Studenţii de la Universitatea de Ştiinţele Vieţii sunt primii care au luat startul anului universitar

usm

Dimensiune font:

| 20-09-2021 14:10

Studenţii de la Universitatea de Ştiinţele Vieţii sunt primii care au luat startul anului universitar 2021-2022. În Aula Magna „Haralamb Vasiliu" a avut loc festivitatea de deschidere. Din cauza restricţiilor impuse de pandemie, numărul celor care au fost prezenţi a fost cât se poate de limitat. Alături de studenţi şi profesori au fost prezenţi Gigel Paraschiv, ministru secretar de stat în Ministerul Educaţiei, primarul Mihai Chirica, reprezentanţii partenerilor universităţii.

Mesajul rectorului USV, Gerard Jităreanu, la debutul anului universitar 2021-2022 a fost despre începuturi şi educaţie.

"Cred că tuturor ne plac începuturile, Cred că ne place toamna. Ne place toamna pentru că ea împlineşte restul lucrărilor de peste an. Ne plac începuturile pentru că în ele întrezărim promisiunea împlinirii celor mai frumoase şi mai îndrăzneţe vise. Această zi nu face altceva decât să contureze în anul universitar care începe tabloul unui nou început în care fiecare dintre noi i-am devenit creatori şi tovarăşi de călătorie. Fie ca bucuria, curiozitatea, imaginaţia, şi spiritul mereu tânăr să vă însoţească pe tot acest parcurs. Educaţia este răspunsul şi soluţia tuturor începuturilor bine aşezate în rost şi trăinicie. Ziua de astăzi este despre noi începuturi şi în educaţie, mai mult decât orice altceva. Începutul în educaţie se face de multe ori cu un creion, care pe măsură ce devenim mai educaţie devine şi el magic. Din fericire, trăim într-o societate în care dreptul la educaţie gratuită este garantat prin constituţie, iar acest lucru a devenit parte din firescul vieţilor noastre. Realitate care, din păcate, îi acordăm mult prea puţină atenţie. Nici măcar tumultul ultimilor ani cu toate furtunile iscate de pandemie şi alte probleme care macină societatea noastră, inclusiv mediul academic, nu a făcut ca un asemenea gând să stăruie în mintea publicului larg. Poate că şi acesta este un nou început: al gratitudinii, al recunoştinţei pentru şansele şi oportunităţile de împlinire personală şi profesională de care ne bucurăm cu toţii, în special tânăra generaţie, pentru imensa şansă pe care o aveţi: aceea de a vă educa şi de a putea alege. A alege ce să învăţ, ce să devin", a spus rectorul Gerard Jităreanu în discursul spus la deschiderea noului an universitar.

Păstrând aceeaşi notă din timpul discursului, la final, rectorul USV, a citat un proverb chinezesc care vorbeşte tot despre începuturi: "dacă faci planuri pentru un an, seamănă orez; dacă faci planuri pentru 10 ani, plantează pomi; dacă faci planuri pentru o viaţă, educă oameni".

În memoria unuia dintre foştii rectori ai USAMV, prof. univ. dr. dr. Honoris Causa Ioan Avarvarei, a fost ţinut un moment de reculegere. Secretarul de stat Gigel Paraschiv a transmis şi el condoleanţe pentru trecerea în nefiinţă a acestui mare profesor.

Oficialul de la Bucureşti şi-a început discursul cu o mărturisire. "Şi pentru mine este un început. Deşi am atâţia ani de experienţă, este prima dată când încep anul universitar la Iaşi".

"Sunteţi prima universitate din România care începe anul universitar. În ultimul deceniu nu aţi furat startul dar aţi început ceva mai devreme. Ştiu că exemplul dvs l-au preluat şi alte universităţi. Mesajul meu îmi doresc să fie îndreptat spre trei direcţii. O primă direcţie este parteneriatul dintre USV şi autorităţi locale, parteneri. În acest sens vă spun că niciun efort nu este prea mic. Pentru şcoală implicarea trebuie să fie totală. Pentru toţi cei care s-au implicat ca această universitate să arate aşa, mulţumirile celor de la Ministerul Educaţiei. Îmi exprim speranţa că nu o să vă opriţi aici şi o să veniţi alături de universitate pentru a căuta perfecţiunea. A doua direcţie în care îmi îndrept mesajul este către cadrele didactice, cărora le mulţumesc pentru eforturile depuse şi mai ales pentru ceea ce o să faceţi de acum încolo. E un nou început, o restartare, o repornire. Trebuie să ne întoarcem la şcoală. Ştiu că printre noi sunt oameni care din motive medicale, teamă, şi-ar dori să continuăm în online. Am făcut faţă în online un an şi jumătate, ştiu că dvs încă de anul trecut aţi adus studenţii în campus, activităţile practice le-aţi desfăşurat cu ei în campus, şi sunt convins că fiecare dintre dvs realizaţi cât de important este să priveşti studentul în ochi atunci când i te adresezi, că doar astfel îţi dai seama dacă este alături de tine, dacă te înţelege, dacă participă, dacă rămâne cu ceva din efortul dumneavoastră de a transmite informaţia. Şcoala, şi o spun cu toată responsabilitatea, nu poate fi la cel mai înalt nivel decât dacă interacţionăm, decât dacă îl simţim pe cel căruia ne adresăm. Încerc să dau răspunsul unei întrebări pe care o simt şi care vine aşa, din toate părţile, oare o să ne obligaţi să ne vaccinăm? Nu. Legislaţia din România nu obligă pe nimeni să se vaccineze. Cu atât mai puţin noi, cei de la Ministerul Educaţiei, nu ne putem permite să cerem lucrul acesta dar putem să vă rugăm să depăşiţi teama şi să vă vaccinaţi tocmai pentru a putea veni aici în campus, pentru a putea merge alături de studenţi în loturile experimentale, pentru a putea merge în laboratoare, pentru a sta aproape de ei, pentru a-i simţi, şi pentru a le transmite cunoştinţele pe care le-aţi acumulat. Cea de-a treia direcţie, mă adresez studenţilor şi bobocilor. Aici puteţi să învăţaţi lucruri extraordinare. Veţi avea în faţa dvs oameni foarte bine pregătiţi, dornici să transfere cunoştinţe. Pentru a le putea asimila însă va trebui să fiţi doritori de cunoaştere. Curiozitatea nu trebuie să v-o înfrânaţi niciodată, adresaţi întrebări profesorilor dvs. iar pe dvs, cadrele didactice, vă rog să le răspundeţi studenţilor, angrenaţi-i în discuţii, poate ar trebui să le insuflaţi încredere în puterile lor, să nu le fie teamă să adreseze întrebări. Astfel, studenţii noştri vor putea deveni specialişti de încredere. Dumneavoastră nu veţi mai fi nişte studenţi agronomi, ingineri zootehnişti. Veţi avea competenţe în multiple domenii. Va trebui să utilizaţi tehnica de calcul, să aveţi cunoştinţe de software. Fără el nu veţi şti să vă desfăşura activitatea, chiar dacă veţi fi pe un teren agricol în jurul Vasluiului", a spus Gigel Paraschiv, secretar de stat în Ministerul Educaţiei.

Pentru anul universitar 2021-2022, conducerea USV Iaşi a decis ca la toate facultăţile studenţii de la studiile de licenţă, masterat şi doctorat, învăţământ cu frecvenţă, să participe faţă în faţă la cursuri, seminarii şi laboratoare.

Cazarea în căminele USV Iaşi s-a făcut în acest sfârşit de săptămână: Regula de anul acesta a fost ca toţi studenţii care nu sunt vaccinaţi anti-COVID-19 sau nu au trecut prin boală să se testeze rapid în punctele special amenajate în campus.

Laura RADU 

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:59

Ziua Crucii

10:45

Licitatie com. Tasca, spatiu in suprafata de 53,13 mp. 1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu in suprafata de 53,13 mp, apartinand domeniului public al Comunei Tasca, avand destinatia de farmacie, situat in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Bicazului nr. 4, nr.cadastral 51072, CF 51072, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. Tasca nr. 102/20.08.2025. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 30.09.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 08.10.2025, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar in original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 08.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 11.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, 14 loturi de teren. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: 14 loturi de teren, situate in intravilanul comunei Filipesti, sat Oniscani, F.N., judetul Bacau, care apartin domeniului privat al Comunei Filipesti, conform O.U.G. nr. 57/03.07.2019 , H.C.L. Filipesti nr. 49/18.07.2025 si a caietului de sarcini, identificate astfel: Lotul 1 -C.F. nr. 66501, suprafata: 1.000 mp; Lotul 2 -C.F. nr. 66500, suprafata: 1.000 mp; Lotul 3 -C.F. nr. 61519, suprafata: 1.000 mp; Lotul 4 -C.F. nr. 61520, suprafata: 1.000 mp; Lotul 5 -C.F. nr. 61566, suprafata: 1.000 mp; Lotul 6 -C.F. nr. 66888, suprafata: 1.311 mp; Lotul 7 -C.F. nr. 60620, suprafata: 1.082 mp; Lotul 8 -C.F. nr. 60625, suprafata: 1.388 mp; Lotul 9 -C.F. nr. 60626, suprafata: 1.136 mp; Lotul 10 -C.F. nr. 60627, suprafata: 1.098 mp; Lotul 11 -C.F. nr. 60630, suprafata: 982 mp; Lotul 12 -C.F. nr. 60623, suprafata: 900 mp; Lotul 13 -C.F. nr. 60633, suprafata: 885 mp; Lotul 14 -C.F. nr. 60634, suprafata: 885 mp. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.10.2025, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 30.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, spatiu in suprafata de 102 mp. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Spatiu in suprafata de 102 mp, cu destinatia de cabinet medical stomatologic, situat in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 121, apartinand domeniului public al Comunei Filipesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Filipesti nr. 30/20.05.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 10.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 21.10.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 23.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a Civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
FOTO -- Festivalul „Dealul cu povești” de la Horlești, locul unde literatura devine sărbătoare comunitară
15/09/2025 07:00

Horlestiul a prins viată odată cu editia din acest an a Festivalului de literatură „Dealul cu povesti”, organizat de Asociatia Rediu Tătar si initiat de profesoara de limba romană Monica Cotofa ...

Feerie în lumini și muzică la Palas. Opera din Iași a transformat seara într-o poveste
15/09/2025 06:28

Cateva sute de ieseni au asistat, duminică seară, la cea de-a XIV-a editie a galei „Magia serii in sunet si lumină”, un spectacol care a adus muzica lirică in inima orasului, intr-un decor plin ...

Mai multe persoane, amendate de jandarmii băcăuani după ce au intrat cu ATV-uri și motociclete în pădure
14/09/2025 19:06

Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judetean 'Stefan cel Mare' Bacău au identificat si sanctionat, sambătă, peste zece persoane care au pătruns ilegal in fondul forestier, in zonele Plopu si Va ...

Toamna podgorenilor. În timp ce sudul arde, nordul Moldovei dă semne de recoltă bună
14/09/2025 17:35

Romania viticolă trăieste, in 2025, aceeasi fractură pe care o simte intreaga tară: un sud lovit de secetă si geruri, cu productii prăbusite, si un nord care, paradoxal, rezistă si chiar se anuntă mai p ...

Iașul încarcerat între betoane. Psihologia blocului comunist ne bagă în spital
14/09/2025 16:42

Cartierele gri din Iasi sunt mai mult decat relicvele unei epoci care a mutilat orasele. Ele sunt mărturia vie a unei psihologii colective clădite pe lipsă de libertate si pe claustrare. Apartamentele comuni ...

FILIT 2025: Literatura mondială vine la Iași, într-un festival care nu mai acceptă tăcerea. Cine sunt primii invitați
14/09/2025 15:46

Într-o lume fragmentată, in care literatura e tot mai des impinsă spre rafturi uitate sau festivaluri de fatadă, Iasul face un gest curajos. Nu unul de imagine, ci unul de substantă. Festivalul Intern ...

Postul cu apă – curaj, vindecare și redescoperirea de sine
14/09/2025 15:01

Postul cu apă, practicat de secole in traditiile spirituale si tot mai des confirmat de cercetările stiintifice moderne, este mai mult decat o simplă abtinere de la hrană. El devine o terapie profundă a tr ...

Iașul face un nou pas spre energie verde: parc fotovoltaic la CET 2
14/09/2025 15:00

Primăria Municipiului Iasi a lansat licitatia pentru construirea unui parc fotovoltaic de mari dimensiuni pe terenul CET 2 Holboca, un proiect considerat esential in tranzitia energetică a orasului. Valoarea ...

O mie de boboci încep anul universitar, la Agronomie
14/09/2025 14:59

Emoţii intense pentru peste 1.000 de tineri aflaţi in primul an de studii la Universitatea de Ştiinţele Vieţii „Ion Ionescu de la Brad” (USV) Iaşi. De luni, acestia incep anul universitar. Lor ...

Luciana Antoci vrea schimbări majore în şcoli
14/09/2025 14:58

* Antoci, noul consilier al premierului, crede că scoala are nevoie de dialog, nu de decizii impuse, iar soluţiile pentru educaţie trebuie adaptate comunităţilor În ultima conferinţă de presă sus ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei