S-au răzgândit chiar înainte de proba scrisă a Bacalaureatului
Dimensiune font:
Aproape o sută de elevi din judeţul Iaşi, înscrişi pentru proba la alegere a profilului şi specializării din cadrul Bacalaureatului - sesiunea august 2025, nu s-au mai prezentat miercuri în sălile de examen. În total, din cei 705 candidaţi programaţi, 97 au renunţat în ultima clipă, şi doar 608 au susţinut efectiv testarea. Prezenţa calculată de Inspectoratul Şcolar este de 86,24%.
Proba a doua de la Bacalaureatul de toamnă a permis alegerea uneia dintre zece discipline: Biologie, Chimie, Fizică, Economie, Filosofie, Geografie, Informatică, Logică, argumentare şi comunicare, Sociologie sau Psihologie.
În Iaşi şi judeţ au fost organizate trei centre de examen, iar desfăşurarea a decurs fără incidente şi fără eliminări pentru fraudă. Au fost prezenţi 608 candidaţi din totalul de 705 candidaţi înscrişi pentru această probă (86,24%). Nu au participat 97 de candidaţi.
Afişarea primelor rezultate se face anonimizat, pe 18 august, în conformitate cu prevederile Regulamentului general privind protecţia datelor (GDPR).
Vizualizarea lucrărilor scrise şi depunerea eventualelor contestaţii au loc în aceeaşi zi (în intervalul orar 14 - 18), respectiv în intervalul 19 - 20 august.
Contestaţiile pot fi depuse atât în format standard, cât şi electronic. În acest sens, candidaţii completează, semnează şi depun/transmit electronic inclusiv o declaraţie-tip, prin intermediul căreia îşi exprimă acordul informat privind faptul că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei este finală şi poate modifica, după caz (prin creştere sau descreştere), nota iniţială.
Rezultatele finale vor fi publicate marţi, 26 august.
Sunt declaraţi promovaţi candidaţii care îndeplinesc, simultan, următoarele condiţii: au susţinut probele de evaluare a competenţelor, au susţinut toate probele scrise şi au primit cel puţin nota 5 la fiecare dintre acestea, respectiv au obţinut cel puţin media 6. Laura RADU
Adauga comentariul tau