O analiză Politico și bancul zilei: România și-ar pregăti spitalele de război

Politico scrie azi că statele din flancul estic european, deci inclusiv România, își pregătesc de zor spitalele pentru război. Dar sunt spitalele din România minim pregătite?

Într-o Europă tot mai tensionată, cu flancul estic al NATO în centrul atenției strategice, România se regăsește în postura de frontieră vulnerabilă. Pe fondul războiului din Ucraina și al unei posibile extinderi a conflictului, autoritățile române și-au exprimat, încă din 2024, prin Raed Arafat, intenția de a pregăti sistemul sanitar pentru un eventual val de răniți – militari sau civili. Dar ce înseamnă, concret, această „pregătire”? Și cît de realiste sunt aceste măsuri în contextul unui sistem sanitar cronic subfinanțat, lipsit de spitale moderne și de personal suficient?

Politico a publicat marti un material despre pregătirile statelor de la frontiera de est a Europei de a face față unui conflict militar. Doar că despre România nu există în material date concrete. În timp ce alte state din regiune își extind infrastructura medicală și organizează simulări în caz de război, România pare să se rezume la declarații și proiecte insuficient concretizate.

Potrivit surselor oficiale, începînd cu 2024, autoritățile române ar fi inițiat un plan de pregătire pentru situații de urgență, care vizează inclusiv spitalele civile. S-au antamat aproximativ 96,5 milioane de euro, bani europeni, pentru dotări ce țin de detectarea și monitorizarea riscurilor chimice, biologice sau radiologice.

Raed Arafat, șeful DSU, a declarat în februarie anul trecut că spitalele civile se pregătesc să poată prelua răniți în lipsa unei infrastructuri medicale militare dezvoltate.

Cu toate acestea, la peste un an de la aceste anunțuri, lipsește o evaluare clară a progreselor. Niciun raport public detaliat nu arată în ce măsură s-au finalizat achizițiile, cîte spitale sunt implicate, ce scenarii s-au exersat și cum se asigură coordonarea cu structurile NATO și UE. în multe spitale din țară, mai ales în cele județene și municipale, infrastructura rămîne precară. Lipsesc circuite medicale moderne, săli de operație dotate pentru urgențe majore, precum și spații de triaj pentru un aflux mare de răniți.

Pe fondul acestor preocupări de securitate sanitară, România se confruntă cu un paradox greu de ignorat: deși prin PNRR au fost promise inițial 27 de spitale noi, în realitate doar un singur spital este în fază avansată de construcție. Celelalte au rămas pe hîrtie, victime ale birocrației, licitațiilor eșuate sau blocajelor administrative. Această realitate aduce în discuție nu doar incompetența sistemică, ci și riscurile majore în caz de conflict. Cum poate România să primească un aflux masiv de răniți cînd nu își poate construi, nici în vremuri de pace, propriile spitale?

Medici și manageri de spitale vorbesc, off the record, despre lipsa de comunicare între Ministerul Sănătății și structurile de apărare, dar și despre lipsa unor protocoale clare. Specialiștii atrag atenția că România face parte dintr-un sistem mai larg de apărare – cel al NATO. Cu toate acestea, contribuția națională este esențială. Pregătirea logistică a spitalelor, instruirea personalului, planurile de evacuare și coordonarea cu sistemul militar sunt responsabilități naționale. Iar aici, România pare să fi rămas în urmă.

Proiectul de 96,5 milioane de euro menționat anterior este important, dar insuficient. El nu acoperă dotarea spitalelor cu aparatură modernă pentru intervenții chirurgicale de urgență, nu rezolvă lipsa cronică de personal calificat și nici nu modernizează infrastructura construită în anii ’70 și ’80. Un alt factor de vulnerabilitate este lipsa de personal. Exodul medicilor și asistenților medicali către Europa de Vest continuă. În caz de război, presiunea asupra sistemului medical românesc ar fi uriașă, iar lipsa personalului calificat ar duce rapid la colaps.

Mai mult, nu există o strategie publică de recrutare și formare accelerată a personalului medical pentru situații de criză. În alte țări, s-au creat registre de voluntari medicali, s-au organizat simulări cu participarea studenților la medicină și s-au semnat acorduri de mobilizare rapidă. În România, asemenea inițiative lipsesc aproape complet.

Concluzie: suntem nepregătiți

În ciuda declarațiilor oficiale și a cîtorva proiecte punctuale, sistemul sanitar românesc nu este pregătit pentru un eventual război. Lipsa de spitale noi, infrastructura învechită, lipsa protocoalelor și exodul personalului medical pun România într-o poziție de vulnerabilitate majoră. Pregătirea pentru război nu înseamnă doar achiziții de echipamente sau declarații la conferințe de presă. înseamnă logistică, strategie, coordonare și investiții reale. Pînă atunci, România rămîne, paradoxal, o țară care se pregătește pentru război cu un sistem sanitar în colaps.

Întrebări cam fără răspuns:

– Care sunt spitalele desemnate să primească răniți în caz de război?

– Există protocoale clare de evacuare, triere și tratament?

– Cîte spitale au fost modernizate în ultimii doi ani pentru situații de urgență militară?

– Care este stadiul real al proiectului de 96,5 milioane de euro?

Fără răspunsuri concrete la aceste întrebări, discursul despre „pregătirea pentru război” rămîne, în România, mai degrabă un banc sau o poveste de PR decît o realitate verificabilă

Bogdan Tiberiu Iacob Inpolitics.ro