Viaductele feroviare de la Podul de Piatră, o moștenire suspendată între demnitate și uitare

 * printre cele mai vechi structuri de infrastructură din Iași, viaductele de la Podul de Piatră sunt martori ai epocii feroviare de aur și ai deceniilor de abandon * proiectele recente de reabilitare și reconversie urbană le oferă, poate, ultima șansă de a fi salvate și reintegrate în viața orașului

Într-un colț prea puțin privit al orașului, unde Bahluiul și-a croit drum printre șantiere, chioșcuri părăsite și semafoare agitate, câteva arcade din piatră rezistă ca niște vertebre ale unui vis vechi. Sunt viaductele feroviare de la Podul de Piatră, ridicate acum mai bine de 150 de ani, odată cu marea promisiune a modernizării Iașului prin rețeaua feroviară.

Inginerii europene vechi, dezamăgiri moderne

Construcțiile, proiectate să susțină linia ce lega Gara Iași (inaugurată în 1870) de restul Moldovei și al Europei, au fost gândite într-o logică inginerească vest-europeană: arcade elegante din piatră brută și cărămidă, înălțate pe sol instabil, traversând orașul spre sud. Pe aici au trecut trenuri de marfă, convoaie militare, oficiali, emigranți, copii în prima lor călătorie și tăceri mai grele decât vagoanele. Zeci de ani mai târziu, odată cu regularizarea Bahluiului și dezvoltarea industrială, traseul s-a schimbat. Viaductele au fost tăiate, oprite, lăsate în picioare fără rost, apoi îngropate în uitare. Au fost înconjurate de construcții provizorii, blocuri, chioșcuri, gunoaie și vegetație necontrolată. Au devenit relicve.

Și totuși, ele au rămas. În zona Podu Roș-Podu de Piatră-Splai Bahlui, unele arcade sunt încă vizibile. Alte segmente se intrevăd timid, ca niște fragmente dintr-o propoziție neterminată. Orașul trece pe lângă ele, fără să le mai întrebe nimic. Dar ceva s-ar putea schimba.

Vești bune de la Primărie

În ultimii ani, administrația locală a avansat un plan amplu de reamenajare urbană în jurul Podului de Piatră. Proiectul, estimat la peste 16,8 milioane de lei, include lucrări de consolidare, reabilitare și reconfigurare a spațiilor adiacente. Sunt prevăzute demolări ale vechilor hale și chioșcuri, introducerea unui sistem de iluminat arhitectural, amenajarea de spații verzi și, posibil, o parcare subterană. Mai mult, se discută și despre fluidizarea traficului printr-o bretea nouă care ar lega Bulevardul Nicolae Iorga de Șoseaua Națională. Toate acestea ar putea schimba radical imaginea zonei și, implicit, soarta viaductelor.

Chiar dacă aceste structuri nu sunt, oficial, în centrul proiectului, ele ar putea deveni esențiale. Integrarea lor într-un traseu pietonal, cultural sau de promenadă urbană este nu doar posibilă, ci necesară. În alte orașe europene, astfel de vestigii au fost transformate în parcuri suspendate, galerii de artă sau rute turistice. La Iași, viaductele pot redeveni ce au fost cândva: canale de conexiune, de sens, de respirație.

Dar pentru asta, este nevoie de mai mult decât betoane și borduri. Este nevoie de voință, de viziune, de o legătură sinceră cu istoria. Este nevoie de curajul de a construi pe baza a ceea ce deja există, nu de a șterge urmele ca să „începem de la zero”.

Viaductele de la Podul de Piatră nu cer mult, ci doar să fie privite. Să fie reamintite. Să fie puse în lumină — la propriu și la figurat. Să fie, poate pentru prima dată după zeci de ani, reincluse în orașul viu.

Într-un Iași care caută din ce în ce mai des să se reinventeze, poate că tocmai trecutul cel uitat e cel care poate arăta direcția. Iar aceste arcade, suspendate între epoci, între funcție și poezie, între uitare și speranță, pot fi primul pas.

Maura ANGHEL