Zeci de firme cu acționariat ucrainean, deschise la Iași
Dimensiune font:
* 739 de cetățeni ucraineni s-au înregistrat la AJOFM Iaşi, în perioada martie 2022 - decembrie 2024, ca fiind în căutarea unui loc de muncă, 106 fiind angajaţi prin intermediul AJOFM, iar restul cu sprijinul ONG-urilor sau al diverşilor binevoitori * Centrul de Asistenţă Umanitară şi Socială pentru Refugiaţi „Nicolina” organizează în aceste zile un Târg de donaţii de haine şi îmbrăcăminte pentru ucraineni, o expoziţie cu lucrările ucrainenilor realizate în atelierele organizate de ONG-uri, dezbateri privind antreprenorii din comunitatea ucraineană din Iaşi şi ideile lor de business
Centrul de Asistenţă Umanitară şi Socială pentru Refugiaţi „Nicolina” organizează în această perioadă o serie de acţiuni prin intermediul cărora marchează trei ani de când războiul din Ucraina a schimbat întreaga lume.
România se numără printre ţările care şi-au asumat să ajute ţara vecină după ce a fost invadată de armatele Rusiei, fiind adăpost pentru civilii fugiţi din calea războiului. Conflictul despre care unii credeau că se va sfârşi în câteva luni, a dislocat milioane de ucraineni în foarte multe ţări europene şi nu numai. O parte dintre ei s-au oprit la Iaşi. Doar Centrul de Asistenţă Umanitară şi Socială pentru Refugiaţi „Nicolina” a fost tranzitat de circa 2.000 de refugiaţi ucraineni. Unii au rămas în Iaşi, mulţi au plecat cât mai departe din calea războiului.
Cei care au rămas la Iaşi au încercat să îşi facă un rost. În ultimii 3 ani, au fost înregistrate 47 de firme care au acţionariat ucrainean. De asemenea, 739 de persoane din Ucraina s-au înregistrat la AJOFM Iaşi în perioada martie 2022 - decembrie 2024, ca fiind în căutarea unui loc de muncă, 106 fiind angajaţi prin intermediul AJOFM şi restul cu sprijinul ONG-urilor sau al diverşilor binevoitori. „Sunt oameni care n-am vorbit niciodată limba română şi a fost necesar să parcurgă acest proces înainte de angajare, altminteri este problematic. Noroc că sunt patroni moldoveni care pot comunica mai uşor cu cei din Ucraina care se angajează. Partea aceasta este cea mai dificilă. E la capătul lanţului de acomodare”, spune Mihaela Munteanu, coordonatoarea Centrul de Asistenţă Umanitară şi Socială pentru Refugiaţi „Nicolina”.
Dintre cei 134 copii ucraineni care frecventează cursurile învăţământului preuniversitar ieşean, 69 au deja statut de elev pentru că au cunoştinţe de limba română care le permit să înveţe alături de elevii ieşeni.
La de Asistenţă Umanitară şi Socială pentru Refugiaţi „Nicolina” cele mai multe persoane sunt din regiunile Cernăuţi şi Odessa. Dar Iaşul a fost pentru o perioadă casă şi pentru persoane din Herson, Mariupol şi Doneţk. „Sunt aici din Cernăuţi. Prima dată am fost la Rădăuţi, iar de acolo m-au trimis aici la Iaşi, la Centrul Nicolina. M-au primit tare bine. Au făcut ce au putut. Am doi băieţi. Unul a murit în război, dar unul încă mai e pe câmpul de luptă, iar eu am venit în România pentru că singură n-am putut sta în casă. Dacă se termină războiul mă duc acasă. Dacă vine băiatul, mă duc acasă. Dacă nu, stau aici”, spune Floricica Slavnic, o refugiată din Ucraina.
Vera este o altă refugiată din calea războiului. Ea a fugit din Odessa, lăsând în urmă agoniseala de o viaţă. „La noi e foarte rău. Ne bombardează în fiecare zi şi nu putem să ne întoarcem. Sunt singură, cu fiica mea şi cei trei copii ai ei. Aici, la Centrul Nicolina, avem şi doctor de familie. În Odessa mi-a rămas bărbatul, care a fost operat de inimă. Nu putem să ne întoarcem, n-avem unde. Unde am stat mai putem să locuim, dar în oraş, unde locuiesc copiii mei, totul e distrus. Vrem să fie pace, să ne întoarcem la acasă”, spune Vera Matrişenco.
Pentru refugiaţii ucraineni, Centrul de Asistenţă Umanitară şi Socială pentru Refugiaţi „Nicolina” organizează în aceste zile evenimentul „Trei ani de război în Ucraina. Comunitatea ucrainenilor din Iaşi, între nevoia de suport şi apariţia antreprenorilor” în care este organizat un Târg de donaţii de haine şi îmbrăcăminte pentru ucraineni; o expoziţie cu lucrările ucrainenilor realizate în atelierele organizate de ONG-uri; dezbateri privind antreprenorii din comunitatea ucraineană din Iaşi şi ideile lor de business.
De asemenea, va fi organizată şi dezbaterea „Cum putem ajuta comunitatea ucrainenilor să ajungă la independenţă financiară”. Laura RADU
Adauga comentariul tau