Invazia ploșnițelor: au ajuns și în apartamentele românilor. „Experiența e cam ca la COVID, doar că poate mai rea"

​Ploșnițele de pat au devenit coșmarul unora dintre români în ultimele luni. Dacă în presă s-a vorbit, inițial, despre invazia de ploșnițe din Franța, în ultimele săptămâni se vorbește tot mai des, inclusiv în titlurile din presă, și despre o invazie în București.

Ploșnițele au ajuns în o parte dintre apartamentele din Capitală, iar pe rețelele sociale circulă poveștile unor persoane care nu reușesc de luni de zile să scape de ele din locuințe, nici măcar cu ajutorul firmelor specializate în combaterea insectelor.

De departe cea mai deranjantă problemă este că ploșnițele se hrănesc cu sânge uman - în general ies noaptea, pe întuneric, din adăpost - în special cusăturile saltelei și colțurile greu accesibile ale mobilei - pentru a se hrăni. De aceea, se pune firesc întrebarea dacă există însă vreun risc pentru sănătate din cauza înțepăturilor acestor insecte.

Pe Facebook a apărut grupul „Ploșnițe de pat - pacostea cea de toate nopțile", unde sute de persoane își povestesc experiențele cu ploșnițele de pat și fac schimb de sfaturi despre cele mai bune soluții pentru a scăpa de ele din apartamente. În mediul online, discuțiile pe teme precum „cum să scapi de ploșnițe" sau „cât te costă să scapi de ploșnițe" sunt la ordinea zilei.

Un lucru este cert: de ploșnițe se scapă greu și chiar și firmele specializate au ajuns să dea „rateuri", fie din cauză că insectele au devenit „rezistente" la unele dintre substanțele folosite pentru a le combate, fie din cauză că, pur și simplu, aceste substanțe stârpesc insectele vii, însă nu și ouăle depuse deja de ele în mobilă, lucru care face ca ele să reapară la scurt timp. În mediul online, tot mai multe persoane povestesc că au fost nevoite să își arunce mobila și să își renoveze integral locuința doar pentru a scăpa de ploșnițe.

Elena este o bucureșteancă ce a povestit, în mediul online, că s-a luptat timp de 6 luni cu ploșnițele. A scăpat de ele extrem de greu și nu știe nici acum de unde s-a „pricopsit" cu ele: „Sunt un simplu locuitor al Capitalei. Din septembrie 2022, pentru circa 6 luni de zile, am trăit coșmarul luptei cu aceste insecte parazitare. Este o experiență reală. Voi incepe prin răspunsul la cea mai întâlnită întrebare: Nu știu de unde m-am pricopsit cu ele. Dupa circa 3 luni de lupte fără rezultat, am încetat să mă intreb. Pot confirma doar că am scăpat extrem de greu."

Cum a aflat Elena de ploșnițe? „De la un consult la dermatolog. Copilul se plângea de bubițe, de 1-2 cm în diametru, care îl mâncau și ziua și noaptea. Nu a ajutat nicio cremă. Dupa ce l-a consultat, fiind afectate doar membrele, medicul a spus că e vorba de o insectă în casă, și că probabil e ploșniță. „Plosnita e invizibila/ transparenta/ translucida cand ii e foame/ nu a mancat. Dupa ce suge sângele, acel sânge în interior se colorează și devine ca un punct roșiatic, apoi maro închis, apoi, pe măsură ce crește insecta, negru. Am omorat în toate stadiile. Erau cu sutele."

„După șoc am apelat la o firmă specializată la preț de 300 lei/dezinsecție per apartament. Sunt 3 otrăvuri care se stropesc una după alta + borcănele cu fum toxic, care se lasă în casă cateva ore. Am urmat toți pașii de dezinsecție recomandați, am plătit firma de deratizare pentru a face deinsecție în casă, am discutat cu administrația să facă dezinsecție în bloc, am spălat tot ce era posibil de spălat în casa, pus în sacoșe vidate, unele băgate prin depozite."

„Și nimic. Verificatorul nostru chinuit era chiar copilul. Câteva zile erau de liniște și speranță, apoi ne trezeam cu bubițe și lacrimi. Am desfăcut somierele. Am gasit urme și ouă de la aceste insecte. Am chemat echipa de salubritate și aruncat canapea și paturi (nu mai vechi de 10 ani, să ne intelegem corect), și dormit pe saltele pe jos. Am varuit, iarna, camera copiilor. Dezinfectat în continuare din două in două saptamani (sau la 10 zile). Dormit toți și fiecare pe podea. Victoriile pe termen scurt se soldau, de fiecare data, cu eșec. Ne-am autoizolat social, de frică să nu dam la alții această „ciumă". Mobila ramasă s-a umflat. Deratizarea se face așa: cu o pompă cu apă și otravă aplici strat de soluție peste tot: pereți, podea, paturi, saltele, mobilă. Repeți din 10 in 10 zile. Pana când am început să fac alergii si iritații ale pielii (trebuie șters și după). Parchetul a început să se crape și umfle."

Pașii parcurși de Elena „la disperare":

1. Am cumparat aparat cu aburi. La ieșirea din duză aburul are circa 55-60 grade. Cu acel aparat, meticulos și cu rabdare, am spălat pereții și mobila. Da, am oprit energia și desfăcut prizele și intrerupătoarele, și dat și pe acolo.
2. Am scos plinta și am aruncat-o pe toată. Da, am dat cu var, dar la plintă nu ne-am gândit. Se umflase de la atâta "udat" cu otravă și spre surpinderea noastra era plina de ...ouă de ploșnite... la gunoi, imediat.
3. Am pus pământ de diatomee, cu lingura, între perete și parchet, și am pus altă plintă deasupra.
4. Am luat paturi de fier. Am depărtat paturile de orice și am pus pământ de diatomee la baza picioarelor paturilor, si pe lângă noile somiere. Am avut acel praf circa o lună în casă. Ploșnitele nu zboară, deci le-am taiat accesul la hrană... adica la mine, copiii mei și soț.
Apoi am așteptat.
Cam dupa o luna am putut anunța prietenii că suntem „curați" de acesti paraziți.
Experiența e cam ca la COVID, doar că poate mai rea. Ati vazut vreodată paduchi? Ploșnitele sunt mici ca păduchii, se hrănesc cu sânge uman, doar că nu traiesc pe piele, ci pe lemn... și sunt cu atât mai greu de inlăturat.
„Otrăvurile la plic (uscate/prafuri) și solutie funcționează, dar numai pe ploșnița plimbareață. Pentru a o scoate din vizuina, în cameră se pun fumigene cu gaz toxic... acestea le zăpăcesc, ele încep să iasă de pe unde sunt ascunse, intră în contact cu otrava și mor. Însă acele chimicale nu afecteaza ouale. Deci bebe-insectă eclozeaza bine-mersi. Pamantul de diatomee e ca făina - un praf alb. Doar că e extrem de fin. Acest praf funcționează mecanic. Se lipește de microscopicele picioruse ale ploșnitei și le impiedică deplasarea. Deci ele nu pot ajunge la victimă. Cu alte cuvinte, în timp, e mai eficient", mai spune Elena.

„Un aspect cu totul diferit și trist e legat de cărți: ploșnițele trăiesc în cărți, pe cărți își depun și ouăle, ca niste puncte negre. Spălatul copertilor cu aparat cu apa cu presiune distruge coperta. Este trist. Dacă vă confruntați cu astfel de insecte, să dați cu pământ de diatomee și pe rafturile de cărți... din păcate, sunt șanse mari să aiba acolo culcuș (mai ales dacă e și lângă vreun pat)", mai povestește ea.

Ploșnițele sunt insecte foarte mici, care la maturitate ating lungimea de 4-5 milimetri și lățimea de 1-3 milimetri. Culoarea lor este de regulă translucidă (sunt aproape invizibile) și se transformă în cafeniu după ce se hrănesc cu sânge. Practic, dimensiunea și culoarea le fac destul de greu de observat cu ochiul liber.

Se adăpostesc, de obicei, la cusăturile saltelelor, la colțurile greu accesibile ale mobilei, în cărți, dar dimensiunile foarte mici le ajută să se adăpostească și în alte locuri foarte înguste și greu accesibile, precum fisurile din perete sau din parchet, în tapet sau în tavanul fals, în ramele tablourilor etc.

Pot fi prezente și în pensiuni și hoteluri și te poți trezi că le aduci cu tine acasă în bagaj. De asemenea, mobila second hand poate transmite ploșnițele dintr-o locuință în alta.

Este important de știut că ploșnițele pot supraviețui perioade lungi de timp fără hrană (de ordinul săptămânilor), ceea ce le face și mai greu de prins.

Adesea, ploșnițele lasă mici pete de culoare închisă vizibile pe lenjeria de pat sau pe salteaua patului. Sunt de fapt mici urme de sânge închegat.

Cel mai adesea, insectele sunt bine ascunse în locuri inaccesibile și sunt foarte greu de văzut, însă dacă găsești astfel de urme pe așternuturi și urme roșii de înțepături de corp, este foarte posibil să ai ploșnițe în locuință.

Ploșnițele depun sute de ouă. Urmele înțepăturilor de ploșniță pot fi vizibile pe corp până la 7-9 zile. Vorbim despre mici urme roșii, ca o iritație pe piele.

„Din fericire, nu este un risc major în sensul de a se transmite o boală infecțioasă. În schimb, sunt supărătoare, pot să provoace reacții alergice locale. În cazuri foarte rare, la persoanele care au un teren alergic, pot provoca chiar reacții importante, precum șoc anafilactic. Dar astfel de lucruri se pot întâmpla extrem de rar", explică pentru HotNews.ro dr. Adrian Marinescu, medic primar boli infecțioase la Institutul Matei Balș.