Amenințată de cel de-al treilea val de COVID, Europa se pregătește de o nouă carantină

images

Dimensiune font:

| 01-04-2021 08:45

 

ai multe state din Europa au anunțat prelungirea restricților sanitare menite să împiedice răspândirea SARS-CoV-2. Italia, Franța Croația, Suedia, sunt statele care în ultimele ore au decis să impună noi măsuri și restricții împotriva COVID-19.

Italia a decis să prelungească restricţiile pentru a lupta împotriva pandemiei de COVID-19 până pe 30 aprilie. Printre acestea se numără închiderea restaurantelor, magazinelor şi muzeelor, potrivit unui decret semnat miercuri seară de premierul Mario Draghi.

Conform noilor reglementări, vaccinarea devine obligatorie pentru personalul sanitar. Școlile primare vor rămâne deschise au stabilit autoritățile italiene.

Măsurile de relaxare vor putea fi luate înainte de sfârşitul lui aprilie în cazul unei ameliorări a situaţiei sanitare.

Cea mai mare parte a ţării este supusă unor restricţii severe pentru a opri contaminările în cadrul celui de-al treilea val de COVID-19. Întreaga peninsulă va fi clasificată în zona „roşie” (risc ridicat de contaminare şi restricţii maxime) pentru weekendul de Paştele catolic, o sărbătoare foarte populară în Italia care este de obicei ocazia reuniunilor de familie.

Preşedintele francez, Emmanuel Macron, a anunţat miercuri extinderea pe întreg teritoriul metropolitan a măsurilor de luptă împotriva COVID-19. Noile reguli prevăd interzicerea circulaţiei cu începere de la ora 19:00 (17:00 GMT), închiderea anumitor magazine şi limitarea circulaţiei pe o rază de 10 kilometri în jurul domiciliului. Dincolo de această rază, va fi necesară o justificare. Școlile vor fi închise pentru trei săptămâni.

Măsura anunțată de președintele Franței urmărește să oprească al treilea val al pandemiei. Aceste măsuri se vor aplica de marţi, la sfârşitul weekendului de Paştele catolic în care francezii vor putea însă călători.

„Am intrat într-o cursă de viteză”, a spus preşedintele francez într-o discurs la televiziune, în contextul în care ţara se confruntă cu o creştere alarmantă a spitalizărilor şi numărului de cazuri, în special din cauza răspândirii mutaţiei zise britanice.

El a mai anunţat că creşele şi şcolile vor fi închise pentru un total de trei săptămâni, iar colegiile şi liceele pentru patru săptămâni, cu începere de marţi.

Pentru a limita impactul educaţional, guvernul a decis să uniformizeze datele vacanţei de primăvară în toată ţara, între 12 şi 26 aprilie. Aceasta înseamnă că, în cele din urmă, cei mai tineri vor pierde doar una sau două săptămâni de cursuri, înainte de a reveni la şcoală pe 26 aprilie şi pe 3 mai în colegii şi licee.

 

 


Preşedintele francez a anunţat, de asemenea, noi întăriri pentru personalul de îngrijire şi un obiectiv de 10.000 de paturi la reanimare, în timp ce peste 5.000 sunt ocupate în prezent.

În ceea ce priveşte vaccinarea, el şi-a exprimat „regretul profund” că unele persoane în vârstă care sunt prioritare pentru a fi vaccinate nu sunt încă. Emmanuel Macron a mai promis extinderea imunizării la toate persoanele peste 60 de ani pe 16 aprilie, apoi la toţi cei peste 50 de ani pe 15 mai.

Persoanele sub 50 de ani vor urma la mijlocul lui iunie, iar „până la sfârşitul verii, toţi francezii peste 18 ani care doresc vor putea fi vaccinaţi”, a adăugat el.

Croația a anunţat noi restricţii epidemiologice care urmează să fie în vigoare până la 15 aprilie. Între acestea interzicerea antrenamentelor în interior, restricţii privind activitatea sălilor de joacă pentru copii şi o interzicere temporară şi restricţionarea călătoriilor transfrontaliere.

Autorităţile croate de frontieră vor accepta teste rapide antigen precum şi certificate cu vaccinurile ruseşti şi chineze şi certificatele care dovedesc recuperarea în urma bolii COVID-19 şi acestea vor fi 

Guvernul suedez va amâna relaxarea plănuită a unora dintre restricţiile împotriva COVID-19 până la 3 mai. Măsura a fost adoptată din cauza unui al treilea val epidemic sever, a afirmat premierul Stefan Lofven. Suedia nu va adopta măsuri suplimentare de restricție, a precizat acesta.

Agenţia de Sănătate a cerut guvernului să amâne relaxarea anunţată anterior, care includea creşterea limitei de vizitatori în parcurile de distracţie, la concerte şi meciuri de fotbal.

Suedia a ales o cale diferită de a celor mai multe ţări în timpul pandemiei, optând împotriva lockdown-urilor. Aceasta deşi a aplicat gradual, în cea mai mare parte voluntar, restricţii asupra adunărilor publice şi activităţilor sociale.

Suedia a raportat miercuri 8.441 de cazuri noi de infectare şi 35 de decese. Numărul infectărilor a crescut puternic în ultimele săptămâni, până la nivelurile din decembrie, însă decesele au rămas la un nivel relativ scăzut.

Suedia, ţară cu 10 milioane de locuitori, a raportat peste 13.000 de decese asociate COVID-19. Este o rată de mortalitate de câteva ori mai mare decât în statele nordice vecine. Este mai scăzută, însă decât în majoritatea ţărilor europene care au optat pentru lockdown.

Pe de altă parte, Irlanda, aflată în lockdown de trei luni îşi va relaxa treptat restricţiile cu începere de la 12 aprilie. Confruntată cu un val atribuit mutaţiei apărute în Marea Britanie, mai contagioasă, ţara cu cinci milioane de locuitori a intrat în al treilea lockdown după Crăciun.

Cu începere din 12 aprilie, şcolile se vor redeschide complet, persoanele din familii diferite se vor putea întâlni în exterior, iar călătoriile neesenţiale vor fi permise pe o rază de 20 de kilometri sau în departamentul de reşedinţă.

Cele mai importante restricţii vor rămâne în vigoare cel puţin până la 4 mai. Guvernul va lua în considerare în mai redeschiderea treptată a magazinelor neesenţiale, saloanelor de coafură, bibliotecilor şi muzeelor.

Dar după o relaxare a restricţiilor în perioada Crăciunului, Irlanda a înregistrat o explozie a numărului de cazuri. La începutul lui ianuarie, s-a înregistrat un vârf de peste 8.000 noi cazuri cotidiene.

În ultimele săptămâni, numărul a scăzut, rămânând însă la 500-600 pe zi, în pofida restricţiilor dure aflate în vigoare.

Guvernul din Finlanda a retras o propunere de introducere a unor interdicţii de ieşire din casă în mai multe oraşe în încercarea de a opri răspândirea pandemiei de COVID-19, a declarat miercuri premierul Sanna Marin, potrivit Reuters.

Decizia vine după un anunţ al unei Comisii Constituţionale conform căreia propunerea este prea vagă şi nu respectă legea fundamentală.

Săptămâna trecută, guvernul a propus introducerea unui lockdown în cinci oraşe, inclusiv în capitala Helsinki. Oamenii nu ar mai fi putut ieşi din casă decât din motive stricte, scopul propunerii fiind oprirea înmulţirii infectărilor cu coronavirus şi a spitalizărilor. 

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:59

Ziua Crucii

10:45

Licitatie com. Tasca, spatiu in suprafata de 53,13 mp. 1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu in suprafata de 53,13 mp, apartinand domeniului public al Comunei Tasca, avand destinatia de farmacie, situat in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Bicazului nr. 4, nr.cadastral 51072, CF 51072, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. Tasca nr. 102/20.08.2025. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 30.09.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 08.10.2025, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar in original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 08.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 11.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, 14 loturi de teren. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: 14 loturi de teren, situate in intravilanul comunei Filipesti, sat Oniscani, F.N., judetul Bacau, care apartin domeniului privat al Comunei Filipesti, conform O.U.G. nr. 57/03.07.2019 , H.C.L. Filipesti nr. 49/18.07.2025 si a caietului de sarcini, identificate astfel: Lotul 1 -C.F. nr. 66501, suprafata: 1.000 mp; Lotul 2 -C.F. nr. 66500, suprafata: 1.000 mp; Lotul 3 -C.F. nr. 61519, suprafata: 1.000 mp; Lotul 4 -C.F. nr. 61520, suprafata: 1.000 mp; Lotul 5 -C.F. nr. 61566, suprafata: 1.000 mp; Lotul 6 -C.F. nr. 66888, suprafata: 1.311 mp; Lotul 7 -C.F. nr. 60620, suprafata: 1.082 mp; Lotul 8 -C.F. nr. 60625, suprafata: 1.388 mp; Lotul 9 -C.F. nr. 60626, suprafata: 1.136 mp; Lotul 10 -C.F. nr. 60627, suprafata: 1.098 mp; Lotul 11 -C.F. nr. 60630, suprafata: 982 mp; Lotul 12 -C.F. nr. 60623, suprafata: 900 mp; Lotul 13 -C.F. nr. 60633, suprafata: 885 mp; Lotul 14 -C.F. nr. 60634, suprafata: 885 mp. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.10.2025, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 30.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, spatiu in suprafata de 102 mp. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Spatiu in suprafata de 102 mp, cu destinatia de cabinet medical stomatologic, situat in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 121, apartinand domeniului public al Comunei Filipesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Filipesti nr. 30/20.05.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 10.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 21.10.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 23.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a Civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Vaccinul anti-HPV, gratuit, de la 1 octombrie
12/09/2025 10:33

Veste bună pentru tinerii preocupaţi de sănătatea lor. Începand cu 1 octombrie, vaccinul anti-HPV va fi disponibil gratuit pentru toate persoanele cu varste cuprinse intre 11 şi 26 de ani. Măsura, p ...

Secretul asiaticilor: de ce nu se îngrașă, deși mănâncă zilnic orez și carne
10/09/2025 06:46

Pe forumurile internationale circulă de ani buni aceeasi intrebare: cum reusesc asiaticii să rămană supli, in timp ce meniurile chinezesti, de exemplu, sunt pline de orange chicken, chow mein si portii uria ...

Ce se întâmplă cu certificatele de handicap deja emise, cu termen de valabilitate permanent
09/09/2025 18:35

Ministerul Muncii, alături de Ministerul Sănătătii, a lansat un proiect de modificare a criteriilor medico-psihosociale de incadrare in grad de handicap, aflat in prezent in transparentă decizională. Aces ...

Peste 7,3 milioane de doze de vaccinuri anti-COVID, trecute la pierderi
09/09/2025 14:54

* acest număr ridicat reflectă atat scăderea interesului populatiei pentru vaccinare, cat si rigiditatea contractelor incheiate, care au obligat statul roman să primească doze suplimentare chiar si atunci ...

Cei patru piloni ai sănătății, fundația unei vieți în echilibru
08/09/2025 07:45

În ultima perioadă, promisiunile dietelor rapide si ale programelor de antrenament „miraculoase” ne asaltează la tot pasul, insă adevărul rămane mai simplu si mai vechi decat orice trend: ...

Președintele Societății Române de ATI cere sancțiuni pentru medicii care propagă teorii anti-vaccin: „Astfel de cazuri pot fi anchetate ca infracțiuni”
07/09/2025 11:00

Prof. univ. dr. Dorel Săndesc, presedintele Societătii Romane de Anestezie si Terapie Intensivă (SRATI) si manager al Spitalului Judetean de Urgentă Timisoara, a lansat un avertisment ferm după conferinta ...

Cercetătorii de la Universitatea din Toulouse: Oamenii inhalează 68.000 de particule de microplastic în fiecare zi
06/09/2025 19:08

Inhalăm 68.000 de particule de microplastic in fiecare zi. Cantitatea este de 100 de ori mai mare decat se estimase anterior, informează publicatia poloneză Gazeta Wyborcza, pe baza constatărilor oamenilor ...

Adevărul despre restaurările dentare – cum îți influențează zâmbetul alegerile, bugetul și chiar simetria feței
05/09/2025 10:06

Unele lucruri costă mai mult cand sunt gresit alese decat cand sunt scumpe. În stomatologie, nu e vorba doar de tratamente, ci de potriviri. Între pacient si medic. Între material si nevoia ...

Începând cu 1 septembrie vor putea raporta atunci când medicii din spitalele publice îi redirecționează
01/09/2025 12:32

Sunt schimbări pentru pacientii care merg la spitalele de stat din Romania. Începand cu 1 septembrie vor putea raporta atunci cand medicii din spitalele publice ii redirectionează, in mod abuziv, către ...

Adio medicamente ieftine! Ministerul Sănătății și CNAS propun scăderea nivelului de compensare a medicamentelor
01/09/2025 08:06

* impactul direct asupra pacientilor: cresteri intre 6 si 500 lei pe lună, in functie de tratament * potrivit noii propuneri, medicamentele din Lista A (compensare 90%) vor fi mutate in Lista B, unde compensar ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei