Sărbătoarea Sfântului Ilie. Povestea profetului care a adus focul din cer

 * pe 20 iulie, creștinii ortodocși îl cinstesc pe Sfântul Ilie Tesviteanul, profetul temut care a înfruntat idolatria, a adus focul din cer și a fost ridicat la cer într-un car de foc * este o zi încărcată de simboluri, interdicții și ritualuri arhaice, în care natura și credința se întâlnesc în mod spectaculos

 

Ziua Sfântului Ilie, celebrată în fiecare an pe 20 iulie, este una dintre cele mai încărcate sărbători din calendarul popular românesc. Nu este doar o zi de pomenire religioasă, ci și un moment în care superstițiile, interdicțiile și riturile arhaice capătă o forță aparte.

 

 

Furia cerului și frica pământenilor

 

Sfântul Ilie este cunoscut în tradiție ca stăpânul fulgerelor și al tunetelor. În popor se spune că străbate cerul într-un car de foc, trăgând după el trăsnete care lovesc duhurile necurate. Din acest motiv, oamenii nu lucrează în această zi și evită să deschidă uși sau ferestre în timpul furtunii, pentru a nu da voie diavolilor să se ascundă în case.

Un alt avertisment vine legat de lemnul de carpen – considerat ascunzătoare preferată a diavolilor. Nimeni nu se adăpostește sub acest copac de Sfântul Ilie, căci se crede că e mai periculos decât oricare altul.

 

Grâu, miere și mere interzise

 

În satele Iașului, femeile gătesc grâu fiert cu miere, un preparat ritualic legat de recunoștință și fertilitate. Dacă nu au apucat să treiere grâul până la sărbătoare, ies îmbrăcate de sărbătoare și seceră snopi special pentru acest ritual. Grâul se scutură, se pisează și se fierbe pentru a fi oferit.

Tot acum are loc și unul dintre cele mai stricte obiceiuri legate de fructe: merele nu se mănâncă până nu sunt sfințite la biserică. Se spune că cei care mușcă dintr-un măr nesfințit vor fi blestemați în lumea de dincolo să vadă mere pe care nu le vor putea atinge. În schimb, merele sfințite vor deveni aur în viața de apoi.

Un obicei aproape uitat, dar extrem de pitoresc, este cel al fetelor nemăritate care, în zorii zilei de Sfântul Ilie, se tăvăleau goale prin roua lanurilor de cânepă. Dacă în noaptea următoare visau cânepă verde, se credea că se vor mărita cu un băiat tânăr. Dacă visau cânepă uscată, soțul urma să fie mai în vârstă.

Pe 20 iulie se strânge mierea din stupi. Fagurii se duc la biserică, se binecuvântează și apoi se împart săracilor, în memoria celor adormiți. Este o zi de oprire totală a muncii, pentru că orice activitate poate atrage pagube: ploi, grindină, trăsnete. Se spune că dacă tună de Sfântul Ilie, alunele se usucă și fructele cad viermănoase.

 

Cine a fost Sfântul Ilie

 

Ilie Tesviteanul a trăit în secolul IX î.Hr., în vremea regelui Ahab al Israelului, care căzuse pradă idolatriei sub influența reginei Izabela. Ilie a fost singurul care a avut curajul să-l înfrunte pe rege, mustrându-l public și prorocind o secetă cumplită, care a durat trei ani și jumătate.

Momentul decisiv al prorocului a fost pe muntele Carmel, unde a chemat foc din cer peste jertfa sa. Dumnezeu a răspuns, iar poporul, văzând minunea, a recunoscut adevărul: „Dumnezeul lui Ilie este Dumnezeul cel adevărat!”. Astfel, prorocul a învins idolatria și a adus din nou ploaia pe pământul însetat.

Sfântul Ilie a mai făcut numeroase minuni: a înviat fiul unei văduve, a despărțit apele Iordanului, a vorbit cu Dumnezeu pe muntele Horeb. La finalul vieții, nu a murit, ci a fost ridicat la cer într-un car de foc. Tradiția creștină spune că va reveni la sfârșitul lumii pentru a-l înfrunta pe Antihrist, iar după moartea sa martirică, va fi înviat de Hristos.

Maura ANGHEL