Cât de erou ești în propria viață? Când te-ai aplaudat singur?

1 x- zmeu

Dimensiune font:

| 15-03-2023 16:19

Nu cred să fie om care să nu se fi întrebat, măcar o dată, care este scopul, misiunea lui în viaţă. Cei mai norocoşi o ştiu şi urmează toţi paşii împlinirii ei, alţii încă o caută, iar unii orbecăie toată viaţa. De unde ştiu unii oameni ce au de făcut? Toţi sunt caracterizaţi de o imensă încredere în ei. Şi-au ascultat sufletul, intuiţia, ştiu exact ce le place să facă şi ce nu, ştiu foarte bine la ce se pricep şi ce ar vrea să înveţe şi îşi urmează calea, fără să aplece urechea la ce spune lumea. Alţii, mai puţin norocoşi, pun întrebări şi aşteaptă răspunsuri. Cei curajoşi şi-au luat viaţa în mâini şi şi-au văzut de drum. Îi identifici uşor după încrederea pe care o afişează şi liniştea care le izvorăşte din suflet. Sunt oamenii cărora nu le este teamă să stea singuri cu ei.

Se ştie că duşmanul cel mai mare al nostru este frica, acel simţământ care ne macină până la nebunie, dacă nu ştim să-l punem la punct. Mulţi se tem de moarte, foarte mulţi au o frică de viaţă. Le este teamă să stea singuri cu ei, să discute sincer cu sufletele lor şi acceptă frânturile de viaţă pe care le aruncă toţi cei din jur. Uneori le prind şi se bucură să trăiască în destinul şi în siajul altora, alteori le scapă din mâini şi spun că n-au avut noroc. Aşa ajung să fie victime de tot felul – ale violenţei domestice, ale şefilor, ale familiei şi, cel mai grav, ale propriilor terori.

Câte femei nu au căsnicii mizerabile, dar pe care totuşi le duc mai departe fie pentru că societatea cere să aibă o familie, fie de dragul copiilor ori al averii adunate alături de un ipochimen care le stâlceşte în bătaie ori se hrăneşte din sufletul, banii şi energia lor. Cunosc femei excepţionale care ar putea avea vieţi superbe, dar acceptă traiul lângă câte un individ care nici măcar scamele de pe papuci nu ar merita să le adune. Le este teamă să trăiască singure cu ele şi suportă mârlăniile unor oameni care se hrănesc din suferinţa lor. Nu vor să înveţe nimic nici măcar atunci când sunt stâlcite în bătaie, aşa cum s-a întâmplat cu multe vedete cunoscute peste mări şi ţări. Nu s-au întrebat niciodată, sau, dacă au făcut-o, au rostit în şoaptă, cine sunt cei care le drămuiesc secundele şi respiraţiile?

Cunosc domni care îndură traiul lângă o duduie-bărbat, care ştie să bată din picior şi cu pumnul în masă mai ceva decât un arnăut în soldă. Firi sensibile, le este greu să accepte că, dincolo de învelişul carnal, au alături un bărbat, nu o doamnă. De ce acceptă? Fiindcă s-au obişnuit să fie victime şi se tem că ar putea avea propria lor viaţă. Ştiu oameni super capabili care rămân legaţi de contracte care nu-i reprezintă, care nu le mai aduc nici o bucurie, dar rutina este mai mare decât ambiţia.

Oamenii ăştia mari şi care se tem să-şi trăiască vieţile au copii, care vor ajunge şi ei adulţi. Vor creşte după tiparul pe care îl au în faţa ochilor, vor adopta obiceiuri pe care le văd secundă de secundă în casă şi vor deveni fiii copilului care au fost cândva şi care a crescut. Plini de temeri, de angoase, îşi vor căuta drumul în viaţă legaţi la ochi şi îndrumaţi de cei lângă care vor accepta să trăiască.

De ce se întâmplă toate aceste lucruri? Fiindcă ne temem de propria persoană. Ne supunem mult prea mult cutumelor sociale şi nu avem curaj să spunem „Gata! Din secunda asta voi trăi viaţa mea şi nu clipele cerute de cei din jur!”. Costurile unei astfel de decizii sunt mari, dar răsplata este imensă. Aşa putem obţine libertatea de a ne trăi propriile vieţi şi de a ne împlini adevărata misiune – aceea de a ne trăi propria viaţă!

 

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:59

Ziua Crucii

10:45

Licitatie com. Tasca, spatiu in suprafata de 53,13 mp. 1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu in suprafata de 53,13 mp, apartinand domeniului public al Comunei Tasca, avand destinatia de farmacie, situat in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Bicazului nr. 4, nr.cadastral 51072, CF 51072, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. Tasca nr. 102/20.08.2025. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 30.09.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 08.10.2025, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar in original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 08.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 11.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, 14 loturi de teren. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: 14 loturi de teren, situate in intravilanul comunei Filipesti, sat Oniscani, F.N., judetul Bacau, care apartin domeniului privat al Comunei Filipesti, conform O.U.G. nr. 57/03.07.2019 , H.C.L. Filipesti nr. 49/18.07.2025 si a caietului de sarcini, identificate astfel: Lotul 1 -C.F. nr. 66501, suprafata: 1.000 mp; Lotul 2 -C.F. nr. 66500, suprafata: 1.000 mp; Lotul 3 -C.F. nr. 61519, suprafata: 1.000 mp; Lotul 4 -C.F. nr. 61520, suprafata: 1.000 mp; Lotul 5 -C.F. nr. 61566, suprafata: 1.000 mp; Lotul 6 -C.F. nr. 66888, suprafata: 1.311 mp; Lotul 7 -C.F. nr. 60620, suprafata: 1.082 mp; Lotul 8 -C.F. nr. 60625, suprafata: 1.388 mp; Lotul 9 -C.F. nr. 60626, suprafata: 1.136 mp; Lotul 10 -C.F. nr. 60627, suprafata: 1.098 mp; Lotul 11 -C.F. nr. 60630, suprafata: 982 mp; Lotul 12 -C.F. nr. 60623, suprafata: 900 mp; Lotul 13 -C.F. nr. 60633, suprafata: 885 mp; Lotul 14 -C.F. nr. 60634, suprafata: 885 mp. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.10.2025, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 30.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, spatiu in suprafata de 102 mp. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Spatiu in suprafata de 102 mp, cu destinatia de cabinet medical stomatologic, situat in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 121, apartinand domeniului public al Comunei Filipesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Filipesti nr. 30/20.05.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 10.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 21.10.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 23.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a Civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Răpciune, Vinicer și începutul toamnei în tradiția românească
01/09/2025 07:45

În calendarul popular, luna septembrie are mai multe denumiri, fiecare purtand o poveste a satului romanesc. Cel mai des i se spune Răpciune, de la uscăciunea frunzelor si de la vremea care incepe să s ...

Întoarcerea prădătorului uitat. Vânturelul mic cuibărește din nou în România, după 125 de ani
14/08/2025 12:47

Vara lui 2025 a adus o stire cum nu s-a mai auzit de peste un secol: vanturelul mic, o specie de soim pe cale de disparitie in Europa, a fost confirmat ca specie cuibăritoare in Romania. Observatia, sustinută ...

Feminitate și patrimoniu cultural, de la tradiție la expresie contemporană
05/08/2025 15:30

Există o memorie tainică pe care nicio bibliotecă nu o poate stoca integral: memoria trăită, transmisă din ochi in ochi, din mană in mană, din respiratia unei voci către inima celeilalte. În isto ...

Mai puțin cu 100 de kilometri noi de autostrăzi în 2025, față de planurile inițiale. Ce efect are eliminarea unor proiecte din PNRR
02/08/2025 11:18

 Compania de stat care administrează autostrăzile Romaniei reduce aproape la jumătate tinta de kilometri noi de autostrăzi si drumuri expres care vor fi deschise in 2025. Asta pe fondul eliminării uno ...

Hristina, Sfânta care a dărâmat idolii din aur ai tatălui său și i-a împărțit la săraci
25/07/2025 10:15

Pe 24 iulie, Biserica Ortodoxă a cinstit-o pe Sfanta Mucenită Hristina, o tanără fecioară din Tir (Fenicia), care a trăit in timpul impăratului roman Septimiu Sever (193–211). Desi fiică a dregăt ...

Ilie Pălie, fratele de foc al Sfântului Ilie. Sărbătoarea uitată care aduce frică, interdicții și foc mistuitor
21/07/2025 08:44

La o zi după Sfantul Ilie, pe 21 iulie, tăranii romani păstrau o sărbătoare tăcută, dar invăluită in frică: Ilie Pălie, personaj apărut exclusiv in calendarul popular. Nu este un sfant recunoscut de ...

16 iulie, ziua canonizării lui Francisc din Assisi. Sfântul care a vorbit cu cerul, cu pământul și cu săracii
16/07/2025 08:25

Pe 16 iulie 1228, in Assisi, Papa Grigore al IX-lea canoniza oficial un om care nu fusese nici preot, nici cărturar, nici conducător religios – ci doar un suflet care a ales să trăiască Evanghelia in ...

Între marmură și febră. Modigliani și Brâncuși, amintirea unei prietenii tăcute
16/07/2025 08:23

  Există in istoria artei intalniri care nu se consumă, ci se ard. Întalniri in care doi oameni nu isi schimbă destinele, dar le reflectă unul in celălalt, lăsand o dară de lumină si nelinis ...

Scara spre cer: rânduielile lui Ioan Scărarul, călugărul care a legiuit urcușul sufletului
05/07/2025 15:15

Departe de zumzetul oraselor si de iuresul vremurilor, pe stancile arse de soare ale Muntelui Sinai, un călugăr asezat intr-o chilie sărăcăcioasă a scris, cu lacrimi si post, o carte fără sfarsit: o sca ...

Generația Alfa, noul val al umanității
05/07/2025 14:09

Spre deosebire de Generatia Y, care a fost martoră la aparitia internetului si a retelelor sociale, sau de Generatia Z, care s-a născut intr-o lume digitală, Generatia Alfa nu face nicio diferentă intre rea ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei