Cadrele medicale amenință cu greva japoneză!

1greva

Dimensiune font:

| 05-10-2020 19:27

Sindicaliştii Sanitas ameninţă  că vor intra în grevă japoneză începând cu 7 octombrie. Nemulţumirea constă în faptul că o bună parte dintre angajaţii care de 7 luni lucrează în prima linie a luptei cu noul coronavirus nu şi-au primit banii promişi pe sporuri şi alte stimulente. În această situaţie ar fi circa 7.000 de medici, asistenţi, infirmieri şi brancardieri din judeţ. În cazul în care nu îîşi primesc drepturile financiare, sindicaliştii din sănătate vor să apeleze la instanţă pentru ca statul să aplice legea.   

Iulian Cozianu, liderul Sanitas, susține că nemulţumirile se referă la stimulentul de risc pentru personalul medical din unităţile sanitare, serviciile de ambulanţă, DSP-uri, medicina şcolară, care în perioada stării de urgenţă a intrat în contact cu pacienţi suspecţi de infecţia cu noul coronavirus. Acordarea sporului de până la 30% pentru personalul din sistemul sanitar conform Legii nr. 56/2020 şi a Ordinului comun 1070/94/2087/2020. „Întrucât Ministerul Sănătăţii, Casa Naţională de Asigurări şi Guvernul nu şi-au onorat promisiunile legale făcute către personalul medical, adică nici până la această oră nu au acordat stimulentul de risc pentru pacienţii care au lucrat cu angajaţii suspecţi, sporurile prevăzute în Legea 56, de recunoştinţă pentru personalul medical care a lucrat cu pacienţii covid, angajaţii din sistemul sanitar au hotărât ca începând din data de 7 octombrie să îşi manifeste nemulţumirile în primă instanţă declanşând o grevă generală japoneză fără întreruperea activităţii, purtând semne distincte cu mesajul grevă. Ulterior vom parcurge toate etapele pentru declanşarea şi a altor forme de protest, respectiv pichetări la nivelul Ministerului Sănătăţii, a Guvernului şi Prefecturii”, ne-a spus Iulian Cozianu, liderul Sanitas Iaşi.  

Principala nemulţumire este legată de promisiunile făcute şi neonorate”

Cei de la Sanitas mai cer deblocarea posturilor în unităţile sanitare, acordarea, începând cu 1 ianuarie 2020, a salariilor prevăzute de Legea nr.153/2017 pentru anul 2022, calcularea sporurilor la salariul de bază actual pentru tot personalul din sistemul sanitar. „Mai avem şi alte revendicări la fel de importante. Vorbesc despre angajarea de urgenţă de personal în sistemul sanitar pentru că sunt sectoare extrem, extrem de deficitare, sunt sectoare în care s-au pensionat colegi pe un deficit de personal deja existent, aproape că nu puteam asigura scheme de personal. Nu mai vorbesc de acele focare unde colegii sunt obligaţi să stea acasă. O altă nemulţumire este legată de faptul că nu toţi angajaţii din sistemul de sănătate au beneficiat de creşterea salarială pentru anul 2022. Sunt câteva categorii pentru care salarizarea a fost realizată pentru anul 2022 dar au mai rămas câteva categorii. Cele mai discriminate sunt personalul auxiliar sanitar şi TESA. Este incorect mai ales în aceste vremuri să nu se găsească bani şi pentru aceste categorii. Principala nemulţumire însă este legată de promisiunile făcute şi neonorate”, a spus liderul Sanitas.

Chiar dacă ministerul Sănătăţii a găsit o formulă pentru stimulentul de risc şi stimulentul de 30%, cei care sunt plătiţi din fondurile Casei de Asigurări de Sănătatem nu au beneficiat de niciun fel de plată până acum. „Asta creează o şi mai mare nemulţumire pentru că sunt angajaţi din aceeaşi instituţie dar cu finanţare separată. Pentru unii se poate, pentru alţii nu. Cei care sunt la policlinica de stat, medici rezidenţi, UPU au beneficiat de aceşti bani, dar ceilalţi, cei care lucrează în sectoarele puternic covid nu au primit bani. Ce să le zic? Ce să le explic? Am tot avut răbdare. Termenul era luna iunie. Până în septembrie aveau tot timpul să plătească. Pentru a ne recupera drepturile salariale ne vom duce şi în instanţă, aşa cum au făcut cei din Educaţie. Avem o lege nepusă în aplicare, aşa că ne vom duce şi în instanţă pentru a ne recupera drepturile”, a spus liderul Sanitas. Laura RADU

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:59

Ziua Crucii

10:45

Licitatie com. Tasca, spatiu in suprafata de 53,13 mp. 1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu in suprafata de 53,13 mp, apartinand domeniului public al Comunei Tasca, avand destinatia de farmacie, situat in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Bicazului nr. 4, nr.cadastral 51072, CF 51072, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. Tasca nr. 102/20.08.2025. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 30.09.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 08.10.2025, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar in original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 08.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 11.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, 14 loturi de teren. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: 14 loturi de teren, situate in intravilanul comunei Filipesti, sat Oniscani, F.N., judetul Bacau, care apartin domeniului privat al Comunei Filipesti, conform O.U.G. nr. 57/03.07.2019 , H.C.L. Filipesti nr. 49/18.07.2025 si a caietului de sarcini, identificate astfel: Lotul 1 -C.F. nr. 66501, suprafata: 1.000 mp; Lotul 2 -C.F. nr. 66500, suprafata: 1.000 mp; Lotul 3 -C.F. nr. 61519, suprafata: 1.000 mp; Lotul 4 -C.F. nr. 61520, suprafata: 1.000 mp; Lotul 5 -C.F. nr. 61566, suprafata: 1.000 mp; Lotul 6 -C.F. nr. 66888, suprafata: 1.311 mp; Lotul 7 -C.F. nr. 60620, suprafata: 1.082 mp; Lotul 8 -C.F. nr. 60625, suprafata: 1.388 mp; Lotul 9 -C.F. nr. 60626, suprafata: 1.136 mp; Lotul 10 -C.F. nr. 60627, suprafata: 1.098 mp; Lotul 11 -C.F. nr. 60630, suprafata: 982 mp; Lotul 12 -C.F. nr. 60623, suprafata: 900 mp; Lotul 13 -C.F. nr. 60633, suprafata: 885 mp; Lotul 14 -C.F. nr. 60634, suprafata: 885 mp. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.10.2025, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 30.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, spatiu in suprafata de 102 mp. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Spatiu in suprafata de 102 mp, cu destinatia de cabinet medical stomatologic, situat in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 121, apartinand domeniului public al Comunei Filipesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Filipesti nr. 30/20.05.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 10.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 21.10.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 23.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a Civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Vaccinul anti-HPV, gratuit, de la 1 octombrie
12/09/2025 10:33

Veste bună pentru tinerii preocupaţi de sănătatea lor. Începand cu 1 octombrie, vaccinul anti-HPV va fi disponibil gratuit pentru toate persoanele cu varste cuprinse intre 11 şi 26 de ani. Măsura, p ...

Secretul asiaticilor: de ce nu se îngrașă, deși mănâncă zilnic orez și carne
10/09/2025 06:46

Pe forumurile internationale circulă de ani buni aceeasi intrebare: cum reusesc asiaticii să rămană supli, in timp ce meniurile chinezesti, de exemplu, sunt pline de orange chicken, chow mein si portii uria ...

Ce se întâmplă cu certificatele de handicap deja emise, cu termen de valabilitate permanent
09/09/2025 18:35

Ministerul Muncii, alături de Ministerul Sănătătii, a lansat un proiect de modificare a criteriilor medico-psihosociale de incadrare in grad de handicap, aflat in prezent in transparentă decizională. Aces ...

Peste 7,3 milioane de doze de vaccinuri anti-COVID, trecute la pierderi
09/09/2025 14:54

* acest număr ridicat reflectă atat scăderea interesului populatiei pentru vaccinare, cat si rigiditatea contractelor incheiate, care au obligat statul roman să primească doze suplimentare chiar si atunci ...

Cei patru piloni ai sănătății, fundația unei vieți în echilibru
08/09/2025 07:45

În ultima perioadă, promisiunile dietelor rapide si ale programelor de antrenament „miraculoase” ne asaltează la tot pasul, insă adevărul rămane mai simplu si mai vechi decat orice trend: ...

Președintele Societății Române de ATI cere sancțiuni pentru medicii care propagă teorii anti-vaccin: „Astfel de cazuri pot fi anchetate ca infracțiuni”
07/09/2025 11:00

Prof. univ. dr. Dorel Săndesc, presedintele Societătii Romane de Anestezie si Terapie Intensivă (SRATI) si manager al Spitalului Judetean de Urgentă Timisoara, a lansat un avertisment ferm după conferinta ...

Cercetătorii de la Universitatea din Toulouse: Oamenii inhalează 68.000 de particule de microplastic în fiecare zi
06/09/2025 19:08

Inhalăm 68.000 de particule de microplastic in fiecare zi. Cantitatea este de 100 de ori mai mare decat se estimase anterior, informează publicatia poloneză Gazeta Wyborcza, pe baza constatărilor oamenilor ...

Adevărul despre restaurările dentare – cum îți influențează zâmbetul alegerile, bugetul și chiar simetria feței
05/09/2025 10:06

Unele lucruri costă mai mult cand sunt gresit alese decat cand sunt scumpe. În stomatologie, nu e vorba doar de tratamente, ci de potriviri. Între pacient si medic. Între material si nevoia ...

Începând cu 1 septembrie vor putea raporta atunci când medicii din spitalele publice îi redirecționează
01/09/2025 12:32

Sunt schimbări pentru pacientii care merg la spitalele de stat din Romania. Începand cu 1 septembrie vor putea raporta atunci cand medicii din spitalele publice ii redirectionează, in mod abuziv, către ...

Adio medicamente ieftine! Ministerul Sănătății și CNAS propun scăderea nivelului de compensare a medicamentelor
01/09/2025 08:06

* impactul direct asupra pacientilor: cresteri intre 6 si 500 lei pe lună, in functie de tratament * potrivit noii propuneri, medicamentele din Lista A (compensare 90%) vor fi mutate in Lista B, unde compensar ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei