„Mă auzi? Mă vezi?". Tu când ai stat de vorbă ultima oară cu adolescentul tău?

fatherson-1-w1700

Dimensiune font:

| 12-10-2023 12:52

 

Am asistat zilele trecute la un focus grup pentru adolescenţi. Un grup de sociologi bine intenţionaţi şi foarte bine pregătiţi au vrut să vadă în ce relaţie sunt copiii cu părinţii lor. Constatările vor face subiectul unui studiu pe care îl vom vedea pe piaţă în curând. Recunosc că am intrat în sala de interviuri convinsă fiind că adolescenţii vor da răspunsuri ocolite, că vor ridica din umeri ori vor vorbi pe lângă subiect. Asta nu pentru că nu ar şti să poarte o conversaţie, ci pentru că nu ar fi foarte dornici să discute despre relaţiile lor cu părinţii. M-am înşelat! În loc de câţiva tineri timoraţi am întâlnit un grup de adolescenţi care vorbeam deschis despre viaţa lor. Ce le place să facă, pasiunile pe care le au, greşelile pe care le-au făcut, gândurile pe care nu le-au rostit, despre toate au discutat, inclusiv despre familiile lor.

Trăgând linie, taţii au ieşit cu scorul cel mai mic, majoritatea tinerilor intervievaţi declarând că au o comunicare foarte redusă sau deloc cu stâlpul familiei. Discuţiile, lapidare mai toate, se rezumă la şcoală şi rezultatele obţinute în procesul educativ. Pe domni nu-i prea interesează dezvoltarea emoţională a copiilor. Le este suficient să ştie că totul este în regulă la şcoală, că au ce mânca şi ce îmbrăca şi că adolescenţii nu frecventează grupuri dubioase. Altor domni, puţini la număr, nici măcar de aceste amănunte nu le pasă. Trăieşte copilul? E bine! Mamele sunt mai interesate de copii şi poartă cu ei discuţii nu doar cu referire la notele din catalog. Uneori mai schimbă păreri despre modă, alteori mai trag cu ochiul la eventualele relaţii amicalo-amoroase. Una peste alta, concluzia mea a fost că adolescenţii aveau o nevoie imensă de a comunica! De a se face văzuţi şi de a fi lăsaţi să trăiască liber, potrivit vârstei şi dorinţelor lor!

În momentul ăsta mi-am ridicat în cap toate bunicile, mamele, taţii şi toate rudele care îmi vor explica faptul că tinerii din ziua de astăzi nu mai sunt cum erau odată, adică aşa cum au fost ei. Da, au dreptate. Acum treizeci de ani nu era Facebook, nu erau telefoane mobile, nu exista internet. Distracţiile se rezumau la sporovăieli prin parcuri, întâlniri la cinema, unde era bătăie pentru un bilet la filmele indiene ori la producţiile româneşti dedicate lumii satului şi, uneori, tinerilor. Blugii erau marfă de contrabandă, la fel şi adidaşii. Multe nu erau pe atunci, dar asta nu înseamnă că tinerii de astăzi trebuie să trăiască în papucii rudelor mai în vârstă.

Am simţit la tineri o dorinţă imensă de a fi recunoscuţi, de a nu mai fi trataţi ca nişte mobile în apartamente ori ca nişte investiţii. Cheltuiesc cu tine, aşa că vezi ce faci la şcoală! Cam aşa au sunat toate mesajele redate de adolescenţi atunci când au fost întrebaţi despre părerea adulţilor faţă de relaţia lor cu unităţile de învăţământ. Tinerii au încercat să spună că sunt şi ei oameni, că pot iubi sau urî, că pot avea zile bune sau mai puţin bune, că sunt fiinţe sociale aşa că interdicţia de a merge la un chef nu este mereu cea mai bună, că au nevoie de afecţiune, de siguranţă şi de încrederea părinţilor. Mulţi au fost de acord că greşelile făcute la vârste mici se plătesc greu mai târziu şi au fost foarte serioşi când au recunoscut că au mai făcut câte o prostioară, dar şi-au creionat singuri o atitudine în care libertinajul nu este foarte bine reprezentat fiindcă ei singuri ar avea de suferit. Asta ar fi vrut să le transmită celor mari, să le spună că au şi ei onoarea lor, că nu vor călca foarte strâmb fiindcă altfel nu vor putea merge mai departe cu viaţa lor.

Întâlnirea m-a convins că şi adulţii trebuie să se întoarcă în bănci, la Şcoala părinţilor. Pentru ei ar trebui instituite şi note de bună purtare, dar şi lecţii de dirigenţie. Mulţi părinţi au nevoie să-şi cunoască mai bine copii, să le ştie pasiunile,valorile, să le dea încredere şi să-i susţină necondiţionat. Mulţi dintre noi purtăm poverile unor copilării nefericite, în care poate nu a fost nevoie neapărat de agresiune fizică, ci doar de una emoţională ca să rămânem cu sechele o mare parte din viaţă. Este important să conştientizăm că traumele (dacă există) sunt doar ale noastre şi că nu este bine să le proiectăm asupra copiilor. Este nevoie de un manual pentru părinţi şi m-aş bucura dacă ar apărea cât mai repede fiindcă i-ar ajuta pe mulţi să-şi cunoască mai bine copii.

Maura Anghel

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:59

Ziua Crucii

10:45

Licitatie com. Tasca, spatiu in suprafata de 53,13 mp. 1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu in suprafata de 53,13 mp, apartinand domeniului public al Comunei Tasca, avand destinatia de farmacie, situat in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Bicazului nr. 4, nr.cadastral 51072, CF 51072, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. Tasca nr. 102/20.08.2025. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 30.09.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 08.10.2025, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar in original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 08.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 11.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, 14 loturi de teren. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: 14 loturi de teren, situate in intravilanul comunei Filipesti, sat Oniscani, F.N., judetul Bacau, care apartin domeniului privat al Comunei Filipesti, conform O.U.G. nr. 57/03.07.2019 , H.C.L. Filipesti nr. 49/18.07.2025 si a caietului de sarcini, identificate astfel: Lotul 1 -C.F. nr. 66501, suprafata: 1.000 mp; Lotul 2 -C.F. nr. 66500, suprafata: 1.000 mp; Lotul 3 -C.F. nr. 61519, suprafata: 1.000 mp; Lotul 4 -C.F. nr. 61520, suprafata: 1.000 mp; Lotul 5 -C.F. nr. 61566, suprafata: 1.000 mp; Lotul 6 -C.F. nr. 66888, suprafata: 1.311 mp; Lotul 7 -C.F. nr. 60620, suprafata: 1.082 mp; Lotul 8 -C.F. nr. 60625, suprafata: 1.388 mp; Lotul 9 -C.F. nr. 60626, suprafata: 1.136 mp; Lotul 10 -C.F. nr. 60627, suprafata: 1.098 mp; Lotul 11 -C.F. nr. 60630, suprafata: 982 mp; Lotul 12 -C.F. nr. 60623, suprafata: 900 mp; Lotul 13 -C.F. nr. 60633, suprafata: 885 mp; Lotul 14 -C.F. nr. 60634, suprafata: 885 mp. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.10.2025, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 30.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, spatiu in suprafata de 102 mp. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Spatiu in suprafata de 102 mp, cu destinatia de cabinet medical stomatologic, situat in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 121, apartinand domeniului public al Comunei Filipesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Filipesti nr. 30/20.05.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 10.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 21.10.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 23.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a Civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Răpciune, Vinicer și începutul toamnei în tradiția românească
01/09/2025 07:45

În calendarul popular, luna septembrie are mai multe denumiri, fiecare purtand o poveste a satului romanesc. Cel mai des i se spune Răpciune, de la uscăciunea frunzelor si de la vremea care incepe să s ...

Întoarcerea prădătorului uitat. Vânturelul mic cuibărește din nou în România, după 125 de ani
14/08/2025 12:47

Vara lui 2025 a adus o stire cum nu s-a mai auzit de peste un secol: vanturelul mic, o specie de soim pe cale de disparitie in Europa, a fost confirmat ca specie cuibăritoare in Romania. Observatia, sustinută ...

Feminitate și patrimoniu cultural, de la tradiție la expresie contemporană
05/08/2025 15:30

Există o memorie tainică pe care nicio bibliotecă nu o poate stoca integral: memoria trăită, transmisă din ochi in ochi, din mană in mană, din respiratia unei voci către inima celeilalte. În isto ...

Mai puțin cu 100 de kilometri noi de autostrăzi în 2025, față de planurile inițiale. Ce efect are eliminarea unor proiecte din PNRR
02/08/2025 11:18

 Compania de stat care administrează autostrăzile Romaniei reduce aproape la jumătate tinta de kilometri noi de autostrăzi si drumuri expres care vor fi deschise in 2025. Asta pe fondul eliminării uno ...

Hristina, Sfânta care a dărâmat idolii din aur ai tatălui său și i-a împărțit la săraci
25/07/2025 10:15

Pe 24 iulie, Biserica Ortodoxă a cinstit-o pe Sfanta Mucenită Hristina, o tanără fecioară din Tir (Fenicia), care a trăit in timpul impăratului roman Septimiu Sever (193–211). Desi fiică a dregăt ...

Ilie Pălie, fratele de foc al Sfântului Ilie. Sărbătoarea uitată care aduce frică, interdicții și foc mistuitor
21/07/2025 08:44

La o zi după Sfantul Ilie, pe 21 iulie, tăranii romani păstrau o sărbătoare tăcută, dar invăluită in frică: Ilie Pălie, personaj apărut exclusiv in calendarul popular. Nu este un sfant recunoscut de ...

16 iulie, ziua canonizării lui Francisc din Assisi. Sfântul care a vorbit cu cerul, cu pământul și cu săracii
16/07/2025 08:25

Pe 16 iulie 1228, in Assisi, Papa Grigore al IX-lea canoniza oficial un om care nu fusese nici preot, nici cărturar, nici conducător religios – ci doar un suflet care a ales să trăiască Evanghelia in ...

Între marmură și febră. Modigliani și Brâncuși, amintirea unei prietenii tăcute
16/07/2025 08:23

  Există in istoria artei intalniri care nu se consumă, ci se ard. Întalniri in care doi oameni nu isi schimbă destinele, dar le reflectă unul in celălalt, lăsand o dară de lumină si nelinis ...

Scara spre cer: rânduielile lui Ioan Scărarul, călugărul care a legiuit urcușul sufletului
05/07/2025 15:15

Departe de zumzetul oraselor si de iuresul vremurilor, pe stancile arse de soare ale Muntelui Sinai, un călugăr asezat intr-o chilie sărăcăcioasă a scris, cu lacrimi si post, o carte fără sfarsit: o sca ...

Generația Alfa, noul val al umanității
05/07/2025 14:09

Spre deosebire de Generatia Y, care a fost martoră la aparitia internetului si a retelelor sociale, sau de Generatia Z, care s-a născut intr-o lume digitală, Generatia Alfa nu face nicio diferentă intre rea ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei