Lista cabinetelor medicilor de familie care vor administra vaccin anti-Covid-19, în Iași, a fost actualizată

+ 18  47764044891_n

Dimensiune font:

| 29-05-2021 11:02

Pentru eficientizarea procesului de vaccinare, în etapa actuală, această activitate se desfășoară la nivelul județului Iași și prin cabinetele medicilor de familie. Medicii de familie vor asigura informarea, programarea la vaccinare, administrarea vaccinului conform schemei complete de imunizare în cabinetul propriu, monitorizarea și raportarea reacțiilor adverse pentru persoanele aflate pe listele proprii, pentru persoanele care nu au medic de familie și pentru persoanele care se află pe lista unui medic de familie care nu a incheiat contract cu CAS Iași pentru vaccinarea inpotriva COVID-19.

 

Numărul persoanelor imunizate va fi proporțional cu numărul dozelor de vaccin distribuite către medicii de familie conform solicitărilor transmise la Direcția de Sănătate Publică Iași. Programările pentru vaccinare se realizează pe listele deschise de fiecare doctor în cabinete, iar acesta își va stabili programul de imunizare. Vaccinul pus la dispoziția medicilor de familie este Johnson & Johnson, se administrează într-o singură doză și poate fi făcut tuturor persoanelor cu vârsta peste 18 ani.

În perioada următoare, vaccinul Johnson & Johnson poate fi administrat persoanelor eligibile la vaccinare în cabinetele medicilor de familie din următorul tabel: 

 

Medic de familie Adresa Nr. Telefon  
1 dr. Calarasu Adrian Dispensar Tatarasi       0745147023  
2 dr. Calistru Carmen Dispensar Tatarasi 0744915107  
3 dr. Picioreanu Iuliana Dispensar Holboca 0741033400  
4 dr. Hamod Mustafa Osoi Comarna 0745386626  
5 dr. Ripa Carmen Dobrovat 0723256439  
6 dr. Olarasu Olguta Ciortesti 0724772301  
7 dr. Olarasu Viorel Ciortesti 0723297602  
8 dr. Popescu Francisc Ciortesti 0744812753  
9 dr. Burghelea Svetlana Dolhesti 0769961871  
10 dr. Nistor Valentina Erbiceni 0745559018  
11 dr. Vornicu Gina Lungani 0766999355  
12 dr. Mitrea Mioara Targu-Frumos 0753544315  
13 dr. Clinc Maria Targu-Frumos 0723684891  
14 dr. Benchea Maria Targu-Frumos 0742018181  
15 dr. Creanga Veronica Targu-Frumos 0720536242  
16 dr. Manole Florenta Sinesti 0745389257  
17 dr. Lazar Anca Ceplenita 0745327396  
18 dr. Iamandi Gabriela Dispensar Dacia 0744208768  
19 dr. Ivascu Simona Voinesti 0766582225  
20 dr. Zlavog Ana Maria Girbesti Tibana 0746757707  
21 dr. Lozneanu Raluca Tansa 0745528215  
22 dr. Herescu Cristian Dagata 0745328309  
23 dr. Vasincu Gianina Probota 0747830692  
24 dr. Ioan Diana Vladeni 0740903583  
25 dr. Constantinescu Adriana Andrieseni 0745769084  
26 dr. Radulescu Marcellino Plugari 0766216548  
27 dr. Bucur Mioara Tibanesti       0745063096  
28 dr. Aruxandrei Irina Tibanesti 0745371787  
29 dr. Dimitriu Nicoleta Sos. Nicolina nr.115, Iasi 0732778142  
30 dr. Grecu Iuliana B-dul Independenţei 16, Iasi 0743300304  
31 dr. Grecu Alina B-dul. N.Iorga, nr.39A, Iasi 0723215077  
32 dr. Sauciuc Doina Str. Iarmaroc, nr. 21, Iasi 0722996814  
33 dr. Popa Iuliana B-dul Independenţei 16, Iasi 0745585742  
34 dr. Sulea Rodica B-dul Nicolae Iorga 39A, Iasi 0762745776  
35 dr. Naghi Simona Str.Moara de Foc,nr.1, Iasi 0745596670  
36 dr. Maftei Stefania Str. Ion Creanga, nr.73A, Iasi      0723308812  
37 dr. Herescu Mirela Str. Vitejilor, nr.17, Iasi 0743180122  
38 dr. Sorlescu Mirela Str. Anton Crihan,nr.16, Iasi 0729688881  
39 dr. Blascu Vasile Bd. Independentei,  nr. 16, Iasi 0745263256  
40 dr. Vrabie Tilica Bd. Independentei, nr. 30, Iasi 0744524045  
41 dr. Todosiciuc Vicuta Policlinica 2, Bd. Primaverii nr. 4 0754381621  
42 dr. Curelaru Doina Policlinica 2, Bd. Primaverii nr. 4 0723289516  
43 dr. Petrescu Mariana Policlinica 2, Bd. Primaverii nr. 4 0745177780  
44 dr. Radu Dana Disp. Cantemir, Nicolae Iorga 39A 0752702958  
45 dr. Mustata Doina Disp. Cantemir, Nicolae Iorga 39A 0722278914  
46 dr. Jijie Loredana Disp. Cantemir, Nicolae Iorga 39A 0728021121  
47 dr. Margineanu Gabriela Dispensar CUG, Şos.Nicolina 79 0747772827  
48 dr. Brisan Roxana Dispensar CUG, Şos.Nicolina 79 0742600629  
49 dr. Onofriciuc Cristian Dispensar CUG, Şos.Nicolina 79 0745371753  
50 dr. Miron Oana Mironeasa 0769256629  
51 dr. Munteanu Loredana Holboca 0741478757  
52 dr. Rotariu Oana Raducaneni 0742137720  
53 dr. Ianau Viorica Cozmesti 0746181991  
54 dr. Stoian Viviana Gorban 0745144409  
55 dr. Craciun Irina B-dul B-dul .Primăverii, nr.1, Iasi 0723680517  
56 dr. Creanga Ninela Str. Vitejilor, nr.15, Iasi 0743163962  
57 dr. Guzu Cristina Str. Garabet Ibraileanu nr. 1, Iași    
58 dr. Petcu Ioana Str. Ghe.Săulescu, nr. 43A, Iasi 0723213862  
59 dr. Sava Dan Iasi 0745175053  
60 dr. Prisacariu Loredana Costuleni 0787688791  
61 dr. Lozneanu Sergiu Grozesti 0744577454  
62 dr. Pandele Mihaela Pocreaca 0742402700  
63 dr. Bacusca Agnes Iasi 0745476179  
64 dr. Capsa Adriana B-dul Nicolae Iorga, nr.39A, Iasi 0744378488  
65 dr. Zlate Maria B-dul T. Vladimirescu nr. 73, Iasi 0745244171  
66 dr. Movileanu Virginia Pascani 0723707014  
67 dr. Ciomaga Mariana B-dul N.Iorga, nr.39 A, Iasi 0722615842  
68 dr. Grinea  Silvia-Adela Tigănași 0740178678  
69 dr. Raschip Ofelia Tigănași 0747483960  
70 dr. Crețu Vladina Gropnița 0735779221  
71 dr. Gafița Elena Probota 0744761429  
72 dr. Apintei  Anca-Mihaela Sat Horlești, comuna Rediu 0766513311  
73 dr. Savescu Iuliana Movileni 0745140492  
74 dr. Darie Crenela Sat Ciorbești și Mogoșești 0748996930  
75 dr. Costin Anca Dragușeni 0745389797  
76 dr. Chitanu Adriana Ruginoasa 0740829451  
77 dr. Durdureanu Ana-Maria Str. Moara de Foc, nr.1, Iași 0722650407  
79 dr. Deleanu Anca Str. Moara de Foc nr.1, bl. 595,Iași 0724228617  
80 dr. Bunescu Mariana-Doina Str. Moara de Foc nr.1, bl. 595,Iași 0724228617  
81 dr. Murariu Claudiu-Gabriel Str. Moara de Foc nr.1, bl. 595,Iași 0724228617  
82 dr. Oprea Liviu Str. Moara de Foc nr.1, bl. 595,Iași 0724228617  
83 dr. Vlad Doina Str. Moara de Foc nr.1, bl. 595,Iași 0724228617  
84 dr. Florescu Gabriela Str. Ion Creanga, nr.73A, Iași 0745350742  
85 dr. Boancă Mihaela Str. Roman Vodă nr. 8B, Iași 0746781426  
86 dr. Poeană Mihaela Şos.Nicolina, nr.79, Iași 0744218976  
87 dr. Ciongradi Mihaela B-dul .Primăverii, nr.13, Iași 0744707898  
88 dr. Andronic Zvetlana B-dul .Primăverii,  nr.4, Iași 0754935666  
89 dr. Andrei Liana-Adina Str. Hatman Șendrea 2. Iași 0723187222  
90 dr. Luca Adriana Str. Sf. Atanasie, nr.13, Iași 0752519632  
91 dr. Popa Elena Str. Ion Creanga, nr.73A,Iași 0723635745  
92 dr. Rașcanu Roxana Şos.Naţională, nr.194, Iași 0755576445  
93 dr. Crivoi Petre B-dul B-dul .Primăverii, nr.1, Iași 0723680517  
94 dr. Miftode Razvan Str. Moara de Foc nr.1, Iași 0723553924  
95 dr. Ciobanu Camelia Țibana 0722224555  
96 dr. Dima Irinel Țibana 0755095321  
97 dr. Stoica Georgeta Glodenii Gandului, Țibănești 0737523437  
98 dr. Petrescu Alina Țibănești 0740090999  
99 dr. Simionescu Daniela Victoria 0744768096  
100 dr. Berheci Gabriela Victoria 0759010905  
101 dr. Lorent Gianina Sinești 0766838470  
102 dr. Spilevoi Iuliana Podu Iloaiei 0723618098  
103 dr. Bostan Amalia Aroneanu 0727335536  
104 dr. Bejan Daniela Ciohorani 0763243577  
105 dr. Ciobanu Ana Todirești 0763104547  
106 dr. Ungureanu Tiberiu Todirești 0766881261  
107 dr. Petrea Iuliana Todirești 0762137928  
 

În funcție de disponibilitatea medicilor de familie lista va fi actualizată

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:59

Ziua Crucii

10:45

Licitatie com. Tasca, spatiu in suprafata de 53,13 mp. 1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu in suprafata de 53,13 mp, apartinand domeniului public al Comunei Tasca, avand destinatia de farmacie, situat in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Bicazului nr. 4, nr.cadastral 51072, CF 51072, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. Tasca nr. 102/20.08.2025. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 30.09.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 08.10.2025, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar in original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 08.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 11.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, 14 loturi de teren. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: 14 loturi de teren, situate in intravilanul comunei Filipesti, sat Oniscani, F.N., judetul Bacau, care apartin domeniului privat al Comunei Filipesti, conform O.U.G. nr. 57/03.07.2019 , H.C.L. Filipesti nr. 49/18.07.2025 si a caietului de sarcini, identificate astfel: Lotul 1 -C.F. nr. 66501, suprafata: 1.000 mp; Lotul 2 -C.F. nr. 66500, suprafata: 1.000 mp; Lotul 3 -C.F. nr. 61519, suprafata: 1.000 mp; Lotul 4 -C.F. nr. 61520, suprafata: 1.000 mp; Lotul 5 -C.F. nr. 61566, suprafata: 1.000 mp; Lotul 6 -C.F. nr. 66888, suprafata: 1.311 mp; Lotul 7 -C.F. nr. 60620, suprafata: 1.082 mp; Lotul 8 -C.F. nr. 60625, suprafata: 1.388 mp; Lotul 9 -C.F. nr. 60626, suprafata: 1.136 mp; Lotul 10 -C.F. nr. 60627, suprafata: 1.098 mp; Lotul 11 -C.F. nr. 60630, suprafata: 982 mp; Lotul 12 -C.F. nr. 60623, suprafata: 900 mp; Lotul 13 -C.F. nr. 60633, suprafata: 885 mp; Lotul 14 -C.F. nr. 60634, suprafata: 885 mp. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.10.2025, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 30.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, spatiu in suprafata de 102 mp. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Spatiu in suprafata de 102 mp, cu destinatia de cabinet medical stomatologic, situat in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 121, apartinand domeniului public al Comunei Filipesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Filipesti nr. 30/20.05.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 10.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 21.10.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 23.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a Civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Vaccinul anti-HPV, gratuit, de la 1 octombrie
12/09/2025 10:33

Veste bună pentru tinerii preocupaţi de sănătatea lor. Începand cu 1 octombrie, vaccinul anti-HPV va fi disponibil gratuit pentru toate persoanele cu varste cuprinse intre 11 şi 26 de ani. Măsura, p ...

Secretul asiaticilor: de ce nu se îngrașă, deși mănâncă zilnic orez și carne
10/09/2025 06:46

Pe forumurile internationale circulă de ani buni aceeasi intrebare: cum reusesc asiaticii să rămană supli, in timp ce meniurile chinezesti, de exemplu, sunt pline de orange chicken, chow mein si portii uria ...

Ce se întâmplă cu certificatele de handicap deja emise, cu termen de valabilitate permanent
09/09/2025 18:35

Ministerul Muncii, alături de Ministerul Sănătătii, a lansat un proiect de modificare a criteriilor medico-psihosociale de incadrare in grad de handicap, aflat in prezent in transparentă decizională. Aces ...

Peste 7,3 milioane de doze de vaccinuri anti-COVID, trecute la pierderi
09/09/2025 14:54

* acest număr ridicat reflectă atat scăderea interesului populatiei pentru vaccinare, cat si rigiditatea contractelor incheiate, care au obligat statul roman să primească doze suplimentare chiar si atunci ...

Cei patru piloni ai sănătății, fundația unei vieți în echilibru
08/09/2025 07:45

În ultima perioadă, promisiunile dietelor rapide si ale programelor de antrenament „miraculoase” ne asaltează la tot pasul, insă adevărul rămane mai simplu si mai vechi decat orice trend: ...

Președintele Societății Române de ATI cere sancțiuni pentru medicii care propagă teorii anti-vaccin: „Astfel de cazuri pot fi anchetate ca infracțiuni”
07/09/2025 11:00

Prof. univ. dr. Dorel Săndesc, presedintele Societătii Romane de Anestezie si Terapie Intensivă (SRATI) si manager al Spitalului Judetean de Urgentă Timisoara, a lansat un avertisment ferm după conferinta ...

Cercetătorii de la Universitatea din Toulouse: Oamenii inhalează 68.000 de particule de microplastic în fiecare zi
06/09/2025 19:08

Inhalăm 68.000 de particule de microplastic in fiecare zi. Cantitatea este de 100 de ori mai mare decat se estimase anterior, informează publicatia poloneză Gazeta Wyborcza, pe baza constatărilor oamenilor ...

Adevărul despre restaurările dentare – cum îți influențează zâmbetul alegerile, bugetul și chiar simetria feței
05/09/2025 10:06

Unele lucruri costă mai mult cand sunt gresit alese decat cand sunt scumpe. În stomatologie, nu e vorba doar de tratamente, ci de potriviri. Între pacient si medic. Între material si nevoia ...

Începând cu 1 septembrie vor putea raporta atunci când medicii din spitalele publice îi redirecționează
01/09/2025 12:32

Sunt schimbări pentru pacientii care merg la spitalele de stat din Romania. Începand cu 1 septembrie vor putea raporta atunci cand medicii din spitalele publice ii redirectionează, in mod abuziv, către ...

Adio medicamente ieftine! Ministerul Sănătății și CNAS propun scăderea nivelului de compensare a medicamentelor
01/09/2025 08:06

* impactul direct asupra pacientilor: cresteri intre 6 si 500 lei pe lună, in functie de tratament * potrivit noii propuneri, medicamentele din Lista A (compensare 90%) vor fi mutate in Lista B, unde compensar ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei