De unde vine Sărbătoarea Sfântului Valentin

 

Valentine’s Day sau, cum se spune la noi, Ziua Îndrăgostiţilor este o sărbătoare importată în Romania după 1990 şi intens exploatată comercial. Ziua Îndrăgostiţilor, Valentine`s Day, şi-a luat numele de la un preot ce a fost martirizat în 14 februarie, 269 e.n, după Hristos, de către împăratul Claudius II Gothicus. Preotul a fost ucis pentru că ar fi oficiat căsătorii în secret fără ştiinţa împăratului. Legenda spune preotul ar fi încheiat cu formula „de la Valentinul tău” o scrisoare către fiica paznicului închisorii în care se afla de care se îndrăgostise.

În particular, sărbătoarea este o împletire între moștenirea creștină și minunatele practici păgâne din Imperiul Roman. Înainte de creștinarea imperiului, romanii sărbătoreau, la idele lui februarie sărbătoarea Lupercalia. Organizată ca un festival al fertilității închinat zeului roman al agriculturii Faunus, dar și al fondatorilor Romei, Romulus și Remus.

Deschiderea serbărilor era atribuită ordinului Luperci („frații lupului”, provenind de la substantivul lupus), preoții zeului Faunus, care se adunau într-o peșteră sacră, unde se credea că au fost crescuți copiii Romulus și Remus de către lupoaică. Aici se sacrifica o capră în numele fertilității și un câine, pentru purificare. Blana caprei era tăiată în fâșii care erau înmuiate în sângele jertfelor. Cu ea, se umbla pe stradă și se plesneau, ușor, femeile, dar și recoltele și terenurile agricole.

Femeile nu se temeau la atingerea blănii de capră, din contră credeau ca vor fi mai fertile în anul ce urma. Mai târziu, în aceeași zi, toate tinerele fete din oraș își scriau numele pe bilețele introduse într-o urnă. Iar flăcăii singuri alegeau, fiecare, numele fetei cu care va forma un cuplu în acel an. Totuși, soarta făcea ca cele mai multe dintre aceste unirii, organizate și haotice deopotrivă, să se încheie cu o căsătorie.

Lupercalia a supraviețuit doar pentru o scurtă vreme creștinării Imperiului Roman. Considerată păgână, s-a dorit ”creștinarea” sărbătorii. Așadar, la sfârșitul secolului al V-lea, în anul 496, Papa Gelasius a declarat 14 februarie ziua în care este celebrat Sfântul Valentin. Epoca contemporană, numără, în total 11 Sfinți Valentin. Până la momentul creării sărbătorii, existaseră, totuși, doar trei Sfinți Valentin, însă Papa nu a specificat care dintre aceștia urma a fi sărbătorit. Curios este că toți cei trei au trăit în aceeași perioadă și au murit în același fel.

Cei trei Sfinți Valentin I

Sfântul Valentin I ar fi fost un preot în Imperiul Roman, în timpului lui Claudius II (213-270). Împăratul se angajase la conducerea unor campanii militare sângeroase care necesitau menținerea constantă a numărului de soldați în armată. Pentru că, în viziunea sa, bărbații tineri nu pot fi înrolați, fiind legați de neveste și copii, împăratul scoate căsătoria în afara legii.

Preotul Valentin a continuat, în ilegalitate, deci în secret, să căsătorească tinere cupluri. A fost descoperit și trimis în închisoare, unde se îndrăgostește de o femeie oarbă căreia îi redă vederea, dar nu avea să își trăiască dragostea, căci este omorât prin decapitare la 14 februarie.

Sf. Valentin II a fost un episcop în Terni. Fără a se preciza vina, a fost întemnițat la Roma, în timpul unei vizite. În închisoare, a devenit apreciat atât de către gardieni, cât și de însuși împăratul Claudius. La fel ca și primul sfânt, viața acestuia s-a terminat în același mod tragic, în aceeași zi a lunii februarie, pentru a fi încercat să îl convingă pe Claudius să renunțe la interzicerea căsătoriei.

Legenda Sfântului Valentin al III-lea este foarte asemănătoare cu cea de-a celui dintâi. Nepăsător la interdicția pusă de Claudius II, a continuat să oficieze ceremonii de căsătorie și a fost, de asemenea, aruncat în temniță. S-a îndrăgostit de fiica unui gardian și, înainte de a fi omorât cu pietre și decapitat, a lăsat un bilet către iubita sa semnat „tua Valentini” (al tău Valentin).

Teona SOARE