Gheorghiţă a anunţat că se încearcă devansarea administrării celei de-a treia doze de vaccin anti-COVID, care ar putea începe chiar săptămâna viitoare

+ 18  47764044891_n

Dimensiune font:

| 21-09-2021 22:11

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, a afirmat că se încearcă devansarea administrării celei de-a treia doze de vaccin anti-COVID, precizând că aceasta ar putea începe chiar săptămâna viitoare. "(...) pentru doza trei dorim programarea prin Platforma Naţională de Vaccinare, ţinând cont de faptul că persoanele eligibile pentru doza trei care să îndeplinească criteriul de cel puţin şase luni de la finalizarea schemei iniţiale de vaccinare, ar fi persoanele care au fost vaccinate la sfârşit de decembrie, ianuarie, februarie, inclusiv luna martie, ceea ce înseamnă un număr aproximativ de circa un 1.110.000 de persoane care au schemă completă de vaccinare până la sfârşitul lunii martie", a declarat Gheorghiţă.


Gheorghiţă a afirmat, marţi, că în prezent este în curs de optimizare platforma naţională de vaccinare.

"În momentul de faţă în România este în curs de optimizare atât platforma naţională de programare pentru cea de-a treia doză, cât şi Registrul Electronic Naţional al Vaccinărilor tocmai pentru a fi pregătiţi în momentul în care demarăm administrarea celei de-a treia doze în România. La acest moment vorbim de administrarea dozei 3 cu vaccin pe bază de ARN Mesager, respectiv Pfizer sau Moderna, pentru scheme de vaccinare care au avut iniţial acest tip de vaccin, fie Pfizer, fie Moderna, iar persoanele care au primit vaccin de la compania AstraZeneca propunerea pe care au abordat-o toate celelalte ţări europene a fost de a administra unul dintre cele două vaccinuri pe bază de ARN Mesager, repet, în completarea vaccinării cu vector viral care a fost folosit la prima schemă”, a explicat Valeriu Gheorghiţă.

El a precizat că a transmis Ministerului Sănătăţii definierea categoriilor vulnerabile în cazul persoanelor care au nevoie de doza trei.

"Am transmis către Ministerul Sănătăţii, către comisiile de specialitate, definirea acelor categorii vulnerabile de afecţiuni în cazul persoanelor care necesită, pe de o parte, o doză suplimentară de vaccin, practic doza 3 adiţională care va completa în schemele iniţiate pentru prima dată trei doze, iar cei care deja au făcut o primă schemă de vaccinare vor efectua această doză suplimentară, această doză trei, care practic va consolida răspunsul imun. Suplimentar, pe lângă persoanele de peste 65 de ani, aceste categorii de persoane vor fi eligibile şi pentru doza de rapel la cel puţin şase luni de la schema de vaccinare iniţială”, a explicat coordonatorul campaniei de vaccinare.

El a precizat şi care sunt grupele de afecţiuni care vor beneficia de doza suplimentară.

"Vorbim de pacienţii oncologici, atât pacienţi cu tumori solide, cât şi pacienţii care au afecţiuni oncologice hematologice, care sunt fie în curs de tratament activ, fie trataţi anterior şi, de asemenea, pacienţi care se află în post terapie oncologică, dar care au alte afecţiuni care nu ţin de afecţiunea oncologică, cum ar fi bolile pulmonare, bolile cardiovasculare asociate, diabet, ciroză hepatică şi alte condiţii de imunodepresie”, a transmis Gheorghiţă.

El a menţionat că o altă categorie mare o reprezintă pacienţii post transplant de organe solide sau celule stem hematopoietice cu sau fără patologie asociată.

"O a treia categorie este cea a pacienţilor cu afecţiuni cronice, cum sunt bolile pulmonare cronice, bolile cardiovasculare, bolile cronice hepatice, bolile cronice hematologice cu necesar mare de transfuzii de sânge, bolile cronice renale, pacienţii, de pildă, care sunt în stadiu de predializă sau pacienţii care sunt în curs de dializă intermitentă, bolile cronice endocrinologice şi aici menţionez diabetul zaharat complicat, bolile cronice reumatice din sfera reumatologică, fie autoimune, fie inflamatorii, bolile cronice dermatologice sub tratament imunosupresor, imunomodulator, anumite afecţiuni neurovasculare şi neurovegetative, demenţe, boli psihiatrice în stadiu avansat, bolile congenitale, cum ar fi Sindromul Down”, a mai transmis Valeriu Gheorghiţă.

El a precizat că o patra categorie se referă la pacienţii cu imunodeficienţe moderate sau severe datorate imunodeficienţelor primare.

Gheorghiţă a anunţat că autorităţile intenţionează devansarea termenului pentru administrarea dozei trei.

"Aş vrea să vă mai menţionez faptul că luăm în considerare devansare a termenului anunţat pentru administrarea dozei trei, ştiind că Agenţia Europeană a Medicamentului urmează să se pronunţe pe data de 4 octombrie vizavi de recomandarea de autorizare a dozei trei şi a acelei doze suplimentare, ţinând cont de situaţia epidemiologică actuală, o transmitere accelerată a infecţiei cu Sars-COV-2 la nivel comunitar şi în mod deosebit în rândul personalului medical, ca urmare a faptului că astăzi avem peste 6.700 de cazuri noi identificate, avem aproape 1.000 de pacienţi în secţia de terapie intensivă. Luăm în calcul devansare a acestui termen, în această săptămână are loc o şedinţă de lucru în care vor participa experţi şi reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii, Institutului Naţional de Sănătate Publică, Agenţia Naţională a Medicamentului, evident în cadrul Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor de Vaccinare şi vom decide exact care va fi strategia de urmat”, a declarat Gheorghiţă.

Gheorghiţă a mai precizat că pentru doza trei programarea va fi realizată prin platforma de vaccinare.

"În perspectiva administrării dozei trei vom reveni la programul normal de 12 ore pentru centrele de vaccinare active şi marea parte a centrelor care au avut activitate temporar suspendată îşi vor relua activitatea după ce demarăm această etapă. De asemenea, pentru doza trei, lăsând la o parte personalul care se vaccinează la locul de muncă, cum este cazul personalului medico-sanitar, pentru doza trei dorim programarea prin Platformă Naţională de Vaccinare, ţinând cont de faptul că persoanele eligibile pentru doza trei care să îndeplinească criteriul de cel puţin şase luni de la finalizarea schemei iniţiale de vaccinare, ar fi persoanele care au fost vaccinate la sfârşit de decembrie, ianuarie, februarie, inclusiv luna martie, ceea ce înseamnă un număr aproximativ de circa un 1.110.000 de persoane care au schemă completă de vaccinare până la sfârşitul lunii martie. Este important să evităm supraaglomerările în centrele de vaccinare şi să existe o modalitate ordonată de programare”, a mai afirmat Gheorghiţă.
 

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:59

Ziua Crucii

10:45

Licitatie com. Tasca, spatiu in suprafata de 53,13 mp. 1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu in suprafata de 53,13 mp, apartinand domeniului public al Comunei Tasca, avand destinatia de farmacie, situat in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Bicazului nr. 4, nr.cadastral 51072, CF 51072, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. Tasca nr. 102/20.08.2025. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 30.09.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 08.10.2025, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar in original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 08.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 11.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, 14 loturi de teren. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: 14 loturi de teren, situate in intravilanul comunei Filipesti, sat Oniscani, F.N., judetul Bacau, care apartin domeniului privat al Comunei Filipesti, conform O.U.G. nr. 57/03.07.2019 , H.C.L. Filipesti nr. 49/18.07.2025 si a caietului de sarcini, identificate astfel: Lotul 1 -C.F. nr. 66501, suprafata: 1.000 mp; Lotul 2 -C.F. nr. 66500, suprafata: 1.000 mp; Lotul 3 -C.F. nr. 61519, suprafata: 1.000 mp; Lotul 4 -C.F. nr. 61520, suprafata: 1.000 mp; Lotul 5 -C.F. nr. 61566, suprafata: 1.000 mp; Lotul 6 -C.F. nr. 66888, suprafata: 1.311 mp; Lotul 7 -C.F. nr. 60620, suprafata: 1.082 mp; Lotul 8 -C.F. nr. 60625, suprafata: 1.388 mp; Lotul 9 -C.F. nr. 60626, suprafata: 1.136 mp; Lotul 10 -C.F. nr. 60627, suprafata: 1.098 mp; Lotul 11 -C.F. nr. 60630, suprafata: 982 mp; Lotul 12 -C.F. nr. 60623, suprafata: 900 mp; Lotul 13 -C.F. nr. 60633, suprafata: 885 mp; Lotul 14 -C.F. nr. 60634, suprafata: 885 mp. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.10.2025, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 30.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, spatiu in suprafata de 102 mp. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Spatiu in suprafata de 102 mp, cu destinatia de cabinet medical stomatologic, situat in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 121, apartinand domeniului public al Comunei Filipesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Filipesti nr. 30/20.05.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 10.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 21.10.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 23.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a Civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Vaccinul anti-HPV, gratuit, de la 1 octombrie
12/09/2025 10:33

Veste bună pentru tinerii preocupaţi de sănătatea lor. Începand cu 1 octombrie, vaccinul anti-HPV va fi disponibil gratuit pentru toate persoanele cu varste cuprinse intre 11 şi 26 de ani. Măsura, p ...

Secretul asiaticilor: de ce nu se îngrașă, deși mănâncă zilnic orez și carne
10/09/2025 06:46

Pe forumurile internationale circulă de ani buni aceeasi intrebare: cum reusesc asiaticii să rămană supli, in timp ce meniurile chinezesti, de exemplu, sunt pline de orange chicken, chow mein si portii uria ...

Ce se întâmplă cu certificatele de handicap deja emise, cu termen de valabilitate permanent
09/09/2025 18:35

Ministerul Muncii, alături de Ministerul Sănătătii, a lansat un proiect de modificare a criteriilor medico-psihosociale de incadrare in grad de handicap, aflat in prezent in transparentă decizională. Aces ...

Peste 7,3 milioane de doze de vaccinuri anti-COVID, trecute la pierderi
09/09/2025 14:54

* acest număr ridicat reflectă atat scăderea interesului populatiei pentru vaccinare, cat si rigiditatea contractelor incheiate, care au obligat statul roman să primească doze suplimentare chiar si atunci ...

Cei patru piloni ai sănătății, fundația unei vieți în echilibru
08/09/2025 07:45

În ultima perioadă, promisiunile dietelor rapide si ale programelor de antrenament „miraculoase” ne asaltează la tot pasul, insă adevărul rămane mai simplu si mai vechi decat orice trend: ...

Președintele Societății Române de ATI cere sancțiuni pentru medicii care propagă teorii anti-vaccin: „Astfel de cazuri pot fi anchetate ca infracțiuni”
07/09/2025 11:00

Prof. univ. dr. Dorel Săndesc, presedintele Societătii Romane de Anestezie si Terapie Intensivă (SRATI) si manager al Spitalului Judetean de Urgentă Timisoara, a lansat un avertisment ferm după conferinta ...

Cercetătorii de la Universitatea din Toulouse: Oamenii inhalează 68.000 de particule de microplastic în fiecare zi
06/09/2025 19:08

Inhalăm 68.000 de particule de microplastic in fiecare zi. Cantitatea este de 100 de ori mai mare decat se estimase anterior, informează publicatia poloneză Gazeta Wyborcza, pe baza constatărilor oamenilor ...

Adevărul despre restaurările dentare – cum îți influențează zâmbetul alegerile, bugetul și chiar simetria feței
05/09/2025 10:06

Unele lucruri costă mai mult cand sunt gresit alese decat cand sunt scumpe. În stomatologie, nu e vorba doar de tratamente, ci de potriviri. Între pacient si medic. Între material si nevoia ...

Începând cu 1 septembrie vor putea raporta atunci când medicii din spitalele publice îi redirecționează
01/09/2025 12:32

Sunt schimbări pentru pacientii care merg la spitalele de stat din Romania. Începand cu 1 septembrie vor putea raporta atunci cand medicii din spitalele publice ii redirectionează, in mod abuziv, către ...

Adio medicamente ieftine! Ministerul Sănătății și CNAS propun scăderea nivelului de compensare a medicamentelor
01/09/2025 08:06

* impactul direct asupra pacientilor: cresteri intre 6 si 500 lei pe lună, in functie de tratament * potrivit noii propuneri, medicamentele din Lista A (compensare 90%) vor fi mutate in Lista B, unde compensar ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei