Ştefan Dimofte, ultimul ieșean general între veterani

1 general

Dimensiune font:

| 01-12-2021 09:22

Pierduți în haosul lumii contemporane și în (im)perfecțiunile vieții, uităm de fapt care sunt adevăratele bogății ce ne-au fost dăruite de către predecesori. 1 Decembrie ne prilejuieşte, de fiecare dată, reîntâlnirea cu trecutul şi cu rememorarea evenimentelor care au stat la baza consolidării României ca stat modern. Iar o discuţie cu Ștefan Dimofte, general maior (în retragere), supravieţuitor al celui de-al doilea Război Mondial, ajuns acum la venerabila vâstă de 99 de ani, nu poate fi decât un privilegiu pentru un reporter aflat faţă în faţă cu unul dintre ultimii veterani ieșeni în viață. 

Ștefan Dimofte s-a născut pe 15 martie 1922, într-o casă cu șase frați, în fosta comună Gloduri, astăzi Izvorul Berheciului, din județul Bacău. A trăit să vadă cele mai crude și grele momente ale Armatei Române din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. „Se ajunsese la un moment dat să fugim de ruși, deși noi eram aliați cu ei pentru a-i distruge pe nemți. Era o învălmășeală de nici nu știai pe cine să crezi”, povesteşte veteranul. O face apelând la detalii, semn că, în ciuda vârstei, mintea i-a rămas tânără. Povestea curge logic, de la episoade din adolescenţă, la cele ce au tangenţă cu activitatea militară.

Fiind mezinul familiei, Ştefan și-a terminat studiile primare în anii ʼ30, atunci când țara a fost lovită puternic de o criză financiară. Din această pricină, familia nu și-a mai putut permite să îl trimită la studii mai departe. „A fost greu pentru că eram la o distanță de 40 de kilometri de oraș, iar ca să faci naveta nici nu intra în discuție, trebuia să stai la gazdă. Dar și aici era greu, gazdele cereau mulți bani pe chirie, bani pe care nu îi aveam”, spune veteranul. Însă după terminarea crizei, cu ajutorul fraților săi, tânărul Ștefan a reușit să-şi finalizeze studiile gimnaziale și să ajungă în București, unde a acces la Şcoala de Maiştri Militari Armurieri şi Artificieri de pe lângă Arsenalul Armatei. Din cei 43 de elevi ai școlii, Ștefan Dimofte a absolvit printre primii zece, trecând cu brio și de examenul de bacalureat industrial. De aici, tânărul absolvent a ajuns, în iarna anului 1943, la Slatina, în Regimentul 26 Artilerie Slatina Olt.

Martor al bombardamentelor americane de la Ploiești

În vara aceluiași ani, băiatul a luat parte la bombardamentele americane, în zona Ploiești. „Un avion a căzut în zona Slatina şi pilotul canadian a fost luat prizonier. Când a fost adus în regiment, am văzut cum arată un aviator american, era mulatru, înalt, îmbrăcat cu nişte haine kaki fine. Am vrut să-l servesc cu telemea şi roşii de la cantină, dar nu a vrut să mănânce. El a vrut să-mi dea un port ţigaret, dar şi eu l-am refuzat. Altădată a ajuns un bombardier american și arunca bombe pe calea ferată Pitești-Potcoava-Slatina”, povesteşte veteranul.

După ce a asistat la aceste bombardamente, în data de 1 martie 1944 a apărut ordinul prin care Dimofte, împreună cu alți colegi, trebuiau să meargă pe front.

De aici începe un capitol sensibil în viața tânărului Dimofte, mai ales după ce află că fratele său mai mare, Ernest, este numit comandant de batalion de sacrificiu în Crimeea, zonă încercuită și bombardată de ruși. De altfel, la scurt după ce ajunge pe front, află că iubitul său frate, care i-a fost și învățător, a trecut la cele veșnice.

„Am crezut că nu mai scap”   

„Pe 20 august 1944, care a căzut într-o zi de duminică, la ora 04.00 dimineața ne-am trezit bombardați de ruși. A fost o bătălie în care rușii au spart frontul de la Iași, iar comandantul regimentului, un anume Ceaușescu, nu a spus nimic celor din subordine cu execpţia unor ofițeri. Peste noapte, acesta a fugit. Noi am plecat de acolo, iar în noaptea de 22 spre 23 august am primit ordine de la colonelul Dumitrescu, comandant al Regimentului 21 Artilerie să fugim care cum putem pentru că eram încercuiți de ruși. Am zis că sigur nu mai scap cu viață, dar am scăpat”, ne-a mărturisit generalul Dimofte.

Deși perioada războiului a fost cruntă, generalul Dimofte a reușit să scape fără nicio rană. Din spusele sale, a avut norocul de a face parte din Artilerie, și nu la Infanterie, unde era mult mai periculos. Bătrânul general crede că a supravieţuit ororilor războiului și prin credință. Spune că a avut o cruciuliță încă din anii 1940, de pe vremea când era elev și asta l-a ferit de multe rele. A păstrat-o până în anul 2012, când a decis să o ofere cadou nepoatei sale, care este plecată peste hotare.

A luate parte la un război inutil

În 1945, după ce s-a terminat războiul, s-a întors acasă, la Bacău. Nu-și văzuse părinții și frații de un an și jumătate. Timp în care doi dintre frați fusesră luaţi prizoneri. „Au fost prizonieri într-un război care n-a adus minic bun pentru România. N-a avut efect pentru că nu ne-au dat Basarabia, doar pentru asta am luptat în război, ca să luăm înapoi Basarabia și Bucovina de Nord cu Ținutul Herța, dar nu ne-au dat nimic”.

Iaşul, a doua casă

După câțiva ani de la terminarea războiului, Ștefan o întâlnește pe Natalia, care făcea studii pentru lucru manual și cea care, reușește, în scurt timp să-i fure inima. Trei ani mai târziu cei doi ajuns să se căsătorească și să se mute la Roman. „Am venit eu singur la Iași în 1967, iar un an mai târziu, în 1968, am primit apartament în Iași. În viața civilă am lucrat ca inspector de stat pentru protecția muncii pe județul Iaşi”, ne mai spune generalul.

A rămas în Iaşi, unde şi-a crescut cele patru fete, pe care le-a ocrotit cu grijă și le-a îndrumat către cariere de succes. De altfel, două dintre ele s-au stabilit ulterior în Statele Unite ale Americii.

Acum, generalul Dimofte îşi trieşte viaţa în liniștea apartamentului său din Podu Roș, după ce soția a trecut la cele veșnice, în urmă cu puțin timp. Alături de una dintre fete, veteranul își notează zi de zi amintiri din viața sa demnă de film și povestește cu nostalgie episoade dintr-o tinerețe încă vie în mintea sa. Gabriela RUSU

 

* * *

 

În anul 2015, colonel dr. Cezar Cobuz a scris o carte despre „Veteranii Moldovei la frontiera dintre secole”, iar în primele pagini apare întreaga poveste a generalului-maior Ștefan Dimofte

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:59

Ziua Crucii

10:45

Licitatie com. Tasca, spatiu in suprafata de 53,13 mp. 1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu in suprafata de 53,13 mp, apartinand domeniului public al Comunei Tasca, avand destinatia de farmacie, situat in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Bicazului nr. 4, nr.cadastral 51072, CF 51072, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. Tasca nr. 102/20.08.2025. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 30.09.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 08.10.2025, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar in original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 08.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 11.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, 14 loturi de teren. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: 14 loturi de teren, situate in intravilanul comunei Filipesti, sat Oniscani, F.N., judetul Bacau, care apartin domeniului privat al Comunei Filipesti, conform O.U.G. nr. 57/03.07.2019 , H.C.L. Filipesti nr. 49/18.07.2025 si a caietului de sarcini, identificate astfel: Lotul 1 -C.F. nr. 66501, suprafata: 1.000 mp; Lotul 2 -C.F. nr. 66500, suprafata: 1.000 mp; Lotul 3 -C.F. nr. 61519, suprafata: 1.000 mp; Lotul 4 -C.F. nr. 61520, suprafata: 1.000 mp; Lotul 5 -C.F. nr. 61566, suprafata: 1.000 mp; Lotul 6 -C.F. nr. 66888, suprafata: 1.311 mp; Lotul 7 -C.F. nr. 60620, suprafata: 1.082 mp; Lotul 8 -C.F. nr. 60625, suprafata: 1.388 mp; Lotul 9 -C.F. nr. 60626, suprafata: 1.136 mp; Lotul 10 -C.F. nr. 60627, suprafata: 1.098 mp; Lotul 11 -C.F. nr. 60630, suprafata: 982 mp; Lotul 12 -C.F. nr. 60623, suprafata: 900 mp; Lotul 13 -C.F. nr. 60633, suprafata: 885 mp; Lotul 14 -C.F. nr. 60634, suprafata: 885 mp. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.10.2025, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 30.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, spatiu in suprafata de 102 mp. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Spatiu in suprafata de 102 mp, cu destinatia de cabinet medical stomatologic, situat in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 121, apartinand domeniului public al Comunei Filipesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Filipesti nr. 30/20.05.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 10.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 21.10.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 23.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a Civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Răpciune, Vinicer și începutul toamnei în tradiția românească
01/09/2025 07:45

În calendarul popular, luna septembrie are mai multe denumiri, fiecare purtand o poveste a satului romanesc. Cel mai des i se spune Răpciune, de la uscăciunea frunzelor si de la vremea care incepe să s ...

Întoarcerea prădătorului uitat. Vânturelul mic cuibărește din nou în România, după 125 de ani
14/08/2025 12:47

Vara lui 2025 a adus o stire cum nu s-a mai auzit de peste un secol: vanturelul mic, o specie de soim pe cale de disparitie in Europa, a fost confirmat ca specie cuibăritoare in Romania. Observatia, sustinută ...

Feminitate și patrimoniu cultural, de la tradiție la expresie contemporană
05/08/2025 15:30

Există o memorie tainică pe care nicio bibliotecă nu o poate stoca integral: memoria trăită, transmisă din ochi in ochi, din mană in mană, din respiratia unei voci către inima celeilalte. În isto ...

Mai puțin cu 100 de kilometri noi de autostrăzi în 2025, față de planurile inițiale. Ce efect are eliminarea unor proiecte din PNRR
02/08/2025 11:18

 Compania de stat care administrează autostrăzile Romaniei reduce aproape la jumătate tinta de kilometri noi de autostrăzi si drumuri expres care vor fi deschise in 2025. Asta pe fondul eliminării uno ...

Hristina, Sfânta care a dărâmat idolii din aur ai tatălui său și i-a împărțit la săraci
25/07/2025 10:15

Pe 24 iulie, Biserica Ortodoxă a cinstit-o pe Sfanta Mucenită Hristina, o tanără fecioară din Tir (Fenicia), care a trăit in timpul impăratului roman Septimiu Sever (193–211). Desi fiică a dregăt ...

Ilie Pălie, fratele de foc al Sfântului Ilie. Sărbătoarea uitată care aduce frică, interdicții și foc mistuitor
21/07/2025 08:44

La o zi după Sfantul Ilie, pe 21 iulie, tăranii romani păstrau o sărbătoare tăcută, dar invăluită in frică: Ilie Pălie, personaj apărut exclusiv in calendarul popular. Nu este un sfant recunoscut de ...

16 iulie, ziua canonizării lui Francisc din Assisi. Sfântul care a vorbit cu cerul, cu pământul și cu săracii
16/07/2025 08:25

Pe 16 iulie 1228, in Assisi, Papa Grigore al IX-lea canoniza oficial un om care nu fusese nici preot, nici cărturar, nici conducător religios – ci doar un suflet care a ales să trăiască Evanghelia in ...

Între marmură și febră. Modigliani și Brâncuși, amintirea unei prietenii tăcute
16/07/2025 08:23

  Există in istoria artei intalniri care nu se consumă, ci se ard. Întalniri in care doi oameni nu isi schimbă destinele, dar le reflectă unul in celălalt, lăsand o dară de lumină si nelinis ...

Scara spre cer: rânduielile lui Ioan Scărarul, călugărul care a legiuit urcușul sufletului
05/07/2025 15:15

Departe de zumzetul oraselor si de iuresul vremurilor, pe stancile arse de soare ale Muntelui Sinai, un călugăr asezat intr-o chilie sărăcăcioasă a scris, cu lacrimi si post, o carte fără sfarsit: o sca ...

Generația Alfa, noul val al umanității
05/07/2025 14:09

Spre deosebire de Generatia Y, care a fost martoră la aparitia internetului si a retelelor sociale, sau de Generatia Z, care s-a născut intr-o lume digitală, Generatia Alfa nu face nicio diferentă intre rea ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei