Ministrul Sănătății: La gradul de transmisibilitate al tulpinii Omicron, este aproape imposibil să nu te infectezi

omicron_colourbox

Dimensiune font:

| 23-01-2022 17:42

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, crede că vârful celui de-al cincilea val al pandemiei de COVID-19 – în care România se află de trei săptămâni – ar putea fi atins în perioada 10-15 februarie. El arată că rata de transmisibilitate a virusului a scăzut, dar tot e îngrijorătoare, astfel că săptămâna viitoare ar putea fi 25.000 sau 28.000 de noi cazuri înregistrate zilnic. Alexandru Rafila crede că „este aproape imposibil” ca o persoană sănătoasă, nevaccinată să nu se infecteze cu Omicron, având în vedere că este mai transmisibilă decât tulpinina anterioară, care este însă mai puțin patogenă decât Delta.

„În aceste trei săptămâni am observat că procentul persoanelor care se internează a variat între 0,5 şi 3 la sută – deci mai mic decât analiza făcută de colegii de la Institutul Naţional de Sănătate Publică – iar numărul de decese şi de persoane internate în secţiile de terapie intensivă a rămas scăzut”, a afirmat Alexandru Rafila duminică, în emisiunea Insider Politic difuzată de Prima TV.

Astfel, ministrul crede că această creştere rapidă a numărului de cazuri coroborată cu creşterea „discretă” a numărului deceselor şi cazurilor grave ar fi o veste bună, pentru că acest lucru „ar putea să însemne, de fapt, într-un fel, sfârşitul acestei pandemii, chiar dacă ne aflăm într-un val în care trebuie să avem foarte multă concentrare, atenție”. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Primaria Comunei Cotusca, Cotusca, Str. Principala nr. 116, judetul Botosani, telefon 0231/561.946, fax 0231/561.936, e-mail: primariacotusca@ yahoo.com, cod fiscal 3372157. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: a) teren in suprafata de 7.900 mp, din Parcela Cadastrala 677, lot 2, situat in comuna Cotusca, judetul Botosani, apartine domeniului public al Comunei Cotusca, conform caietului de sarcini; b) teren in suprafata de 680 mp, din Parcela Cadastrala 682, lot 2, situat in comuna Cotusca, judetul Botosani, apartine domeniului public al Comunei Cotusca, conform caietului de sarcini; c) teren in suprafata de 7.210 mp, din Parcela Cadastrala 682, lot 1, situat in comuna Cotusca, judetul Botosani, apartine domeniului public al Comunei Cotusca, conform caietului de sarcini; conform H.C.L. nr. 22/08.04.2022 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitarea scrisa, de la sediul Primariei Comunei Cotusca. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Primariei Comunei Cotusca, Cotusca, Str. Principala nr. 116, judetul Botosani. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 100 Lei, se achita numerar la Casieria institutiei sau in contul concedentului: RO60 TREZ 1195 006X XX00 0330, deschis la Trezoreria Saveni, cod fiscal al concedentului 3372157. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 20.05.2022, ora 15.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 30.05.2022, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Registratura Primariei Comunei Cotusca, Cotusca, Str. Principala nr. 116, judetul Botosani. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 30.05.2022, ora 12.00, la sediul Primariei Comunei Cotusca, Cotusca, Str. Principala nr. 116, judetul Botosani. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de contencios administrativ a Tribunalului Botosani, oras Botosani, Str. Maxim Gorki nr. 8, judetul Botosani, telefon 0231/511.739, fax 0231/531.832, e-mail: tr-botosani-reg@ just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.05.2022.
Administratorul judiciar desemnat prin Sentinţa civilă nr. 76/F/12 aprilie 2022, pronunţată de Tribunalul Vaslui în dosarul nr. 454/89/2022, privind debitoarea S.C. SOPHPANIS S.R.L. Vaslui, având C.U.I. 28957084, sediul social în mun. Vaslui, str. Ştefan cel Mare, nr. 275, corp clădire C3, spaţiul 1, jud. Vaslui, înscrisă la O.R.C. Vaslui sub numărul J37/313/2011, notifică deschiderea procedurii generale a insolvenţei, conform Legii privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă. Termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor este 20.05.2022. În temeiul art. 114 din Legea privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, nedepunerea cererii de admitere a creanţei până la termenul menţionat atrage decăderea din drepturi privind creanţa/creanţele deţinute împotriva debitorului. Termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor este 03.06.2022. Termenul pentru soluţionarea eventualelor contestaţii şi pentru afişarea tabelului definitiv al creanţelor este 28.06.2022. Adunarea creditorilor va avea loc în data de 09.06.2022, ora 1200 la sediul administratorului judiciar din mun. Huşi, str. 1 Decembrie, nr. 32, jud. Vaslui, având următoarea ordine de zi: 1. desemnarea comitetului creditorilor şi a preşedintelui acestuia; 2. confirmarea administratorului judiciar şi a onorariului, 3. probleme diverse. Relaţii la administratorul judiciar ESTCONSULT I.P.U.R.L. Huşi, tel. 0335/566.035, 0727/850.575.
1.Informatii generale privind locatorul: Primaria Comunei Voinesti, cu sediul in satul Voinesti, str.Principala, nr.153, comuna Voinesti, judetul Iasi , telefon/fax: 0232/294755 2.Informatii generale privind obiectul inchirierii : inchiriere pe o perioada de 7 ani a unor suprafete de pasuni aflate in domeniul privat al UAT Comuna Voinesti, conform caietului de sarcini. Pretul de inchiriere stabilit conform HCL nr.74 /23.04.2021 , HCL nr.80/28.05.2021 si HCL nr.14/24.03.2022 este de 120 lei/ha/an. 2.1. Procedura aplicata : atribuire directa conform HCL nr.74 /23.04.2021 3. Informatii privind documentatia de inchiriere: 3.1.Modalitatea prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de inchiriere. Documentatia de atribuire se poate obtine de la sediul Primariei Comunei Voinesti, din sat Voinesti, str.Principala, nr.153, com.Voinesti, jud. Iasi. 3.2. Denumirea si adresa Compartimentului din cadrul locatorului de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de inchiriere. Documentatia de inchiriere se poate obtine de la Compartimentul Registru agricol din cadrul Primariei Comunei Voinesti, persoana de contact: inspector Marcoci Irina – membru comisie 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar. Documentatia de atribuire se poate obtine contra sumei de 100 lei de la sediul Primariei Comunei Voinesti, din sat Voinesti, str.Principala, nr.153, com.Voinesti, jud. Iaşi. Suma se achita la casieria institutiei. 4. Informatii privind cererile de inscriere 4.1. Data limita de depunere a cererilor de inscriere la sedinta publica de atribuire directa Dosarele de inscriere se depun la registratura Primariei Comunei Voinesti, pana la data de 16.05.2022 ora 1500. Documntele necesare in vederea intocmirii dosarului de inscriere sunt mentionate in caietul de sarcini. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de atribuire directa Sedinta publica de atribuire directa va avea loc in data de 19.05.2022 ora 0900 la sediul Primariei Comunei Voinesti. 6. Denumirea instantei competente in solutionarea litigiilor Judecatoria Iasi, str.Anastasie Panu, nr.25
Peste 500 de noi cazuri de COVID-19. Numărul pacienților internați, în scădere
18/05/2022 14:41

 513 noi cazuri de COVID-19 s-au inregistrat in Romania in ultimele 24 de ore, cu 168 mai putin fată de ziua anterioară. Cele mai multe cazuri - 138 - sunt in Bucuresti. Coronavirus Romania   ...

Fetița transplantată hepatic a murit
18/05/2022 14:12

Fetiţa transplantată hepatic la Institutul Clinic Fundeni a decedat marţi seară, a informat instituţia medicală. "Fetiţa care a suferit un transplant de ficat pe data de 30 aprilie a decedat in sea ...

În România, un copil din 3 e născut în afara mariajului. În Grecia, ponderea e de unu la nouă, iar în Franța de peste 6 din 10 / Situația pe județe
18/05/2022 09:15

 Domnica S. Lucrează la o multinatională. Este una din fetele despre care odinioară se spunea ”N-a avut noroc in viată”. Frumoasă si inteligentă, a rămas singură. A avut o aventură cu ...

Merișoarele calmează durerile articulare și reduc glicemia
17/05/2022 18:01

  Merisoarele, cunoscute popular si că „insulina verde”, sunt consumate de cel putin 400 de ani, prima referintă istorică a lor fiind intr-o carte despre triburile amerindiene. Fructel ...

FOTO/VIDEO - Aronia, fructul minune pentru diabetici
17/05/2022 17:23

Pentru ca tot mai multe persoane sunt interesate sa aiba un mod de viata cat mai sanatos, oamenii au inceput sa se intoarca spre plante si spre natura. Astfel au fost redescoperite proprietatile diferitelor tip ...

Starea fetiţei transplantate hepatic la Institutul Clinic Fundeni este critică
17/05/2022 15:45

Starea fetiţei transplantate hepatic la Institutul Clinic Fundeni este critică, necesitand măsuri susţinute de terapie intensivă, informează instituţia medicală, luni, intr-un comunicat de presă. &quo ...

Aproape 300 de persoane s-au vaccinat cu a patra doză
17/05/2022 14:54

Un număr de 292 de persoane s-au imunizat luni cu doza a patra de vaccin impotriva COVID-19, prima zi in care s-a administrat această doză. "Cei care doresc să işi facă doza 4 de vaccin impotriva CO ...

Specialiștii în sănătate atrag atenția: mare grijă la căpușe, e sezonul lor! Primele semne că ai fost mușcat
17/05/2022 14:15

 Medicii atrag atentia că, odată cu cresterea ierbii si a gradelor din termometre, apar tot mai multe căpuse care se pot prinde nu numai de blana animalelor de companie, ci pot musca si direct oamenii. ...

Ce amenzi riști dacă nu te vei prezenta la medicul de familie
17/05/2022 12:45

Pacientii care nu se vor prezenta la cabinetele medicilor de familie pentru a beneficia de tratamente cu rol preventiv ar putea fi sanctionate. Prevederile urmand să fie introduse in următorul contract-cad ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei