Viața pe muchie de card. Iluzia unui trai normal: ce nu se vede în clasa de mijloc din Iași

 * Capitala Moldovei e orașul paradoxurilor – are universități de top, tineri străluciți, festivaluri pline de viață, clădiri în plin șantier, iar peste toate – o aparentă normalitate * dacă tragi firul realității de zi cu zi, descoperi o clasă de mijloc care nu mai are glas * sau, dacă îl are, e sugrumat între grija ratelor, nesiguranța locului de muncă și presiunea de a părea „bine”

În orașul celor șapte coline, cu tramvaie care scrâșnesc printre clădiri istorice și cafenele cool în care timpul pare că respiră altfel, clasa de mijloc din Iași merge, metaforic, pe o sârmă întinsă între aparentul echilibru și o prăbușire lentă dar sigură. E o categorie socială care nu mai are un contur clar, prinsă între rușinea de a cere ajutor și orgoliul de a părea că „se descurcă”. Oamenii spun „suntem OK”, dar sub zâmbetul profesionalizat se ascunde o realitate apăsătoare.

„Clasa de mijloc din România nu mai e ce era. De fapt, nici n-a fost vreodată ce trebuia să fie”, spune Vlad, 42 de ani, inginer IT, tată a doi copii și posesor de rate pe următorii 25 de ani. Câștigă peste media pe economie, dar simte în fiecare lună cum echilibrul e mai fragil ca oricând: „Avem o mașină bună, ieșim la film, dar nu mai avem pacea mentală de dinainte. Totul e pe muchie. Orice problemă medicală mai serioasă și pică tot castelul”.

Această instabilitate financiară mascată de aparențe a devenit semnul distinctiv al unei pături sociale odinioară aspirate, astăzi pierdute în cifre, frustrare și ambiguitate. De la tinerii profesioniști cu laptop în rucsac și chirie în Centru, la profesorii universitari care se gândesc serios să aplice la joburi în Franța, stratificarea socială devine tot mai evidentă chiar și între membrii aceleiași „clase de mijloc”.

Paradoxul ieșean - oraș european, salarii balcanice

Iașul are farmec. Universități, cultură, spitale de vârf, infrastructură în progres. Dar și un paradox amar: este locul în care tinerii se formează pentru a pleca, iar cei care rămân învață să trăiască în „modul adaptare”. Conform datelor INS, salariul mediu net în Iași în 2024 a fost de aproximativ 4.900 de lei. La prima vedere, decent. Dar în realitate, în fața inflației, chiriilor și costului vieții, acest venit se topește rapid. Andreea, 29 de ani, arhitectă, își face cumpărăturile de bază la trei supermarketuri diferite: „Unul are lactatele mai ieftine, altul carnea, la al treilea iau produsele de igienă. A devenit o strategie de supraviețuire”.

Românii din clasa de mijloc au inventat un nou sport național: disimularea. „Ne descurcăm” e mantra care maschează lipsa de perspectivă. Acest discurs e prezent la toate nivelurile – la întâlnirile de bloc, în cancelarii, în ședințele de birou, pe rețelele sociale. „Dacă nu te plângi, pare că ești ok. Dacă te plângi, ești privit ca slab. Așa că te descurci, cu nod în gât și card în minus”, spune un profesor de liceu din Copou.

În același timp, numărul celor care „vor să plece” crește. Dar nu cu entuziasm, ci cu resemnare. „Aici nu mai e vorba de visuri, ci de demnitate. Pur și simplu nu mai vreau să trăiesc în tensiune constantă”, spune Alina, medic rezident.

Mai există o categorie, adesea invizibilă în media: „clasa de mijloc de jos”, adică acei oameni care nu sunt suficient de săraci pentru a beneficia de ajutoare sociale, dar nici suficient de prosperi pentru a duce o viață decentă. Oameni cu două joburi, educați, fără vacanțe de ani de zile. Pentru ei, „descurcatul” înseamnă alegerea între plata facturilor și haine pentru copii. „Salariul meu e ok, dar stau cu părinții, am 35 de ani și nici gând să iau un credit acum. Ca să trăiesc 30 de ani în stres? Asta nu e viață. E o cursă lentă spre epuizare”, spune Andrei, specialist în marketing.

Un clivaj care se adâncește

Stratificarea socială în Iași nu e doar economică. E emoțională, educațională, culturală. Se reflectă în cartiere, în modul în care oamenii se îmbracă, vorbesc, aleg școlile copiilor. Clasa de mijloc – reală sau doar aspirată – devine un teren al iluziei colective, în care fiecare „ne descurcăm” ascunde un „nu mai pot” rostit în gând.

Viitorul e în pericol dacă acest segment social continuă să fie ignorat. Pentru că atunci când clasa de mijloc dispare, nu rămâne decât polarizarea și o societate care nu mai are punți, ci doar ziduri. Expresia „ne descurcăm” a devenit, la Iași, un mod de a evita rușinea, comparația și eticheta de „neajutorați”. Dar sub masca calmă a celor care își plătesc ratele la timp se ascunde un adevăr nerostit: vulnerabilitatea. Printre blocurile gri din Alexandru cel Bun, Nicolina sau Mircea cel Bătrân trăiesc oameni care muncesc cinstit, zi-lumină, dar sunt departe de visul unei vieți confortabile. Nu primesc ajutoare, nu se încadrează în statistici dramatice, dar nici nu reușesc să iasă la lumină. Această stratificare socială devine tot mai abruptă, iar clasa de mijloc, care ar trebui să fie pilonul de stabilitate al societății, se clatină vizibil.

Maura ANGHEL

Clasa de mijloc din Iași e obosită. Nu se plânge, dar se frânge în tăcere. Încă speră, dar tot mai mulți se uită peste graniță. Adevărul e simplu și trist: dacă această categorie nu va dobândi sentimentul de stabilitate, se va pierde cel mai important liant social – oamenii care „se descurcă” în timp ce țin în spate sistemul.