Şase cutii cu acte, pentru SRU!

1sru

Dimensiune font:

| 01-02-2023 23:59

A fost depusa documentaţia pentru eliberarea autorizaţiei de construcire a Spitalului Regional de Urgenţă Iaşi * construcţia va avea 7 niveluri, din care două subterane, cinci supraterane * vor exista 850 de locuri pentru internare continuă și 18 săli de operaţii

 

 

Ieri a fost depusa la Primăria Iasi documentaţia pentru eliberarea autorizaţiei în vederea construirii Spitalului Regional de Urgenţă Iaşi. „Un proiect foarte important şi multaşteptat, atât de cadrele medicale, dar si de pacienţi. Un proiect realizat pe baza de parteneriat între Ministerul Sănătăţii şi Primăria Iaşi. Datorită bunei colaborări între cele două instituţii şi cele avizatoare, proiectant şi consultant, suntem în situaţia în care, în timpul cel mai scurt, se va elibera Autorizaţia de Construire, urmând apoi celelalte etape în vederea construirii spitalului. Sunt alocate deja 250 milioane de euro, completarea finanţării fiind în responsabilitatea Guvernului Romăniei”, spune city-managerul Iaşului, Petru Movilă.

Construcţia Spitalului Regional de Urgenţă Iaşi este, alături de SRU Cluj şi Craiova, inclusă în Strategia Naţională de Sănătate a României şi cofinanţată prin POR 2014-2020. Viitorul Spital Regional de Urgenţă va fi amplasat pe strada Moara de Vânt nr 225, la o distanţă de 9 kilometri de centrul oraşului. „Construcţia are 7 niveluri, din care două subterane, cinci supraterane, două etaje sunt comune. Partea extinsă a clădirii se întinde pe trei etaje – subsol, parter şi primul etaj -, iar o parte din clădire se extinde pe trei etaje suplimentare – etajele doi, trei şi patru. În zona de jos este şi partea de ambulatorii, partea de imagistică. Sus este zona de săli de operaţii. Sunt 18 săli de operaţii. Sunt trei turnuri, de la etajul doi la etajul cinci, în care se vor afla unităţile de spitalizare. Pe acoperişul clădirii va fi construit un helioport. Spitalul va avea 850 de locuri pentru internare continuă”, spun oficialii Ministerului Sănătăţii. Valoarea totală a proiectului este de 2.379.575.202 lei, din care: valoarea totală eligibilă este de 684.906.513 lei, din care valoarea total nerambursabilă FEDR este de 223.320.500 lei, valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul de stat fiind de 458.296.407 lei. Lucian STATE

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

PUBLICAŢIA DE VÂNZARE NR. 7 Tribunalul Neamţ, prin lichidatorul judiciar desemnat în dosarul nr. 1238/103/2021, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenţei și de insolvenţă, precum şi a Codului de procedură civilă, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare a bunrilor imobile şi mobile din patrimoniul debitoarei S.C. „Star Construct” S.R.L., cu sediul în loc. Târgu Neamţ, judeţul Neamţ, după cum urmează: Nr. crt. Denumire activ Adresa Valoare -lei- 1. Imobil – teren intravilan curţi-construcţii cu o suprafaţă de 414 m.p. Loc. Târgu Neamţ, bd. Ștefan cel Mare, nr. 92, jud. Neamţ 188.500,00 2. Aparatură birotică: calculator, monitor, imprimantă, xerox -- 5.712,00 TOTAL * 194.212,00 Preţul de pornire al licitaţiei pentru bunurile scoase la vânzare este cel de mai sus şi nu conţine TVA. Vânzarea se va face conform regulamentelor de vânzare aprobate de către adunarea creditorilor din data de 06.09.2022. Vânzarea prin licitaţie publică va avea loc la data de 13.04.2023, ora 1200 şi se vor organiza şedinţe la un interval de 7 zile pentru bunurile imobile şi mobile, la sediul lichidatorului judiciar. Până la data şi ora licitaţiei, ofertanţii vor depune la sediul lichidatorului judiciar dovada achitării taxei de participare de 10% din preţul de pornire al licitaţiei pentru fiecare bun, a garanţiei de participare la licitaţie de 30% din preţul de pornire al licitaţiei, a caietului de sarcini, cât şi documentele de înfiinţare şi împuternicirea dată persoanei fizice de către persoana juridică pentru participare la licitaţie, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Preţul caietului de sarcini pentru bunurile imobile este 1.000 lei, iar pentru bunrile mobile este de 100 lei, şi este obligatoriu pentru participanţii la licitaţie. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul – verbal de licitaţie, duce la pierderea garanţiei de participare la licitaţie, cât şi a celorlalte sume achitate în contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vânzare în contul adjudecatarului. Toţi cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, au obligaţia să anunţe lichidatorul judiciar înainte de data stabilită pentru vânzare. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul lichidatorului judiciar din Huşi, str. 1 Decembrie, nr. 32, localitatea Huşi, judeţul Vaslui sau la telefoanele 0335/566.035, 0727/850.575. Lichidator judiciar, Estconsult I.P.U.R.L. Huşi
PUBLICAŢIA DE VÂNZARE NR. 5 Tribunalul Vaslui, prin lichidatorul judiciar desemnat în dosarul nr. 1518/89/2019, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, precum şi a Codului de procedură civilă, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare a bunurilor din patrimoniul debitoarei S.C. CLUB TOMA S.R.L. Huşi, cu sediul în mun. Huşi, judeţul Vaslui. Nr. crt. DENUMIRE ACTIV Valoare - lei - 1. Echipamente tehnologice 34.569,50 2. Aparate, instalaţii 1.074,00 3. Mijloc de transport 197,50 4. Aparatură birotică 380,50 Total 36.221,50 Preţul de pornire al licitaţie este cel de mai sus și nu conţine T.V.A.. Vânzarea se va face conform regulamentului de vânzare şi hotărârea Adunării creditorilor din data de 23.09.2022. Vânzarea în bloc prin licitaţie publică pentru bunurile mobile va avea loc la data de 27.03.2023, ora 1000 şi se vor organiza şedinţe săptămânal, la sediul lichidatorului judiciar. Până la data şi ora licitaţiei, ofertanţii vor depune dovada achitării taxei de participare de 10% din preţul de pornire al licitaţiei, a garanţiei de participare la licitaţie de 30% din preţul de pornire al licitaţiei şi a caietului de sarcini – 500 lei, cât şi documentele de înfiinţare şi împuternicirea dată persoanei fizice de către persoana juridică pentru participare la licitaţie, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul-verbal de licitaţie, duce la pierderea garanţiei de participare la licitaţie, cât şi a celorlalte sume achitate în contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vânzare în contul adjudecatarului. Toţi cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, au obligaţia să anunţe lichidatorul judiciar înainte de data stabilită pentru vânzare. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul lichidatorului judiciar din Huşi, str. 1 Decembrie nr. 32, localitatea Huşi, judeţul Vaslui sau la telefonul 0727/850.575, 0335/566.035, fax 0335/814.103. Lichidator judiciar, Estconsult I.P.U.R.L. Huşi
Coşmarul ieşenilor din CUG poate lua sfârşit
01/04/2023 17:16

  Una dintre problemele cu care se confruntă locuitorii comunei Ciurea, dar şi ieşeni din CUG, este traficul supraaglomerat inspre si dinspre Iasi. Drumul judetean 248, care leagă Ciurea de Iasi, are ...

 „Greuceanu versiune 2.0” , un nou titlu în repertoriul Teatrului Luceafărul
01/04/2023 12:15

Finele acestei săptămani va marca inscrierea unui nou titlu pe afisul permanent al Teatrului Luceafărul din Iasi. Optiunea repertorială s-a orientat către un basm nu foarte frecvent pus in scenă -  G ...

Doi ani de detenţie pentru un ieşean care a condus fără permis
01/04/2023 10:59

 În 99,9% din cazuri, infracţiunile la regimul rutier se lasă cu condamnări neprivative de libertate. Cu suspendare sau cu amanarea aplicării pedepsei. Chiar şi in speţele in care se consemneaz ...

Camionagii rulează bine-mersi pe marile bulevarde, la ore de vârf!
01/04/2023 10:32

  Din nou, consilierii locali ieşeni au atras atenţia asupra unor hotărari votate in trecut, dar care, in prezent, nu sunt puse in aplicare. Una dintre acestea se referă la restricţiile de circulaţi ...

Victorie degeaba în instanţă, apelantul rămâne după gratii
01/04/2023 10:30

Multă vreme, ieşeanul Florin Ovidiu Pancu (43 de ani) s-a crezut mare şmecher şi tare mardoi, imposibil de atins de către braţul legii. Prima altercaţie care i-a adus dosar penal a avut loc in seara de 1 ...

Gabriel Brehuescu, tânărul care și-a pus în minte să facă din cifre o armă cu care să cucerească lumea
01/04/2023 10:15

 Pentru doar cativa dintre noi, matematica reprezintă o minune care se săvarseste in fiecare zi. Pentru toti ceilalti, disciplina aceasta imposibil de imblanzit capătă felurite forme detesatabile, mere ...

Femeie din Bacău bătută cu pumnii de un șofer. Ea nu a vrut să se așeze pe scaun
01/04/2023 09:45

Un şofer de microbuz din judeţul Bacău a fost reţinut, vineri, după ce a lovit cu pumnii, in repetate randuri, o femeie care a refuzat să se aşeze pe scaun. Incidentul a fost filmat de alţi pasageri car ...

Doar 55,17 la sută dintre elevii ieșeni au trecut Simularea Evaluării Naţionale
01/04/2023 09:34

Calculele matematice şi gramatica limbii romane par a fi o foarte mare dilemă pentru mulţi dintre elevii ieseni care termină opt clase. Cel puţin aşa reiese din primele rezultate ale Simulării Evaluării ...

Spectacolele lunii aprilie la POpera din Iași
01/04/2023 09:23

În aprilie, primele spectacole oferite publicului de către Opera Natională Romană din Iasi vor fi „Aida” de Giuseppe Verdi. Ca urmare a interesului urias arătat in anii trecuti de specta ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei