Trăiască leuşteanul!

Leustean-3

Dimensiune font:

| 06-02-2022 09:18


Noi, românii, suntem foarte inventivi şi tare-mi place când redescoperim apa caldă, roata olarului, opinca, glodul sau cine mai ştie ce. După ce ani buni a rămas doar un costum folosit în spectacole sau pe la serbări, de către copii, iată că ia românească a prins din nou la public şi este bine aşa. A devenit chiar obiect vestimentar de top şi brand de ţară şi bine le face tuturor celor care o azvârliseră într-un colţ de şifonier. Alţii ar spune, plastic, că au aşezat-o cu grijă în lada cu zestre. Să nu-i credeţi, caută doar scuze.
La fel s-a întâmplat şi cu mâncarea bună de prin grădini ori scoasă din cuhniile gospodinelor. De produsele locale vorbesc (şi tradiţionale la modul general), care încep să ocupe spaţii tot mai largi pe tarabe. Pentru ca minunea să fie posibilă a fost nevoie de celebrele E-uri, de magazinele mari care au umplut rafturile cu mărfuri fără gust şi făcute doar din chimicale, de tot felul de alimente care mai mult au dăunat sănătăţii decât au ajutat. Asta îmi aminteşte de marea liberalizare a a comerţului de după 1990, când Iaşul era plin de cafea şi ojă din Polonia, de scrumbii şi maşini de făcut bulion aduse de la Chişinău, de gume Turbo de prin Turcia cărate, alături de blugii vânduţi la Consignaţia. Tot, dar absolut tot ce venea de peste graniţă era mai bun decât ce era la noi, atitudine cumva explicabilă după anii în care alimentările erau mai mult goale.
Tendinţele s-au păstrat pe măsură ce vremea a trecut, doar că personajele au fost altele. Au apărut prafurile vândute pe post de creme sau frişcă, amidonul amestecat cu apă şi oferit drept mâncare fără calorii numai bună pentru doamnele aflate la dietă, salamurile pline de şorici şi orice altceva decât carne, sucurile cleioase, băuturile făcute din pastile şi lăudate drept naturale. Zarzavaturile şi legumele neaoşe au căzut în derizoriu, găinile din curte erau deja bombe calorice, la fel ca şi porcul de Crăciun. Tot ce provenea din gospodăriile locale clasice mirosea urât, era plin de glod şi nu dădea deloc bine să fie pus pe masă. Dar uită că Mendeleev a mai avut încă o dată dreptate – nimic nu s-a pierdut, ci s-a transformat.
După ce alergiile alimentare au început să umple spitalele, după ce au apărut tot felul de intoleranţe care le-au dat insomnii părinţilor copiilor bolnavi şi bătăi de cap medicilor pediatri ne-am reîntors, smeriţi, în grădina de legume. Bucatele gospodinelor pricepute parcă aveau deodată alt gust, sarea grunjoasă şi-a recăpătat locul pe masă, pâinea neagră, aia din făină adevărată nu plină de caramel, a început să fie tot mai apreciată, la fel ca şi borşul de putină, brânza de oi şi alte bunătăţi cu care bunicii noştri au crescut mari şi fără probleme nutriţionale.
Produsele locale au fost readuse în prim-plan şi bine ar fi să nu mai fie scoase niciodată de pe firmament. Autorităţile le-au deschis şi pieţe (nu contează că printre lăptari mai sunt şi comercianţi de brăţări, bine este că găsim marfă sănătoasă), îi plimbă peste tot, le creează poveşti şi branduri şi pare-se că au înţeles, în ultimul ceas, că este nevoie de susţinere pentru economia locală dacă vrem creştere, altfel ne vom cheltui banii tot pe mâncarea străinilor plină de conservaţi, aditivi şi chimicale care ne dau sănătatea peste cap. Leurda, leuşteanul, gogoşarii, iaurtul, brânza şi multe alte daruri ale pământului şi gospodăriilor ţărăneşti au devenit, cu greu şi nu peste noapte, mărfuri lăudate, alături de multe altele, şi parcă repetă mereu sfatul lui Hipocrat – „Fie ca mâncarea să-ţi fie medicament”.

Maura ANGHEL
 

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:59

Ziua Crucii

10:45

Licitatie com. Tasca, spatiu in suprafata de 53,13 mp. 1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu in suprafata de 53,13 mp, apartinand domeniului public al Comunei Tasca, avand destinatia de farmacie, situat in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Bicazului nr. 4, nr.cadastral 51072, CF 51072, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. Tasca nr. 102/20.08.2025. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 30.09.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 08.10.2025, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar in original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 08.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 11.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, 14 loturi de teren. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: 14 loturi de teren, situate in intravilanul comunei Filipesti, sat Oniscani, F.N., judetul Bacau, care apartin domeniului privat al Comunei Filipesti, conform O.U.G. nr. 57/03.07.2019 , H.C.L. Filipesti nr. 49/18.07.2025 si a caietului de sarcini, identificate astfel: Lotul 1 -C.F. nr. 66501, suprafata: 1.000 mp; Lotul 2 -C.F. nr. 66500, suprafata: 1.000 mp; Lotul 3 -C.F. nr. 61519, suprafata: 1.000 mp; Lotul 4 -C.F. nr. 61520, suprafata: 1.000 mp; Lotul 5 -C.F. nr. 61566, suprafata: 1.000 mp; Lotul 6 -C.F. nr. 66888, suprafata: 1.311 mp; Lotul 7 -C.F. nr. 60620, suprafata: 1.082 mp; Lotul 8 -C.F. nr. 60625, suprafata: 1.388 mp; Lotul 9 -C.F. nr. 60626, suprafata: 1.136 mp; Lotul 10 -C.F. nr. 60627, suprafata: 1.098 mp; Lotul 11 -C.F. nr. 60630, suprafata: 982 mp; Lotul 12 -C.F. nr. 60623, suprafata: 900 mp; Lotul 13 -C.F. nr. 60633, suprafata: 885 mp; Lotul 14 -C.F. nr. 60634, suprafata: 885 mp. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.10.2025, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 30.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, spatiu in suprafata de 102 mp. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Spatiu in suprafata de 102 mp, cu destinatia de cabinet medical stomatologic, situat in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 121, apartinand domeniului public al Comunei Filipesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Filipesti nr. 30/20.05.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 10.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 21.10.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 23.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a Civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Răpciune, Vinicer și începutul toamnei în tradiția românească
01/09/2025 07:45

În calendarul popular, luna septembrie are mai multe denumiri, fiecare purtand o poveste a satului romanesc. Cel mai des i se spune Răpciune, de la uscăciunea frunzelor si de la vremea care incepe să s ...

Întoarcerea prădătorului uitat. Vânturelul mic cuibărește din nou în România, după 125 de ani
14/08/2025 12:47

Vara lui 2025 a adus o stire cum nu s-a mai auzit de peste un secol: vanturelul mic, o specie de soim pe cale de disparitie in Europa, a fost confirmat ca specie cuibăritoare in Romania. Observatia, sustinută ...

Feminitate și patrimoniu cultural, de la tradiție la expresie contemporană
05/08/2025 15:30

Există o memorie tainică pe care nicio bibliotecă nu o poate stoca integral: memoria trăită, transmisă din ochi in ochi, din mană in mană, din respiratia unei voci către inima celeilalte. În isto ...

Mai puțin cu 100 de kilometri noi de autostrăzi în 2025, față de planurile inițiale. Ce efect are eliminarea unor proiecte din PNRR
02/08/2025 11:18

 Compania de stat care administrează autostrăzile Romaniei reduce aproape la jumătate tinta de kilometri noi de autostrăzi si drumuri expres care vor fi deschise in 2025. Asta pe fondul eliminării uno ...

Hristina, Sfânta care a dărâmat idolii din aur ai tatălui său și i-a împărțit la săraci
25/07/2025 10:15

Pe 24 iulie, Biserica Ortodoxă a cinstit-o pe Sfanta Mucenită Hristina, o tanără fecioară din Tir (Fenicia), care a trăit in timpul impăratului roman Septimiu Sever (193–211). Desi fiică a dregăt ...

Ilie Pălie, fratele de foc al Sfântului Ilie. Sărbătoarea uitată care aduce frică, interdicții și foc mistuitor
21/07/2025 08:44

La o zi după Sfantul Ilie, pe 21 iulie, tăranii romani păstrau o sărbătoare tăcută, dar invăluită in frică: Ilie Pălie, personaj apărut exclusiv in calendarul popular. Nu este un sfant recunoscut de ...

16 iulie, ziua canonizării lui Francisc din Assisi. Sfântul care a vorbit cu cerul, cu pământul și cu săracii
16/07/2025 08:25

Pe 16 iulie 1228, in Assisi, Papa Grigore al IX-lea canoniza oficial un om care nu fusese nici preot, nici cărturar, nici conducător religios – ci doar un suflet care a ales să trăiască Evanghelia in ...

Între marmură și febră. Modigliani și Brâncuși, amintirea unei prietenii tăcute
16/07/2025 08:23

  Există in istoria artei intalniri care nu se consumă, ci se ard. Întalniri in care doi oameni nu isi schimbă destinele, dar le reflectă unul in celălalt, lăsand o dară de lumină si nelinis ...

Scara spre cer: rânduielile lui Ioan Scărarul, călugărul care a legiuit urcușul sufletului
05/07/2025 15:15

Departe de zumzetul oraselor si de iuresul vremurilor, pe stancile arse de soare ale Muntelui Sinai, un călugăr asezat intr-o chilie sărăcăcioasă a scris, cu lacrimi si post, o carte fără sfarsit: o sca ...

Generația Alfa, noul val al umanității
05/07/2025 14:09

Spre deosebire de Generatia Y, care a fost martoră la aparitia internetului si a retelelor sociale, sau de Generatia Z, care s-a născut intr-o lume digitală, Generatia Alfa nu face nicio diferentă intre rea ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei