Studenții acuză: bursele sociale nu acoperă nici măcar masa și cazarea
Dimensiune font:
* ANOSR cere Guvernului eliminarea măsurilor de austeritate și revizuirea fondului de burse
Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) a lansat analiza „Bursele studenților – povara statului de 10 ani”, un raport care arată că, în ultimul deceniu, bursele sociale nu au reușit niciodată să acopere cheltuielile minime pentru masă și cazare, deși legea prevedea acest lucru.
Potrivit ANOSR, subfinanțarea este constantă, iar în contextul noilor măsuri de austeritate fondul de burse riscă să se înjumătățească față de anul trecut. „Reducerea nu aduce niciun beneficiu real bugetului de stat, reprezentând doar 0,2% din deficitul din 2024”, susțin liderii studenților.
Organizația, care reunește studenți din 20 de centre universitare și 134 de organizații membre, a transmis solicitările sale către președintele României, primul-ministru, ministrul Educației și partidele aflate la guvernare.
Printre revendicări se numără eliminarea măsurilor de austeritate ce afectează bursele, revizuirea modului de calcul al fondului de burse pentru predictibilitate și sustenabilitate, respectarea legii privind asigurarea unui cuantum minim al bursei sociale care să acopere masa și cazarea.
ANOSR a reamintit că a invitat prim-ministrul și ministrul Educației la o dezbatere cu liderii studenților, însă până acum nu a primit niciun răspuns. „Este absolut necesar un dialog deschis și fundamentat pe date. Sperăm ca decidenții să își asume prioritizarea investițiilor în educație și eliminarea reglementărilor care limitează drepturile studenților”, au transmis reprezentanții ANOSR. Carmen DEACONU
Adauga comentariul tau