.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, 14 loturi de teren. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: 14 loturi de teren, situate in intravilanul comunei Filipesti, sat Oniscani, F.N., judetul Bacau, care apartin domeniului privat al Comunei Filipesti, conform O.U.G. nr. 57/03.07.2019 , H.C.L. Filipesti nr. 49/18.07.2025 si a caietului de sarcini, identificate astfel: Lotul 1 -C.F. nr. 66501, suprafata: 1.000 mp; Lotul 2 -C.F. nr. 66500, suprafata: 1.000 mp; Lotul 3 -C.F. nr. 61519, suprafata: 1.000 mp; Lotul 4 -C.F. nr. 61520, suprafata: 1.000 mp; Lotul 5 -C.F. nr. 61566, suprafata: 1.000 mp; Lotul 6 -C.F. nr. 66888, suprafata: 1.311 mp; Lotul 7 -C.F. nr. 60620, suprafata: 1.082 mp; Lotul 8 -C.F. nr. 60625, suprafata: 1.388 mp; Lotul 9 -C.F. nr. 60626, suprafata: 1.136 mp; Lotul 10 -C.F. nr. 60627, suprafata: 1.098 mp; Lotul 11 -C.F. nr. 60630, suprafata: 982 mp; Lotul 12 -C.F. nr. 60623, suprafata: 900 mp; Lotul 13 -C.F. nr. 60633, suprafata: 885 mp; Lotul 14 -C.F. nr. 60634, suprafata: 885 mp. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.10.2025, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 30.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, spatiu in suprafata de 102 mp. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Spatiu in suprafata de 102 mp, cu destinatia de cabinet medical stomatologic, situat in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 121, apartinand domeniului public al Comunei Filipesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Filipesti nr. 30/20.05.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 10.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 21.10.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 23.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a Civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
FOTO -- Festivalul „Dealul cu povești” de la Horlești, locul unde literatura devine sărbătoare comunitară
15/09/2025 07:00

Horlestiul a prins viată odată cu editia din acest an a Festivalului de literatură „Dealul cu povesti”, organizat de Asociatia Rediu Tătar si initiat de profesoara de limba romană Monica Cotofa ...

Feerie în lumini și muzică la Palas. Opera din Iași a transformat seara într-o poveste
15/09/2025 06:28

Cateva sute de ieseni au asistat, duminică seară, la cea de-a XIV-a editie a galei „Magia serii in sunet si lumină”, un spectacol care a adus muzica lirică in inima orasului, intr-un decor plin ...

Mai multe persoane, amendate de jandarmii băcăuani după ce au intrat cu ATV-uri și motociclete în pădure
14/09/2025 19:06

Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judetean 'Stefan cel Mare' Bacău au identificat si sanctionat, sambătă, peste zece persoane care au pătruns ilegal in fondul forestier, in zonele Plopu si Va ...

Toamna podgorenilor. În timp ce sudul arde, nordul Moldovei dă semne de recoltă bună
14/09/2025 17:35

Romania viticolă trăieste, in 2025, aceeasi fractură pe care o simte intreaga tară: un sud lovit de secetă si geruri, cu productii prăbusite, si un nord care, paradoxal, rezistă si chiar se anuntă mai p ...

Iașul încarcerat între betoane. Psihologia blocului comunist ne bagă în spital
14/09/2025 16:42

Cartierele gri din Iasi sunt mai mult decat relicvele unei epoci care a mutilat orasele. Ele sunt mărturia vie a unei psihologii colective clădite pe lipsă de libertate si pe claustrare. Apartamentele comuni ...

FILIT 2025: Literatura mondială vine la Iași, într-un festival care nu mai acceptă tăcerea. Cine sunt primii invitați
14/09/2025 15:46

Într-o lume fragmentată, in care literatura e tot mai des impinsă spre rafturi uitate sau festivaluri de fatadă, Iasul face un gest curajos. Nu unul de imagine, ci unul de substantă. Festivalul Intern ...

Postul cu apă – curaj, vindecare și redescoperirea de sine
14/09/2025 15:01

Postul cu apă, practicat de secole in traditiile spirituale si tot mai des confirmat de cercetările stiintifice moderne, este mai mult decat o simplă abtinere de la hrană. El devine o terapie profundă a tr ...

Iașul face un nou pas spre energie verde: parc fotovoltaic la CET 2
14/09/2025 15:00

Primăria Municipiului Iasi a lansat licitatia pentru construirea unui parc fotovoltaic de mari dimensiuni pe terenul CET 2 Holboca, un proiect considerat esential in tranzitia energetică a orasului. Valoarea ...

O mie de boboci încep anul universitar, la Agronomie
14/09/2025 14:59

Emoţii intense pentru peste 1.000 de tineri aflaţi in primul an de studii la Universitatea de Ştiinţele Vieţii „Ion Ionescu de la Brad” (USV) Iaşi. De luni, acestia incep anul universitar. Lor ...

Luciana Antoci vrea schimbări majore în şcoli
14/09/2025 14:58

* Antoci, noul consilier al premierului, crede că scoala are nevoie de dialog, nu de decizii impuse, iar soluţiile pentru educaţie trebuie adaptate comunităţilor În ultima conferinţă de presă sus ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei