Mâine anul se-nnoieşte...

1traditii1

Dimensiune font:

| 31-12-2022 08:30

 Sărbătorile de Iarnă sunt aşteptate cu nerăbdare şi celebrate cu enormă bucurie peste tot în lume, dar nicăieri nu sunt parcă mai frumoase ca în Moldova, unde oamenii le transformă mereu într-o amintire de neuitat.

 

 

Noaptea de Anul Nou este foarte importantă pentru ţăranul român. Este momentul în care se îngroapă anul vechi şi se naşte un Nou An. În această noapte, ţăranii nu dorm, deoarece se spune că cel care doarme va fi leneş tot anul. Ultima zi din decembrie este cea în care copiii şi tinerii încep a umbla pe la case rostind urături de bun augur.

În Moldova, tradiţiile sunt şi acum vii, zona aceasta aflându-se printre puţinele regiuni ale ţării care păstrează cu sfinţenie valorile tradiţionale şi chiar le promovează. Aici, copiii sunt învăţaţi din pruncie ce înseamnă postul, colindul, Crăciunul, Anul Nou - într-un cuvânt, Sărbătorile de iarnă. Iar izul sărbătorilor se simte încă din noiembrie, în ziua de Lăsatul Secului, atunci când gospodarii îşi reunesc familia, organizează ultima „masă de dulce”, urmând ca de a doua zi să intre în Postul Naşterii Domnului.

Startul evenimentelor şi tradiţiilor este dat în ziua de 5 decembrie a fiecărui an, când fiecare copil îşi lustruieşte plin de speranţă ghetuţele, aşteptând ca Moş Nicolae să îi aducă un cadou cât de mic. Din această zi şi până la Anul Nou, culminând cu 25 decembrie, când se sărbătoreşte Naşterea Domnului, gospodăriile românilor se transformă în adevărate furnicare.

Tradiţiile şi datinile din zona de nord-est a României sunt printre cele mai frumoase şi emoţionante obiceiuri pe care ţara noastră le are, deoarece neamul moldovenesc pune foarte mult accent pe tradiţii, obiceiuri, origini.

Urăturile şi colindele de rit agrar sunt prezente şi în aceste timpuri când, în ultima zi din an, copiii merg cu uratul, iar tinerii formează diferite cete de mascaţi pentru a întâmpina un nou început. Se remarcă, în special, jocul caprei, al ursului, dar şi cel al căiuţilor. Este importantă şi prezenţa mascaţilor, a irozilor, dar şi a personajelor biblice.

Pluguşorul este un obicei general, practicat de români cu prilejul Anului Nou. Obicei agrar, cu adânci rădăcini în spiritualitatea românească, pluguşorul este o colindă; o colindă agrară declamată, cu elemente teatrale, având ca subiect munca depusă pentru obţinerea pâinii.

Pluguşorul se recită din casă-n casă în ajunul Anului Nou, până dimineaţa următoare. Este practicat de copii sau adolescenţi, deşi, mai demult, îl practicau doar bărbaţii. Obiceiul este legat de începutul primăverii, când se sărbătorea, odinioară, Anul Nou. Odată cu stabilirea datei acestuia la 1 ianuarie, se presupune că a migrat şi obiceiul. Ca răsplată, colindătorilor li se dădeau colaci, fructe, bani, cârnaţi.

Obiceiurile de Iarnă din Moldova se încheie odată cu primele zile ale Anului Nou, când cetele de copii pornesc din nou pe străzile oraşelor „cu semănatul”, aşa cum spun moldovenii. Semănătorii rostesc versuri tradiţionale şi acelaşi timp aruncă cu boabe de orez, ca simbol al prosperităţii şi bogăţiei.

Ce semnifică tradiția Plugușorului și a Sorcovei

Lăsarea în urmă a vechiului an și intrarea într-un nou an este marcată de fiecare dată prin obiceiuri care îi încântă nu doar pe cei mici, dar și pe cei mari. Acestea difera de la o zonă la alta în funcție de specificul local și nu trebuie ratate dacă ați hotărât să vă petreceți cumpăna dintre ani în altă parte decât acasă. Așa cum Crăciunul este dominat de colinde, ultima zi din an este marcată de urarea cu plugușorul, cu sorcova, cu buhaiul, vasilca și jocurile mimice cu măști de animale sau personaje țărănești. Sunt obiceiuri care încă se păstrează.
Plugușorul este legat de dorința ca anul ce urmează să fie unul cu recolte bogate. În ziua de 31 decembrie, copiii încep să colinde pocnind din bici, sunând din clopoței, suflând în buhai și urând noroc și bogăție. Se obișnuiește ca ei să mearg și din casă în casă, prilej cu care primesc mici daruri, fructe, colaci sau bani.
Sorcova este unul dintre cele mai îndrăgite obiceiuri de Anul Nou. În dimineața zilei de 1 ianuarie, copiii merg din casă în casă urând gazdelor sănătate și noroc. Cu mult timp în urmă, sorcova era confecționată din acele ramuri de cireș, măr sau prun puse la înmugurit cu ocazia Sfântului Andrei (30 noiembrie) și împodobite cu beteală, panglici colorate.

Se spune că numai copiii trebuie să meargă cu Sorcova deoarece ceea ce urează persoanele cu sufletul curat se îndeplinește mai ușor. Pentru a avea mai mult noroc în anul ce începe, trebuie să aveți grijă să nu rămâneți nesorcoviți. Nu uitați să le dăruiți copiilor covrigi, cozonac, mere, bani ca tot ceea ce v-au cântat să se împlinească.

Numele de sorcova” vine cel mai probabil de la cuvântul bulgar surov” (verde fraged), aluzie la ramura abia îmbobocită, ruptă dintr-un arbore.

Cu sorcova se bătea de mai multe ori umărul unei anumite persoane, jucând rolul unei baghete magice, înzestrate cu capacitatea de a transmite sănătate, tinerețe și fertilitate celui vizat.

Jocurile cu măşti sunt cele mai răspândite în Moldova

În Neamţ, măştile capătă tuşe originale, influenţate de zona din care provin. Există o varietate foarte mare de capre – Capra cu scaieţi de la Bahna, Capra clămpănitoare de la Bicazu Ardelean, Capra albă cu iezi de la Dămuc, Capra mută de la Timişeşti, Capra gheboasă de la Bâra... La fel, există un joc specific al Cerbului la Grinţieş, Ceahlău, Ion Creangă şi în zona Romanului. De asemenea, Jocul Ursului întâlnit la Gârcina se deosebeşte prin ornamentaţia extrem de colorată şi bogată a măştilor, pe când cel de la Girov se impune prin mişcările originale.

Unic este Jocul Mascaţilor de la Răuceşti, un alai pestriţ cu măşti inedite care întruchipează diferite personaje arhaice, regeneratoare ale timpului şi spaţiului în această perioadă critică din vecinătatea solstiţiului de iarnă. Jocul căiuţilor şi al calului se întâlneşte la Borleşti, Mărgineni, Zăneşti, Piatra şoimului, Tazlău, Urecheni sau ştefan cel Mare. Arnăuţii, întruchipare simbolică soldaţilor otomanilor aflaţi în solda domeniilor fanariote, sunt întâlniţi la Băăteşti sau Urecheni. Arnăuţii din Neamţ au o ţinută viu colorată, cu flanea de culoare roşie, cu pui cusuţi din mărgele galbene cu două inimioare pe piept şi pe spate. Iţarii şi cămaşa erau făcute din pânză de casă, baiera era lată de aproximativ 15 cm, ţesută din lână colorată şi împodobită cu ornamente geometrice. Căciula era brumărie  şi ornamentată cu mărgele multicolore. Purtau opinci cu obele din pânză albă legată cu şnur negru cu zurgălăi. În mână aveau câte un buzdugan de lemn de care atârnau panglici albe, albastre şi roşii.

Mai puţin cunoscute sunt Jocul lupului de la Stăniţa, Jocul vulturului de la Tupilaţi şi Recomandaţiile de la Pipirig. Toate acestea aveau rol de celebrare a Anului Vechi şi a celui Nou.

În ajunul Anului Nou, bucovinenii îşi află viitorul

Locuitorii satelor din Bucovina păstrează cu sfinţenie obiceiurile străbunilor: Pluguşorul, Buhaiul, Irozii, Căluşarii, Dansul mascaţilor. An de an, grupuri de urători vestesc în casele oamenilor trecerea într-un nou an şi fac urări de sănătate şi belşug în toate. Urătorii, îmbrăcaţi în costumele tradiţionale, cu sumane groase, căciuli împodobite, bice şi clopoţei, sunt primiţi cu drag, iar gazdele îi răsplătesc cu mere, nuci, covrigi sau colăcei.

În satele bucovinene se obişnuieşte ca în ziua de ajun a Anului Nou pe uliţe să umble mascaţii, într-o singura ceată, denumită diferit de la o aşezare la alta: pârtie, bandă, malanca, hurta. Ceata reuneşte toate personajele mascate, ursul, capra, căiuţii, cerbii, urâţii, frumoşii, dracii, doctorii, ursarii, bunghierii. După lăsarea serii, ceata cea mare se fărâmiţează, iar bandele rezultate încep să meargă din casă în casă, până la răsăritul soarelui, atunci când Anul Nou îşi intră în drepturi.

Tot ajunul Anului Nou prilejuieşte practicarea anumitor acte misterioase, care încearcă să prospecteze viitorul, printre cere şi „Vergelul”. Este un prilej de sărbătoare, la care participă mai ales tinerii necăsătoriţi şi părinţii acestora. Cei care fac „Vergelul” doresc să afle ce le rezervă noul an, mai ales dacă şi cu cine se vor căsători. În casa unei gazde, anunţată din vreme de „colăceri” sau „chemători”, se adună toţi cei interesaţi. Într-un căzănel cu apă, cei ce doresc să-şi cunoască viitorul aruncă un obiect personal – inel, mărgea, pieptene, ban, cuţit etc. Personajul cel mai de seamă este „Vergelatorul”. El urmează să „proorocească viitorul”, să-şi potrivească vorbele şi să stârnească hazul. Ajutându-se de două vergele de la războiul de ţesut, acesta bate în marginea căzănelului, intonând o incantaţie. Unul câte unul, obiectele sunt scoase din apă la cererea participanţilor. Tălmăcirea sensului obiectului este simplă: inel – nuntă, ban – bogăţie, pieptene – bărbat colţos, cuţit – ceartă, piatră – căsătorie amânată.

După ce toate răspunsurile au fost date, cu toţii, trişti sau plini de speranţă, se adună în jurul căzănelului din care apa a fost înlocuită cu vin şi petrecerea începe.

Prima săptămână din ianuarie este marcată de două alte importante sărbători creştineşti: Botezul Domnului sau Boboteaza, pe 6 ianuarie, şi Sfântul Ion, pe 7 ianuarie. Toţi bucovinenii se duc la biserică de Bobotează, pentru a lua apă sfinţită, atât de necesară pentru tămăduire şi purificare. În satele şi oraşele aşezate pe malurile apelor, tinerii se întrec să scoată la mal crucea aruncată de preot în apa îngheţată. Cel ce va reuşi va avea parte numai de bine.

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:59

Ziua Crucii

10:45

Licitatie com. Tasca, spatiu in suprafata de 53,13 mp. 1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu in suprafata de 53,13 mp, apartinand domeniului public al Comunei Tasca, avand destinatia de farmacie, situat in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Bicazului nr. 4, nr.cadastral 51072, CF 51072, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. Tasca nr. 102/20.08.2025. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 30.09.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 08.10.2025, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar in original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 08.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 11.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, 14 loturi de teren. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: 14 loturi de teren, situate in intravilanul comunei Filipesti, sat Oniscani, F.N., judetul Bacau, care apartin domeniului privat al Comunei Filipesti, conform O.U.G. nr. 57/03.07.2019 , H.C.L. Filipesti nr. 49/18.07.2025 si a caietului de sarcini, identificate astfel: Lotul 1 -C.F. nr. 66501, suprafata: 1.000 mp; Lotul 2 -C.F. nr. 66500, suprafata: 1.000 mp; Lotul 3 -C.F. nr. 61519, suprafata: 1.000 mp; Lotul 4 -C.F. nr. 61520, suprafata: 1.000 mp; Lotul 5 -C.F. nr. 61566, suprafata: 1.000 mp; Lotul 6 -C.F. nr. 66888, suprafata: 1.311 mp; Lotul 7 -C.F. nr. 60620, suprafata: 1.082 mp; Lotul 8 -C.F. nr. 60625, suprafata: 1.388 mp; Lotul 9 -C.F. nr. 60626, suprafata: 1.136 mp; Lotul 10 -C.F. nr. 60627, suprafata: 1.098 mp; Lotul 11 -C.F. nr. 60630, suprafata: 982 mp; Lotul 12 -C.F. nr. 60623, suprafata: 900 mp; Lotul 13 -C.F. nr. 60633, suprafata: 885 mp; Lotul 14 -C.F. nr. 60634, suprafata: 885 mp. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.10.2025, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 30.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, spatiu in suprafata de 102 mp. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Spatiu in suprafata de 102 mp, cu destinatia de cabinet medical stomatologic, situat in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 121, apartinand domeniului public al Comunei Filipesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Filipesti nr. 30/20.05.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 10.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 21.10.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 23.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a Civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Răpciune, Vinicer și începutul toamnei în tradiția românească
01/09/2025 07:45

În calendarul popular, luna septembrie are mai multe denumiri, fiecare purtand o poveste a satului romanesc. Cel mai des i se spune Răpciune, de la uscăciunea frunzelor si de la vremea care incepe să s ...

Întoarcerea prădătorului uitat. Vânturelul mic cuibărește din nou în România, după 125 de ani
14/08/2025 12:47

Vara lui 2025 a adus o stire cum nu s-a mai auzit de peste un secol: vanturelul mic, o specie de soim pe cale de disparitie in Europa, a fost confirmat ca specie cuibăritoare in Romania. Observatia, sustinută ...

Feminitate și patrimoniu cultural, de la tradiție la expresie contemporană
05/08/2025 15:30

Există o memorie tainică pe care nicio bibliotecă nu o poate stoca integral: memoria trăită, transmisă din ochi in ochi, din mană in mană, din respiratia unei voci către inima celeilalte. În isto ...

Mai puțin cu 100 de kilometri noi de autostrăzi în 2025, față de planurile inițiale. Ce efect are eliminarea unor proiecte din PNRR
02/08/2025 11:18

 Compania de stat care administrează autostrăzile Romaniei reduce aproape la jumătate tinta de kilometri noi de autostrăzi si drumuri expres care vor fi deschise in 2025. Asta pe fondul eliminării uno ...

Hristina, Sfânta care a dărâmat idolii din aur ai tatălui său și i-a împărțit la săraci
25/07/2025 10:15

Pe 24 iulie, Biserica Ortodoxă a cinstit-o pe Sfanta Mucenită Hristina, o tanără fecioară din Tir (Fenicia), care a trăit in timpul impăratului roman Septimiu Sever (193–211). Desi fiică a dregăt ...

Ilie Pălie, fratele de foc al Sfântului Ilie. Sărbătoarea uitată care aduce frică, interdicții și foc mistuitor
21/07/2025 08:44

La o zi după Sfantul Ilie, pe 21 iulie, tăranii romani păstrau o sărbătoare tăcută, dar invăluită in frică: Ilie Pălie, personaj apărut exclusiv in calendarul popular. Nu este un sfant recunoscut de ...

16 iulie, ziua canonizării lui Francisc din Assisi. Sfântul care a vorbit cu cerul, cu pământul și cu săracii
16/07/2025 08:25

Pe 16 iulie 1228, in Assisi, Papa Grigore al IX-lea canoniza oficial un om care nu fusese nici preot, nici cărturar, nici conducător religios – ci doar un suflet care a ales să trăiască Evanghelia in ...

Între marmură și febră. Modigliani și Brâncuși, amintirea unei prietenii tăcute
16/07/2025 08:23

  Există in istoria artei intalniri care nu se consumă, ci se ard. Întalniri in care doi oameni nu isi schimbă destinele, dar le reflectă unul in celălalt, lăsand o dară de lumină si nelinis ...

Scara spre cer: rânduielile lui Ioan Scărarul, călugărul care a legiuit urcușul sufletului
05/07/2025 15:15

Departe de zumzetul oraselor si de iuresul vremurilor, pe stancile arse de soare ale Muntelui Sinai, un călugăr asezat intr-o chilie sărăcăcioasă a scris, cu lacrimi si post, o carte fără sfarsit: o sca ...

Generația Alfa, noul val al umanității
05/07/2025 14:09

Spre deosebire de Generatia Y, care a fost martoră la aparitia internetului si a retelelor sociale, sau de Generatia Z, care s-a născut intr-o lume digitală, Generatia Alfa nu face nicio diferentă intre rea ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei