CASS și pentru pensiile private - Cum vor scădea veniturile începând cu luna septembrie

000000   05500

Dimensiune font:

| 18-07-2025 19:22

Începând cu 1 septembrie 2025, pensionarii care încasează venituri lunare mai mari de 3.000 de lei vor fi obligați să plătească contribuția de asigurări sociale de sănătate (CASS), în cotă de 10%, pentru suma care depășește acest prag. Măsura, prevăzută în proiectul de lege privind unele măsuri fiscal-bugetare, se va aplica tuturor categoriilor de pensii, inclusiv pensiilor private (Pilonul II și Pilonul III), pensiilor speciale și celor din sistemul public.
Aplicare unitară pentru toate pensiile care depășesc 3.000 de lei

Potrivit documentului adoptat de Guvern, eliminarea excepțiilor de la plata CASS vizează un tratament fiscal echitabil pentru toate categoriile de venituri din pensii. Măsura afectează nu doar pensionarii din sistemul public, ci și beneficiarii pensiilor de serviciu și ai celor acumulate prin contribuții la fonduri de pensii administrate privat sau facultativ.

„Se propune instituirea unui mecanism de colectare a contribuției de asigurări sociale de sănătate (...) indiferent de categoria de pensie de care beneficiază”, se arată în expunerea de motive a proiectului.

 

 

Astfel, o persoană care încasează o pensie de 5.000 de lei, fie că este din sistemul public, fie că este o pensie privată acumulată prin contribuții voluntare, va datora CASS de 10% aplicată asupra sumei de 2.000 de lei (diferența dintre pensia încasată și plafonul neimpozabil de 3.000 de lei), adică 200 de lei lunar.


CASS reținut la sursă din septembrie 2025

Plata efectivă a contribuției începe în septembrie 2025, însă reținerea la sursă se va face începând cu veniturile aferente lunii august. Proiectul clarifică faptul că noua obligație fiscală este aplicabilă fiecărui drept de pensie în parte, ceea ce înseamnă că un pensionar care încasează două pensii diferite (de exemplu, una din sistemul public și alta dintr-un fond privat) va beneficia de deducerea neimpozabilă de 3.000 de lei pentru fiecare sursă, dar va datora CASS pentru partea care depășește acest plafon în fiecare caz.

 

Guvernul justifică măsura prin nevoia de consolidare fiscală
Autoritățile argumentează că măsura este necesară pentru a susține financiar sistemul de sănătate și pentru a reduce presiunea asupra bugetului public. În prezent, din cei aproximativ 16,6 milioane de asigurați înregistrați la CNAS, peste 10 milioane beneficiază de servicii medicale fără a contribui direct la sistemul de sănătate.

„Se impune intervenția legislativă în sensul eliminării unor excepții de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate şi a reglementării obligației privind plata acestei contribuții de către persoanele fizice care obțin venituri din pensii”, se mai precizează în document.

Finalul statutului de coasigurat
Pe lângă modificările aduse sistemului de pensii, proiectul legislativ prevede și eliminarea posibilității ca soțul/soția sau părinții fără venituri proprii să mai beneficieze de calitatea de asigurat în baza statutului de coasigurat. Începând cu 1 august 2025, aceștia vor putea beneficia de servicii medicale doar dacă plătesc contribuția de sănătate, stabilită la echivalentul a șase salarii minime brute pe economie (în 2025, 2.430 de lei anual).

Guvernul justifică aceste măsuri ca parte a unui efort mai amplu de stabilizare a finanțelor publice, prin limitarea cheltuielilor recurente și creșterea bazei de impozitare. Aplicarea CASS asupra pensiilor care depășesc un anumit plafon este prezentată ca o măsură coerentă, proporțională și conformă cu principiile de justiție fiscală.

În acest sens, noul sistem de impunere urmărește ca „sarcina fiscală a fiecărui contribuabil să fie stabilită pe baza puterii contributive, în funcție de mărimea veniturilor acestuia”. 

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:59

Ziua Crucii

10:45

Licitatie com. Tasca, spatiu in suprafata de 53,13 mp. 1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu in suprafata de 53,13 mp, apartinand domeniului public al Comunei Tasca, avand destinatia de farmacie, situat in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Bicazului nr. 4, nr.cadastral 51072, CF 51072, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. Tasca nr. 102/20.08.2025. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 30.09.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 08.10.2025, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar in original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 08.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 11.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, 14 loturi de teren. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: 14 loturi de teren, situate in intravilanul comunei Filipesti, sat Oniscani, F.N., judetul Bacau, care apartin domeniului privat al Comunei Filipesti, conform O.U.G. nr. 57/03.07.2019 , H.C.L. Filipesti nr. 49/18.07.2025 si a caietului de sarcini, identificate astfel: Lotul 1 -C.F. nr. 66501, suprafata: 1.000 mp; Lotul 2 -C.F. nr. 66500, suprafata: 1.000 mp; Lotul 3 -C.F. nr. 61519, suprafata: 1.000 mp; Lotul 4 -C.F. nr. 61520, suprafata: 1.000 mp; Lotul 5 -C.F. nr. 61566, suprafata: 1.000 mp; Lotul 6 -C.F. nr. 66888, suprafata: 1.311 mp; Lotul 7 -C.F. nr. 60620, suprafata: 1.082 mp; Lotul 8 -C.F. nr. 60625, suprafata: 1.388 mp; Lotul 9 -C.F. nr. 60626, suprafata: 1.136 mp; Lotul 10 -C.F. nr. 60627, suprafata: 1.098 mp; Lotul 11 -C.F. nr. 60630, suprafata: 982 mp; Lotul 12 -C.F. nr. 60623, suprafata: 900 mp; Lotul 13 -C.F. nr. 60633, suprafata: 885 mp; Lotul 14 -C.F. nr. 60634, suprafata: 885 mp. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.10.2025, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 30.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, spatiu in suprafata de 102 mp. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Spatiu in suprafata de 102 mp, cu destinatia de cabinet medical stomatologic, situat in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 121, apartinand domeniului public al Comunei Filipesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Filipesti nr. 30/20.05.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 10.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 21.10.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 23.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a Civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Vaccinul anti-HPV, gratuit, de la 1 octombrie
12/09/2025 10:33

Veste bună pentru tinerii preocupaţi de sănătatea lor. Începand cu 1 octombrie, vaccinul anti-HPV va fi disponibil gratuit pentru toate persoanele cu varste cuprinse intre 11 şi 26 de ani. Măsura, p ...

Secretul asiaticilor: de ce nu se îngrașă, deși mănâncă zilnic orez și carne
10/09/2025 06:46

Pe forumurile internationale circulă de ani buni aceeasi intrebare: cum reusesc asiaticii să rămană supli, in timp ce meniurile chinezesti, de exemplu, sunt pline de orange chicken, chow mein si portii uria ...

Ce se întâmplă cu certificatele de handicap deja emise, cu termen de valabilitate permanent
09/09/2025 18:35

Ministerul Muncii, alături de Ministerul Sănătătii, a lansat un proiect de modificare a criteriilor medico-psihosociale de incadrare in grad de handicap, aflat in prezent in transparentă decizională. Aces ...

Peste 7,3 milioane de doze de vaccinuri anti-COVID, trecute la pierderi
09/09/2025 14:54

* acest număr ridicat reflectă atat scăderea interesului populatiei pentru vaccinare, cat si rigiditatea contractelor incheiate, care au obligat statul roman să primească doze suplimentare chiar si atunci ...

Cei patru piloni ai sănătății, fundația unei vieți în echilibru
08/09/2025 07:45

În ultima perioadă, promisiunile dietelor rapide si ale programelor de antrenament „miraculoase” ne asaltează la tot pasul, insă adevărul rămane mai simplu si mai vechi decat orice trend: ...

Președintele Societății Române de ATI cere sancțiuni pentru medicii care propagă teorii anti-vaccin: „Astfel de cazuri pot fi anchetate ca infracțiuni”
07/09/2025 11:00

Prof. univ. dr. Dorel Săndesc, presedintele Societătii Romane de Anestezie si Terapie Intensivă (SRATI) si manager al Spitalului Judetean de Urgentă Timisoara, a lansat un avertisment ferm după conferinta ...

Cercetătorii de la Universitatea din Toulouse: Oamenii inhalează 68.000 de particule de microplastic în fiecare zi
06/09/2025 19:08

Inhalăm 68.000 de particule de microplastic in fiecare zi. Cantitatea este de 100 de ori mai mare decat se estimase anterior, informează publicatia poloneză Gazeta Wyborcza, pe baza constatărilor oamenilor ...

Adevărul despre restaurările dentare – cum îți influențează zâmbetul alegerile, bugetul și chiar simetria feței
05/09/2025 10:06

Unele lucruri costă mai mult cand sunt gresit alese decat cand sunt scumpe. În stomatologie, nu e vorba doar de tratamente, ci de potriviri. Între pacient si medic. Între material si nevoia ...

Începând cu 1 septembrie vor putea raporta atunci când medicii din spitalele publice îi redirecționează
01/09/2025 12:32

Sunt schimbări pentru pacientii care merg la spitalele de stat din Romania. Începand cu 1 septembrie vor putea raporta atunci cand medicii din spitalele publice ii redirectionează, in mod abuziv, către ...

Adio medicamente ieftine! Ministerul Sănătății și CNAS propun scăderea nivelului de compensare a medicamentelor
01/09/2025 08:06

* impactul direct asupra pacientilor: cresteri intre 6 si 500 lei pe lună, in functie de tratament * potrivit noii propuneri, medicamentele din Lista A (compensare 90%) vor fi mutate in Lista B, unde compensar ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei