Vremea frumoasă a umplut terasele din oraș
Dimensiune font:
* „Am simțit că a fost o perioadă asemănătoare cu weekendurile de vară. S-a stat la rând pentru un loc pe terasă. S-au vândut foarte bine și cocktail-urile alcoolice, care merg foarte bine vara… Ne-a prins cam nepregătiți această perioadă, nu ne așteptam la un asemenea val de clienți.
Ieșenii profită din plin de temperaturile crescute care sunt înregistrate în termometre în aceste zile. Astfel, terasele din capitala Moldovei au fost pline, cel puțin în weekendul trecut, în zilele de 8 și 9 martie. Cei mai mulți dintre clienți au ales că consume bere, iar acest lucru s-a simțit și când vine vorba de vânzările pe care le-au înregistrat cei care dețin localuri în Iași.
„Terasa a fost plină în permenență, de vineri până duminică. Berea, cu siguranță, cea mai vândută băutură în aceste zile. Am simțit că a fost o perioadă asemănătoare cu weekendurile de vară. S-a stat la rând pentru un loc pe terasă. S-au vândut foarte bine și cocktail-urile alcoolice, care merg foarte bine vara. Ieșenii s-au bucurat din plin de aceste zile călduroase. Chiar și luni am avut mulți clienți, mai ales după ora 17. Oameni care au ieșit de la serviciu și au ales să își petreacă timpul liber pe terasă. Ne-a prins cam nepregătiți această perioadă, nu ne așteptam la un asemenea val de clienți. Duminică, de exemplu, am rămas fără câteva sortimente de bere, s-au epuizat foarte repede.
Medicii îi îndeamnă pe ieșeni să fie atenți la consumul de alcool
Medicii ieșeni trag un semnal de alarmă în rândul populației și îi îndeamnă pe oameni să fie foarte atenți când vine vorba despre consumul de alcool. Vremea frumoasă favorizează consumul de alcool, dar specialiștii spun că nu trebuie să exagerăm în momentul în care alegem să ne petrecem timpul liber pe o terasă sau în zonele de agrement din oraș. „Cei care consumă o cantitate mică de alcool devin mai dezinvolți, râd și pot vorbi mult mai degajat. Dar, în momentul în care cantitățile devin mai mari, apare efectul depresiv. Când se întrece măsura, devii somnolent, nu mai ești fluent în vorbire, pașii devin mai grei și apar chiar și tulburările de echilibru. Este foarte importantă cantitatea care se consumă, dar și cadrul în care se consumă alcool”, a precizat dr. Ovidiu Alexinschi, medic primar psihiatru, coordonator al programelor NoAddict. Cristian ANDREI
Adauga comentariul tau