Viața la ora 5 dimineața. Orașul ascuns al șoferilor, brutarilor și al umbrelor

 * v-ați întrebat vreodată cum arată orașul înainte de răsărit, prin ochii curierilor de mâncare, ai brutarilor, ai oamenilor fără adăpost și ai celor care își plimbă câinii?

La Iași, ora 5 dimineața nu e doar o oră, e un test de rezistență. Când majoritatea încă își poartă somnul greu în apartamentele gri, pe străzi pulsează deja o altă lume – discretă, grăbită, tăcută. Este ora în care aplicațiile de livrare își aprind primele curse, brutarii scot primele tăvi cu pâine, câinii își revendică teritoriile, iar oamenii fără adăpost își strâng resturile de viață de pe bănci. „Ora asta e a noastră, a celor invizibili”, spune Cristian, curier de mâncare, care pedalează pe Ștefan cel Mare cu geaca reflectorizantă lipită de trup. „Ziua e altfel, te pierzi în mulțime, ești doar o siluetă printre mașini. La 5 dimineața, Iașul e al meu. Îl aud, îl simt, mă lasă să respir”.

În spatele unei uși metalice din Tătărași, Ana, brutar cu douăzeci de ani de experiență, își șterge fruntea de făină: „La ora asta nu suntem romantici, suntem utili. Dacă nu aș munci eu acum, Iașul n-ar avea chifle pe mesele de mic dejun. Miroase a pâine caldă, dar și a oboseală. Suntem oameni care încep ziua când alții nici n-au visat să se termine”.

Orașul în alb-negru

Pe la Gară, imaginea se schimbă. Lângă zidurile scorojite, Andrei, un om fără adăpost, își strânge pătura într-un sac rupt: „La 5 dimineața nu vin polițiștii, nu vin oamenii să se uite urât. E ora mea de liniște. Mă gândesc la mama, la copilărie. Pe urmă se umple strada și nu mai exist”. Cuvintele lui se pierd în mirosul de motorină al autobuzelor care se pregătesc să intre pe traseu. Un alt tablou se desenează în Copou. Cristina, asistentă veterinară, își plimbă husky-ul, Luna: „E singurul moment când parcul e doar al nostru. Câinele aleargă liber, iar eu mă pregătesc pentru o zi întreagă la clinică. Dar recunosc, mi-e teamă de oameni. Orașul la 5 e frumos, dar și crud”.

Ritmul nevăzut al economiei

La ora la care cafenelele sunt încă închise, iar semafoarele par să funcționeze degeaba, economia urbană respiră în surdină. Curierii de mâncare livrează primele comenzi la call-center-uri cu program non-stop. Brutarii trimit cuptoarele pline către supermarketuri și patiserii. Șoferii de autobuz își aprind prima țigară în depou. Sunt sute de oameni care dau viață orașului înainte ca majoritatea să-și deschidă ochii. Ei fac parte dintr-un mecanism tăcut, dar esențial. Livrările timpurii, pâinea caldă, transportul pregătit – toate acestea se construiesc între 4:30 și 6:00, în spatele unei cortine pe care locuitorii obișnuiți o ridică abia după ora 7.

Umbrele și luminile Iașului

Ceea ce frapează la ora 5 dimineața e contrastul. Pe o parte a străzii, farurile bicicliștilor care duc burgeri sau croissante. Pe cealaltă parte, umbre ghemuite în saci, oameni care n-au unde să ducă nimic. Într-un colț, un câine își marchează teritoriul. În altul, un brutar scoate tava cu pâine, cu aceeași mișcare repetată de generații. Orașul e o ecuație nedreaptă, iar la 5 dimineața vezi cel mai limpede cine sunt necunoscuții care îl țin în viață.

La 5 dimineața, orașul e o oglindă crudă a societății: arată ce înseamnă munca fizică, precaritatea, dar și bucuria micilor ritualuri – un câine plimbat, o pâine caldă, o bicicletă care taie frigul. „Noi suntem ceasul orașului”, spune Mihai, șofer de microbuz. „Dacă nu ne-ai vedea la 5 dimineața, înseamnă că Iașul a murit pentru o zi”.

Când răsare soarele și orașul se aglomerează, această lume dispare. Curierii devin anonimi printre mașini, brutarii se retrag, oamenii străzii se ascund, câinii obosesc. Dar Iașul de la 5 dimineața rămâne cea mai sinceră versiune a sa – fără machiaj, fără reclame luminoase, fără discursuri. Doar oameni care muncesc, supraviețuiesc sau își caută un colț de libertate. Și poate că, în acest timp suspendat, înțelegi mai clar decât oricând că un oraș nu trăiește din claxoane și birouri, ci din mâinile care frământă aluatul, picioarele care pedalează în frig și pașii grăbiți care se pierd în întuneric.

Maura ANGHEL