UMF Iaşi deschide „Şcoala din spital”
Dimensiune font:
Pentru copiii care îşi petrec zilele între pereţii spitalului, şansa de a învăţa nu mai este doar un vis. UMF „Grigore T. Popa” Iaşi deschide „Şcoala din spital”, un loc unde lecţiile vin acolo unde boala nu le mai permite elevilor să ajungă - în sala de clasă.
Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi a anunţat lansarea oficială a „Şcolii din spital - UMF Iaşi”, o unitate educaţională destinată copiilor şi elevilor a căror stare de sănătate nu le permite frecventarea cursurilor obişnuite. Proiectul face parte dintr-o iniţiativă naţională a Ministerului Educaţiei şi Cercetării, dezvoltată în parteneriat cu Ministerul Sănătăţii şi cu universităţile de stat care au facultăţi de medicină.
Această formă specială de învăţământ se adresează copiilor aflaţi în spitalizare prelungită, oferindu-le posibilitatea de a continua procesul educaţional în condiţii adaptate situaţiei lor medicale şi emoţionale.
În cadrul „Şcolii din spital”, fiecare elev beneficiază de un plan educaţional individualizat, elaborat împreună cu cadre didactice specializate, personal medical, psihologi şi părinţi. Orele se pot desfăşura individual sau în grupuri mici, cu un program flexibil, inclusiv în format online, în funcţie de starea de sănătate a copilului. „Ne bucurăm să putem pune în funcţiune această structură atât de necesară, care oferă copiilor aflaţi în dificultăţi medicale o şansă reală de a-şi continua educaţia şi de a-şi păstra speranţa într-un viitor normal. UMF Iaşi, prin Şcoala din spital», se alătură eforturilor naţionale de a crea un adru integrat, multidisciplinar şi flexibil, în care învăţarea să nu fie oprită din cauza bolii. Educaţia este un drept fundamental, iar prin această iniţiativă reafirmăm angajamentul universităţii noastre faţă de responsabilitatea socială şi faţă de sprijinirea celor mai vulnerabili dintre noi”, transmite Viorel Scripcariu, rectorul UMF Iaşi.
Senatul UMF Iaşi a decis de la sfârşitul lunii iulie ca „Şcoala din spital - UMF Iaşi” să funcţioneze ca structură subordonată universităţii, urmând să parcurgă etapele legale de autorizare şi acreditare.
Sediul administrativ va fi la Universitate, iar punctul de lucru în Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Sf. Maria” Iaşi. Coordonarea instituţională va fi asigurată de prof. univ. dr. Ingrith Crenguţa Miron.
Iniţiativa UMF Iaşi se înscrie în strategia naţională „Şcoala din spital”, derulată de Ministerul Educaţiei şi Cercetării în colaborare cu Ministerul Sănătăţii, pentru prevenirea abandonului şcolar, menţinerea accesului la educaţie şi sprijinirea reintegrării copiilor în colectivele şcolare după perioada de tratament.
Reţeaua naţională implică universităţi cu profil medical, spitale pediatrice şi inspectorate şcolare, urmărind asigurarea unui proces educativ de calitate, compatibil cu cerinţele medicale ale elevilor.
Prin „Şcoala din spital - UMF Iaşi”, universitatea îşi consolidează rolul de partener activ în proiecte educaţionale cu impact social major, contribuind la crearea unui model modern de învăţământ adaptat nevoilor copiilor cu afecţiuni grave. Laura RADU
Adauga comentariul tau