Valsul în ritm de manele și grohăitul de sub papion

 Tare-mi plac zmeii din poveşti! Paralei fioroşi, înghit flăcări şi scuipă foc, aruncă buzdugane, se bat cu bucăţi de munţi, iar la final o iau peste ochi de la câte un flăcău care a învăţat mai repede decât ei că mintea nu-i dăunătoare sănătăţii. Cam aşa este şi în politica noastră, mioritică.

Mânaţi de ambiţii neînţelese, de vise de mărire sau de dragul unei maşini la scară şi (aici este de înţeles) al unei lefuşoare deloc de neglijat şi pentru care nu fac mai nimic, o groază de români se aşază la startul alegerilor. Asta după ce au trecut testul cafelei, purtate pe tavă până când şeful de partid le-a dat acordul să ocupe un loc pe listă, drept plătit şi nu cu puţini bani. Uite aşa te minunezi cum de ajung oameni mari şi tari tot felul de neica nimeni, care habar n-au de doctrine. Iar noi, alţi fraieri, ne plângem că după ce i-am ajutat să se cocoaţe pe cocoaşa puterii, nu fac nimic şi au uitat de norod. Păi, dacă nici nu l-au cunoscut, cum naiba să îl uite, darămite să-l ajute? Nu mai spun că oamenii mari şi tari habar nu au de ce ar trebui să facă, dar, surprinzător, nici măcar nu ştiu să se apere. În schimb, le place mult să apară la televizor, să facă circ și să înhațe bani.

Fideli doctrinei „Lăuda-m-aş şi n-am cui/Lăuda-m-aş televizorului”, îi vezi aberând prin tot felul de emisiuni şi te minunezi cum de pot avea păreri (aceleaşi) despre orice. Vorbim despre criză, hop cu opinia, discutăm despre spitalele murdare şi sărace, iute vin cu aceeaşi idee. Şi dacă domnilor le mai înţeleg dorinţa (că sete e prea mult spus) de putere ca un atribut testosteronic sau o amintire din timpurile în care se luptau să fie masculii alfa în trib, la doamne nu pricep deloc goana asta nebună după funcţii din care deseori ies păruite.

De câte femei cu merite în politică aţi auzit în era postdecembristă a României? Eu, de foarte puține! Nu că nu le-ar avea, dar legea pumnului în gură este mult prea puternică! Şi atunci, doamnelor, de ce vă chinuiţi să intraţi într-un război pe care nu-l veţi câştiga fiindcă nu aveţi muniţia necesară? De ce vă descalificaţi singure aruncându-vă într-o mlaştină urât mirositoare? De ce nu vă cultivaţi talentele de care sunteţi sigure, de ce nu vă străduiţi să faceţi lucruri frumoase, care să va bucure sufletul şi nu să-l umple de mizeriile aruncate de cei din jur? Nu spun că doamnele noastre nu ar fi politicieni excelenţi, ci  punctez doar că intră total nesusținute și pe deplin mințite în acest domeniu. Nu că domnii ar fi cine ştie ce genii în ale politicii, dar măcar îşi pot permite să urle pe posturi, să scuipe şi să scrâşnească din dinţi. Nouă, doamnelor, nu ne este permis, nu-i așa?

În politică intri dacă ştii să dansezi cu lupii, dacă ai învăţat să stai la masă cu hienele şi dacă poţi purta armură pe sub cocheta little black dress. Altfel, e mai bine să-ţi vezi de treabă fiindcă rănită vei fi doar TU, stimată doamnă! Nimeni nu-şi va aminti de proiectele poate frumoase pe care le-ai fi putut implementa dacă ai fi avut susţinerea şi banii necesari, dar cu toţii se vor hlizi şi vor scoate bancuri despre cine ştie ce prestaţie în tocşouri, în care ai fost terfelită mai ceva decât cârpa de praf. Pe lume sunt atât de multe lucruri frumoase, de ce să nu ne ocupăm de ele? De ce să valsăm pe ritmuri de manele fluierate de alţii şi să nu ne unduim într-un tango pe care îl putem susura oricând la urechea celor care ştiu, vor şi pot să ne asculte? Și care chiar ne merită! Restul e viață irosită pe mizerii!

Maura ANGHEL