„Tricolorii" îi pot trimite acasă pe „Diavolii Roșii"

belgia1

Dimensiune font:

| 21-06-2024 06:01

 România pare să-și fi găsit cadența pe care o căuta de vreo două decenii. A bătut Ucraina cu 3-0, în primul meci la actuala ediție a Campionatului European, desfășurat în Germania, și va încerca, mâine seară, împotriva Belgiei,  de la ora 22, să-și asigure ieșirea din grupe, după o pauză de 24 de ani la o aseenea competiție!

Laudele curg de peste tot, din Argentina până în Arabia Saudită, din China până-n Africa de Sud, impresarii își freacă mâinile a negoț și doar selecționerul Edi Iordănescu pare să mai rupă din starea aceasta de euforie mondială. „N-am câștigat nimic, încă”, tună antrenorul, îndemnând la calm.

Dar cum să calmezi milioanele de români care visează cu ochii deschiși la un rezultat mare cu Belgia, sâmbătă, cu câteva minute înainte de miezul nopții.

Sigur, „Diavolii Roșii” au pierdut cu Slovacia, dar cine a văzut partida va înțelege și de ce România va avea viața de două ori mai grea decât în fața ucrainenilor.

Belgienii alcătuiesc o formație puternică, cu vedete împânzite prin cele mai puternice campionate ale lumii, cu contracte de zeci de milioane de euro anual și, în plus, ajung la stadion, sâmbătă, răniți după înfrângerea neașteptată cu slovacii. Vor juca, așadar, sub presiune și au experiența necesară de a face un rezultat bun. Rămâne de văzut dacă asta le va fi atu sau… sămânță de dramă!

Vezi oferta Superbet pentru partida cu Belgia 

De partea cealaltă, „tricolorii” vor face tot posibilul să demonstreze că victoria împotriva Ucrainei n-a fost una accidentală. Au demonstrate că formează un grup unit, cu o forță extraordinară și, măcar din acest punct de vedere, pot câștiga împotriva oricui, oriunde!

Nu avem noi jucători de sute de milioane de euro, dar avem dorința de a demonstra că rămânem o forță în fotbalul European.

Nu vor fi schimbări în echipă, deși se vehiculează intrarea ca titular a lui Mihăilă, iar SuperLiga își va avea, totuși, reprezentantul în teren, fie că va fi  Bancu, fie Florinel Coman, fie ambii! Dar vor fi pe teren Stanciu, Drăgușin, Coman, Drăguș...

 Găsește inspirație pentru biletele tale verzi SuperSocial, cea mai mare comunitate de super pariori din România!

Surprinzător, statistica, în ciuda diferenței de valoare pe care o resimțim, uneori, cu toții, nu ne e defavorabilă!

Din 1937, data primului meci dintre România și Belgia (2-1), cele două representative s-au duelat, în total, de 12 ori. Și, surpriză, România a înregistrat 5 victorii, două partide s-au terminat la egalitate, iar alte 5 meciuri au fost câștigate de belgieni.

Dintre aceste 12 partide, doar două au fost oficiale, 10 fiind de pregătire, cu caracter amical.

Cele două întâlniri oficiale au avut loc în preliminariile pentru Campionatul Mondial din 1994. În prima partidă, Belgian e-a învins cu 1-0, iar la retur, la București, România a câștigat cu 2-1 și a avut drum liber spre Mondialul din Statele Unite.

Ultima întâlnire, desfășurată la București, în 2012, a fost tot de partea  „tricolorilor”, care s-au impus cu 2-1.

Daniel LEONTE

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

04:51

Jocurile Olimpice de la Paris, o catastrofă: hoteluri goale, bilete nevândute și o sumă înfiorătoare cheltuită
19/07/2024 16:03

Jocurile Olimpice s-au născut acum 128 de ani, la Atena (Grecia), cu doar 241 de participanti proveniti din 14 tări. Intre timp, sărbătoarea sportului mondial s-a transformat intr-o monstruzitate! Dacă di ...

Derbiul Moldovei a devenit o „bătălie a săracilor” din SuperLiga
19/07/2024 14:44

* Poli Iasi – FC Botosani, astăzi, de la ora 19, in deschiderea etapei cu numărul 2 a SuperLigii O stiu pană si academicienii din Copou, cei care-i invată pe copiii iesenilor cum să se lege strans l ...

Fotbaliștii lui Poli Iași încearcă să dreagă busuiocul eșecurilor conducerii manageriale
18/07/2024 10:35

* vineri, de la ora 19, fortati de caniculă, SuperLiga a programat in Copou un nou derbi al suferintei, intre Poli Iasi si FC Botosani Hotărat lucru, FC Politehnica Iasi nu poate avea parte de liniste! Dacă ...

Rezultate de excepție pentru minifotbalul ieșean, la competițiile naționale
17/07/2024 22:11

* Liberto a castigat Cupa Romaniei, iar Belfoot a devenit vicecampioană natională Minifotbalul iesean a fost la inăltime in această vară! Echipele iesene au scris istorie la competitiile nationale organiz ...

Ioana Babiuc va împărţi dreptatea la Olimpiadă, în întrecerile de judo!
17/07/2024 22:10

Între puţinii reprezentanţi ai Iaşului la Jocurile Olimpice de vară de la Paris, care vor incepe la 26 iulie, se numără şi arbitrul de judo Ioana Babiuc. Fostă sportivă de performanţă, actualme ...

Echipamentul sportivilor din Mongolia la Jocurile Olimpice de la Paris a făcut furori pe net
17/07/2024 15:15

Internetul a ales echipamentul sportiv preferat de la Jocurile Olimpice de la Paris. Iar dacă s-ar oferi aurul pentru acesta, echipa Mongoliei ar castiga. Sunt doar unele dintre concluziile din presa internati ...

Echipa Olimpică TEAM ROMANIA va fi prezentată astăzi președintelui Klaus Iohannis
17/07/2024 11:25

Prezentarea oficială a Echipei Olimpice TEAM ROMANIA va avea loc la Palatul Cotroceni, miercuri, de la ora 19.30, unde va fi primită de către preşedintelui Klaus Iohannis. Delegaţia TEAM ROMANIA va fi c ...

Patricia Cireş, speranţa sportului ieşean la Olimpiada de la Paris!
16/07/2024 21:50

* sportul ieşean va fi reprezentat la Paris de canotoarea Patricia Cireş, legitimată la CSM Iaşi * in lotul olimpic la acest sport se mai află două componente născute in judeţul nostru, Mădălina Bere ...

Triumful cuplului Crețu-Pavel a mai îndulcit bilanțul celor cinci ani fără român în sferturi la simplu!
15/07/2024 19:49

 A fost o săptămană cu destule povesti rămase in urmă la editia 2024 a turneului cu statut ATP Challenger 100. Baza Sportivă Ciric s-a reinventat, scotand printre altele, ca din joben, 2.000 de locur ...

Novak Djokovic nu s-a mai abţinut! Anunţ clar al sârbului. Tocmai a fost demolat în finala de la Wimbledon 2024
15/07/2024 08:36

Novak Djokovic nu s-a mai abţinut! Anunţ clar al sarbului. Tocmai a fost demolat in finala de la Wimbledon 2024. Fostul lider mondial ATP nu a avut nicio şansă in ultimul act al celui de-al treilea turneu d ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei