Au început înscrierile pentru Festivalul Internațional al Familiei la șah

3sah

Dimensiune font:

| 28-05-2023 22:14

* în acest an, turneul va avea loc duminică, 11 iunie, de la ora 14,00  în Atrium Palas Mall din Iaşi, pe parcursul a şase runde * vor putea concura echipe alcătuite dintr-un matur (părinte, bunic, bunică, unchi, mătuşă) şi un copil cu vârsta până la 14 ani  (fiu, fiică, nepot, nepoată)

Sportul minţii este atractiv pentru copii, de la vârsta cea mai fragedă, dar şi pentru maturi până la oamenii cei mai în vârstă. Există numeroase familii în care şahul constituie o pasiune pentru fii, fice, părinţi sau bunici. Unii îl practică sistematic şi la nivel de performanţă, alţii doar cu scop recreativ. De nouă ani, se desfăşoară la Iaşi Festivalul  Internațional al Familiei la șah, o întrecere devenită extrem de populară, organizată de Asociaţia ,,Împreună pentru Miroslava”, sub egida Federaţiei Române de Şah, cu sprijinul Palas Mall Iaşi, al  Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, Asociaţiei ,,IAŞAH”, cluburilor ,,Pionii Rgelui” şi ,,Micul Şahist”, al Şcolii gimnaziale ,,Colonel Constantin Langa” din Miroslava.

În acest an, turneul va avea loc duminică, 11 iunie, de la ora 14,00  în Atrium Palas Mall din Iaşi, pe parcursul a şase runde. Vor putea concura echipe alcătuite dintr-un matur (părinte, bunic, bunică, unchi, mătuşă) şi un copil cu vârsta până la 14 ani  (fiu, fiică, nepot, nepoată). Înscrierile se pot face pe mail-ul: lazar_cip2001@yahoo.com sau la telefon 0745 952 667 . Lucian VLAD 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Inter Miami a reușit doar un egal cu Orlando City. Messi, Busquets și Alba, absenți
25/09/2023 11:04

 Inter Miami, fără Lionel Messi, Sergio Busquets si Jordi Alba, a remizat, duminică, pe terenul lui Orlando City, in Major League Soccer, scor 1-1. Rezultatul o lasă pe Miami la cinci puncte ...

25/09/2023 09:31

 Jurnalistii americani lansează o informatie care ar putea schimba radical situatia Simonei Halep, care e suspendată pentru patru ani. Cei de la Sports Illustrated scriu că doi dintre cei care au anali ...

VIDEO SuperLiga: FCSB, victorie cu Sepsi Sfântu Gheorghe, după un recital de goluri
25/09/2023 00:21

 FCSB s-a impus fără probleme in deplasarea de la Sfantu Gheorghe, scor 5-2, după o partidă cu multe faze de poartă, in etapa a zecea a SuperLigii.  FCSB  Sepsi Sfantu Gheorghe – ...

Poli Iași - 99 la sută noroc și transpirație, 1 la sută... chestiuni tactice
24/09/2023 21:11

Poli Iasi a castigat la Voluntari, sambătă, scor 1-2, insă a concentrat in această victorie ceva mai mult de 99 la sută noroc si transpiratie , restul de 1 la sută reprezentand chestiunile tactice. Nu st ...

VIDEO Dan Petrescu a pus capăt seriei de meciuri fără victorie în Coreea de Sud
24/09/2023 12:34

 Jeonbuk, echipa antrenată de Dan Petrescu,s-a impus pe terenul formatiei Gwangju, scor 1-0, in etapa cu numărul 31 din campionatul Coreei de Sud. Dan Petrescu  Unicul gol a fost marcat de Hyu ...

Max Verstappen a câştigat Grand Prix-ul Japoniei: Red Bull este iar campioană mondială la constructori
24/09/2023 10:51

Pilotul olandez al echipei Red Bull, Max Verstappen, a caştigat, duminică, Marele Premiu al Japoniei, disputat pe circuitul de la Suzuka. Tot la Suzuka, Red Bull Racing şi-a asigurat titlul mondial la constr ...

VIDEO SuperLiga: Poli Iași, victorie cu FC Voluntari - Ilfovenii, două goluri anulate și un penalty ratat
24/09/2023 10:41

 Formatia Poli Iaşi s-a impus pe terenul echipei FC Voluntari, scor 2-1, intr-un meci din etapa a zecea a SuperLigii Romaniei la fotbal. Leo Grozavu  FC Voluntari - Poli Iasi 1-2, in etapa a ze ...

Revenire senzațională pentru FC Barcelona – Trei goluri în opt minute
24/09/2023 00:18

 Meci dramatic pe stadionul Estadio Olimpico din Barcelona. Condusi cu 2-0 de Celta Vigo, catalanii au intors soarta partidei in ultimele minute, in etapa a sasea din LaLiga. Robert Lewandowski  ...

Ana Bogdan, campioană la WTA Parma
23/09/2023 19:44

 Ana Bogdan si-a adjudecat cel de-al treilea titlu al carierei, după ce a invins-o sambătă pe principala favorită, Anna Karolina Schmiedlova (58 WTA), scor 7-5, 6-1, in finala turneului „WTA 125& ...

Patrioata Simona Halep și-a schimbat țara cu Franța ca să plătească taxe mai mici
23/09/2023 16:47

Simona Halep s-ar fi mutat in secret din Romania. Cel putin asta rezultă dintr-un fragment al motivării tribunalului in cazul tenismenei, semnalat de DC News. In raportul publicat de ITIA, in baza căruia Sim ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei