Cum și-a început Crin Antonescu viața politică? „Puștiul cu plete”, acuzat că a intrat „prin efracție în Parlament”, devine ministru în doar câțiva ani

000000  ULTIMA-ORA

Dimensiune font:

| 01-02-2025 20:23

 

Crin Antonescu şi-a început cariera politică la Tulcea, intrând, în 1992, în Camera Deputaților. Candidând atunci din partea Partidului Alianţa Civică (PAC) pe listele Convenţiei Democratice din România, el a intrat în Parlament și l-a părăsit abia în 2016.

În primul mandat de deputat, Antonescu a fost membru în Comisia de învățământ a Camerei Deputaților. În 1994, acesta realiza, pentru presa locală, o radiografie succintă a sistemului de învățământ românesc, respectiv: „Albanezii alocă învăţământului 5,5% din PIB, iar ruşii între 8-9% din PIB”, remarcând că România se află pe ultimul loc din Europa prin procentul alocat de 2,5% din PIB[1]

 

„Puștiul cu plete”, așa cum îl numeau unii jurnaliști, părea activ în acest rol. În același an, de exemplu, a participat, ca invitat, la prima întâlnire organizată în București de Federația Națională a Educației[2]

Antonescu lucra, de asemenea, și la conturarea unei imagini publice pozitive. De exemplu, în luna noiembrie 1994, a fost organizat un meci de fotbal între grupul parlamentar PL’93 și o selecționată a studenților din Iași, iar din echipa PL’93 făcea parte și el[3].

Anul 1995 i-a adus și primul scandal. 

„Deputatul Crin Antonescu a pătruns prin efracție în Parlament, pentru că el nu a fost niciodată membru PAC”, declara, în iulie, vicepreședintele PAC, Nicolae Țăran, adăugând că a descoperit ilegalitatea comisă de Crin Antonescu în urma consultării arhivelor partidului, din care reieșea că deputatul nu a fost niciodată nici președintele filialei Tulcea – PAC și nici membru al partidului. 

Antonescu a reacționat imediat, declarând:

„Am fost membru PNL în perioada ianuarie -iulie  1990 și am devenit membru PAC în aprilie 1992, candidând din partea acestui din urmă partid pe listele CDR, la alegerile legislative din septembrie 1992. Afirmația că nu aș fi fost niciodată membru PAC este o minciună lesne demontabilă, în primul rând prin consultarea dosarelor electorale din 1992 care, conform prevederilor legii cuprind și acte dovedind apartenența politică a candidaților. Aceste acte oficiale există, sper, indiferent de stadiul cercetărilor conducerii PAC prin propriile arhive. 

În privința posturii în care se pune un partid politic care afirmă că a promovat un deputat despre care nu avea certitudinea că s-ar număra printre membrii săi (în condițiile în care legea electorală impunea acest lucru) las conducerii PAC privilegiul de a evalua favoarea acestei situații”[4].

Jurnaliștii realizau și un rezumat: Crin Antonescu a fost recomandat în 1992 de ex-vicepreședintele PAC, Stelian Tănase, ca președinte al Filialei Tulcea – PAC. Crin Antonescu a candidat în 1992 pe listele CDR din partea PAC. După ce a demisionat din PAC, odată cu grupul civic-liberal condus de Stelian Tănase, a devenit membru PL ’93, pentru ca, în martie 1994, să intre în PNL[5].

În 1996, Emil Constantinescu candida și câștiga alegerile prezidențiale. La depunerea candidaturii la Biroul Electoral Central, liderul Convenției Democrate l-a avut alături, printre alții, și pe Crin Antonescu[6]

În același an, Antonescu devine liderul grupului liberal din Camera Deputaților, alături de vicepreședinții Valeriu Stoica și Sorin Stănescu[7].  

În 1997, Antonescu, care era și vicepreședinte al PNL, și-a dat demisia din funcția de lider al grupului parlamentar liberal din Camera Deputaților[8]. În același an, devine ministrul Tineretului și Sporturilor. 

În calitate de nou ministru al Tineretului si Sporturilor, Crin Antonescu a primit și un premiu, din partea unui grup de tineri, pentru „Cel mai bun prieten al rockerilor”. Premiul i-a fost acordat de către organizatorii Festivalului de texte pe muzică rock, iar cu această ocazie, unii tineri și-au exprimat dorința de a înființa un fan-club „Crin Antonescu”.[9] 3

Se poate spune că adevărata sa carieră politică a început abia după anul 2000, cele mai importante momente, fie de glorie, fie care i-au adus injurii, fiind în acest mileniu. Antonescu a condus PNL din 2009 până în 2014 și a fost președinte al Senatului României între 2012–2014. În 2012, Crin Antonescu a fost președinte interimar al României între 10 iulie și 31 august, după suspendarea președintelui Traian Băsescu.

Deși a declarat, în 2017, că nu se mai întoarce în politică „nici dacă învie Brătianu”, Antonescu este candidatul unic al PSD-PNL-UDMR în alegerile prezidențiale de anul acesta. Amintim că primul tur al alegerilor pentru președintele României, din noiembrie 2024, a fost anulat de Curtea Constituțională a României, iar procesul electoral a fost reluat de la zero.


1. Tribuna, aprilie-iunie 1994 (Anul 110, nr. 1116-1180)1994-05-21 / nr. 1152

2. Tineretul Liber, octombrie 1994 (Anul 6, nr. 163-188)1994-10-07 / nr. 168

3. Monitorul, noiembrie 1994 (Anul 4, nr. 256-281)1994-11-05 / nr. 260

4. Jurnalul Național, iulie 1995 (Anul 3, nr. 638-660)1995-07-12 / nr. 645

5.  Cotidianul, iulie 1995 (Anul 5, nr. 151-176)1995-07-07 / nr. 156

6. Libertatea, septembrie 1996 (Anul 8, nr. 1930-1950)1996-09-10 / nr. 1936

7. Jurnalul Național, noiembrie 1996 (Anul 4, nr. 1047-1071)1996-11-23 / nr. 1066

8. România Liberă, septembrie 1997 (nr. 2260-2272)1997-09-08 / nr. 2266

9. Cotidianul, decembrie 1997 (Anul 7, nr. 279-301)1997-12-17 / nr. 293Candidatul coaliției PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale de anul acesta, reluate după anularea scrutinului de anul trecut, și-a început cariera politică la începutul anilor '90. Cadru didactic la bază, aflând recent chiar că a avut blocat postul de profesor titular de istorie la cel mai bun liceu din Tulcea timp de 24 de ani, Crin Antonescu a revenit pe scena publică anul acesta, după o absență de aproape 10 ani. 

Crin Antonescu şi-a început cariera politică la Tulcea, intrând, în 1992, în Camera Deputaților. Candidând atunci din partea Partidului Alianţa Civică (PAC) pe listele Convenţiei Democratice din România, el a intrat în Parlament și l-a părăsit abia în 2016.

În primul mandat de deputat, Antonescu a fost membru în Comisia de învățământ a Camerei Deputaților. În 1994, acesta realiza, pentru presa locală, o radiografie succintă a sistemului de învățământ românesc, respectiv: „Albanezii alocă învăţământului 5,5% din PIB, iar ruşii între 8-9% din PIB”, remarcând că România se află pe ultimul loc din Europa prin procentul alocat de 2,5% din PIB[1]

 

„Puștiul cu plete”, așa cum îl numeau unii jurnaliști, părea activ în acest rol. În același an, de exemplu, a participat, ca invitat, la prima întâlnire organizată în București de Federația Națională a Educației[2]

Antonescu lucra, de asemenea, și la conturarea unei imagini publice pozitive. De exemplu, în luna noiembrie 1994, a fost organizat un meci de fotbal între grupul parlamentar PL’93 și o selecționată a studenților din Iași, iar din echipa PL’93 făcea parte și el[3].

Anul 1995 i-a adus și primul scandal. 

„Deputatul Crin Antonescu a pătruns prin efracție în Parlament, pentru că el nu a fost niciodată membru PAC”, declara, în iulie, vicepreședintele PAC, Nicolae Țăran, adăugând că a descoperit ilegalitatea comisă de Crin Antonescu în urma consultării arhivelor partidului, din care reieșea că deputatul nu a fost niciodată nici președintele filialei Tulcea – PAC și nici membru al partidului. 

Antonescu a reacționat imediat, declarând:

„Am fost membru PNL în perioada ianuarie -iulie  1990 și am devenit membru PAC în aprilie 1992, candidând din partea acestui din urmă partid pe listele CDR, la alegerile legislative din septembrie 1992. Afirmația că nu aș fi fost niciodată membru PAC este o minciună lesne demontabilă, în primul rând prin consultarea dosarelor electorale din 1992 care, conform prevederilor legii cuprind și acte dovedind apartenența politică a candidaților. Aceste acte oficiale există, sper, indiferent de stadiul cercetărilor conducerii PAC prin propriile arhive. 

În privința posturii în care se pune un partid politic care afirmă că a promovat un deputat despre care nu avea certitudinea că s-ar număra printre membrii săi (în condițiile în care legea electorală impunea acest lucru) las conducerii PAC privilegiul de a evalua favoarea acestei situații”[4].

Jurnaliștii realizau și un rezumat: Crin Antonescu a fost recomandat în 1992 de ex-vicepreședintele PAC, Stelian Tănase, ca președinte al Filialei Tulcea – PAC. Crin Antonescu a candidat în 1992 pe listele CDR din partea PAC. După ce a demisionat din PAC, odată cu grupul civic-liberal condus de Stelian Tănase, a devenit membru PL ’93, pentru ca, în martie 1994, să intre în PNL[5].

În 1996, Emil Constantinescu candida și câștiga alegerile prezidențiale. La depunerea candidaturii la Biroul Electoral Central, liderul Convenției Democrate l-a avut alături, printre alții, și pe Crin Antonescu[6]

În același an, Antonescu devine liderul grupului liberal din Camera Deputaților, alături de vicepreședinții Valeriu Stoica și Sorin Stănescu[7].  

În 1997, Antonescu, care era și vicepreședinte al PNL, și-a dat demisia din funcția de lider al grupului parlamentar liberal din Camera Deputaților[8]. În același an, devine ministrul Tineretului și Sporturilor. 

În calitate de nou ministru al Tineretului si Sporturilor, Crin Antonescu a primit și un premiu, din partea unui grup de tineri, pentru „Cel mai bun prieten al rockerilor”. Premiul i-a fost acordat de către organizatorii Festivalului de texte pe muzică rock, iar cu această ocazie, unii tineri și-au exprimat dorința de a înființa un fan-club „Crin Antonescu”.[9] 

Se poate spune că adevărata sa carieră politică a început abia după anul 2000, cele mai importante momente, fie de glorie, fie care i-au adus injurii, fiind în acest mileniu. Antonescu a condus PNL din 2009 până în 2014 și a fost președinte al Senatului României între 2012–2014. În 2012, Crin Antonescu a fost președinte interimar al României între 10 iulie și 31 august, după suspendarea președintelui Traian Băsescu.

Deși a declarat, în 2017, că nu se mai întoarce în politică „nici dacă învie Brătianu”, Antonescu este candidatul unic al PSD-PNL-UDMR în alegerile prezidențiale de anul acesta. Amintim că primul tur al alegerilor pentru președintele României, din noiembrie 2024, a fost anulat de Curtea Constituțională a României, iar procesul electoral a fost reluat de la zero.


1. Tribuna, aprilie-iunie 1994 (Anul 110, nr. 1116-1180)1994-05-21 / nr. 1152

2. Tineretul Liber, octombrie 1994 (Anul 6, nr. 163-188)1994-10-07 / nr. 168

3. Monitorul, noiembrie 1994 (Anul 4, nr. 256-281)1994-11-05 / nr. 260

4. Jurnalul Național, iulie 1995 (Anul 3, nr. 638-660)1995-07-12 / nr. 645

5.  Cotidianul, iulie 1995 (Anul 5, nr. 151-176)1995-07-07 / nr. 156

6. Libertatea, septembrie 1996 (Anul 8, nr. 1930-1950)1996-09-10 / nr. 1936

7. Jurnalul Național, noiembrie 1996 (Anul 4, nr. 1047-1071)1996-11-23 / nr. 1066

8. România Liberă, septembrie 1997 (nr. 2260-2272)1997-09-08 / nr. 2266

9. Cotidianul, decembrie 1997 (Anul 7, nr. 279-301)1997-12-17 / nr. 293

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:59

Ziua Crucii

10:45

Licitatie com. Tasca, spatiu in suprafata de 53,13 mp. 1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu in suprafata de 53,13 mp, apartinand domeniului public al Comunei Tasca, avand destinatia de farmacie, situat in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Bicazului nr. 4, nr.cadastral 51072, CF 51072, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. Tasca nr. 102/20.08.2025. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 30.09.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 08.10.2025, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar in original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 08.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 11.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, 14 loturi de teren. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: 14 loturi de teren, situate in intravilanul comunei Filipesti, sat Oniscani, F.N., judetul Bacau, care apartin domeniului privat al Comunei Filipesti, conform O.U.G. nr. 57/03.07.2019 , H.C.L. Filipesti nr. 49/18.07.2025 si a caietului de sarcini, identificate astfel: Lotul 1 -C.F. nr. 66501, suprafata: 1.000 mp; Lotul 2 -C.F. nr. 66500, suprafata: 1.000 mp; Lotul 3 -C.F. nr. 61519, suprafata: 1.000 mp; Lotul 4 -C.F. nr. 61520, suprafata: 1.000 mp; Lotul 5 -C.F. nr. 61566, suprafata: 1.000 mp; Lotul 6 -C.F. nr. 66888, suprafata: 1.311 mp; Lotul 7 -C.F. nr. 60620, suprafata: 1.082 mp; Lotul 8 -C.F. nr. 60625, suprafata: 1.388 mp; Lotul 9 -C.F. nr. 60626, suprafata: 1.136 mp; Lotul 10 -C.F. nr. 60627, suprafata: 1.098 mp; Lotul 11 -C.F. nr. 60630, suprafata: 982 mp; Lotul 12 -C.F. nr. 60623, suprafata: 900 mp; Lotul 13 -C.F. nr. 60633, suprafata: 885 mp; Lotul 14 -C.F. nr. 60634, suprafata: 885 mp. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.10.2025, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 30.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, spatiu in suprafata de 102 mp. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Spatiu in suprafata de 102 mp, cu destinatia de cabinet medical stomatologic, situat in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 121, apartinand domeniului public al Comunei Filipesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Filipesti nr. 30/20.05.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 10.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 21.10.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 23.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a Civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Răpciune, Vinicer și începutul toamnei în tradiția românească
01/09/2025 07:45

În calendarul popular, luna septembrie are mai multe denumiri, fiecare purtand o poveste a satului romanesc. Cel mai des i se spune Răpciune, de la uscăciunea frunzelor si de la vremea care incepe să s ...

Întoarcerea prădătorului uitat. Vânturelul mic cuibărește din nou în România, după 125 de ani
14/08/2025 12:47

Vara lui 2025 a adus o stire cum nu s-a mai auzit de peste un secol: vanturelul mic, o specie de soim pe cale de disparitie in Europa, a fost confirmat ca specie cuibăritoare in Romania. Observatia, sustinută ...

Feminitate și patrimoniu cultural, de la tradiție la expresie contemporană
05/08/2025 15:30

Există o memorie tainică pe care nicio bibliotecă nu o poate stoca integral: memoria trăită, transmisă din ochi in ochi, din mană in mană, din respiratia unei voci către inima celeilalte. În isto ...

Mai puțin cu 100 de kilometri noi de autostrăzi în 2025, față de planurile inițiale. Ce efect are eliminarea unor proiecte din PNRR
02/08/2025 11:18

 Compania de stat care administrează autostrăzile Romaniei reduce aproape la jumătate tinta de kilometri noi de autostrăzi si drumuri expres care vor fi deschise in 2025. Asta pe fondul eliminării uno ...

Hristina, Sfânta care a dărâmat idolii din aur ai tatălui său și i-a împărțit la săraci
25/07/2025 10:15

Pe 24 iulie, Biserica Ortodoxă a cinstit-o pe Sfanta Mucenită Hristina, o tanără fecioară din Tir (Fenicia), care a trăit in timpul impăratului roman Septimiu Sever (193–211). Desi fiică a dregăt ...

Ilie Pălie, fratele de foc al Sfântului Ilie. Sărbătoarea uitată care aduce frică, interdicții și foc mistuitor
21/07/2025 08:44

La o zi după Sfantul Ilie, pe 21 iulie, tăranii romani păstrau o sărbătoare tăcută, dar invăluită in frică: Ilie Pălie, personaj apărut exclusiv in calendarul popular. Nu este un sfant recunoscut de ...

16 iulie, ziua canonizării lui Francisc din Assisi. Sfântul care a vorbit cu cerul, cu pământul și cu săracii
16/07/2025 08:25

Pe 16 iulie 1228, in Assisi, Papa Grigore al IX-lea canoniza oficial un om care nu fusese nici preot, nici cărturar, nici conducător religios – ci doar un suflet care a ales să trăiască Evanghelia in ...

Între marmură și febră. Modigliani și Brâncuși, amintirea unei prietenii tăcute
16/07/2025 08:23

  Există in istoria artei intalniri care nu se consumă, ci se ard. Întalniri in care doi oameni nu isi schimbă destinele, dar le reflectă unul in celălalt, lăsand o dară de lumină si nelinis ...

Scara spre cer: rânduielile lui Ioan Scărarul, călugărul care a legiuit urcușul sufletului
05/07/2025 15:15

Departe de zumzetul oraselor si de iuresul vremurilor, pe stancile arse de soare ale Muntelui Sinai, un călugăr asezat intr-o chilie sărăcăcioasă a scris, cu lacrimi si post, o carte fără sfarsit: o sca ...

Generația Alfa, noul val al umanității
05/07/2025 14:09

Spre deosebire de Generatia Y, care a fost martoră la aparitia internetului si a retelelor sociale, sau de Generatia Z, care s-a născut intr-o lume digitală, Generatia Alfa nu face nicio diferentă intre rea ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei