Sărbătoarea inimii lipovenilor

 În fiecare an, pe 12 februarie, comunitatea rusă lipovenească din România își celebrează tradițiile și identitatea cu o pasiune și un devotament remarcabile. Pentru această comunitate, această zi este o ocazie de a-și aminti istoria lor bogată, de a sărbători cultura și de a împărtăși acu alții bucuria și mândria pentru moștenirea lor. Pe 12 februarie se împlinesc 34 de ani de la înființarea Comunității Rușilor Lipoveni din România (CRLR), dar se marchează și Ziua limbii materne ruse în țara noastră.

Pe firul istoriei

Fiind o etnie de sorginte slavă, rușii lipoveni sunt urmașii staroverilor, adică ai adepților credinței ortodoxe de rit vechi din Rusia, care și-au părăsit patria în secolele XVII-XVIII în urma schismei din Biserica Oficială Rusă, ca o consecință tragică a reformei de cult inițiată de către țarul Alexei Mihailovici Romanov (tatăl lui Petru cel Mare) și de patriarhul Nikon al Rusiei (1652-1658). Reforma, începută în anul 1954, care viza modificarea ritualului bisericesc, a fost adoptată de Soborul Bisericii Ortodoxe Ruse în anul 1667. Cei care nu se supuneau noilor canoane erau anatemizați, fiind considerați eretici, rascolnici (denumiți așa în mod eronat, pentru că nu ei au fost aceia care au inițiat rascolul - schisma). Dintre cei care s-au împotrivit reformei, fiind adepții credinței străbune, îi amintim pe episcopii Pavel de Kolomna, Makarie de Novgorod, protopopii Avvakum, Neronov, boieroaica Morozova ș.a.

Pentru nestrămutata lor credință, unii dintre ei au fost arși pe rug, alții supuși prigoanei țariste; la sfârșitul sec. al XVII-lea, peste 20.000 de staroveri au ars pe rugurile acestei inchiziții pravoslavnice din Estul Europei. După legalizarea persecuțiilor prin decretul regentei Sofia (sora mai mare a lui Petru I), în anul 1685, staroverii au luat drumul pribegiei, răspândindu-se în lumea întreagă (Turcia, Prusia, Austria, Australia, Argentina, Brazilia, Canada, Japonia, țările Baltice, Polonia, SUA, țările Române, Bulgaria, Finlanda, Ucraina, Belarus etc.)

Adepții credinței de rit vechi s-au grupat în câteva centre spirituale: Starodubie (pe teritoriul actual al Ucrainei), Kerjeneț (lângă Nijni Novgorod din Rusia, între Volga și Kerjeneț), Irghiz (centru apărut în perioada Ecaterinei a II-a), Rogojskoe kladbišce („Cimitirul Rogojskoe” din capitala rusă) - teren oferit de Ecaterina a II-a staroverilor pentru cimitir, ca să aibă un loc unde să-și poată îngropa morții, victime ale epidemiei de ciumă ce s-a abătut asupra Moscovei în 1771 și Vâg (nordul Rusiei), prima comunitate a staroverilor fără preot. Au ajuns și la Vetka (insulă pe teritoriul actualului stat Bielorus), Fântâna Albă (azi în Ucraina, centru pentru staroverii cu preot din Rusia, Europa, America, Australia și Canada), Novozîbkov din Rusia (pentru staroverii fără preot). Mulți dintre staroveri s-au ascuns și în locurile greu accesibile ale Siberiei.

În perioada 1827-1855, în timpul țarului Nicolae I, prigoana asupra staroverilor s-a întețit, fiind distruse unele centre spirituale, multe cărți și obiecte de cult arse sau confiscate. Abia în anul 1971, Soborul Bisericii oficiale Ruse a ridicat anatema aruncată asupra staroverilor de către Soborul din sec. al XVII-lea.

Primele atestări documentare ale prezenței staroverilor (cei de credință veche, numiți și staroobreadțî - de rit vechi) pe teritoriul României datează din perioada 1724-1740. Ei s-au stabilit în localitățile din Moldova, unde erau numiți lipoveni (Socolinți-Lipoveni, jud. Suceava, în anul 1724, Dumasca, jud. Vaslui, în 1730, în Manolea, Lespezi și Brătești, jud. Suceava, în anul 1740). În Dobrogea, aflată în prima jumătate a secolului al XVIII-lea în componența Imperiului Otoman, s-au așezat și cazacii de pe Don din armata atamanului Ignat Nekrasov, cel care a organizat viața socială a cazacilor cu reguli cuprinse în „Legământul lui Ignat”, ei fiind numiți nekrasoviți. De la ei s-a păstrat până în zilele noastre denumirea lacului Razelm - Razin din Dobrogea, numit așa în memoria conducătorului răscoalei cazace din secolul al XVII-lea, Stepan Razin.

Delicii lipovenești

Lipovenii au adus cu ei în aceste meleaguri nu doar spiritualitatea lor, ci și o bogată tradiție gastronomică care încântă simțurile și hrănește sufletul. Peștele proaspăt este regele mesei în gastronomia lipovenească. Crapul, știuca, somonul, cleanul sunt doar câteva dintre speciile pescărușilor lipoveni vânate cu pricepere și pregătite într-o varietate de moduri. Unul dintre cele mai populare feluri este borșul pregătit cu legume proaspete și aromate, precum morcovii, ceapa și cartofii, completată de gustul bogat al peștelui proaspăt.

Pelmeni sunt acele delicioase găluște umplute cu carne de pește sau carne de porc și condimentate subtil. Aceste bucate sunt o adevărată tradiție în familii, fiind pregătite cu migală și împărtășite cu bucurie la masa de prânz sau cina de sărbătoare.

Un alt pilon al gastronomiei lipovenești este reprezentat de produsele de patiserie, care te întâmpină cu aroma lor îmbietoare. Cele mai cunoscute sunt piroșkii, un fel de plăcinte umplute cu varietăți diferite de ingrediente, precum varză, cartofi, carne sau mere. Gustul lor crocant și plin de savoare îți încântă papilele gustative și te teleportează în atmosfera intimă a unei gospodării lipovenești.

Băuturile tradiționale completează această călătorie culinară în gastronomia lipovenească. Kvass-ul, o băutură fermentată și răcoritoare, este adorată de toți cei care gustă din ea. Gustul ușor acru și răcoritor al kvass-ului este perfect pentru a însoți mesele bogate și condimentate.

Credința în Cel de Sus

Pe lângă deliciile culinare, comunitatea are o dimensiune spirituală. O trăsătură distinctivă a religiei lor este legătura lor puternică cu elementele naturii și cu viața de zi cu zi. Ei au obiceiuri și ritualuri care sunt strâns legate de activitățile agricole și de viața în mediul rural. De exemplu, ei își sărbătoresc recolta și au ritualuri specifice legate de semănat și cules. De asemenea, lipovenii cred în puterea vindecătoare a plantelor și a apelor, având un respect deosebit pentru natură și pentru divinitatea ce guvernează lumea naturală.

Biserica joacă un rol central în viața religioasă. Ei practică o formă mai conservatoare de creștinism ortodox, păstrând multe tradiții și ritualuri vechi. Biserica este văzută ca un loc sacru, iar slujbele religioase sunt importante pentru comunitate. Un alt aspect important este relația lor cu icoanele și cu sfinții. Icoanele ocupă un loc central în viața lor religioasă, fiind considerate punți de comunicare între lumea umană și cea divină. Lipovenii cred că icoanele au puteri miraculoase de vindecare și protecție și le cinstesc în cadrul rugăciunilor lor. De asemenea, ei au o venerație specială pentru sfinți și pentru moaștele lor, considerându-i modele spirituale și intermediari între om și Dumnezeu. Religia lipovenilor reprezintă o formă unică și bogată de creștinism ortodox, caracterizată de conservarea tradițiilor vechi și de o puternică legătură cu natura și cu viața rurală. Prin păstrarea credințelor și practicilor lor în ciuda schimbărilor sociale și politice, lipovenii au reușit să își mențină identitatea și să contribuie la diversitatea religioasă și culturală a lumii moderne.

Exceptând Dobrogea, rușii lipoveni din județul Iași formează una dintre cele mai numeroase comunități din țarăcei mai mulți locuine în zona orașului Târgu Frumos, a comunelor Stolniceni-Prăjescu și Focuri, la Suceava, comuna Mitocul Dragomirnei, și Botoșani. 

Maura ANGHEL