Ultima fotografie a lui Mihai Eminescu, piesa de rezistență a unei colecții din Iași

2eminescu

Dimensiune font:

| 25-09-2022 16:25

 

Fotografia de după ultima spovedanie a poetului Mihai Eminescu, făcută cu câteva luni înainte de a muri, precum şi numeroase cărţi vechi, unele cu autografe ale scriitorilor consacraţi, se află în Colecţia de Carte şi Artă „Harnău” Iaşi expusă la Salonul de Carte Bookfest de la Târgu Mureş. „În afară de faptul că sunt autor de cărţi - am publicat până acum 17 volume şi am peste 50 de lansări în toată România - sunt şi colecţionar, în primul rând sunt colecţionar de carte. Am început să colecţionez carte din anul 1970, aveam 10 ani pe atunci. Îmi aduc aminte că mama îmi aducea primele cărţi şi eu le strângeam cu mare drag, nu neapărat să le citesc, pentru că unele erau nu erau potrivite cu vârsta pe care o aveam, dar le colecţionam. Şi am ajuns astfel să am o colecţie de rarităţi, chiar bibliografice. Suntem pentru prima dată la Târgul de Carte Bookfest la Târgu Mureş şi am adus câteva rarităţi bibliografice”, a declarat proprietarul Colecţiei de Carte şi Artă „Harnău”, Cristian Harnău.

 Spre exemplu, Cristian Harnău expune o carte semnată de Simion Bărnuţiu, unul dintre stâlpii culturii româneşti, o carte de la 1868 apărută la Iaşi, la Tipografia Tribunei Române, despre dreptul natural privat.
„Este una din rarităţi şi care această carte ar trebui de fapt să stea cu cinste în orice muzeu al literaturii române. Şi apoi am adus nişte cărţi cu autograful autorilor, pentru că noi avem şi o colecţie de cărţi cu autografe. De exemplu, avem cartea lui Nichita Stănescu, Epica Magna, 1978, la Editura Junimea, cu autograful lui Nichita Stănescu. Mai avem celebra 'Trecute vieţi de doamne şi domniţe' a lui Constantin Gane, cu autograful autorului, apoi Panait Israti cu Trecut şi viitor, o carte de autobiografică cu autograful lui Panait Istrati, dar şi Otilia Cazimir. Am adus cărţi pentru tineri, pentru copii şi am vrut să avem aici o reprezentare foarte importantă sub două aspecte, cărţile lui Jules Verne, ediţiile vechi”, a spus Harnău.

 Între fotografiile expuse este şi una a lui Mihai Eminescu, într-o ipostază mai puţin cunoscută publicului. „Eu sunt şi colecţionar de fotografii vechi şi această fotografie a lui Mihai Eminescu, care este de fapt a cincea fotografie. Există 4 fotografii cu Mihai Eminescu. Aceasta este a cincea care este foarte puţin cunoscută. Ea este făcută la Mănăstirea Neamţului în ultimele luni de viaţă ale lui Mihai Eminescu, când el s-a dus acolo pentru a se spovedi. Avem mărturia legată de această fotografie, există mărturia scrisă a preotului care l-a spovedit pe Eminescu atunci, cu câteva luni înainte de a muri, la Mănăstirea Neamţului. Şi aceasta este fotografia lui Mihai Eminescu în parcul din spatele Mănăstirii Neamţului”, a arătat Cristian Harnău.

Teona SOARE 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

 

 Cum arată centrul oraşului împodobit pentru Sărbători.
01/12/2022 20:03

 Cum arată centrul oraşului impodobit pentru Sărbători.      

Mesajul primarului Mihai CHIRICA cu ocazia Zilei Naționale a României
01/12/2022 19:58

La multi ani, Romania! Romania s-a născut si a crescut la Iasi. Aici, in capitala Moldovei, s-au pus fundatiile unirii Principatelor si tot in orasul nostru, in anii primului război mondial, moldovenii, munt ...

O minoră de 15 ani, violată în toaleta unui mall de fostul iubit
01/12/2022 18:21

 O minoră de 15 ani din Galaţi a fost violată, miercuri seara, in toaleta unui mall de fostul ei prieten cu doi ani mai mare, informează, joi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean.   Potrivit sur ...

Centrala CET 2 Holboca a început să funcționeze
01/12/2022 16:12

Centrala CET 2 Holboca a inceput să functioneze. Primarul Iasului, Mihai Chirica a precizat că se va face o economie de 450 de mii de megawati pentru gazele naturale, cantitate care va fi redirectionată pent ...

Explozie pe Calea Chișinăului! Două benzi de circulație au fost blocate de pompieri
01/12/2022 15:06

O explozie s-a produs in această după-amiază pe Calea Chisinăului. Bubuitura a avut loc in subteran. Cel mai probabil explozia a avut loc pe fondul unei acumulări de gaze. La fata locului s-au de ...

ISTORIA IASULUI/VIDEO
01/12/2022 14:35
Terapie în culorile speranței
01/12/2022 14:30

De 30 ani, pentru intreaga omenire , ziua de 3 Decembrie reprezintă un prilej şi o şansă, in acelaşi timp, pentru a fi solidari cu persoanele cu dizabilităţi, pentru că această zi le este dedicată cu ...

GALERIE FOTO - Ziua Națională a României. Paradă militară și depuneri de coroane
01/12/2022 12:00

Sute de ieseni au sărbătorit astăzi Ziua Natională. Ei au iesit in centrul orasului pentru a vedea parada militară si pentru a participa la festivitătile pregătite de autorităti.   Petrisor FILIP

  Regizorul Ștefan Mandachi, la cel mai mare festival de film din Irlanda
01/12/2022 10:30

Antreprenorul sucevean Stefan Mandachi concurează pentru prima dată la un festival internaational de film, scurtmetrajul produs si regizat de acesta - „Peace off!”, fiind selectionat in cadrul Cor ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei