Unirea Principatelor dă peste cap traficul din oraș

2tramvaie

Dimensiune font:

| 24-01-2024 10:08

 * mijloacele de transport vor ocoli piața Unirii, vor avea trasee deviate, dar vor fi suplimentate cu autobuze care fac legătura cu zonele Copou și Gară

Pe 24 ianuarie 2024 Iașul va deveni centrul de interes al întregii țări, urmând a găzdui o serie de manifestări dedicate împlinirii a 165 de ani de la Unirea Principatelor Române.

Miercuri, 24 ianuarie 2024, manifestările programate în Piața Unirii vor începe la ora 10.00, cu prima parte a spectacolului de muzică populară „Noi suntem români!”. Pe scenă vor urca nume importante ale folclorului românesc precum Martina Dumitrașcu, Maria Costioaia, Carmen Nica, Ion Macovei, Ștefan Pintilii, Cristinel Iordăchioaia, Ștefan Deaconița, Remus Fandarac, Ion Paladi, Mioara Velicu, Ansamblul Folcloric „Floare de bujor” și Ansamblul Artistic Profesionist „Constantin Arvinte”.

Ora 11.00 va marca începerea ceremoniilor oficiale dedicate Zilei Unirii Principatelor Române, prin Garda de Onoare care va prezenta onorul demnitarilor prezenți. Ulterior va avea loc un Te Deum săvârșit de reprezentanții Mitropoliei Moldovei și Bucovinei și Episcopiei Romano-Catolică de Iași, ieșenii urmând să asculte și un cuvânt de binecuvântare din partea Înaltpreasfinției Sale Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, și Preasfinției Sale Iosif Păuleț, Episcop Romano-Catolic de Iași.

După discursurile oficialităților prezente, la ansamblul statuar Alexandru Ioan Cuza vor fi depuse coroane de flori, această ceremonie fiind urmată de parada militară.

Intonarea „Horei Unirii” și hora populară vor preceda partea a doua a spectacolului de muzică populară „Noi suntem români!”, programată de la ora 12.30, atmosfera de sărbătoare fiind întregită de „masa populară”, ieșenii fiind invitați la ceai și plăcinte „poale’n brâu”.

Slujba și depunerea de coroane de flori la mormântul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, programate la ora 13.00 la Mănăstirea Trei Ierarhi, vor încheia manifestările din zona centrală a Iașului dedicate sărbătoririi Unirii Principatelor Române.

În cursul serii, de la ora 18.00, pe traseul Piaţa Unirii - Pietonalul Ştefan cel Mare și Sfânt - Palatul Culturii va avea loc tradiţionala retragere cu torţe a militarilor din Garnizoana laşi și a forțelor Ministerului Afacerilor Interne.

Modificări în circulația mijloacelor de transport

Pentru buna desfășurare a evenimentelor dedicate sărbătoririi Zilei Unirii Principatelor Române la Iași, vor fi modificări în circulația mijloacelor de transport, astăzi, 24 Ianuarie, între orele 7 și 15.

Tramvaiele nu vor circula pe tronsoanele Târgu Cucu – Piaţa Unirii – Copou şi Târgu Cucu – Piaţa Unirii – Gară/ Între Târgu Cucu si Copou vor circula autobuze pe ruta Târgu Cucu – Piaţa Independenţei – Piaţa Mihai Eminescu – Rond Copou, cu returul Rond Copou – Piața Independenței – Târgu Cucu.

Tramvaiele traseelor 1, 3, 7,8, 9 şi 13 vor întoarce în Târgu Cucu.

Traseul 6 va avea parcursul Dacia – Gară – str. Gării – şos. Arcu – str. Bacinschi – Gară – Dacia.

Autobuzele traseului 36 vor circula pe ruta Dacia – Gară – str. Gării – str. Rapa Galbena – str. Anastasie Fatu – Piaţa Mihai Eminescu – Copou – Breazu şi retur pe itinerariul Breazu – Copou – Piata Eminescu – Blocuri Pacurari – Pasaj Octav Bancila – Zimbru – Dacia.

Traseul 50 va avea parcursul Gară – str. Gării – str. Rapa Galbena – str. Anastasie Fatu – Piaţa Mihai Eminescu – Piaţa Independenţei – Târgu Cucu – Aeroport şi retur pe itinerariul Aeroport – Tg. Cucu – Piaţa Mihai Eminescu – Bd. Carol I – Str. Toma Cozma – Str. Pacurari – Str. Anastasie Fatu – Str. Rapa Galbena – Gara.

Pentru legătura Târgu Cucu – Copou vor fi disponibile traseele 28 şi 42. Îîntre Târgu Cucu şi Gară vor circula autobuze pe ruta: Târgu Cucu – Piaţa Independenţei – Piaţa Mihai Eminescu – Bd. Carol I – Str. Toma Cozma – Str. Pacurari – Str. Anastasie Fatu – Str. Rapa Galbena – sos. Arcu – Str. Bacinschi – Gara, cu retur pe itinerariul Gară – str. Gării – str. Râpa Galbenă – str. Anastasie Fatu – Piaţa Mihai Eminescu – Piaţa Independenţei – Târgu Cucu.

Drapelul de la Palatul Cuza de la Ruginoasa, expus la Suceava

Muzeul Naţional al Bucovinei din Suceava va expune, miercuri, cu prilejul împlinirii a 165 de ani de la Unirea Principatelor, drapelul de la Palatul Cuza de la Ruginoasa, au anunţat reprezentanţii instituţiei de cultură. Potrivit acestora, piesa unicat va fi prezentată publicului, pe 24 ianuarie, la Muzeul de Istorie.

Steagul tricolor a fost arborat în perioada 1859- 1866 la reşedinţa domnitorului Alexandru Ioan Cuza de la Ruginoasa. Este din mătase şi are ca însemn central o coroană princiară. Acesta era înălţat la castelul de la Ruginoasa atunci când domnitorul se afla la reşedinţa sa de familie.

Localitatea Ruginoasa a făcut parte din ţinutul Sucevei, apoi din cel al Romanului, iar după aceea din micul ţinut Baia, care cuprindea ceea ce mai rămăsese din ţinutul Sucevei, după alipirea Bucovinei la Imperiul Habsburgic. Moşia Ruginoasa, din ţinutul Baia, astăzi în judeţul Iaşi, a fost cumpărată de Cuza Vodă în 1862. De amenajarea reşedinţei de aici, în 1864, s-a ocupat mai ales Elena Doamna.

Ruginoasa a intrat în conştiinţa publică prin calitatea sa de ultimă reşedinţă domnească a lui Alexandru Ioan Cuza şi a doamnei sale, Elena. Mormântul domnitorului Unirii, chiar lipsit de osemintele acestuia în prezent, este o destinaţie de pelerinaj pentru toţi cei interesaţi de istorie. Laura RADU, Maria STANCU

 

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:59

Ziua Crucii

10:45

Licitatie com. Tasca, spatiu in suprafata de 53,13 mp. 1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu in suprafata de 53,13 mp, apartinand domeniului public al Comunei Tasca, avand destinatia de farmacie, situat in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Bicazului nr. 4, nr.cadastral 51072, CF 51072, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. Tasca nr. 102/20.08.2025. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 30.09.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 08.10.2025, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar in original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 08.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 11.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, 14 loturi de teren. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: 14 loturi de teren, situate in intravilanul comunei Filipesti, sat Oniscani, F.N., judetul Bacau, care apartin domeniului privat al Comunei Filipesti, conform O.U.G. nr. 57/03.07.2019 , H.C.L. Filipesti nr. 49/18.07.2025 si a caietului de sarcini, identificate astfel: Lotul 1 -C.F. nr. 66501, suprafata: 1.000 mp; Lotul 2 -C.F. nr. 66500, suprafata: 1.000 mp; Lotul 3 -C.F. nr. 61519, suprafata: 1.000 mp; Lotul 4 -C.F. nr. 61520, suprafata: 1.000 mp; Lotul 5 -C.F. nr. 61566, suprafata: 1.000 mp; Lotul 6 -C.F. nr. 66888, suprafata: 1.311 mp; Lotul 7 -C.F. nr. 60620, suprafata: 1.082 mp; Lotul 8 -C.F. nr. 60625, suprafata: 1.388 mp; Lotul 9 -C.F. nr. 60626, suprafata: 1.136 mp; Lotul 10 -C.F. nr. 60627, suprafata: 1.098 mp; Lotul 11 -C.F. nr. 60630, suprafata: 982 mp; Lotul 12 -C.F. nr. 60623, suprafata: 900 mp; Lotul 13 -C.F. nr. 60633, suprafata: 885 mp; Lotul 14 -C.F. nr. 60634, suprafata: 885 mp. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.10.2025, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 30.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, spatiu in suprafata de 102 mp. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Spatiu in suprafata de 102 mp, cu destinatia de cabinet medical stomatologic, situat in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 121, apartinand domeniului public al Comunei Filipesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Filipesti nr. 30/20.05.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 10.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 21.10.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 23.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a Civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
FOTO -- Festivalul „Dealul cu povești” de la Horlești, locul unde literatura devine sărbătoare comunitară
15/09/2025 07:00

Horlestiul a prins viată odată cu editia din acest an a Festivalului de literatură „Dealul cu povesti”, organizat de Asociatia Rediu Tătar si initiat de profesoara de limba romană Monica Cotofa ...

Feerie în lumini și muzică la Palas. Opera din Iași a transformat seara într-o poveste
15/09/2025 06:28

Cateva sute de ieseni au asistat, duminică seară, la cea de-a XIV-a editie a galei „Magia serii in sunet si lumină”, un spectacol care a adus muzica lirică in inima orasului, intr-un decor plin ...

Mai multe persoane, amendate de jandarmii băcăuani după ce au intrat cu ATV-uri și motociclete în pădure
14/09/2025 19:06

Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judetean 'Stefan cel Mare' Bacău au identificat si sanctionat, sambătă, peste zece persoane care au pătruns ilegal in fondul forestier, in zonele Plopu si Va ...

Toamna podgorenilor. În timp ce sudul arde, nordul Moldovei dă semne de recoltă bună
14/09/2025 17:35

Romania viticolă trăieste, in 2025, aceeasi fractură pe care o simte intreaga tară: un sud lovit de secetă si geruri, cu productii prăbusite, si un nord care, paradoxal, rezistă si chiar se anuntă mai p ...

Iașul încarcerat între betoane. Psihologia blocului comunist ne bagă în spital
14/09/2025 16:42

Cartierele gri din Iasi sunt mai mult decat relicvele unei epoci care a mutilat orasele. Ele sunt mărturia vie a unei psihologii colective clădite pe lipsă de libertate si pe claustrare. Apartamentele comuni ...

FILIT 2025: Literatura mondială vine la Iași, într-un festival care nu mai acceptă tăcerea. Cine sunt primii invitați
14/09/2025 15:46

Într-o lume fragmentată, in care literatura e tot mai des impinsă spre rafturi uitate sau festivaluri de fatadă, Iasul face un gest curajos. Nu unul de imagine, ci unul de substantă. Festivalul Intern ...

Postul cu apă – curaj, vindecare și redescoperirea de sine
14/09/2025 15:01

Postul cu apă, practicat de secole in traditiile spirituale si tot mai des confirmat de cercetările stiintifice moderne, este mai mult decat o simplă abtinere de la hrană. El devine o terapie profundă a tr ...

Iașul face un nou pas spre energie verde: parc fotovoltaic la CET 2
14/09/2025 15:00

Primăria Municipiului Iasi a lansat licitatia pentru construirea unui parc fotovoltaic de mari dimensiuni pe terenul CET 2 Holboca, un proiect considerat esential in tranzitia energetică a orasului. Valoarea ...

O mie de boboci încep anul universitar, la Agronomie
14/09/2025 14:59

Emoţii intense pentru peste 1.000 de tineri aflaţi in primul an de studii la Universitatea de Ştiinţele Vieţii „Ion Ionescu de la Brad” (USV) Iaşi. De luni, acestia incep anul universitar. Lor ...

Luciana Antoci vrea schimbări majore în şcoli
14/09/2025 14:58

* Antoci, noul consilier al premierului, crede că scoala are nevoie de dialog, nu de decizii impuse, iar soluţiile pentru educaţie trebuie adaptate comunităţilor În ultima conferinţă de presă sus ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei