Sute de dieteticieni, psihologi şi kinetoterapeuţi, din ţară şi din străinătate, se adună la Iași

1congres

Dimensiune font:

| 07-12-2023 09:15

* Prima Conferinţă a Colegiului Dieteticienilor din România se va desfăşura, în perioada 8-9 decembrie, la Iaşi * şi-au anunţat prezenţa peste 300 de dieteticieni, medici, psihologi şi kinetoterapeuţi din ţară şi din străinătate

Evenimentul, organizat de Colegiul Teritorial al Dieteticienilor din Judeţul Iaşi şi Colegiul Dieteticienilor din România, se va desfăşura la Palas Congress Hall şi va fi structurat în două părţi: vineri, va avea loc sesiunea de comunicări ştiinţifice cu tema „Aplicaţiile intervenţiilor nutriţionale în managementul afecţiunilor cardiometabolice”, iar sâmbătă, se va desfăşura cursul postconferinţă cu tema „Elemente de psihologie cu aplicabilitate în practica nutriţională”. „Bolile cardiovasculare sunt ucigaşul numărul unu la nivel mondial. Se estimează că acestea iau vieţile a 17,9 milioane de persoane în fiecare an, ceea ce înseamnă că 2.000 de oameni îşi pierd viaţa în fiecare oră din cauza bolilor de inimă. În ţara noastră, jumătate dintre decese au drept cauză bolile cardiovasculare, iar în anul 2021 o persoană din patru se afla în evidenţa medicilor de familie cu o boală cardiovasculară", a declarat Adina Rusu, preşedinte al Conferinţei Colegiului Dieteticienilor din România şi preşedinte al Colegiul Teritorial al Dieteticienilor din judeţul Iaşi.

Organizarea acestei conferinţe îşi propune să crească accentul pus pe nutriţie în gestionarea bolilor cronice, în condiţiile în care, în România, 1 din 12 adulţi are diabet, iar numărul adulţilor care trăiesc cu această afecţiune aproape s-a dublat în ultimul deceniu. Mai mult, în 2021, la fel ca peste tot în lume, România a înregistrat un număr record de cazuri de diabet diagnosticate: circa 1,5 milioane de cazuri. „În ceea ce priveşte obezitatea, această pandemie cuprinde tot mai mult, de la an la an, şi ţara noastră. Astfel, conform ultimului Profil de ţară în ceea ce priveşte sănătatea realizat de Comisia Europenă, deşi la adulţi rata obezitate autoraportate din România este sub media din Uniunea Europeană, ratele excesului de greutate şi obezitate în rândul adolescenţilor au crescut constant în ultimele două decenii, una din cinci persoane cu vârsta de 15 ani încadrându-se în aceste categorii. Acelaşi document menţionează faptul că rata alimentară nesănătoase raportate în rândul românilor este mai mare comparativ cu media UE şi că alimentaţia  nesănatoasă, inclusiv consumul redus de fructe şi legume, precum şi consumul ridicat de zahăr şi sare, au fost implicate într-un sfert din totalul deceselor înregistrate în 2019”, a mai spus Adina Rusu.

La Conferinţa de la Iaşi vor prezenta lucrări specialişti în domeniu, profesori universitari şi biologi din Iaşi, Cluj, Bacău, Târgu Mureş, Timişoara şi Bucureşti.

De asemenea, participanţii la acest eveniment vor avea posibilitatea să înveţe din experienţa a doi importanţi specialişti din Statele Unite, care vin pentru prima dată în România: Sylvia Klinger, dietetician recunoscut şi fondator a „Hispanic Food Communications”, şi John Cassilas, director executiv al GlobalRise, o organizaţie care militează pentru creşterea calităţii vieţii copiilor din zonele sărace prin intermediul unei nutriţii optimizate şi unei tehnologii care păstrează cultura şi mâncărurile locale. Laura RADU

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

 V7 Startup Studio va inaugura un spațiu de coworking dedicat comunității de business, în ansamblul mixed-use Palas
27/02/2024 14:52

 V7 Startup Studio va inaugura un spatiu de coworking dedicat comunitătii de business, in ansamblul mixed-use Palas  Compania Iulius şi V7 Startup Studio vor inaugura, in al doilea trimestru al ace ...

Nou-născuți în sevraj alcoolic. Realitatea cruntă a României moderne și consecințele ei devastatoare
27/02/2024 14:36

In Romania, se nasc anual copii afectati de sindromul fetal, iar unii dintre acestia prezintă sevraj alcoolic chiar la nastere. Specialistii spun că de vină este consumul cronic de alcool de către viitoarea ...

Rezidențele «No Frontier», dedicate artiștilor vizuali români din alte țări
27/02/2024 10:41

Muzeul National al Literaturii Romane Iasi si Asociatia „Patrimoniu pentru comunitate” Iasi lansează un apel la candidaturi in cadrul proiectului Rezidentele «No Frontier», dedicat arti ...

Tot mai mulți ieșeni ajung la psiholog cu probleme cauzate de traumele din copilărie
27/02/2024 10:36

În ultimii ani, sustin specialistii, tot mai multi ieseni frecventează cabinetele psihologilor din oras. Conform acestora, terapie nu mai este de multă vreme un moft, devenind o necesitate a zilelor noa ...

Mihai Chirica validat candidat  pentru un nou mandat la Primaria Iasi . Nu se vor face alianţe locale cu PSD
27/02/2024 10:17

PNL Iaşi nu va face alianţe politice locale cu organizaţiile PSD. Filiala PNL Iaşi anunţă că Biroul Permanent Judeţean a validat 90 dintre cele 98 de candidaturi la alegerile locale, printre care la Con ...

Magazine Penny închise de Protecția Consumatorilor
27/02/2024 09:37

Două magazine Penny din Paşcani şi Lunca Cetăţuii au fost inchise temporar de comisarii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Iaşi. Măsura a fost luată in urma unor controale efectua ...

Numărul infracţiunilor stradale, în scădere la Iaşi
27/02/2024 08:38

  Rata infracţionalităţii stradale a scăzut anul trecut, la Iaşi, cu 10,62% faţă de 2022, fiind inregistrate 1.355 de acte antisociale, faţă de 1.516 in anul precedent. Printre motivele care au ...

Biciclist ieşean, judecat după ce a călcat o bătrână pe trecerea de pietoni
27/02/2024 08:29

Ieşeanul Petru Pavel A. este autorul unui accident ce frizează absurdul. Evenimentul a avut loc in după-amiaza de 30 iulie 2021, in jurul orei 16.00, in faţa blocurilor Iasicon de pe bulevardul Tudor Vladim ...

A plouat cu note de 2 și de 3, la Iași, la simularea examenului de Evaluare Naţională
27/02/2024 08:28

Simularea probelor scrise ale examenului de Evaluare Naţională s-a desfăşurat in 165 de unităţi şcolare din judeţul Iaşi, dintre care 56 din mediul urban şi 109 din mediul rural şi a avut in vedere 8 ...

„Punctul comun între mine ca femeie și profesionist este dedicarea cu care fac lucrurile și dorința permanentă de a ajuta”
27/02/2024 08:26

Nu peste mult timp vom sărbători Luna femeii, motiv pentru care am lansat o serie de dialoguri cu doamne implicate in comunitatea Iasului si a Moldovei. Am stat de vorbă cu ing. Simona Hodoroabă, editor si ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei