S-a stins ultimul agricultor adevărat al Iaşului: Dumitru V. Popa!

„Nu am timp să mor, nu am timp de grija altora, spuneam de multe ori... Nu am minţit, nu am furat, deşi am fost turnat de sute de ori”. Cuvintele îi aparţin lui Dumitru V. Popa, fost director al Direcţiei Agricole Iaşi în perioada 1973-1990 şi profesor al Institutului Agronomic Iaşi, care s-a stins din viaţă zilele trecute, la vârsta de 91 de ani.

 

Dumitru V. Popa s-a născut pe 19 august 1929, în satul Leoşti, comuna Tătărani (judeţul Vaslui). A avut o copilărie grea, fiind trimis încă de la şase ani la îngrijirea vitelor, în paralel cu alte activităţi nefireşti pentru acea vârstă, precum curăţenia în biserică, dar explicabile atât timp cât mama acestuia s-a stins din viaţă încă din 1935, iar tatăl său nu se putea descurca de unul singur cu cei şase copii rămaşi în grija sa. „Faptul că am fost băiat între patru fete, că am crescut în capitalism, în timpul războiului, al cutremurului din 1940 şi al secetei din 1946-1947 a influenţat foarte mult pregătirea mea pentru viaţă din multe puncte de vedere”, mărturisea Dumitru V. Popa.

Perioada ieşeană a celui ce a fost Dumitru V. Popa debutează cu primii ani de studenţie, acesta urmând cursurile Facultăţii de Ştiinţe Economice a Universităţii Al. I. Cuza, fiind primul tânăr din satul Leoşti care a absolvit cursurile de zi ale unei facultăţi. Primii nouă ani de serviciu îi face la diferite IAS-uri, printre care şi IAS Bucium, în perioada 1958-1962. „La IAS Bucium, cea mai mare din Iaşi, am muncit foarte mult, plantând anual câte 200 hectare de vie şi pomi, dar am şi trăit ca moşierul în vila preotului Cojocaru, în spatele şcolii din Bucium şi care avea cinci camere. În această perioadă am avut de învăţat de la fiecare IAS câteva lucruri importante. Dar şi unul pe cât de secret în felul lui, pe atât de periculos: contabilii pot ascunde realitatea, o pot falsifica, pot fura, pot crea dezordine. La IAS Bucium, timp de zece ani, din 1949 până în 1959, nu s-a făcut niciun inventar deşi se preluaseră de la chiaburi 1.000 de case, 1.000 hectare de teren şi 2.000 de cai”, spunea acesta.

Şef peste 200.000 de suflete

În perioada 1962-1967, Dumitru V. Popa a lucrat la Trustul IAS Bârlad, în funcţia de contabil-şef. A revenit la Iaşi în 1968, lurând la Trust ca şi contabil-şef, până în 1973, când a fost avansat director la Direcţia Agricolă Iaşi. „Aici a trebuit să coordonez din punct de vedere economic 285 de unităţi. Zilnic aveam relaţii cu prim-secretarii, cu Ministerul Agriculturii şi cu cele 285 de unităţi din care 120 de CAP-uri foarte sărace din Mironeasa, Sireţel, Dagâţa. Am avut ca subalterni 2.555 de cadre tehnice, ingineri, medici veterinari, 2.500 de cadre cu studii medii şi superioare care coordonau activitatea a peste 200.000 de lucrători”, mai povestea acesta.

„Nu au reuşit să scape de mine prin metodele clasice şi m-au avansat până la funcţia de ministru”

Puţin ştiu, însă, că Dumitru V. Popa a avut şi o altă pasiune: scrisul. Aşa a văzut lumina tiparului Monografia satului Leoşti, concepută şi redactată integral de acesta, într-o încercare, extrem de reuşită, de exprimare a recunoştiinţei faţă de părinţii şi dascălii care i-au călăuzit paşii în viaţă şi de elogiere a melagurilor natale. Cartea combină armonios pasaje din istoria localităţii, cu tradiţiile acelor meleaguri, dar şi cu frânturi din viaţa lui Dumitru V. Popa. Stilul este uşor ironic, pe alocuri îndrăzneţ, autorului nefiindu-i jenă să amintească de avantajele pe care i le-au conferit funcţiile deţinute. „Se ştie că regimul socialist folosea foarte des mişcarea cadrelor, rotirea obligatorie din cinci în cinci ani, sanţionarea, destituirea... Cu mine nu au reuşit cu metodele clasice şi ca să scape – eram prea harnic şi corect – au găsit calea avansării până la ministru. În 1962 o duceam foarte bine la IAS Bucium, contabil şef, ca în rai (vie, livadă, vin, peşte, zootehnice, vilă). Dar m-au avansat contabil-şef la Trustul IAS Bârlad, apoi la Trustul zonal cu trei judeţe, iar în 1972, director general adjunct, pentru ca în 1988, Nicolea Ibănescu, viceprim-ministru, să mă cheme la Cabinetul 2 al Comitetului Central al PCR să-mi propună să fiu ministru adjunct la Agricultură: să modernizăm agricultura ţării. Era prea târziu, am refuzat”, mărturiseşte acesta.

Prietenii şi-l amintesc ca pe o persoană vivace, directă, dar în acelaşi timp binevoitoare, întrucât Dumitru V. Popa nu a refuzat niciodată să sară în ajutorul celor din jur. Mai mult, acesta contribuit din plin la formarea de caractere, a adunat în juru-i tineri pe care i-a crescut ca pe proprii săi fii (Eugen şi Costel) şi nu a ezitat niciodată să le ofere sfaturi sau exemple din propria-i viaţă.

Pentru toate acestea, Dumitru V. Popa va rămâne viu în memoria apropiaţilor, aceştia fiind convinşi că şi acolo, de Sus, fostul agronom le va veghea în continuare destinele.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!