Târgul Meşteşugarilor sau lupta cu „alunecarea către artizanat”

1targ01

Dimensiune font:

| 15-05-2023 07:45

* „Având în vedere tributul plătit progresului, care este binevenit, din punct de vedere etnografic trebuie să facem o triere. Obiectul trebuie să aibă în primul rând un rol utilitar. Asta e prima condiţie.  Selecţia este foarte drastică.Sunt foarte mulţi meşteri, numai că în ultima vreme, însemnând cam în ultimii 15 ani, există o alunecare spre artizanat, cu care eu nu sunt de acord, dar care din păcate este încurajată de multe muzee din multe centre judeţene”, a spus Victor Munteanu, muzeograf şef la Muzeul de Etnografie din Iaşi.

Timp de trei zile,  60 de meșteri populari au expus la Iași, pe Esplanada Palatului Culturii, nenumărate comori tradiționale. Meşteşugarii veniţi din toată ţara i-au încântat pe cei care au vrut să profite de faptul că este Noaptea Muzeelor şi pot vizita gratuit Palatul. Aşa că, înainte de a se aşeza la rând, au trecut mai întâi prin Târgul Meşteşugarilor. Şi nu le-a părut rău. Au auzit răsunând buciumul chiar lângă ei, au admirat hidoasele măşti făurite cu migală şi măiestrie, cămăşile ţesute la război, lingurile sculptate în lemn, şi celebrele farfurii de Horezu, dar şi multe alte produse tradiţionale. „Organizăm de 23 de ani acest târg. Era o vreme când meşterii populari erau doar meşteri populari. Acum, având în vedere tributul pe care îl plătesc progresului, care este binevenit, din punct de vedere etnografic trebuie să facem această triere. Obiectul trebuie să aibă în primul rând un rol utilitar. Asta e prima condiţie.  Selecţia este foarte drastică.Sunt foarte mulţi meşteri, numai că în ultima vreme, însemnând cam în ultimii 15 ani, există o alunecare spre artizanat, cu care eu nu sunt de acord, dar care din păcate este încurajată de multe muzee din multe centre judeţene”, a spus Victor Munteanu, muzeograf şef la Muzeul de Etnografie din Iaşi.  

La ediţia din acest an participă 60 de meşteri populari veniţi din toate colţurile ţării, însă cei mai mulţi sunt din Iaşi şi judeţele învecinate. „Nici nu ştiu al câtelea an vin la Iaşi. Eu vin din localitatea Arbore, judeţul Suceava, din inima Bucovinei, de lângă Rădăuţi şi Humor. Târgul acesta de la Palatul Culturii din Iaşi este unul dintre puţinele târguri la care atelierul pe care îl reprezint eu participăm. Prezentăm prin ceea ce aducem în special piese de port din Bucovina, în special din jurul satului nostru, Arbore. Avem aici cămăşi bărbăteşti, cămăşi femeieşti cusute pe toate tipurile de material care s-au folosit în satul tradiţional de la noi: cămăşi de cânepă, cămăşi de casă din pânză de in, iar cele mai noi sunt din bumbac”, a spus  Mihai Hrincescu, din localitatea Arbore, judeţul Suceava. 

 

De 22 de ani vin aici la târgul de la Palat pentru că e foarte frumos aici, la Iaşi. Nu există nicăieri loc mai frumos ca aici. Venim aici pentru a păstra tradiția. Păi, dacă nu noi, atunci cine? Dacă noi renunțăm la tradiții, renunță și alții, ce se alege de noi? Eu zic să mai arătăm tradiţia asta aşa cum este, că e foarte frumoasă, foarte bună”, a spuse Aneta Ailincăi, artist popular din satul Văleni, judeţul Vaslui

 

Tot din Suceava este şi meșterul popular Toader Ignătescu, a cărei măiestrie în cu lemnul este cunoscută şi dincolo de hotarele ţării. Lucrez de vreo 40 de ani, dar de 30 de ani lucrez mai intensiv, deşi am făcut cioplitură în lemn în paralel cu profesia. Sunt profesor de educaţie fizică. Acum sunt pensionar. Lucrez măști de vreo 30 de ani dar, după cum vedeți, există o diversitate de lucrări la mine”, a spus meşterul popular.

Alături de el a expus şi Aneta Ailincăi, o bătrână din localitatea vasluiană Văleni. De peste două decenii, ea lasă toate treburile casei şi vine la târgul din Iaşi nu neapărat pentru a-şi vinde produsele ţesute şi lucrate cu migală, ci pentru a le arăta şi altora frumuseţea tradiţiilor populare. „Am ţoale, trăistuţe, basmale. De toate cele am. De 22 de ani vin aici la târgul de la Palat pentru că e foarte frumos aici, la Iaşi. Nu există nicăieri loc mai frumos ca aici. Venim aici pentru a păstra tradiția. Păi, dacă nu noi, atunci cine? Dacă noi renunțăm la tradiții, renunță și alții, ce se alege de noi? Eu zic să mai arătăm tradiţia asta aşa cum este, că e foarte frumoasă, foarte bună”, a spus Aneta Ailincăi, artist popular din satul Văleni, judeţul Vaslui.

Cei mai bucuroşi au fost copiii, fericiți să vadă cum trăiau şi cam ce făceau bunicii lor şi părinţii acestora. „Mai ales copiii au ocazia să vadă tot felul de elemente care par a fi inedite pentru mulţi dintre ei. De exemplu, foarte mulţi tineri şi copii se miră atunci când văd săpunul de casă, şi despre care părinţii le spun că le foloseau părinţii lor. Aici au ocazia să vadă cum se formează ţese pânza de casă şi cum se coase o cămaşă sau  alte piese de port popular.  Noi prezentăm în special piese de port din Bucovina, din jurul satului nostru, Arbore. Avem aici cămăşi bărbăteşti, cămăşi femeieşti cusute pe toate tipurile de material care s-au folosit în satul tradiţional de la noi: cămăşi de cânepă, cămăşi de casă din pânză de in, iar cele mai noi sunt din bumbac, a spus Mihai Hrincescu, meşter popular din localitatea Arbore, judeţul Iaşi. Laura RADU

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:59

Ziua Crucii

10:45

Licitatie com. Tasca, spatiu in suprafata de 53,13 mp. 1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu in suprafata de 53,13 mp, apartinand domeniului public al Comunei Tasca, avand destinatia de farmacie, situat in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Bicazului nr. 4, nr.cadastral 51072, CF 51072, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. Tasca nr. 102/20.08.2025. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 30.09.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 08.10.2025, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar in original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 08.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 11.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, 14 loturi de teren. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: 14 loturi de teren, situate in intravilanul comunei Filipesti, sat Oniscani, F.N., judetul Bacau, care apartin domeniului privat al Comunei Filipesti, conform O.U.G. nr. 57/03.07.2019 , H.C.L. Filipesti nr. 49/18.07.2025 si a caietului de sarcini, identificate astfel: Lotul 1 -C.F. nr. 66501, suprafata: 1.000 mp; Lotul 2 -C.F. nr. 66500, suprafata: 1.000 mp; Lotul 3 -C.F. nr. 61519, suprafata: 1.000 mp; Lotul 4 -C.F. nr. 61520, suprafata: 1.000 mp; Lotul 5 -C.F. nr. 61566, suprafata: 1.000 mp; Lotul 6 -C.F. nr. 66888, suprafata: 1.311 mp; Lotul 7 -C.F. nr. 60620, suprafata: 1.082 mp; Lotul 8 -C.F. nr. 60625, suprafata: 1.388 mp; Lotul 9 -C.F. nr. 60626, suprafata: 1.136 mp; Lotul 10 -C.F. nr. 60627, suprafata: 1.098 mp; Lotul 11 -C.F. nr. 60630, suprafata: 982 mp; Lotul 12 -C.F. nr. 60623, suprafata: 900 mp; Lotul 13 -C.F. nr. 60633, suprafata: 885 mp; Lotul 14 -C.F. nr. 60634, suprafata: 885 mp. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.10.2025, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 30.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, spatiu in suprafata de 102 mp. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Spatiu in suprafata de 102 mp, cu destinatia de cabinet medical stomatologic, situat in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 121, apartinand domeniului public al Comunei Filipesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Filipesti nr. 30/20.05.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 10.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 21.10.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 23.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a Civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
FOTO -- Festivalul „Dealul cu povești” de la Horlești, locul unde literatura devine sărbătoare comunitară
15/09/2025 07:00

Horlestiul a prins viată odată cu editia din acest an a Festivalului de literatură „Dealul cu povesti”, organizat de Asociatia Rediu Tătar si initiat de profesoara de limba romană Monica Cotofa ...

Feerie în lumini și muzică la Palas. Opera din Iași a transformat seara într-o poveste
15/09/2025 06:28

Cateva sute de ieseni au asistat, duminică seară, la cea de-a XIV-a editie a galei „Magia serii in sunet si lumină”, un spectacol care a adus muzica lirică in inima orasului, intr-un decor plin ...

Mai multe persoane, amendate de jandarmii băcăuani după ce au intrat cu ATV-uri și motociclete în pădure
14/09/2025 19:06

Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judetean 'Stefan cel Mare' Bacău au identificat si sanctionat, sambătă, peste zece persoane care au pătruns ilegal in fondul forestier, in zonele Plopu si Va ...

Toamna podgorenilor. În timp ce sudul arde, nordul Moldovei dă semne de recoltă bună
14/09/2025 17:35

Romania viticolă trăieste, in 2025, aceeasi fractură pe care o simte intreaga tară: un sud lovit de secetă si geruri, cu productii prăbusite, si un nord care, paradoxal, rezistă si chiar se anuntă mai p ...

Iașul încarcerat între betoane. Psihologia blocului comunist ne bagă în spital
14/09/2025 16:42

Cartierele gri din Iasi sunt mai mult decat relicvele unei epoci care a mutilat orasele. Ele sunt mărturia vie a unei psihologii colective clădite pe lipsă de libertate si pe claustrare. Apartamentele comuni ...

FILIT 2025: Literatura mondială vine la Iași, într-un festival care nu mai acceptă tăcerea. Cine sunt primii invitați
14/09/2025 15:46

Într-o lume fragmentată, in care literatura e tot mai des impinsă spre rafturi uitate sau festivaluri de fatadă, Iasul face un gest curajos. Nu unul de imagine, ci unul de substantă. Festivalul Intern ...

Postul cu apă – curaj, vindecare și redescoperirea de sine
14/09/2025 15:01

Postul cu apă, practicat de secole in traditiile spirituale si tot mai des confirmat de cercetările stiintifice moderne, este mai mult decat o simplă abtinere de la hrană. El devine o terapie profundă a tr ...

Iașul face un nou pas spre energie verde: parc fotovoltaic la CET 2
14/09/2025 15:00

Primăria Municipiului Iasi a lansat licitatia pentru construirea unui parc fotovoltaic de mari dimensiuni pe terenul CET 2 Holboca, un proiect considerat esential in tranzitia energetică a orasului. Valoarea ...

O mie de boboci încep anul universitar, la Agronomie
14/09/2025 14:59

Emoţii intense pentru peste 1.000 de tineri aflaţi in primul an de studii la Universitatea de Ştiinţele Vieţii „Ion Ionescu de la Brad” (USV) Iaşi. De luni, acestia incep anul universitar. Lor ...

Luciana Antoci vrea schimbări majore în şcoli
14/09/2025 14:58

* Antoci, noul consilier al premierului, crede că scoala are nevoie de dialog, nu de decizii impuse, iar soluţiile pentru educaţie trebuie adaptate comunităţilor În ultima conferinţă de presă sus ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei