Terapia cu bufnițe, ajutor pentru bolnavii în stare terminală

2bufnite

Dimensiune font:

| 06-06-2023 10:04

Bufnițele sunt o prezență reconfortantă în clinicile și spitalele din Germania, fiind benefice inclusiv pentru pacienții în stadiu terminal. Ei au ocazia să mângâie aceste păsări, antrenate special pentru interacțiunea cu oamenii.
Bufnița de hambar, Emma, și bufnița cu față albă, Merlin, au devenit deja parte din familie la azilul St. Martin din Koblenz, situat în sud-vestul Germaniei.
Păsările au scopul de a pune zâmbetul pe buze pacienților aflați în ultimele faze ale vieții lor. În acest caz, se pare că și-au îndeplinit misiunea.
„Oamenii spun mereu că totul este atât de trist în azilurile de bătrâni. Unul dintre principiile noastre este că trăim ziua pe care o avem cât de bine putem. Și acesta este un punct culminant”, spune Ingrid Ferdinand, director adjunct al instituției.
Ceea ce diferențiază bufnițele de câini, spre exemplu, sau alte animale de terapie este faptul că păsările aduc pace și liniște, ajutându-i pe pacienți să se calmeze. Mai mult decât atât, Katharina Hafner antrenoarea lor a remarcat că „oamenii încep să vorbească mai mult”, întrucât interacțiunea le declanșează și o serie de amintiri.
Astfel, păsările pot fi un real ajutor chiar și pentru pacienții cu Alzheimer sau demență. Mulți reușesc brusc să își amintească propriul nume, chiar dacă nu au făcut acest lucru în ultimii cinci ani
Bufnițele sunt crescute aproape de oameni încă de la o vârstă fragedă.
„Le primim când au între 10 și 14 zile. Locuiesc cu noi în bucătărie și se întind pe canapeaua din sufragerie în fiecare seară, bucurându-se de multă iubire și afecțiune”, povestește Katharina Hafner.
Bufnițele știu că, atunci când stau pe mănușă, „este momentul să lucreze”.
La sediul „Falconers of the Heart”, din Bisterschied, sunt în total 45 de păsări, majoritatea bufnițe. Hafner s-a alăturat acestei iniţiative în urmă cu șase ani, dar soțul ei lucrează cu păsările de mai bine de 20 de ani.
Echipa lor se deplasează în cămine de bătrâni, școli, grădinițe și instituții pentru persoanele cu dizabilități, care plătesc pentru vizitele lor. Totuși, în aziluri precum Sf. Martin din Koblenz, ei merg gratuit.
Clara DIMA

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

PUBLICATIA de vanzare nr. 2. Tribunalul Vaslui, prin lichidatorul judiciar desemnat in dosarul nr. 2183/89/2022, in conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolventei si de insolventa, precum si a Codului de procedura civila, anunta scoaterea la vanzare prin licitatie publica cu strigare a bunurilor din patrimoniul debitoarei S.C. PADINCOM S.R.L. Vaslui, cu sediul in mun. Vaslui, judetul Vaslui. Denumire activ: Mijloace de transport. Valoare (lei): 26.235,00. Pretul de pornire al licitatie este cel de mai sus si nu contine T.V.A.. Vanzarea se va face conform regulamentului de vanzare si hotararea Adunarii creditorilor din data de 31.08.2023. Vanzarea prin licitatie publica pentru bunurile mobile va avea loc la data de 18.09.2023, ora 10,00 si se vor organiza sedinte saptamanal, respectiv pana la data de 18.03.2024 la sediul lichidatorului judiciar. Pana la data si ora licitatiei, ofertantii vor depune dovada achitarii taxei de participare de 10% din pretul de pornire al licitatiei, a garantiei de participare la licitatie de 30% din pretul de pornire al licitatiei si a caietului de sarcini – 500 lei, cat si documentele de infiintare si imputernicirea data persoanei fizice de catre persoana juridica pentru participare la licitatie, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul-verbal de licitatie, duce la pierderea garantiei de participare la licitatie, cat si a celorlalte sume achitate in contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vanzare în contul adjudecatarului. Toti cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vanzare, au obligatia sa anunte lichidatorul judiciar inainte de data stabilita pentru vanzare. Informatii suplimentare se pot obtine la sediul lichidatorului judiciar din Husi, str. 1 Decembrie nr. 32, localitatea Husi, judetul Vaslui sau la telefonul 0727/850.575, 0335/566.035, fax 0335/814.103. Lichidator judiciar, Estconsult I.P.U.R.L. Husi
Detalii din dosarul mitei de la „Marius Nasta”. Aproape 570.000 de euro confiscați de la un singur inculpat
23/09/2023 00:41

Peste 800.000 de euro au confiscat anchetatorii după perchezitiile desfăsurate in dosarul de coruptie in care doi medici de la „Marius Nasta”, Cornel Petreanu şi Cristian Paleru, au fost arestati prevent ...

Cum ne afectează echinocţiul de toamnă, de pe 23 septembrie! Efectele asupra corpului uman
23/09/2023 00:30

Echinocţiul de toamnă se produce la 23 septembrie, la ora 9 şi 50 minute, moment care marchează inceputul toamnei in emisfera nordică, iar ziua (partea zilei luminată de Soare) va fi egală cu noaptea. F ...

Austria a început să vândă primele alimente imprimate 3D – sunt invocate motive ecologice
22/09/2023 12:30

Pe rafturile magazinelor austriece au apărut fileuri de somon vegan produse cu ajutorul unei imprimante 3D, informează Rador Radio Romania, citat de stiripesurse. Potrivit producătorului, startup-ul vienez ...

Medic, acuzat de vătămarea unei femei după un avort
22/09/2023 01:53

Un medic ginecolog de la Spitalul Filantropia din Capitală a fost trimis in judecată pentru vătămare corporală din culpă, după ce unei paciente căreia ii făcuse o intrerupere de sarcină i s-a făcut r ...

Nereguli grave la Spitalul de Pediatrie Pitești: fumat în interior, lipsa planurilor de evacuare și paturi mobile mai late decât ușile
22/09/2023 01:52

Un control realizat la Spitalul de Pediatrie Pitesti a scos la iveală nereguli grave. S-au constatat riscuri in caz de incendiu, paturi mobile mai late decat uşile, iar angajaţii unei firme care efectuează ...

Chirurgul Cristian Paleru de la „Marius Nasta” a fost arestat preventiv pentru corupţie
22/09/2023 01:41

Tribunalul Bucureşti a dispus joi arestarea preventivă a medicului Cristian Paleru de la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”, acuzat că primea mită de la pacienţi. La tribunal se află şi ...

Patru medici de la Spitalul „Marius Nasta
21/09/2023 12:37

Noi informatii in dosarul de coruptie de la Spitalul Marius Nasta, din Capitală. Patru medici, chirurgi cunoscuti si rezidenti, au fost retinuti după ore in sir de audieri si perchezitii. Alte cadre medicale ...

Ultimă oră: Patru medici de la 'Marius Nasta', reţinuţi sub acuzaţia că luau mită de la pacienţi
21/09/2023 08:54

Patru medici de la Institutul de Pneumoftiziologie "Marius Nasta" din Bucureşti au fost reţinuţi de procurori, sub acuzaţia că primeau bani şi bunuri de la pacienţii care suferiseră intervenţii chirurg ...

Parchetul București face precizări fulger după descinderile de la Marius Nasta
20/09/2023 17:00

Mai multi medici de la Institutul „Marius Nasta” din Bucuresti sunt bănuiti că au luat, in anii 2022 - 2023, mită pentru verificarea pre si postoperatorie a pacientielor si pentru operatii. Zeci de perso ...

 COVID dă din nou frisoane medicilor
20/09/2023 13:45

După aproximativ două luni de stabilitate substantială a numărului de noi cazuri săptămanale de COVID-19 – care intre jumătatea lunii iunie si jumătatea lunii august a fluctuat intre 3.446 si 6.18 ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei