Unde se află icoanele făcătoare de minuni ale Moldovei. Iașul are o icoană care a plâns cu adevărat!

Cele mai cunoscute icoane făcătoare de minuni din zona Moldovei se află la Mănăstirea Neamț, cea a Maicii Domnului (având pe o parte pe Maica Domnului Hodighidria, iar pe cealaltă pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, ocrotitorul Moldovei), la Mănăstirea Agapia - icoana Maicii Domnului, și la Mănăstirea Bistrița - icoana Sfintei Ana. Aceasta din urmă, oferită Doamnei lui Alexandru cel Bun, în anul 1401, de către Irina, soţia împăratului bizantin Manuel al II-a Paleologul, este cea mai vestită icoană făcătoare de minuni procesională din zona Moldovei, îndeosebi în vreme de secetă. Urmează icoanele Maicii Domnului, de asemenea Hodighitria, de la mănăstirile Secu, Putna și Văratec, din secolul al XVI-lea. „Hodighitria” este denumirea dată tipului iconografic în care Fecioara Maria ține pruncul pe brațul stâng și arată spre El cu mâna dreaptă, iar pruncul Iisus ține în mână un sul de hârtie, simbolizând Evanghelia.

Pe lângă acestea, o altă icoană făcătoare de minuni, despre care se vorbește puțin în ultima vreme, este icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Socola, „singura pentru care s-a făcut anchetă socială în Iași de către străini”. Icoana de la Socola „a plâns cu adevărat” câteva luni, cauza fiind, după cum afirmă fețele bisericești, iminenta închidere a Seminarului de la Socola.

Totul a început la 1 februarie 1854, când icoana Maicii Domnului de pe catapeteasma Bisericii „Schimbarea la Față a Domnului” a început să plângă. Era la final de Sfântă Liturghie, iar cel dintâi care a remarcat acest fapt a fost paraclisierul. S-a apropiat spă vadă minunea și ieromonahul Isaia, care a făcut cunoscut totul. De îndată, episcopului Filaret Scriban, rector al seminarului.

Episcopul a venit în grabă, a scos icoana să se convingă că nu a fost doar stropită cu agheasmă a șters-o și a așezat-o cu grijă la loc. Apoi, a scoas pe toată lumea afară și a încuiat biserica. S-a întors după câteva ore, la vecernie, împreună cu elevii, pentru slujba de seară, și au observat cu toții că  din icoana Maicii Domnului „curgeau lacrimi”.

Vestea, răspândită cu repeziciune, a adunat în curtea mănăstirii, în câteva zile, sute și sute de pelerine. Ba chiar, știrea a ajuns și în Rusia, de unde mulți credincioși susțineau că icoana Maicii Domnului de la Socola ar fi exact cea descrisă de Lev Tolstoi în cartea Război și pace!

Episcopul Romanului din respectiva perioadă, Melchisedec, scria, mai târziu,despre faptul că străinii, neîncrezători în spusele celor de la Socola, au studiat amănunțit cazul.

Aceștia au cercetat icoana centimetru cu centimetru, pe ambele părți, afirmând, în final, cu convingere, că nu existe surse de simulare și că icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Socola a plâns cu adevărat.

 

Icoana s-a oprit din plans după câteva luni, dar oamenii tot veneau din toate zonele țării și de peste hotare să simtă icoana.

Mănăstirea Socola a fost desființată în anul 1886, iar Seminarul a fost mutat în centrul orașului Iași.

După ce a fost ridicată Catedrala Mitropolitană din Iași, icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Socola a fost depusă în catedrală, în fața moaștelor Sfintei Cuvioase Parascheva, după ce a fost „ferecată în argint de boierul Nicolae Roznovanu”, în anul 1855, având lățimea de 80 cm și înălțimea de 100 cm.

Iată ce scria ziarul „Zimbrul” (anul III, nr. 35), la Iași, în 1854, „anul minunii din urbea noastră”: „În biserica seminariei din Mănăstirea Socola, de la 1-a zi a curentei lui februarie, au început a curge din ochii icoanei Maicii Domnului din catapeteasmă nişte picături de apă în forma lacrimelor. Dintr-întâiu ele se ivesc în formă mică în pupilele ochilor, după aceea treptat se măresc, apoi curg în jos pe locul obişnuit al lacrimilor, uneori în distanţe numai ca de o palmă şi apoi se usucă; iar alteori, formând două şiroaie, mai mult sau mai puţin late, se scurg până la marginea de desupt a icoanei şi apoi iarăşi se usucă, lăsând însă urme şi după uscare.

Aceasta se repeteşte din nou, însă nu regulat: la 2, 3, 4 zile; acum de la 16 ale acestei luni, până la 20, a urmat tot a treia zi; iar de la 20 până la 23 – în toate zilele. La cea întâi dată, nimeni nu întorcea luarea-aminte, socotind că poate acele şiroaie, care cu deosebire au fost mari la început, ar fi rămas pe icoană din stropiturile de agheasmă ce se săvârşise în acea zi în biserică; şi pentru aceea eclesiarhul le-a şters. Dar când, după o jumătate de ceas, şiroaiele curgânde s-au aflat iarăşi la loc, toţi au venit în nedumerire.

Spre a înlătura orice presupunere, s-a orânduit o de aproape privigheare şi intrarea în biserică, afară de timpurile rugăciunilor, s-a îngăduit numai pentru o persoană de încredere. Însă fenomenul, după câteva zile, iarăşi s-a ivit. S-a observat cu deamănuntul icoana, dar nimic deosebit de alte icoane la ea nu s-a găsit: o scândură de tei uscată, zugrăvită cu aceleaşi zugrăvele ca şi toate celelalte icoane din biserică, aproape 30 ani în urmă.

Toată nedumerirea stă 1) în aceea că atunci când toate celelalte icoane sunt uscate, din aceasta izvorăşte apă; 2) că apa curge anume numai din ochi şi toată icoana în celelalte părţi este uscată; 3) picăturile acestea au o mare asemănare cu lacrimile ordinare. Un fenomen aşa de extraordinar merită toată luarea-aminte a oamenilor cu cuget, care nu sunt stăpâniţi de un scepticism orb, de a nega şi ceea ce se vede cu ochii, dacă nu pricep cauza. Mai cu seamă, învăţaţii noştri ar dori să nu închidă ochii, ci să explice aceasta într-un chip vrednic de experienţă şi de ştiinţă; iar a nu se linişti numai pe nişte păreri şi socotinţe prunceşti, precum d.e. persoana şi-a dat socotinţa că aceasta ar proveni de la un ciot ce se vede în dosul icoanei, care, după socotinţa acelei persoane, ar avea putere de a absorbi umezelile din aer şi a le transmite prin icoană afară; căci, lăsând a zice că acel ciot nu răspunde în dreptul ochilor, nu se poate pricepe pentru ce asemenea fenomen nu s-a ivit şi până acum, dacă cauza lui este aşa de firească; iar pe de altă parte, după această socotinţă, nu numai toate icoanele, ci şi toate scândurile, care nu pot fi fără asemenea cioturi, ar trebui să producă astfel de fenomene; însă aceasta este contra experienţei”.

Biserica „Schimbarea la Față” - Socola din Iași este o biserică ortodoxă ctitorită de domnitorul Alexandru Lăpușneanu într-o pădure aflată la sud de orașul Iași. În prezent, ea este situată în curtea Spitalului de Psihiatrie Socola din cartierul Bucium, pe Șos. Bucium nr. 36.

Carmen DEACONU