„Fac şah mereu, de fapt, respir şah”

Irina Bulmaga 1

Dimensiune font:

| 09-05-2023 09:09

* mărturiseşte valoroasa şahistă Irina Bulmaga

 La începutul acestui an, remarcabila şahistă Irina Bulmaga a fost legitimată la C.S.M. Iaşi 2020. La 29 de ani, ea este una dintre cele mai bune jucătoare de şah din lume, aflându-se în prezent pe locul 39 în clasamentul mondial, alcătuit de federaţia internaţională de specialitate (FIDE). Irina s-a născut în Republica Moldova şi a obţinut titlurile de mare maestru la feminin (2012) și maestru internațional la open (2013). A câștigat trei Campionate Mondiale de Șah Școlar (2005, 2006 și 2007). A devenit campioană a Republicii Moldova de două ori consecutiv. Din 2009, şahista reprezintă România.participând cu echipa naţională la cinci Olimpiade de Șah, fiind câștigătoare a medaliei de bronz în 2014.

 

- Irina, ce te-a convins să revii într-un club ieşean?

-Primul club pentru care am jucat când m-am mutat în Romania a fost Politehnica Iasi, unde am rămas peste 10 ani. Am amintiri plăcute legate de această perioadă.Un alt aspect important este faptul că dintotdeauna, în Iaşi, s-a pus accent pe şahul feminin. Astfel, aici au existat mereu jucătoare foarte bune şi posibilitatea de a evolua şi de a te dezvolta.

- De ce la Campionatul Naţional pentru seniori din luna februarie ai optat pentru întrecerea Open, alături de cei mai buni şahişti bărbaţi, deşi în concursul feminin ai fi pornit favorită ?

-Mi-am dorit dintotdeauna să imi "măsor forţele" cu baieţii. Şi anul acesta am fost foarte multumită să am susţinerea clubului să o fac.A fost o provocare şi dacă cineva îmi spunea înainte de concurs că voi ieşi pe locul 4, pe care am terminat, aş fi fost foarte mulţumită. Am reuşit să joc partide bune: remize cu campionul naţional Kiril Shevchenko, cu vicecampionul David Gavrilescu, cu multiplul campion naţional Mircea Parligras... Mi-a lipsit foarte puţin să urc pentru a urca pe podium. Îmi ajungea o remiză în ultima rundă. A fost o partidă lungă cu  Samuel Ghimpu de la Clubul central de şah-Smart Galaţi, de lupt, cu şanse de ambele părţi, pe care din păcate am pierdut-o, adversarul meu ocupând locul al treilea, cu o jumătate de punct în faţa mea. Deşi mi-a lăsat un gust amar, locul 4 este un rezultat foarte bun, iar înfrângerile m-au motivat mereu să muncesc mai mult.

- Cum a fost această experienţă şi care au fost beneficiile pentru tine?  

- Am avut o experienţă pozitivă, din care am învăţat multe şi care mi-a dat încredere că sunt pe drumul cel bun. Sper că am reuşit să inspir şi alte jucătoare să nu se limiteze doar la concursurile feminine.Îmi doresc să am o susţinere mai puternică şi din partea Federaţiei, iar acest rezultat, alături de rezultatele bune de anul trecut sper să îi convingă.

- Irina, descrie-ne evoluţia ta la Campionatul European din Muntenegru, unde te-ai aflat printre protagoniste,după care ai coborât în clasament.

-Într-adevar, am început foarte bine turneul, cu 4,5 puncte din 5, însă fiind al treilea turneu dificil la rând, după ,,Naţionale şi după ,,Europeanul masculin" din Serbia, nu am mai avut energie să mă pregătesc eficient în a doua jumătate a turneului. Din păcate asta a dus la anumite alegeri neinspirate în deschideri, iar apoi şi la pierderea obiectivităţii în momentele critice.

- Ce înseamnă să fii jucătoare profesionistă de şah?

- A fi jucătoare profesionistă de şah e o profesie ca oricare alta. Dacă vrei să fii cel mai bun, este nevoie să îţi investeşti tot timpul şi toate resursele în asta.Iubesc şahul şi stilul de viaţă pe care îl implică. Îmi place să călatoresc şi sunt recunoscătoare că am avut ocazia de a vedea peste 40 de ţări de pe aproape toate continentele. Este interesant să descoperi culturi si oameni noi.Pregătirea are un grad ridicat de  intensitate, fac şah mereu, de fapt, respir şah. Constituie primul lucru la care mă gândesc când mă trezesc, dimineaţa, şi ultimul la care meditez înainte de culcare,seara.Nu am hobby-uri.Şahul,în acelaşi timp, îmi aduce plăcerea, dar şi suferinţa maximă în viaţă. Din dezavantaje, cel mai mare este poate lipsa unei vieţi sociale "normale", pentru că sunt mai tot timpul plecată de acasă. Mai e şi incertitudinea zilei de mâine, veniturile depinzând în totalitate evoluţia de la fiecare turneu. 

- Ai un program încărcat în următoarea perioadă?

- Eu vi-l spun şi dumneavoastră trageţi concluziile. Luna asta voi juca în Liga Franţei, pe masa 1, pentru echipa în care joc deja de ani buni, Cannes Echecs. Apoi, urmează un turneu în Italia şi Jocurile Europene din Polonia, în iunie.În iulie merg la un Open în Corsica, iar din 29 iulie voi participa la Cupa Mondială în Azerbaidjan. Am calendarul plin până pe 31 decembrie.

- Ce înseamnă să te afli pe locul 39 în ierarhia mondială feminină?  

- Nu cred că acest lucru are vreo valoare deosebită neapărat în această perioadă pentru mine. De ani buni mă aflu în Top 50 mondial, am avut şi clasări mai bune, în Top 30. De fapt, acest loc reflectă doar forma pe care am avut-o luna precedentă. Desigur, cu cât eşti mai bine clasat,  ai parte de invitaţii la turnee mai bune şi, implicit, de venituri mai mari, dar până la urmă e doar o poziţie care se poate modifica la care încerc să nu mă gândesc prea mult.Mă concentrez pe ceea ce îmi doresc - să devin o jucătoare mai bună şi încerc să nu dau valoare deosebită factorilor care mă distrag sau încearcă să mă împiedice în cursivitatea în pregătire şi în joc.

-Se pare că te pasioneză şi ,,derivatele “ şahului clasic: şahul rapid, blitz şi dezlegări, de vreme ce ai obţinut rezultate bune şi în astfel de competiţii ?

-Este adevărat. La Bucharest Grand Prix Rapid, un concurs open cu 317 participanţi din 22 de ţări, am avut 7 puncte. M-am clasat pe poziţia a 32-a în clasamentul internaţional open şi pe locul I în cel international feminin, devenind şi campioană naţională la şah rapid. Îmi place şi şahul rapid, şi celelalte două probe. Eu spun că viitorul va fi al acestor discipline mai rapide, mai spectaculoase pentru cei care urmăresc partida. Mă fascinează şi dezlegările, pentru că îmi place să dau frâu liber imaginaţiei şi apreciez frumuseţea soluţiilor.

Lucian VLAD

 

 

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:59

Ziua Crucii

10:45

Licitatie com. Tasca, spatiu in suprafata de 53,13 mp. 1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu in suprafata de 53,13 mp, apartinand domeniului public al Comunei Tasca, avand destinatia de farmacie, situat in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Bicazului nr. 4, nr.cadastral 51072, CF 51072, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. Tasca nr. 102/20.08.2025. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 30.09.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 08.10.2025, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar in original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 08.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 11.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, 14 loturi de teren. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: 14 loturi de teren, situate in intravilanul comunei Filipesti, sat Oniscani, F.N., judetul Bacau, care apartin domeniului privat al Comunei Filipesti, conform O.U.G. nr. 57/03.07.2019 , H.C.L. Filipesti nr. 49/18.07.2025 si a caietului de sarcini, identificate astfel: Lotul 1 -C.F. nr. 66501, suprafata: 1.000 mp; Lotul 2 -C.F. nr. 66500, suprafata: 1.000 mp; Lotul 3 -C.F. nr. 61519, suprafata: 1.000 mp; Lotul 4 -C.F. nr. 61520, suprafata: 1.000 mp; Lotul 5 -C.F. nr. 61566, suprafata: 1.000 mp; Lotul 6 -C.F. nr. 66888, suprafata: 1.311 mp; Lotul 7 -C.F. nr. 60620, suprafata: 1.082 mp; Lotul 8 -C.F. nr. 60625, suprafata: 1.388 mp; Lotul 9 -C.F. nr. 60626, suprafata: 1.136 mp; Lotul 10 -C.F. nr. 60627, suprafata: 1.098 mp; Lotul 11 -C.F. nr. 60630, suprafata: 982 mp; Lotul 12 -C.F. nr. 60623, suprafata: 900 mp; Lotul 13 -C.F. nr. 60633, suprafata: 885 mp; Lotul 14 -C.F. nr. 60634, suprafata: 885 mp. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.10.2025, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 30.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, spatiu in suprafata de 102 mp. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Spatiu in suprafata de 102 mp, cu destinatia de cabinet medical stomatologic, situat in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 121, apartinand domeniului public al Comunei Filipesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Filipesti nr. 30/20.05.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 10.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 21.10.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 23.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a Civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Fetele de la handbal, debut cu victorie
14/09/2025 17:30

* CSM Iasi 2020 - Sepsi Sfantu Gheorghe 26-24 (15-14) După o vară plină de suspans in viată clubului, echipa feminină de handbal a debutat duminică in noua editie a Diviziei A. În prima partidă di ...

Echipele ieșene, ghinionistele rundei în Liga 3
14/09/2025 13:02

* Stiinta Miroslava a pierdut 2 puncte pe teren prorpriu (1-1 cu Viitorul Onesti), iar USV a pierdut dramatic la Adjud, după ce a condus cu 2–0 Stiinta Miroslava nu reuseste să-si regăsească ritmul i ...

FC Politehnica Iași, din nou în derivă
14/09/2025 12:28

* riscul ca sezonul să fie compromis incă din toamnă este urias * suporterii din Iasi au văzut acest film de prea multe ori * după momente de entuziasm si promisiuni mari, echipa alunecă din nou in medioc ...

Rezultate din etapa a 6-a din Liga 2
13/09/2025 18:12

  Rezultate din etapa a 6-a din Liga 2 Muscelul Campulung – Chindia Targoviste 1-1 CSC Dumbrăvita – Sepsi Sf. Gheorghe 1-2 CSM Slatina – CS Tunari 1-1 FC Bacău &n ...

Numit trădător de președintele Aleksandăr Vučić, Novak Djokovic a fugit din Serbia. Tenismenul și-a înscris copiii la o școală din Atena
12/09/2025 06:13

Presedintele sarb Aleksandăr Vučić (55 de ani) l-a numit trădător pe conationalul său Novak Djokovici (38 de ani, 4 ATP) pentru că acesta a sustinut protestele studentesti anti-guvernamentale, asa că sp ...

Situația din grupa României după dezamăgirea cu Cipru: „Am pierdut orice şansă la o calificare directă”
10/09/2025 11:49

  Nicolae Stanciu /  Situatia din grupa Romaniei după dezamăgirea cu Cipru: „Am pierdut orice şansă la o calificare directă”  Romania a dezamăgit inc ...

România termină la egalitate cu Cipru după ce a condus cu 2-0/CLASAMENT
10/09/2025 08:44

 Echipa natională de fotbal a Romaniei a pierdut din nou puncte cruciale, de data aceasta cu Cipru, marti seară, in grupa H din cadrul preliminariilor Cupei Mondiale 2026, terminand la egalitate după ce ...

Fotbal, Liga 3: Știința Miroslava pierde, surprinzător, la Gheorgheni
08/09/2025 11:05

Surprinzător, Stiinta Miroslava a pierdut, sambătă deplasarea la nou promovata CS Gheorgheni. Formatia ieseană pornea ca favorită, mai ales că CS Gheorgheni a fost invinsă, etapa precedentă, cu un never ...

CSM Pașcani demolează Liga județeană!
08/09/2025 11:05

* păscănenii au marcat de 16 ori in ultima etapă si au o medie de peste 8 goluri pe meci, in campionat Liga a patra judeană Iasi a devenit o competitie la discretia formatiei CSM Pascani. Păscănenii au m ...

Lucescu a șocat Observație controversată făcută de selecționer cu privire la jucătorii Canadei
06/09/2025 13:25

  Mircea Lucescu, 80 de ani, i-a lăudat pe jucătorii Canadei după amicalul pierdut cu 0-3 vineri seară, dar a făcut o remarcă legată de jucătorii lui Jesse Marsch care a atras atentia.  ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei